Home Anticoruptie Actualitate

Deconspirarea episcopului Calinic, etapa pe microfilme

15 Noiembrie 2008

Procesul in care episcopul de Arges, Calinic Argatu, contesta decizia CNSAS de colaborare cu Securitatea a ajuns in faza vizionarii microfilmelor care ar atesta faptul ca a fost informator sub numele de cod "Zamfir". Tribunalul Bucuresti va decide daca accepta solicitarea CNSAS ca microfilmele sa fie vazute la sediul institutiei.

CNSAS a depus la dosarul procesului in care Calinic Argatu constesta decizia de colaborare cu Securitatea, copii dupa microfilmele pe care le detine, insa acestea sint indescifrabile in conditiile tehnice ale instantei. Microfilmele pot fi vazute doar cu un proiector special, care se afla insa la sediul CNSAS, motiv pentru care instanta si avocatii episcopului de Arges ar trebui sa se deplaseze acolo.

Tribunalul Bucuresti trebuie sa decida daca da curs solicitarii CNSAS, urmatorul termen in proces fiind pe 12 decembrie.

Episcopul de Arges a depus o actiune in instanta prin care contesta verdictul dat de CNSAS, pe vechea lege, potrivit caruia a colaborat cu Securitatea. Concluziile CNSAS se bazeaza pe diferite documente gasite in dosarele de urmarire informativa ale altor persoane, din care reiese ca episcopul a dat informatii despre preotii si calugarii din mai multe minastiri.

Este vorba, printre altele, de opt note informative furnizate Securitatii din Ilfov de catre Calinic Argatu, sub numele conspirativ "Zamfir".

Calinic Argatu a fost recrutat pe baza unui angajament scris, dar dosarul sau de informator a fost distrus in decembrie 1991, asa cum reise dintr-un raport al SRI din 1991.

Referitor la colaborarea lui Calinic, ofiterii de Securitate notau ca" sursa Zamfir se bucura de increderea celor cu care vine in contact si nu este deconspirat. Intilnirile cu el se realizeaza de obicei in afara minastirii sau la domiciliu".

Episcopul de Arges a ajuns in atentia CNSAS in urma unei sesizari de depuse de Gabriel Catalan in 23 aprilie 2007. Printr-o nota de constatare, Consiliul sesizeaza in mai 2008 Tribunalul Bucuresti cerind constatarea calitatii de colaborator a episcopului.

In luna octombrie 2007, Calinic a primit decizia de colaborare pe care insa CNSAS nu a putut sa o solutioneze din cauza unei hotariri a Curtii Constitutionale care a declarat intreaga Lege a accesului la propriul dosar drept neconstitutionala.

Curtea Constitutionala a dat aceasta decizie in urma unei contestari depuse de Dan Voiculescu, care a primit de la CNSAS decizie de colaborare cu Securitatea sub numele de cod "Felix".

In momentul de fata, Ordonanta guvernului 24/2008 care reglementeaza activitatea CNSAS a fost promulgata de presedinte. Dan Voiculescu insa atacase la Curtea Constitutionala si aceasta Ordonanta inainte de promulgarea ei.

 

Comentariul dvs.!