Home Anticoruptie Actualitate

De unde aveti banii? Intrebarea ANI catre patru primari de sector

13 Mai 2009

Primarii Capitalei au intrat în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), deoarece fie deţin averi nejustificabile în comparaţie cu veniturile obţinute, fie se află în situaţii de incompatibilitate cu funcţia deţinută, scrie Evenimentul zilei. Este vorba despre patru dintre cei şase primari de sectoare, precizează surse din cadrul ANI: Andrei Chiliman (sectorul 1, PNL), Nicolae Onţanu (2, PSD), Marian Vanghelie (5, PSD) şi Cristian Poteraş (6, PDL).


Vanghelie şi Chiliman nu-şi justifică averea

Primarul sectorului 5, Marian Daniel Vanghelie, este cercetat de ANI pe motiv că ar deţine o avere nejustificabilă în raport cu veniturile sale, precizează surse din cadrul instituţiei. Potrivit ultimei declaraţii de avere depuse de Vanghelie, el deţine o casă pe bulevardul Dacia din Capitală, achiziţionată în 2002, contra a 60.000 de dolari, două autoturisme, între care un Mercedes, ceasuri în valoare de 50.000 euro, tablouri estimate la 15.000 euro
, 30.000 USD în numerar, dar şi plasamente şi împrumuturi acordate de 72 de milioane lei. Toate acestea, la venituri declarate de aproximativ 43.000 de lei anual.

Marian Vanghelie recunoaşte că e cercetat de ANI: „De vreun an, ştiu. E un lucru firesc să-i controleze pe toţi. S-au schimbat formularele de atâtea ori, cred că n-au ştiut dumnealor să se uite bine, cred că n-au înţeles ce-am scris. E o neînţelegere la mijloc, atât. Eu am fost primul care a depus declaraţii de avere, încă dinainte să fi fost obligatorii, că eu venisem cu ceva bani, făcusem afaceri înainte şi n-am vrut să ascund asta”. Vanghelie a adăugat senin: „Cred că se poate să-mi fi scăpat vreun zero, să fi greşit eu cu vreun zero, că parcă mi-a zis şi secretara ceva, dar n-am mai avut timp să verific!”.

Andrei Chiliman, primarul sectorului 1, are, la rându-i, o avere impresionantă. O bună parte este moştenită de la mamă, sora mamei, verişoara mamei sau verişoara primară a soţiei - susţine edilul în declaraţia de avere. Pe de altă parte, Chiliman declară că are datorii consistente la soacră: 25.000 euro şi tot atâţia lei.

Primarul sectorului 1 deţine terenuri în Eforie Sud, Sinaia, Predeal, Zoreşti (Buzău), Snagov şi Bucureşti (Str. Paris, Str. Armenească, Str. Tudor Ştefan şi Str. Gabroveni).

Edilul Chiliman are şi o colecţie impresionantă de case şi de apartamente: patru case în Bu cureşti, Predeal, Sinaia şi Zoreşti, şi tot atâtea apartamente în Capitală. La acestea se adaugă bijuterii estimate la 20.000 euro, obiecte de artă în valoare de 120.000 euro, conturi de 43.000 lei, 164.000 de dolari şi 61.000 euro. La capitolul venituri, Andrei Chiliman declară puţin peste 100.000 lei anual din salariile sale, ale soţiei şi fiicei, dar şi aproximativ 55.000 lei din chirii şi arende.

Edilul liberal ne-a trimis la purtătorul de cuvânt al primăriei, Alexandru Ichim, care a precizat: „Domnul primar nu are cunoştinţă să fie cercetat, dar dumnealui nu are nimic de ascuns. A avut decese în familie, astfel încât a dobândit moşteniri legitime”.


Poteras, conflict de interese

Inspectorii ANI au sesizat ceea ce şi EVZ a dezvăluit săptămâna trecută: situaţia de incompatibilitate în care se găseşte primarul sectorului 6, Cristian Poteraş. Concret, o companie deţinută în proporţie de 50% de soţia lui Poteraş (All Plan Construction) construieşte o hală comercială în Crângaşi, în beneficiul unui consorţiu format din Administraţia Pieţelor Sector 6 şi o firmă
controlată de Dorin Cocoş şi Dumitru Nicolae „Niro”. Poteraş nu a vrut să răspundă întrebărilor EVZ.

O altă asociere suspectă este cea dintre Administraţia Pieţelor Sector 2 şi un consorţiu de firme private, pentru ridicarea unui centru comercial în zona Obor. Afacerea a atras atenţia ANI asupra primarului Neculai Onţanu şi asupra şefului Administraţiei Pieţelor Sector 2, Daniel Ion Popescu. Ultimul a întocmit proiectul de hotărâre în vederea aprobării asocierii, fiind şi preşedintele comisiei de licitaţie. Tot Popescu a şi votat pentru aprobarea proiectului, din calitatea de consilier local.

Suspiciunile ANI îl vizează şi pe primarul Onţanu, în „ograda” căruia se derulează această afacere. Edilul PSD a comentat sec: „Nu ştiu şi nu cunosc acest lucru!”.

Articolul a fost publicat in Evenimentul zilei

 

Comentariul dvs.!