Dollores Benezic

De ce vrea politia sa ne ia carnetul pentru orice contraventie

Efecte perverse ale intrării în UE: putem să deținem mașini în alte țări, dar nu să circulăm cu ele acasă. Iar neplata unei amenzi de circulație atrage suspendarea permisului, deoarece poliția și primăriile nu au descoperit încă interconectarea calculatoarelor.

A zi a fost ultima zi în care se mai puteau trimite sugestii pe adresa Ministerului Afacerilor Interne (legislatie@mai.gov.ro) în legătură cu intențiile poliției de a modifica legislația rutieră. Din păcate prea puțini au știut sau au fost interesați de aceste modificări, deși ele vizează cel puțin câteva sute de mii de șoferi români care conduc mașini înmatriculate în străinătate sau – potențial – ne vizează pe toți cei care la un moment dat am putea să comitem o contravenție rutieră.

Pe scurt, viitorul Cod rutier ne va pune pe drumuri, iar modificările propuse de polițiști sunt următoarele:

– șoferii cu domiciliul sau reședința în România, dar care conduc mașini înmatriculate în străinătate, vor fi obligați să-i prezinte polițistului care-i oprește în trafic și actul de proprietate asupra autovehiculului, tradus și legalizat în limba română;

– nu se va mai putea circula pe drumurile românești mai mult de 30 de zile cu o mașină înmatriculată în străinătate. Verificarea se va face folosind prevederea de la punctul anterior;

– în cazul în care veți primiți o amendă veți fi obligat s-o plătiți înainte de a o contesta în instanță (acum contestarea în justiție suspendă aplicarea amenzii până la soluționare procesului);

– neplata în termen de 90 de zile a amenzii va duce la suspendarea permisului auto;

– șoferii cu permis de conducere emis de alte țări vor fi pârâți de Poliția Română omoloagei din țara care a emis permisul.
Nu vrem banii dumneavoastră, dar vrem să reducem accidentele

Comisarul șef Paul Toma, șeful Direcției rutiere din cadrul IGPR, face parte din comisia care a elaborat propunerile de modificări și spune că în opinia comisiei ele au o conotație preventivă, nu punitivă. „Nu ne interesează banii dumneavoastră, pentru că amenzile nu intră în conturile poliției, ci se constituie venituri la bugetele locale. Dar vrem să tragem un semnal de alarmă și să reducem accidentele.” Comisarul atrage atenția că poliția este doar acea instituție care se confruntă cu efectele unei legislații prea laxe, care face ca una din trei amenzi să nu fie plătită pentru că nimeni nu îi forțează pe șoferi să le achite. Este punerea în practică a celebrei ziceri românești „să-mi ia boii de la bicicletă”, pentru că mulți dintre șoferii amendați nu au proprietăți care să le fie executate silit, zice comisarul Toma. Iar asta echivalează, în conștiința șoferului, cu o non-pedeapsă, deci înțelege că poate să mai încalce regulile de circulație ori de câte ori vrea, și nu va păți nimic. „De asta am ajuns să avem accidente grave, cu victime și pagube materiale, și să constatăm că șoferii în cauză aveau teancuri de procese verbale de amenzi neachitate”, conchide comisarul șef Toma.

Urmarea acestui raționament se reflectă în prevederea conform căreia cine nu face dovada plății amenzii în 90 de zile pierde automat carnetul. Cum va funcționa asta în practică, explică același comisar:

– șoferul încalcă o regulă de circulație, primește o amendă conform cu gravitatea faptei, iar la finalul procesului verbal polițistul consemnează că dacă nu face dovada achitării amenzii în 90 de zile permisul i se consideră automat suspendat;

– nesemnarea procesului verbal este o legendă urbană, spune comisarul Toma, pentru că dacă nu-l semnezi nu-l primești, deci nu-l poți contesta în justiție. Șoferul trebuie să semneze de primire, și poate să îi ceară polițistului să consemneze în procesul verbal că nu recunoaște contravenția;

– amenda poate fi plătită pe loc sau mai târziu, dar în al doilea caz șoferul trebuie să trimită dovada plății prin fax, poștă sau email la unitatea de poliție din care face parte polițistul care l-a amendat. Poliția nu are de unde să știe că șoferul a plătit amenda, pentru că nu are acces la sistemul financiar al autorităților locale care le încasează. „Știți câte mii de comune sunt în România?” m-a întrebat comisarul Toma, când i-am sugerat că era mai ușor ca poliția și autoritatea locală să-și interconecteze sistemele, astfel încât să nu mai pună oamenii pe drumuri. Comisarul e de acord că în era Internetului acest lucru ar fi posibil, dar nu știe să spună de ce cele două ministere – cândva unul singur – nu sunt capabile să rezolve acest neajuns.

– dacă după 90 de zile șoferul e iar prins de poliție, fie și la un control de rutină, și în urma verificării în sistem se constată că nu a plătit amenda, e amendat din nou și i se ridică de data asta și carnetul de conducere.

„Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule este astfel un mecanism de executare silită”, zice comisarul Toma, în locul acelei executări silite pe care ar trebui s-o facă primăria.

În aceeași categorie a responsabilizării șoferului intră și obligativitatea plății amenzii înainte de a o contesta la tribunal. Contravaloarea amenzii ar urma să fie returnată șoferului în momentul anulării procesului verbal de către justiție.
Vânarea căpșunarilor și a posesorilor de „mașini bulgărești”

Cealaltă modificare majoră a Codului rutier vizează descurajarea circulației mașinilor cu numere străine – deținute de cetățeni români – pe teritoriul românesc. „Pentru că s-a constatat că posesorii de mașini înmatriculate în străinătate sunt tentați să încalce normele rutiere, iar unii părăsesc chiar locul accidentului mizând pe dificultățile întâmpinate de poliție de a-i identifica și trage la răspundere”, arată comisarul Toma.

El admite că poliția nu are, totuși, o evidență a acestor accidente, precum și faptul că e posibil ca astfel de prevederi să nu existe nicăieri în Europa, dar asta pentru că „celelalte state nu s-au confruntat cu problemele noastre”.

Concret, comisarul susține că e nevoie ca șoferul să facă dovada deținerii mașinii – tradusă și legalizată – pentru ca poliția să știe când a devenit el proprietar în acte și să-l prindă, astfel că nu și-a înmatriculat mașina în România în termenul legal. Termen care, conform acelorași propuneri, se scurtează de la 90 de zile la 30. Deoarece din 2007, de când România a intrat în UE, nu se mai ține evidența, la graniță, a mașinilor care intră și ies din țară, poliția nu mai poate să prindă șoferii care abuzează și circulă cu mașini înmatriculate în alte state. Comisarul susține că măsura asta nu se aplică mașinilor închiriate sau aflate în leasing.

Desigur, încă de când au fost făcute publice aceste propuneri s-a tras concluzia că ele sunt îndreptate împotriva celor care au eludat taxa auto și și-au înmatriculat mașinile în Bulgaria. Dar noile măsuri, dacă se vor aplica, îi vor afecta și pe românii care de exemplu lucrează în străinătate și nu au domiciliul stabilit acolo. Prin urmare mașinile lor cu numere de Spania, Italia sau Germania vor fi mai abitir vânate în trafic vara, când se întorc acasă în concedii. Când vor intra în țară vor da fuga la notar și traducător, ca să-și legalizeze actele de proprietate ale mașinii, în loc să alerge în brațele iubitoare ale rudelor care-i așteaptă.

Conform legislației comunitare europene „fiecare persoană trebuie să îşi înmatriculez
e vehiculul în statul membru în care îşi are reşedinţa în mod normal”, de aceea românii care au mașini înmatriculate în Bulgaria, dar domiciliul/reședința în România au făcut de regulă o tranzacție cu un cetățean bulgar care și-a radiat mașina de la circa financiară, însă românul nu a înscris-o în România, prin urmare atunci când face un accident de multe ori nu poate prezenta o asigurare validă pentru despăgubiri, zice comisarul Toma. „Sau, de exemplu avem acele camere Big Brother pe DN1, care pot să consemneze contravenții și putem să le trimitem acasă posesorilor mașinii amenda. Numai că în cazul unor mașini înmatriculate în Bulgaria le cerem autorităților bulgare să ne comunice cine e posesorul. Aflăm – vă dau un exemplu ipotetic – că este al cetățeanului Todorova, dar Todorova a radiat-o, iar cetățeanul român care a cumpărat-o nu a înscris-o. Conform noilor prevederi, dacă va fi prins că circulă cu mașina neînmatriculată după cele 30 de zile i se confiscă certificatul de înmatriculare, plăcuțele și primește și amendă. Și trebuie să facă dovada în 5 zile că a intrat în legalitate”.
Cum sunt pedepsiți șoferii cu carnete emise de alte state

S-a găsit ac și de cojocul șoferilor cu carnet străin. Dacă au comis o contravenție în România, poliția îi comunică autorității rutiere din țara care i-a emis permisul auto care va trebui să ia măsuri împotriva lui. Comisarul Toma nu știe exact cum se va face asta în acest moment, dacă amenda va intra într-un cont special constituit la bugetul de stat sau altcumva. Cert e că și dacă pleacă din țară înaintea celor 90 de zile în care ar trebui să plătească amenda, șoferul nu scapă de brațul lung al legii. Totuși, prevederea ușor absurdă a proiectului de lege spune că în cazul în care este prins tot în țară în intervalul ăsta, i se ridică permisul, și nu mai are voie să-l recapete decât cu cel mult o zi înaintea părăsirii țării.

Și cum demonstrează că urmează să plece mâine? Prin orice mijloace, spune comisarul Toma, inclusiv printr-o declarație notarială pe proprie răspundere (dacă pleacă cu mașina), bilet de avion, voucher de călătorie etc.

Așadar, noile reglementări rutiere trimit o mulțime de șoferi mai întâi pe la traducător și notar, înainte de a le face cunoștință cu serviciul de înmatriculări auto autohton și, implicit, cu taxa auto. Dacă în privința celor care se sustrag de la plata impozitelor auto mi se pare că era nevoie de o reglementare unitară – până la urmă noi ăștia care ne-am înmatriculat mașinile în țară picam de fraieri – nu văd deloc eficiența metodei civilizatoare care sporește birocrația și-l supra-pedepsește pe șofer luându-i carnetul, când printr-o corespondență inter-instituțională colectarea amenzilor s-ar putea face fără probleme. Altfel, comisarul șef Toma susține că nu e nicio legătură între corupția din poliție și sporirea măsurilor coercitiv-birocratice. Desigur că șoferul nu va fi tentat să-i dea șpagă polițistului ca să scape de corvoada amendă+dovadă+suspendarea carnetului. Și nici polițistul nu va fi tentat s-o ia. Dimpotrivă, toată lumea va respecta, conștiincioasă, regulile.

Cine vrea să citească pe larg proiectul de ordonanță îl găsește aici. Propunerile nu sunt noi, ele au mai fost supuse aprobării parlamentare în 2012, dar au fost trase pe linie moartă din considerente politice, probabil electorale. Acum ele au mari șanse să se transforme într-o ordonanță de urgență adoptată de guvern cel mai târziu în luna aprilie.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “De ce vrea politia sa ne ia carnetul pentru orice contraventie

  1. Sandor

    O problema colaterala: De ce politia rutiera nu aplica Articolul 95 alin. 3 din OUG 195/2002? Acesta spune: „Avertismentul se aplica in cazul in care prin incalcarea normei rutiere nu se pune in pericol siguranta circulatiei”. Pentru agentii constatatori avertismentul nu exista, ei nu trebuie sa demonstreze existenta unui pericol, doar sa aplice amenzi si suspendari pentru orice incalcare cat de mica a regulilor.

    Reply
  2. catalin banuta

    asa e romania de fapt locuitorii de aici ca daca eram un popor unit si ieseam toti in strada dar cum suntem un popor de lasi o sa ne puna astia sa platim rovineta si la trotuar …oricum pe mine nu ma afecteaza ca eu nu platesc un leu la stat nu am nimic pe numele meu am pana acum 60mil de plata amenzi care nu le voi achita si treaba cu circulatu e simplu gasim noi o portita ca de aia ne stie europa…

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *