De ce viitorul nostru european e afectat mai mult de Erdogan decât de Brexit

Erdogan și nu Brexit-ul e cel care va decide viitorul Uniunii Europene. Și nu atât prin ceea ce face în aceste zile dictatorul din Turcia, cât prin modul în care autoritățile naționale din statele europene, pe de o parte, și instituțiile europene, pe de altă parte, reacționează și vor reacționa la ceea ce se întâmplă în Turcia.

Iar ceea ce se întâmplă nu prea lasă loc de discuții: în Turcia ne aflăm în acest moment în fața unei represiuni dure și a unor încălcări flagrante a drepturilor omului. Să ne înțelegem: dacă, într-adevăr, ar fi existat 60.000 de complotiști (iar numărul celor care devin victime ale regimului Erdigan e în creștere de la o zi la alta) care să fi pus la cale o lovitură de stat, adunați din toate domeniile, începând cu armata și justiția și ajungând până la nivelul presei, un asemenea complot/lovitură de stat AR FI REUȘIT! Dacă, într-adevăr, 60.000 de oameni chiar s-ar fi implicat în pregătirea unei acțiuni care să-l înlăture în forță pe Erdogan, iar autoritățile fidele lui Erdogan n-ar fi aflat despre acțiune decât în momentul începerii acțiunii, regimul Erdogan ar fi căzut. Însă fie că lovitura de stat a fost doar o înscenare (apropo, știți ”cine-a tras în noi după 22?”), fie chiar a existat una care e folosită acum ca pretext, dimensiunea represiunii din Turcia e supradimensionată: marea majoritate a victimelor n-au nicio legătură cu aceasta. E imposibil ca până în ziua ”loviturii”, autoritățile să nu știe prea mare lucru, iar câteva zile mai târziu să aibă liste cu mii de magistrați, peste 15.000 de profesori, sute de ofițeri (ce să mai vorbim de miile de simpli soldați) și alte zeci de mii de persoane cu alte profesii care ar fi fost ”complotiști”. Faptul că aceste liste au existat anterior ”loviturii de stat” și că ele nu-i cuprind pe complotiști, ci persoane care, cel mult, sunt opozanți politici sau critici ai lui Erdogan ori poate nici atât, ține de o evidență care nu mai poate fi negată, oricâte înregistrări cu oameni care doar ce se mai țin pe picioare în urma bătăilor primite și care ”mărturisesc” implicarea lor în ”lovitură” or să apară.

Ce legătură are, însă, toată această evidență – că în Turcia ne aflăm în fața unei represiuni de proporții și o încălcare a drepturilor omului pe măsură – cu viitorul UE? Păi are, iar legătura e mare. Turcia e o graniță a NATO atât cu Rusia, cât și cu Orientul Mijlociu, e un aliat geostrategic la care, prin poziționare și forță, nu poți renunța prea ușor. Dar dacă nu renunți (sau dacă nu pui suficientă presiune pe regimul Erdogan să respecte democrația, drepturile și libertățile civile) care ar fi baiul?

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să răspundem (și să ne răspundem) la o altă întrebare: care sunt, până la urmă, scopurile Uniunii Europene? Dacă totul se reduce la o uniune economică, la interesele de afaceri, așa cum există o tendință de interpretare, atunci ceea ce se întâmplă în Turcia nu contează foarte mult. Dar dacă Uniunea Europeană este (sau își dorește să fie) mai mult decât atât, adică o uniune bazată pe promovarea unor principii și valori comune – iar cele legate de democrație, drepturi și libertăți civice sunt în prim-plan – situația din Turcia ridică o problemă uriașă. Pentru că întrebarea care se naște e ”Ce rost ar mai avea UE dacă nu poate apăra aceste principii și valori ori dacă pentru apărarea lor ar accepta să fie aliată cu o țară care le încalcă în mod flagrant?”. Iar problema e una de motivație. Brexitul ne arată cât de fragilă e construcția europeană, ce se întâmplă când ignori avertismentele, când nu ții seama de influența intereselor meschine, de grup, dar Brexitul nu e un capăt de drum, ci o provocare pentru promotorii construcției europene de a găsi soluții ca ceea ce s-a întâmplat să nu se mai repete. Însă o alianță cu un dictator, cu o țară în care democrația și drepturile omului sunt strivite în mod sfidător, este, pur și simplu, de-motivantă. Alianțe pur economice transfrontaliere economice au mai fost și vor mai fi – asta e cea mai mică problemă de rezolvat în cazul Brexitului. Nu interesele economice au ținut însă Europa unită în ultimele decenii și nu acesta este Visul European. Scuzați aparentul patetism, dar nu ai cum să explici altfel lucrurile astea: o viață mai bună e legată doar într-o anumită măsură de bani și într-o măsură mult mai mare de relațiile cu comunitatea din care faci parte, de principiile și valorile care se împărtășesc și sunt apărate împreună. Nu afaceriștii (cu toate scuzele pentru antreprenorii de bună-credință) au ținut Uniunea Europeană în viață, ei au fost doar marii beneficiari (sau de-a dreptul profitori). De fapt, Uniunea Europeană s-a dezvoltat și încearcă să meargă mai departe datorită unor grupuri de idealiști (nici nu știți cât de puțini, raportat la întreaga Europă), destul de puțin vizibili, dacă nu chiar deloc, la nivelul publicului larg. Acestor idealiști și grupuri de idealiști care-și dedică ani din viață (sau întreaga viață) popularizării unor principii și valori comune, luptei pentru apărarea și impunerea lor le datorăm faptul că, într-adevăr, există un Vis European.

Ei bine, dacă acești idealiști și grupuri de idealiști (de la funcționari europeni – desigur, nu mă refer la întreaga birocrație de Bruxelles -, la cadre universitare, cercetători, artiști, activiști etc.) depun armele ar fi o lovitură pentru viitorul UE mult mai dură decât Brexitul. Iar dacă din considerente ”geostrategice”, ”economice” ori, pur și simplu, din lașitate sau prostie, UE și țările europene în parte nu reacționează ferm față de tragedia din Turcia, ba mai și păstrează o alianță cu o asemenea țară, există toate șansele ca toți oamenii amintiți mai sus să renunțe, să-și caute alte visuri ori idealuri pentru care să lupte. Iar o asemenea demotivare chiar ar fi sfârșitul UE.

Am scris cele de mai sus pentru că am citit numeroase reacții în ultimele zile legate de petiția adresată președintelui Klaus Iohannis și premierului Dacian Cioloș, în care li se solicita o poziție fermă, de protestul de ieri (joi) din fața Ambasadei Turciei ori față de mesajele transmise de magistrați, profesori și alte personalități publice privitoare la tragediile din Turcia. Într-o mare măsură, reacțiile au fost (și sunt) de genul ”ce treabă avem noi cu ce se întâmplă în Turcia?” sau, mai ales, ”am rezolvat toate problemele din România de ne apucă să rezolvăm problemele din Turcia?” ori ”o să avem mai multe spitale în România dacă se protestează în fața Ambasadei Turciei?”. Nu, n-am rezolvat toate problemele din România și nici ale UE. Dar solidaritatea cu victimele unui dictator n-are legătură cu rezolvarea celorlalte probleme, e, pur și simplu, o chestiune care ține de umanismul fiecăruia. Iar lipsa unor reacții oficiale ferme – din motive zise geostrategice și/sau economice – nu poate să nu irite. Pentru că nu există interese geostrategice sau economice mai presus de cele umane.


Recomandări

8 thoughts on “De ce viitorul nostru european e afectat mai mult de Erdogan decât de Brexit

  1. Tania

    Foarte bun articol. Felicitari! Sunt ingrijorata de ce poate face acest mare dictator care a mimat democratia!

    Reply
    • Romeo

      Pai oricum intrarea, acceptarea Turciei pentru un petic de pamant in Europa ca membru UE, era contra naturii. Nu exista nici un argument pro ci doar sute-mii de argumente contra. Sa fim seriosi, nu vedeti cum gandeste (oare) presedintele Erdogan ? Este inadmisibil, de neacceptat un tiran cu drepturi depline in cadrul UE.

      Reply
  2. Un cititor

    Draga redactor, ai ce ai făcut și ai dat-o în bălării! Ai să te de ce? E simplu: Ori Erdogan, printr-o strategie bine pusa la punct, forteaza limitele occidentului, jucând la două capete: UE+NATO vs Rusia+Iran ori, Erdogan a scăpat Turcia din mână iar, Kremlinul si Teheranul încearcă să destabilizeze si sa decredibilizeze Turcia în fața aliaților NATO, această strategie de guerilla fiind pusă la punct în cel mai mic detaliu de dl. Putin și de Aetolahul Khamenei al Organului. Pentru că Turcia devine încet, dar sigur, “butoiul cu pulbere” al Europei si Orientului mijlociu..

    Reply
  3. Mircea Gheorghiu

    Europa nu are nevoie de un stat opresiv.
    Teoretic orice democratie este de mucava in momentul in care nu exista opozitie. Vezi momentul 1990 din Romania.

    Reply
  4. adam

    Curtea europeana de justitie a decis ca bancile pot fi “salvate” cu banii deponentilor iar noi ne lamentam de Erdogan…
    500 miliarde euro sunt credite neperformante in sistemul bancar european aflat foarte aproape de colaps absolut!

    Oare intelege cineva ca Europa e in pragul colapsului si a declarat nationalizarea averilor zilele trecute sau ne jucam de-a babele care se piaptana?!

    Reply
  5. NC

    Erdogan a inteles ca brexitu’ a redus la zero sansele (oricum infime) de aderare a Turciei la UE. Asa ca nu mai avea rost sa se prefaca democrat in fata Europei si si-a dat arama pe fata. Cat priveste reactia UE la abuzul de putere din Turcia, sa nu uitam ca acesta detine una dintre cele mai perverse arme din lume: 3 milioane de refugiati disperati sa ajunga in occident, printre care nimeni nu stie cati jihadisti se ascund.

    Reply
  6. alzara medic Sibiu

    Stat primitiv ( nu şi- a consumat resursele de creştere în timpul Imperiului ) pune interesul de stat în fruntea preocupărilor ignorând individul . Este modelul istoric de dezvoltare…durabilă . Sună prost urechilor noastre dar aşa s- au clădit toate marile democraţii prospere : multe generaţii au muncit ( obligate ) mult mai mult decât au consumat .

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *