De ce stau românii la coadă? Pentru că e-guvernarea e o glumă sinistră în România

Când am mers vara trecută la sediul ANAF din Sectorul 6 pentru o obține o dovadă că mașina pe care tocmai o cumpărasem de la cineva din Brăila avea achitat timbrul de mediu, iar funcționara mi-a spus să mă întorc peste o săptămână, pentru că nu poate vedea online dacă fostul proprietar plătise sau nu, am crezut că este doar o disfuncționalitate a acestei instituții. Adică mi s-a părut aberant ca Fiscul din București și cu Fiscul din Brăila să nu fie conectate cumva, astfel încât să se poată vedea pe internet că o taxă fusese plătită sau nu.

Ei bine, astăzi am mai aflat un lucru, la fel de aberant, și care mă face să mă gândesc că, de fapt, e-guvernarea asta, la noi în țară, nu e decât un experiment sinistru.

M-am întrebat de multe ori de ce preferă mulți români să stea la cozi să-și plătească diferite taxe, impozite și amenzi, decât să-și le achite prin minunatele instrumente electronice construite de băieții deștepți din IT pe nume Sebastian Ghiță, Tiberiu Urdăreanu sau mai știu eu cine. Oamenii pur și simplu nu au încredere în sistemele astea și au toate motivele să o facă.

În această dimineață am fost înștiințat că am fost amendat cu 130 de lei de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, fosta CNADNR, deoarece nu aș fi plătit taxa de pod de la Fetești-Cernavodă pe data de 29 iulie, când am avut proasta inspirație să merg la mare, pe litoralul românesc. Adevărul e că plătisem atât la dus, cât și la întors, folosind sistemul de plată prin SMS. Am ales varianta asta pentru că, na, atât eu cât și prietena mea, suntem niște oameni informați, nu din aceia de care vorbea cu atâta dispreț reprezentantul CNADNR, Cristian Andrei, într-o declarație pentru ProTV din 2015, atunci când s-a introdus sistemul de plată electronică a taxei de pod: “Pur și simplu dintr-o neinformare suficientă și a faptului că acum e perioada concediilor unii utilizatori vin pentru prima dată la mare și nu cunosc foarte bine ce înseamnă o taxare electronică.”

Adică, dacă nu ați înțeles, șoferii care stăteau în continuare la coadă la trecerea podului, ca să plătească cash, erau neinformați sau de-a dreptul proști, pentru că nu înțelegeau ce înseamnă taxarea electronică.

Deci ca să nu fim în rând cu toți ”proștii” din România, am trimis SMS la numărul afișat pe panourile de pe autostrada spre Constanța, am primit și confirmarea că plata a fost făcută, după cum se poate vedea din captura foto de mai jos, deci nu ar fi trebuit să ne mai facem nici o grijă.

sms-dovada-plata-taxa-fetesti-1

Iată însă că ne-am trezit cu amenda acasă. E o greșeală, zic, și o remediem simplu cu un telefon la CNAIR. Nu trebuie decât să le trimitem pe e-mail dovada că am plătit și, în mod firesc, procesul verbal de contravenție va fi anulat.

Greșit. De fapt, nu poți să scapi de o amendă pe care nu o datorezi. Funcționara care mi-a răspuns la telefon mi-a spus că nu trebuie să-i trimit ei dovada că am plătit taxa de pod, nu există o asemenea procedură și că trebuie să mă adresez judecătoriei de pe raza sectorului unde stau. Adică nu am decât două variante: fie plătesc, fie îi dau în judecată, pe cheltuiala și timpul meu, desigur.

Ba mai mult, când am ridicat puțin tonul, spunându-i că e aberant să mergem la proces când pur și simplu e o vorba de o eroare a sistemului care poate fi dovedită foarte ușor, funcționara m-a apostrofat întrebându-mă ”când am rezolvat ultima dată o problemă prin ceartă?”

Aici are dreptate, nu prea ai cu cine să te cerți în țara asta, trebuie să te conformezi regulilor, dar cum e posibil oare să nu se fi gândit nimeni că e de-a dreptul contraproductiv, ca să nu zic ticălos, să mutăm pe umerii judecătorilor treburi care s-ar putea rezolva printr-un simplu ”send” și ”delete” de la calculator?

Tot vorbim de ani de zile de e-guvenare și de simplificare a procedurilor, de debirocratizare, dar nu suntem în stare să facem aceste instrumente chiar să funcționeze. Imi imaginez că nu sunt singurul care a avut parte de o eroare de sistem la plata taxei de pod de la Fetești. Care ar fi logica să-i trimitem pe toți acești oameni prin instanțele de judecată? Eu nu văd nici o logică, decât un munte de incompetență și prostie.

Și trebuie să mai spun că sistemul se blochează frecvent, numai anul ăsta am auzit de vreo 4-5 ori că s-a întâmplat asta (vezi aici), iar soferii au stat cu orele să-și plătească la casierie biletul de trecere de 13 lei.

Râd străinii de noi când citesc astfel de aberații, cum s-au crucit prietenii mei din America după ce le-am povestit că în București durează o lună ca să-ți înmatriculezi o mașină, când la ei asta e o treabă de două-trei zile. E și prostia noastră că nu mai înțelegem cu adevărat că ăstea sunt aberații pe care numai în (unele) țări din Africa le mai întâlnești, iar în societățile moderne, e-guvernarea nu e doar o vorbă în vânt, ci un instrument care chiar funcționează.

Sigur, ne-am inflamat că Tăriceanu a fentat coada la permise auto, dar nimeni nu a fost revoltat că 1000 (o mie!) de oameni așteptau să intre în respectiva instituție, adică nu s-a găsit nici un sistem prin care o parte din documentele ce trebuiau depuse să poată fi trimise și prin e-mail. Asta era cu adevărat știrea care trebuia să ne revolte, Tăriceanu doar fitilul care să aprindă dinamita. Ne-am liniștit însă după ce am aflat că șeful de la permise a fost sancționat pentru că l-a băgat în față pe șeful Senatului, dar coada a rămas la fel. Numai că știrea asta nu mai prinde loc nici măcar pe coloană prin minunata noastră presă.

Că tot sunt alegeri peste trei săptămâni, văd că se discută numai prostii, de la familia tradițională la Soroș, dar nu văd pe nimeni care să declare război pe față cozilor din fața instituțiilor care încasează taxe și impozite. Iar când vine vorba de e-guvernare vedem că sistemele nu funcționează, fie sunt prost concepute, fie nu s-a gândit nimeni să le facă utile cu adevărat oamenilor.

Deci de aia stau românii la coadă, că nu au de ales, nu pentru că sunt prost informați, cum se trezește câte un inteligent să-i facă. Mie la ce mi-a folosit că sunt ”om informat” dacă acum trebuie să-mi iau în brațe documentele și să mă duc la judecătorie ca să depun plângere împotriva Companiei de Autostrăzi? La nimic, evident.

 

 

 


Recomandări

26 thoughts on “De ce stau românii la coadă? Pentru că e-guvernarea e o glumă sinistră în România

  1. Mihai

    2-3 zile inregistrarea in America? Sa fim seriosi…
    Te duci la dealer, ai batut palma si daca nu ai timp sa astepti, vii a doua zi si iti iei masina cu acte si cu nemere cu tot.
    Cumperi masina de la un particular? Te duci cu el la ghiseu, faci transferul si iti iei numerele. S-ar putea sa-ti ia cateva ore.
    Si asa se intampla cu mai toate serviciile. Totul se rezolva online sau la telefon. Timpul tau e f pretios si d’aia ii platesti pe cei de la administratie.

    Reply
    • George P

      In Suedia:

      La intilnirea cu cumparatorul
      1. Vinzatorul
      – completeaza trei rinduri de formular (“Noul proprietar”, “CNP” “Semnatura vinzatorului”) direct pe spatele talonului masinii.
      – ii dai in mina cheile masnii si formularul completat (trei vorbe)
      – cu cealalta mina iei banii si ii dai o chitanta de mina (trebuie multe miini).
      2. Vinzatorul:
      – se urca in masina. Porneste.
      – opreste la prima cutie postala. Introduce talonul masinii cu mentiunea facuta de vinzator cu propria mina.
      Procedura 1+2 dureaza citeva minute.

      Dupa citeva zile: Autoritatea, in deplina ei putere:
      – expediaza postal talonul masinii actualizat cu numele noului proprietar. Autoritatea nu are nevoie de adresa noului proprietar – o gaseste undeva intr-un registru centralizat cu ajutorul CNP-ului

      Taxe de vinzare cumparare, timbre, legalizari etc la vinzarea masinii: 0 (Zero); 0 (Zero); Zero (0)…

      Evident, ceva e putred in Scandinavia, ceeace ii face pe români in intimitatea lor sa le fie sila de aceasta simplitate.

      Reply
    • Adrian

      CORECT. SI SA CONTRASEMNEZE MINISTRUL DE FINANTE CA S-A REZOLVAT.

      CELE DOUA SEMNATURI VALIDATE DE MINISTRUL JUSTITIEI.

      A CARUI SEMNATURA SA FIE CONFIRMATA DE UN NOTAR PUBLIC.

      Mie tocmai mi s-a considerat o actiune in justitie ca netimbrata, desi am instiintat din timp ca trimit chitanta de plata (in plus, am platit cu cartela bancara), unicul exemplar, prin posta, recomandat. (In realitate acel unic exemplar ar trebui sa ramana la platitor, pentru eventuale alte deconturi, deduceri etc. nu prezentata in instanta, unde cum mi s-a intamplat, poate nu ajunge sau nu e luata in considerare si oricum nu are ce cauta, doar eventual tot pentru pretentii ale platitorului, de pilda rambursarea cheltuielii).

      Iar cererea de reexaminare, desi motivata, mi-a fost returnata ca nemotivata.

      Reply
  2. xxx

    Tati, esti prastie. Iti fac si eu zeci de sms si capturi de-alea pe care le pui matale. Are vreo valoare legala poza aia? Nu. Cine isi pune pielea in bat sa te creadă? Da, e-guvernarea e o gluma la noi pt ca toti cred ca daca trimiti un mail de pe cucuveua.mov at cucurigu.ro trebuie sa stie toti cine esti tu emitentul, ai ca tu nu furi, si ca ce ai trimis e real. Ceea.ce nu e. Nu poti lua decizii pe baza prezumptiei bunei credinte, decât daca esti prost.

    Reply
    • Gabriel Bejan

      Sistemul de plată trebuie făcut de așa natură încât o eroare să poată fi depistată din computer. Și omul trebuie să fie înștiințat pe loc dacă, să presupunem, plata nu a fost încasată, pentru că a fost o eroare în sistem. Ca să aibă timp să facă o nouă plată în ziua respectivă. Nu după jumătate de an să se trezească cu amenda acasa. De aia se numește ”sistem electronic”. Dacă ție ți se pare a fi totul în regulă, asta nu înseamnă că noi, ceilalți, suntem ”praștie”. Din fericire.

      Reply
    • flesh

      Are valoare sms-ul alături de factura detaliată pe care se vede că a fost transmis către numărul corect. Știu și judecătorii că e-guvernarea e o glumă.

      Reply
      • AVE

        Corect – factura de la furnizor telecom arata daca ei au incasat sau nu acea valoare.
        Se poate face usor dovada.

        Reply
  3. Generatia de sacrificiu

    In Romania se pot face procese cu un grup de reclamanti, ca sa nu va coste pe fiecare in parte si sa va recuperati cu totii bani, dand un semnal vizibil Companiei de Autostrazi si baronilor care dau contracte catre alde Ghita si restul pseudoafaceriatilor tepari?

    Reply
  4. Dumitru

    Tocmai ce-am citit un articol pe EvZ (stiu, se poate si mai bine) despre cum Vlad Georgescu blocheaza primul transplant pulmonar din Romania pe motive ce mi se par (din prezentare) de rea credinta. Ar fi interesant sa avem o opinie mai independenta despre asta (e.g. in RC). Daca acuzele sunt adevarate, ministrul ar cam trebui sa zboare, pentru ca devine evident ca sustine interese straine impotriva unor interese legitime romanesti (cuvantul legitim e aici f. important). Uitati articolul original : http://www.evz.ro/declaratii-socante-ale-lui-narcis-copca.html .

    Reply
  5. Dana Scumpu

    Am lucrat in sistemul public din “96 pina in 2015, cind m-am pensionat. Am semnalat orice aberatie legislativa si neajunsurile informatizarii – in care s-au bagat mult prea multi bani, iar singurul avantaj obtinut este ca statul reuseste sa fure populatia si-i ride in nas daca observa. Da, “sefii” de la Bucuresti dar si presa au fost intotdeauna la curent cu realitatea, contrar incercarilor sustinute de a-i compromite pe functionari, sa stiti ca nu au fost tacuti de loc! Insa, observ abia acum ca aceasta problema incepe sa intereseze. Chiar ma intreb cu groaza, daca nu cumva e doar o retorica de campanie.
    Sint convinsa ca renuntarea la sistemele informatice schioape, care inghit bani si mai mult incurca activitatea decit rezolva mai repede problemele zilnice, e primul pas. Urmeaza apoi o noua conceptie de sistem (ideal ar fi fost sa fie in lucru deja – da’ de unde atita predictibilitate in Romania, unde singura predictie folositoare tine de locul si momentul cind se fura?!), plecind de la premisa ca se vrea obtinerea cresterii calitatii vietii, pt toti cetatenii (adica si functionarii care sint utilizatori si restul populatiei, ca beneficiar!) – credeti ca e posibil? Ar fi mai putin costisitor decit incercarile de remediere, probabil zilnice (daca ne referim la toate sistemele folosite acum la nivel national), care presupun un consum de resurse materiale (adica bani!) si umane cu mult mai mari (crescind indicatorul cost/eficienta cu mult peste limita bunului-simt, ca sa nu vorbim despre limitele admisibile, depasite deja – ca sintem de multa vreme pe randament negativ, daca nu cumva suma furata din buzunarul cetateanului depaseste sumele investite aberant – si atunci, putem acuza statul ca a investit doar pt a ne fura pe noi – desi, admitind ca asta le-a fost tinta, sint convinsa ca au gasit o cale pt ca acei bani sa se scurga in niste buzunare si nu in bugetul statului!). Si numai daca ne gindim cite filtre sau cimpuri acoperite exista in unele sisteme, sau cite date intra in ele, fara a putea fi prelucrate de utilizatori, putem sa ne imaginam amploarea acestor furturi – dar daca am putea sa le cercetam!? Credeti ca are cineva vreun interes?

    Reply
  6. AVE

    Discutia treneaza ca de obicei – noi ne plangem ei se fac ca ne asculta.
    Simtiti foarte bine ca trebuie sa existe o solutie – si de fapt este.
    Cat de curand ar trebui ca aceste lacune sa fie sesizate si prin justitie rezolvate, dar, cu singura diferenta ca daunele sa fie imputate direct functionarilor de la sef pana la executant.

    Fara sa aiba de pierdut nu vor misca un deget; e usor acum in RO sa fii sef – te doare in 14 ca institutia a fost data in judecata – plateste tot poporul prin taxe; dar daca ii retine din salariu sau vine cu bani de acasa?
    Daca functionarul CNADR sau institutia ar trebui sa plateasca din bugetul de salarii? Va spun ce -s-ar intampla – ar da in judecata firma IT pt. aceste erori si si-ar recupera prejudiciul; dar deocamdata firma IT sta fara stres.

    Asa cum avem protectie la cumparaturi ca putem da produsul inapoi si primii banii iar respectiva firma acopera ceva daune (deci interesata ca produsul sa fie ok) asa trebuie sa fie si la servicii ale statului.
    Credeti ca in America s-au nascut asa debirocratizati? Daca nu furnizeaza apa o primarie e rapid data in judecata…..

    Reply
    • AVE

      Asa este si democratic si corect sa rezolvi aceste erori; nu sa stai si sa speri ca un politician va schimba ceva.
      Si datii in judecata si pe politicieni pt. reclama falsa …… :)

      Reply
      • George P

        După atâția ani de stagnare în chestiunea modernizării administrației încep să cred că din păcate calitatea slabă a lobbyului anti birocrație este cea care a contribuit cel mai mult la prelungirea acestui eșec.

        Reply
  7. Mihai A.

    Citesc si ma crucesc! O gramada de romani, popor european cica, stau si dezbat aici cum devine treaba cu e-guvernarea, ce valoare au confirmarile prin SMS in lipsa unei facturi telefonice care sa ateste incasarea taxei, cate zile dureaza inmatricularea unui autovehicul in State, trei sau una, cum sa facem procese colective ca sa nu coste mult individual etc.
    Te doare mintea!
    Poporul asta o sa mai stea mult la cozi cu mainile statului bagate adanc in buzunare si scuipatul functionarului autosuficient prelingandu-i-se printre ochi pana nu va invata sa ceara, ferm, apucarea problemelor de coada care trebuie.
    1. De unde si pana cand da o companie, fie ea si de stat, amenzi? Poate si privatul sa dea amenzi? De ex., supermarketul sa amendeze batraneii ca vin cu sacosa de acasa si nu cumpara una specifica, de la casa…
    2. De unde si pana cand se platesc taxe de pod? Podul nu face parte din drumul national/autostrada? Se poate drum fara pod? De ce nu se pun taxe si la alte poduri atunci, de ex. la podetele peste paraie, zic?…
    Ma asteptam sa-i bata obrazul lui Ciolos, cu putere, macar generatiile astea care ne-am nascut intre 70 si 90, cei care nu avem putin peste 20 de ani si ne zboara mintea la tot ce luceste, dar nici peste 50 sa fi obosit si sa socotim. Or, ce sa vezi, nici noi nu mai stim cum trebuie sa arate normalitatea.
    Inseamna ca, cel p[utin pentru inca vreo 10-20 de ani, pana se vor maturiza generatiile de tineri si adolescenti si daca vor mai fi p-aici, tara asta e condamnata la aceeasi baltire.
    Pacat…

    Reply
    • George P

      Din păcate pe tineri ii formează – principiul de bază intimidarea, timorarea – acele generații autosuficiente.

      Reply
    • Adrian

      Taxe suplimentare se plătesc și în alte părți pentru anumite drumuri sau poduri(chiar li se spune lucrări de artă). E o formă de impunere a diferențelor (eu sunt deștept că am putut realiza asta). Putem accepta sau nu că suntem diferiți. Vă deranjează că e conflict de interese la stabilirea amenzii. Așa e. Din câte știu, e un proces chiar la curtea supremă pentru a se stabili că nu e normal ca poliția să dea amenzi prin alți agenți (las’ că merge și-așa) decât cei ce au constatat presupusa contravenție.

      Reply
  8. George P

    E-guvernarea e o gluma sinistra. O sustin de prin 2007 si am fost luat peste picior tot timpul de compatrioti ca asta e o non problema.
    Acum ca a capatat un nume, “E-guvernare”, probabil ca preocuparea de a introduce-o va fi si mai mica. Toata lumea confunda nominalizarea cu existent.
    In Ro ca sa infiintezi o amarita de asociatie de proprietari (condominium) e necesara hotarire judecatoreasca. Totul e de 4-5 ori mai complicat decit in Scandinavia unde persoanele private nu au nevoie niciodata sa ajunga la ghiseu sau la notar pentru legalizari. “Legalizare” in acceptia si extensia româneasca, nu exista.
    Nu mai e nicio speranta, din cauza incompetentei si impotentei.
    Va fi E-guvernare in România peste 25-35 de ani. Asa ca e pierdere de timp sa se inceapa de acum. O spun cu toata convingerea si cu parere de rau pentru ca urasc birocratia care e si cuibul caldut al coruptiei, inegalitatilor si discriminarii.

    Reply
  9. Misu

    Draga Bejane, Exagerezi lamentabil!
    Totusi, din pacate, toti depindem de calitatile conducatorilor nostri! Se pare ca e necesara o alta tehnologie de alegere/numire a conducatorilor incepand cu cei politici si pana la cei ai gunoierilor…

    Reply
  10. alex

    Nu platiti amenda si lasati-i pe ei sa va dea in judecata pe banii lor – in instanta puteti arata de ce ati refuzat plata. Neaparat trebuie factura de la furnizorul de telefonie mobila, screenshotul nu cred sa fie suficient.

    Reply
    • Gabriel Bejan

      Din pacate, daca nu platesc amenda, procesul verbal de contraventie devine executoriu si voi fi executat silit, poprire pe conturi etc. Oamenii nu au alta solutie decat sa dea EI in judecata cand sunt neindreptatiti. Asta e aberatia.

      Reply
  11. brudariu

    e-guvernareanu e gluma.
    Ci, un sistem de guvernare pus la punct intentionat.
    Mie mi-au taiat pensia din “eroare”. Pentru a corecta trebue sa ma adresez in justitie = 3 ani de proces.
    Am 89 ani. credeti ca voi recupera ? Ei hai…
    O banda organizata are puterea de Stat. Si atunci ce e
    de facut? Eu nu voi mai apuca. Ce faceti voi ?

    Reply
  12. George P

    @Gabriel Bejan
    > , dar nu văd pe nimeni care să declare război pe față cozilor din fața instituțiilor care încasează taxe și impozite. Iar când vine vorba de e-guvernare vedem că sistemele nu funcționează, fie sunt prost concepute, fie nu s-a gândit nimeni să le facă utile cu adevărat oamenilor.

    Intimplarea a facut ca dumneavoastra, la fel ca aproape toti românii, sa cadeti victima unui sistem aberant si anacronic. In cazul dumneavoastra a rezultat macar un articol. Ce ecou va avea el? La cine? Probabil cind va va trece supararea veti reveni la problemele dumneavoastra.

    Daca imi permiteti citeva pareri.

    1. simplficarea birocratiei nu se realizeaza numai prin emiterea unei legi. Aplicarea ei inseamna cu totul altceva decit punitiune. Exista exemple in lume unde chestiunea asta functioneaza perfect desi nu exista o lege.

    Apropo de legi, poate putini stiu ca aceasta lege pentru simplificarea administratiei a fost data inca de prin 2000 de Nastase. Si nu era rea deloc.

    e-administratie nu e o noutate de fapt. E o “fita”. Inainte de internet se folosea in Occident telefonul si posta pentru comunicarea cu autoritatile. Functiona simplu si perfect, ceeace a pus bazele nasterii e-administratiei.
    Daca nu exista viziunea, conceptul si este resimtita nevoia, forma propusa nu ajuta la nimic.

    2. declararea acestui razboi ar presupune o “pregatire de lupta”.
    Un grup care sa se dedice si lucreze activ cu asta si sa fie independent de structurile statului. Se poate.
    Numai un lobby nu e suficient. Si, ca veni vorba, nu exita niciun lobby. Ba inca exista la firul ierbii o suspiciune si opunere impotriva modernizarii administratiei. Pare incredibil, dar exista explicatii psiho-sociale pentru asta.
    Acest “grup” ar trebui sa devina expert in problema (prin importarea unor experiente bune de acolo unde exista – nu e nevoie de olimpici sau tehnocrati, ci de oameni care sa vrea sa vada).

    Eu locuiesc la 3000 km de România si as vrea sa lansez o astfel de initiativa. Am facut incercari inca din 2007 cind m-am lovit eu insumi de probleme si am realizat amploarea si gravitatea fenomenului – nu e numai un subiect de sketchuri. In afara de d-l Neagu Djuvara care m-a incurajat, am stirnit numai zimbete compatimitoare. Problema nu e de mine, cit de multa atentie sa mi se dea, ci de nepasarea care exista.

    Ghicesc ca am devenit un fel de oaie neagra si pe acest sait unde comentariile sint moderate, pentru ca numai despre asta scriu fara sa am “competenta” necesara, adica studii de administratie, doctorat. Da, altii le au.

    Reinnoiesc din nou invitatia ca un numar de persoane interesate sa vina la Stockholm unde in timpul meu liber (concediu) m-as ocupa sa aranjez intilniri informale de documentare, inspiratie etc. Stiu de pe acum raspunsul: “nu avem nevoie de asa ceva, stim cum se face”.

    In final, sper ca apasarea innapoierii sa devina atit de insuportabila incit pina la urma sa creeze acea reactie in lant sau macar mai multe scrisnete din dinti.

    Succes!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *