De ce se razboiesc studentii cu Ministerul Educatiei?

25% reprezentare pentru studenti in decizia de alegere a rectorului si a celorlalte structuri de conducere a universitatilor – aceasta este miza principala a noului razboi dintre Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR) si Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS). Tinerii din toate orasele tarii au inceput deja seria protestelor. Joi, zece organizatii apartinand ANOSR (membra a Aliantei pentru o Romanie Curata) au trimis Ministerului Educatiei pachete cu alimente (salam, branza, muraturi, zacusca, gem de casa) in semn de protest fata de prevederile Legii Educatiei si au anuntat ca luni, 7 martie, aproximativ 500 de studenti vor protesta in fata MECTS pe termen nedeterminat, pana vor fi chemati la negocieri pentru rezolvarea cererii lor.

Organizaţia Europeană a Studenţilor – Declaraţia de la Budapesta

Daniela Alexe, presedintele ANOSR, ne-a acordat un interviu, in care atrage atentia ca aceasta problema a fost sesizata ministrului Funeriu in repetate randuri, dupa adoptarea Legii Educatiei, insa nu au primit pana acum un raspuns oficial.

Reporter: De ce v-ati decis sa protestati acum?
Daniela Alexe: Noi, ca Alianta, ne-am implicat in Legea Educatiei de cativa ani, de cand au inceput sa se lucreze pe aceasta lege, inclusiv pe ultima varianta, am transmis amendamentele noastre si am negociat treptat. In final, legea a iesit cu acest sistem de alegere a rectorului care nu a fost discutat inainte si care dezavantajeaza foarte mult studentii.

Reporter: In ce sens?
Daniela Alexe: Ideea este in felul urmator: rectorul universitatii este ales prin doua metode – fie de catre comunitatea universitara, fie prin concurs. Legea spune ca, desi studentii sunt parteneri in comunitatea universitara, atunci cand este vorba de dreptul la vot, voteaza toti profesorii si studentii reprezentanti din consiliu; asta inseamna vreo 700-800 de cadre didactice si cativa studenti reprezentanti, ceea ce este inechitabil si lipsit de orice viziune. Deci, ne-am trezit pe ultima suta de metri cu aceasta metoda de alegere a rectorului, care nu implica studentii. Am reactionat imediat, insa era prea tarziu, pentru ca legea era deja asumata de catre guvern si trecuta prin parlament si strategia ANOSR este sa gasim solutii prin negociere pas cu pas. Imediat dupa adoptarea legii, am transmis si o scrisoare oficiala catre presedintele Romaniei, chiar ne-am intalnit cu o serie de consilieri ai domnului Traian Basescu, care, la momentul respectiv, pareau foarte deschisi la problema noastra. Intre timp, am mai trimis cateva adrese catre ministrul Funeriu, am avut si o intalnire oficiala in care am cerut solutionarea…

Reporter: Ce v-a raspuns?
Daniela Alexe: Ne-a spus in felul urmator: transmiteti o pozitie oficiala si vom discuta. Deci nu a dat niciun raspuns clar. I-am transmis apoi pozitia oficiala, doua pagini cu argumente, insa nu am primit niciun raspuns, desi, l-am invitat inclusiv la Forumul organizatiilor studentesti din Romania (in perioda 14-18 februarie), unde s-au reunit toti liderii studentilor din tara.

Reporter: Si a venit?
Daniela Alexe: Nu a raspuns invitatiei, nu a fost prezent. Iar noi, neprimind niciun raspuns, am considerat ca pozitia ministerului este respingerea solicitarii noastre. De aceea, Adunarea generala a decis sa aleaga forme de protest care se vor amplifica in functie de reactia ministerului.

Reporter: La ce forme de protest ati recurs?
Daniela Alexe: Am ales forme de protest la nivel local prin greva japoneza, cearceafuri afisate in universitate si alte forme de protest inedite. Azi (joi-n.r) am trimis borcane cu zacusca, muraturi – fiecare organizatie locala trimite dupa specificul zonei – o organizatie a trimis un pachetel si o diploma de BAC pentru ministrul Funeriu – sau biscuiti, servetele… Luni vom picheta Ministerul Educatiei.

Reporter: Aceasta solicitare a voastra se regaseste in legislatia altor tari din Uniunea Europeana?
Daniela Alexe: In lege, alegerea rectorului, este o struto-camila, metaforic vorbind. Adica este un sistem care nu mai exista in alte state europene, este o modalitate de alegere a rectorului care amesteca sistemul corporatist cu sistemul democratic. In fapt, comunitatea academica fie voteaza tot ea daca alege rectorul, fie desemneaza, prin senat, o comisie care are cel putin 12 membri, care sa aleaga rectorul. Numai ca, atunci cand vorbim de comunitatea academica, nu putem accepta o reprezentare de 95% din partea profesorilor, pentru ca, de fapt, noi, studentii, suntem majoritari. Este o absurditate. Important este ca studentii sa fie bine reprezentati, pentru ca decizia de alegere a rectorului este cea mai importanta, fara doar si poate…

Reporter: Deci voi doriti modificarea legii printr-o ordonanta in care sa se specifice acest lucru, sa fie statuat clar nivelul de reprezentare a studentilor in actul decizional in alegerea rectorului?
Daniela Alexe: Noi am analizat foarte bine legea si poate fi data o ordonanta de urgenta sau o hotarare de guvern care sa completeze legea. Noi am venit cu o propunere de a introduce un articol in aceasta ordonanta de urgenta, care completeaza si nu incalca legea, pentru ca legea spune ca “voteaza toate cadrele didactice si studentii reprezentanti”, iar noi in articolul propus specificam faptul ca “votul studentilor reprezentanti are o pondere de 25% din totalul electoratului”. Deci s-ar putea face, e o completare…

Reporter: Ce credeti ca ar pierde ministerul daca ar accepta propunerea voastra? De ce refuza dialogul cu voi?
Daniela Alexe: Sincer, nu-mi imaginez care sunt motivele pentru care domnul Funeriu nu accepta ca studentii sa fie parteneri in luarea deciziilor la nivelul acesta, pentru ca, conform legii, studentii au fost introdusi in diverse comisii cu rol consultativ, avem reprezentare in senat si in consiliu, dar ne-a exclus de la cea mai importanta decizie.

Reporter: Sperati sa va cheme la discutii?
Daniela Alexe: Asta ne dorim. Daca vom intra la negocieri, ne vom argumenta foarte bine pozitia si nu credem ca exista contraargumente valide. Pasul urmator este, deci, sa intram la negocieri si sa gasim o solutie prin introducerea articolului propus de noi. Insa, reactia de pana acum a ministerului ne agita si mai mult, faptul ca nici macar nu-si asuma o pozitie oficiala.

Reporter: Credeti ca e o tactica de tergiversare? Care ar fi scopul acesteia?
Daniela Alexe: Daca atitudinea agresiva si jignitoare din partea ministerului va continua, ne va face si pe noi sa reactionam din ce in ce mai agresiv.

Reporter: Protestul din 7 martie va fi pe termen nelimitat?
Daniela Alexe:
Da. La protest vor participa 500 de studenti de la organizatiile studentesti din toata tara si din universitatile din Bucuresti. Suntem dispusi sa mergem pana la capat.

Reporter: Pe langa aceste proteste, ce demersuri publice ati mai facut?
Daniela Alexe: Noi suntem membri ai ESU (European Students Union), singura federatie care reprezinta studentii la nivel european – care are ca parteneri si Consiliul Europei, si membri ai Procesului Bologna – si acolo avem sustinere majora. ESU chiar a transmis catre Romania o scrisoare de sustinere. De curand, a avut loc si un forum al ESU, care a adoptat Declaratia de la Budapesta, care atrage atentia asupra intentiei unor guverne europene de a micsora procentul de reprezentare studenteasca. In plan intern, in contextul protestelor, vom mai trimite o serie de adrese la institutiile statului. De asemenea, am solicitat si am primit sprijinul unor organizatii ale societatii civile si diverse structuri profesionale de tineret. O sa avem intalniri si cu sindicatele, Cartel Alfa, FSLI… Sunt si profesori care sustin 100% solicitarea noastra si inteleg ca rolul studentilor e foarte important, chiar au spus ca vin cu noi la protest… Am cerut sprijin inclusiv unora dintre rectorii din tara.

Reporter: Si ce v-au raspuns?
Daniela Alexe: O parte din rectori au acceptat sa ne sustina, altii ne-au refuzat.

Am incercat sa avem si pozitia ministrului Daniel Funeriu, care insa nu a fost disponibil pentru declaratii. Tudorel Urian, consilier principal al ministrului Educatiei, ne-a declarat ca legea trebuie respectata in spiritul si litera ei. “Daca fortam nota vom fi acuzati de cei din universitati ca le incalcam autonomia univeristara si ii obligam sa ia masuri pentru ca urmarim cine stie ce scopuri obscure. Pe de alta parte, va repet, in Marea Britanie (a carei traditie in organizarea vietii universitare nu poate fi pusa la indoiala – Oxford, Cambridge etc) studentii nu sunt implicati in alegerea rectorului. In Romania, studentia dureaza 3 ani, iar mandatul unui rector 4. Se poate pune si intrebarea: cum evalueaza studentii, abia veniti de pe bancile liceului, capacitatile manageriale ale unui potential rector? Oare nu risca ei sa se transforme intr-o masa de manevra pentru tot felul de interese? Tot acest protest este cel putin dubios. Sincer nu vad foarte clar care este miza lui. Legea garanteaza prezenta studentilor în procesul de alegere a rectorului. Cifrele enuntate sunt minimale (scrie negru pe alb in lege) si ele pot fi negociate cu conducerea fiecarei universitati. Este curios cum de protestatarii nu s-au adresat in primul rand conducerilor facultatilor si au venit la minister, solicitandu-ne sa obligam noi universitatile sa le ofere o reprezentare la limita de sus a marjei prevazute de lege. Situatia ministerului este urmatoarea: conducerea universitatilor de ataca pentru ca nu acordam suficienta autonomie universitatilor, iar studentii pentru ca acordam prea multa! Curat democratie!” – a mai spus pentru www.romaniacurata, consilierul pe problemele de comunicare din Ministerul Educatiei.

Comunicatul MECTS

Alianta Natională a Organizatiilor Studentesti din România (ANOSR) este cea mai mare federatie natională ce reprezintă drepturile si interesele a aproape 300.000 de studenti, prin intermediul celor 73 de organizatii membre, fiind în acelasi timp si unicul reprezentant al studentilor români la nivel international, în cadrul Organizatiei Europene a Studentilor (ESU). In calitate de reprezentant al studentilor la nivel national, ANOSR s-a implicat în mod constant în elaborarea unei noi Legi a Educaţiei, pentru ca aceasta să răspundă noilor nevoi ale studentilor si ale societătii, dar si a Statutului Studentului, care va fi negociat pe articole cu ministerul de resort.

Interviu cu Daniela Alexe, presedintele Aliantei Nationale a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR)


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

4 thoughts on “De ce se razboiesc studentii cu Ministerul Educatiei?

  1. cornel

    Ptr. mine semnificatia acestui caz, este a lipsei dialogului. Incerc sa fiu impartial, dar a devenit certitundine ca basescu, om si de cultura, la desemnat pe funeriu la ghidonul ministerului, impresionat de expozeu acestuia, atentie unde, la otv lui diaconescu, in care ,,stiintific,, demonstra nevinovatia lui basescu privind lovirea baietasului acela, la ploiesti. Deci poti avea o probabilitate mare de a ajunge demnitar in ro., daca esti prezent pe sticla tv, basescu fiind nu numai telespectator dedicat, dar avand si reale aptitundini actoricesti, adevarat la nivel nativ.

    Reply
  2. Stefan Vlaston

    As fi vrut sa vad solicitari in consens cu obiectivele CUC: antinepotism, antiplagiat, fara cumparari de examene si diplome, cu exigenta fata de calitatea cursurilor si profesorilor, legatura lor cu piata muncii, evaluarea riguroasa pe baza intrarii in piata muncii in specialitatea absolvita.

    Reply
  3. M. Vasile

    Nu am inteles daca studentii au propus si o lista de obligatii pe care se angajeaza sa le respecte, in folosul calitatii actului de invatamant.
    Studentii de la universitatile particulare au aceleasi cerinte ?

    Reply
  4. muresan

    Acum vreo 20 de ani eram tanar student reprezentant in senatul universitatii…Recunosc ca am fost manevrat (nu singurul), dar, am acceptat pentru ca acel rector, ce trebuia ales, era contra lui Iliescu (mare lucru atunci cand faceam greva politica strigand JOS ILIESCU si Pct. 8 din Proclamatie…).
    Finalul e trist: un rector care mai e inca rector (dupa 20 de ani; cu escapade guvernamentale si parlamentare, adica motiv de realegere) si care inca nu crede ca si-a terminat teaba (incearca sa treaca peste legea Funeriu). Altfel spus: scapi de dracu si dai de taicasau (extrem de probabil in Romania).

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *