Mihai Goțiu

De ce scrie Miron Mitrea. Și de ce trebuie citit. Ce a spus despre cum se fură în secțiile de votare după închiderea urnelor și care e legătura cu cazul Clotilde Armand

Fragmentul de mai jos e din al treilea volum de memorii scris de Miron Mitrea în pușcărie, ”Confesiuni electorale. 1996-2014”. De ce e credibil? Pentru că Mitrea a fost unul dintre ”artizanii” campaniilor electorale ale PSD, așadar a avut acces la informații la primul nivel (făcând el însuși parte din ”primul nivel” al deciziei). Că nu pare deloc că vrea să-și coafeze imaginea*, spre deosebire de alți condamnați din categoria lui care s-au apucat de memorialistică (pentru a nu mai vorbi de cei pe care i-a lovit năpraznic, după gratii, harul științei). Și, mai ales, pentru că, cel puțin în cazul fragmentului de mai jos, a fost scris și a apărut cu aproape jumătate de an înainte de povestea numărării voturilor de la Sectorul 1.

„Am să spun un lucru pe care îl știu toți cei care s-au ocupat de alegeri. Dacă se produce o fraudă serioasă într-o secție de vot, nu este votul multiplu. Este momentul când, la numărătoarea voturilor, voturile partidului sau ale candidatului care nu are reprezentant prezent în acea secție se redistribuie între partidele cu reprezentanți. Și se întâmplă mult mai des decât ați crede. Și la toate partidele. În momentul în care apar voturi fără «stăpân», rar, reprezentanții prezenți le lasă în dreptul celui votat. ”

Miron Mitrea, ”Confesiuni electorale. 1996-2014”

Nu știu dacă mai sunt necesare comentarii în plus. Doar de dat mai departe și avut în vedere în viitor. Pentru a înțelege de ce, pe lângă reprezentanții partidelor, e nevoie și de observatori independenți, dar și pentru a ști cu cine și cu ce ne confruntăm.

***

Notă: * Într-un fel, Miron Mitrea are, totuși, grijă de imaginea lui. Ceea ce unora dintre noi (probabil celor mai mulți) ni se par dovezi de cinism, de șmecherie ori, de-a dreptul hoție, pentru Mitrea și cei din anturajului lui e probă de inteligență politică (pentru a mă exprima eufemistic). Așadar, mărturiile care pe unii dintre noi ne revoltă, pentru alții (cei din anturajul politicii de cartel din România) sunt calități de lider, adică mostre de… adaptabilitate, strategie, fermitate etc. E o mentalitate care pornește de la premisa că și ceilalți fac la fel, așadar astea sunt regulile jocului, câștigă cine le aplică cel mai bine. Când dă din casă, Miron Mitrea nu o face din penitență, ci pentru a le-o mai trage odată adversarilor politici, arătându-le cine a fost maestru în jocul ăsta.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

4 thoughts on “De ce scrie Miron Mitrea. Și de ce trebuie citit. Ce a spus despre cum se fură în secțiile de votare după închiderea urnelor și care e legătura cu cazul Clotilde Armand

  1. Ioan Dragomir

    Opinia dlui Mitrea a fost valabila in trecut,in experienta sa ,probabil…Si eu particip la alegeri, de 16 ani, neintrerupt,in birourile sectiilor de votare ,fara sa fiu membru al unui partid..Secretul consta in respectarea intocmai a procedurilor electorale,prea mare ar trebui sa fie alianta intre diferitii mebrii pentru a,,fura voturile,, unor partide sau persoane,fara reprezentanti in biroul electoral al sectiei…Centralizarea proceselor verbale,scanarea lor ,etc…aici am avut mereu mari dubii,degeaba ne chinuim cu totii pentru un rezultat corect, daca ,la varf ,se incearca altceva…Credeam ca anul acesta avem un reper de necontestat in procesele verbale transmise de tabletele STS,care nu permit erori de calcul umane..Trebuie verificate centralizarile tabletelor,comparativ cu cele ale birourilor de circumscriptii (imediat superioare!), banuiesc ca acolo este problema….Si sa nu uitam ca fiecare membru de partid,prezent in biroul sectiei,are un exemplar original al proceselor verbale,peste care n-ar trebui adaugat nimic ulterior…Nu ar trebui validat nimic anul acesta pana nu vom fi 100% siguri ca rezultatele nu au fost viciate, si luate masuri exemplare impotriva celor ce au denaturat votul exprimat ,indiferent de catre cine….

    Reply
    • Cristi C

      Sunt de acord cu scepticismul. Nu am dubii că se întâmpla în trecut. Dar autorul articolului și comentatorii care cred încă posibil așa ceva trebuie să se gândească la cazul Dragnea. Acesta a fost condamnat forțat tocmai pentru a se da o lecție clasei politice (discursul Lidiei Stanciu în cadrul unei manifestări este elocvent și spunea chiar acest lucru). Unii dintre inculpați au fost condamnați iar alții achitați (chiar jumătate).

      În acest context, crede autorul că un abuz atât de simplu de demonstrat: desigilarea sacilor, numărarea lor, evaluarea proceselor verbale și interogarea comisiei locale sau a celei care a centralizat la BEC, nu ar fi speriat și temperat tentația?

      Cum autorul se poate gândi că 5-6 inși într-o comisie electorală nu tremură la gândul procurorilor care fugăreau țăranii în biserică cu Biblia atunci când complotează să măsluiască alegerile? Sunt și alte elemente: una este să faci aranjamente cu oameni, colegi de partid, pe care îi cunoști de ani de zile și ai o oarecare încredere și alta este să discuți cu niște străini din alte partide despre cum o să faci o ilegalitate.

      Vremurile despre care vorbește Mitrea erau unele în care procuratura nu investiga. Toată lumea fura la vot: PSD, PNL, CDR, PDL, unii mai bine decât alții.

      Întrebare cât de puțin retorică: dacă USB-ul este convins de furtul voturilor, DE CE NU FACE PLÂNGERE PENALĂ? Nu plângere la BEC și alte instituții administrative, care nu mai pot fi luate în considerare, depășind cadrul legal. Ci PLÂNGERE PENALĂ. Se știu cele 36 de secții, se știu membrii acestora, chiar nimeni nu a „ciripit” nimic? Hai USB, fă plângere penală. Parchetul are dreptul să desfacă sacii. Personal cred că nu ai curaj. Vrei doar propagandă electorală.

      Reply
      • Mihai Gotiu

        @ Cristi C: întâmplarea face să fi fost observator la Referendumul Cianurii, din decembrie 2012, din Apuseni; am văzut în direct cum se face blat între reprezentanții partidelor în zeci de secții, și cum observatori independenți (cât se poate de bună credință) nu-și dădeau seama că se fură sub nasul lor

        Reply
  2. Spânu

    Inclin sa-l cred pe Mitrea, mai ales fiind vorba de USB, un gen de anti-partid de cresterea caruia se tem toti, nici nu stii cine mai abitir: PSD, sau cei ce se lauda a fi centru dreapta? De ce nu facem jumi-juma voturile USB, daca nu are observatori? Pnl mai usor inghite (ba poate chiar ii place, ca Usl nu a murit demult) victoria pe line rosie, decat locul 2 ocupat tot pe line de USB.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *