Alina Mungiu-Pippidi

De ce referendumurile nu sunt democratice

În Europa, referendumuri, la ora asta, nu convoacă decât populiștii și faima referendumului nu a fost niciodată mai proastă între specialiști. În istoria unor țări fără tradiție democratică, precum a noastră, nu au fost niciodată referendumuri pozitive: Antonescu și Pinochet, printre alții, le convocau ca să se mențină ei în fruntea statului prin plebiscit (se vota da sau nu, la vedere), iar Constituția noastră, cum puteați afla din teza mea de doctorat, Românii după ‘89, a fost confirmată oficial de o minoritate ignorantă (care a spus în sondaje că nu știe ce e în ea).

Ar fi bine ca rezultatul referendumului inutil și stupid de azi să încheie, și la români, acest apetit deschis de liderul populist Traian Băsescu, pe când nu mai avea alte idei, și să înțelegem că există alte căi de a consulta oamenii pe bune într-o democrație europeană, lăsând referendumurile lui Chavez și alor săi. Democrația europeană este și nu poate fi decît reprezentativă, din aceleași motive pe care le-a expus în secolul al XIX-lea John Stuart Mill (pentru cine nu are ediția română, iată textul integral aici), plus motivele speciale europene: suntem o confederație de națiuni, suveranitatea noastră e împărțită între noi toți și nu o poate confisca nimeni, de exemplu poporul francez sau poporul olandez când votează să nu se mai lărgească Europa (așa voia și partidul dlui Weber – căruia iresponsabilii politicieni români îi dau apă la moară în Parlamentul European – să oprească intrarea în Europa a României și Bulgariei, că bavarezii lui nu ne voiau).

Nu democrația directă de tip populist e cea europeană, în care întrebi pe toată lumea despre subiecte speciale (vă reamintesc că sunt țări unde o majoritate spune că se învârte soarele în jurul pământului!!!), sau unde recurgi la instinctele umane cele mai de jos (vă reamintesc că cea mai de succes și definitorie campanie internațională europeană a fost cea pentru abrogarea pedepsei cu moartea, în țări de pe cinci continente), ci o democrație reprezentativă care combină partide reprezentative (în anii șaizeci în Europa democratică, de exemplu în Germania de Vest, circa 30 la sută dintre adulții cu drept de vot erau membri de partid; problema noilor democrații este că nu au, ca la noi, nici patru la sută) cu consultarea permanentă a grupurilor interesate (cei care suferă consecințele unor legi potențiale; nu trebuie să-i consulte pe bucureșteni pentru ceea ce-l privește pe un ardelean, de exemplu, și nu prea văd rostul pentru care să fie consultați unii nici în chestiuni private care țin de viața altor oameni). Altfel, cum excelent a scris Marko Bela zilele astea, după homosexuali urmează avortul, și după aceea pedeapsa cu moartea, dat fiind că există întreprinzători ai răului foarte activi.

Democrația reprezentativă traversează o gravă criză de încredere, dar soluția e să o facem mai reprezentativă și mai inclusivă, nu să aducem domnia gloatei și a instigatorilor gloatei, mai ales că acestea au un instrument fără precedent în Facebook, ceea ce într-o țară fără capacitate de autocenzură, ca a noastră, duce la o Românie Mare de tip vadimist, generalizată pe post de opinie publică pe Internet.

Una dintre legile de bază ale psihologiei sociale este că suma membrilor unui grup este inferioară fiecărui membru luat în parte, și afectiv, și cognitiv. Referendumurile sunt unanim detestate de orice om cu carte din Europa, pentru că sunt vehiculul care-i transformă pe oameni în haite, deschid ușa doar la simplificări și discriminări, fie că e vorba de căsătoria homosexualilor sau de definirea altora ca penali.

Cei care v-ați opus din motive de oportunism politic la acest referendum, fiindcă aveați impresia că va câștiga PSD, stați liniștiți, și referendumurile plănuite de voi sunt la fel! Iar cei care vă prezintă drept mari soluții transpunerea în fapt a unui Parlament cu mai puțini membri sau orice schimbare constituțională știu și ei că astea nu rezolvă nimic, sunt doar cârpa roșie pe care v-o flutură sub ochi așa cum procedează toreadorul cu taurul, ca să-l înjunghie mai bine. Gândiți-vă mai degrabă cu ce seamănă povestea asta, a unor oameni cărora li se prezice un cutremur care nu se petrece, dar ei continuă să-l urmărească pe demagog – abia asta le captează atenția – dacă nu cu un experiment de genul celor pentru care pledează „vinovat” Cambridge Analytica și Facebook zilele astea?

O lucrare publicată chiar de Facebook arată că rețelele sociale favorizează expunerea selectivă (ne ferim de fapte care ar putea contrazice prejudecățile noastre) și partizanatul agresiv. Dacă vă pot da un sfat, închideți-vă conturile social media și aplicațiile care vă selectează sursele de știri, pentru că sunt forme de manipulare și automanipulare pe față (în aceeași lucrare Facebook se dovedește că un cetățean luminat e unul care citește știri politice pe Internet, nu pe Facebook, și din surse cât mai diverse!). Folosiți Facebook doar pentru familie și prieteni și lăsați-l în rest trollilor, care l-au colonizat, să își facă acolo referendumuri în care să dea zilnic premiul Nobel lui „M… PSD” și nu „Sentimentului românesc al ființei”. Altfel o să credeți, chiar și după referendumul eșuat, că l-a fraudat PSD, iar după ce o să-l aresteze pe Dragnea, că trăim tot în dictatura lui.

Referendumurile pot ucide o democrație pentru că oamenii politici, deși știu mai bine decât poporul, multe lucruri, dau înapoi când îl văd adunat (uitați-vă, deși eu am scris clar de trei săptămâni că lumea nu va veni la vot, cât de lași au fost șefii de partide, și PSD, și cei opuși PSD, cei de la PMP și de la PNL și chiar șeful statului, pentru că s-a creat o situație în care nici un politician nu își mai putea permite să nu joace un joc care a pornit de la Putin și planul lui de a demasca Occidentul ca fiind în decădere din cauza drepturilor date homosexualilor). Iată-i ce caraghioși, pe de o parte demascau PSD și pe Dragnea, pe de alta s-au dus toți la vot la referendumul lui, într-o întrecere pentru favorurile BOR (felicitări cui nu s-a dus)!

Fiecare votant are dreptul la ideile și valorile sale și vrem să îl auzim. Dar nu pe calea haitei sau educat de trolli, nu prin intermediul unui grup, ci prin vocea sa proprie. Referendumul nu e o bună unealtă democratică la nivel național și european (rămâne util pentru a consulta populația unui oraș, deși și acolo eu aș prefera alte forme de consultare; mai degrabă la un sat merge, ne strângem toți ca Moromete și ai lui la crâșmă și ne consultăm).

Arta reprezentării și consultarea populară cu sens sunt complicate, dar asta e democrația, le învățăm împreună. Scurtăturile sunt periculoase rău: încă nu a trecut suta de ani de când un număr important de democrații europene (Italia, Germania, Spania) au cedat, și nu tancurilor rusești, unde nu are nimeni ce face, ci în fața unor demagogi care au știut să mobilizeze poporul contra partidelor corupte, a evreilor, străinilor și homosexualilor. Mai încet cu demagogia, măi fraților, mai stați o tură și vedeți-vă de familia voastră, mai ales dacă vă e la toți așa dragă.

P.S. Un documentar despre referendumuri în UE puteți citi în acest dicționar Oxford.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

35 thoughts on “De ce referendumurile nu sunt democratice

  1. Dumitru

    Bun, deja stim ca „a iesit bine” din punctul de vedere al AMP, deci teza articolului este falsa. Dar problema adevarata este : cum sa pretinzi ca esti „democrat” si sa fii impotriva singurei forme de democratie reala din sistemul nostru „democratic” ? Nu de alta, dar ceea ce numim noi „democratie” este de fapt un fals in acte. Cei care au formulat principiile lui (cel mai clar americanii si francezii in la sfarsitul secolului 18) nu doreau o democratie (sunt documente in care o spun clar). Nici nu i-au spus democratie. Ei nu doreau ca „the people” sa se guverneze singur, ci doar sa-si voteze la 4-5 ani o data stapanii, alesi dintre „notabili”. Titulatura de „democratie” pe care o folosim noi azi a fost aplicata acestui sistem abia tarziu prin secolul 19 de niste propagandisti, cand i-a fost creata si falsa filiatie catre institutiile antice (cam tot asa cum regii europenii isi gaseau legaturi cu David cel din Biblie). Daca vreti mai multe date pe tema asta, cititi „Principes du gouvernement représentatif” de Bernard Manin, ca sa intelegeti in ce sistem traiti, si cam cat de „democratic” este el. Si, inca o data, singura forma de democratie adevarata din sistemele politice stil european/american este intr-adevar referendumul.

    Reply
    • Arion Iulian

      Manifestul Democratiei Participative

      Noi cetatenii constienti de faptul ca suveranitatea statului ne apartine,
      Proclamam suprematia deciziei noastre prin votul majoritatii celor care se exprima.

      Decizia cetatenilor exprimata prin referendum national devine lege, incepand cu ziua imediat urmatoare numaratorii voturilor.

      Nu se supun referendumului:
      – abolirea unui drept fundamental al omului stabilit in declaratia universala a drepturilor omului din 1948;
      – introducerea pedepsei capitale;
      – incalcare principiului separatiei puterilor in stat.

      Suveranitatea cetatenilor nu este transferabila niciunei institutii, persoana sau grup.
      Prin referendum se transfera entitatilor statului obligatia, autoritatea de a pune in aplicare decizia poporului exprimata in cadrul referendumului.

      Statul functioneaza pe baza respectarii principiului separatiei puterilor in stat.
      Acestea sunt: puterea judiciara, puterea legislativa, puterea executiva.
      Puterile in stat au obligatia de a comunica, indeplini cu buna credinta mandatul incredintat de cetateni, de a conlucra la buna functionare a statului.
      Parlamentul este unicul for legiuitor.
      Doar puterea judiciara are dreptul de a judeca si hotari in interesul legii.
      Puterea executiva are obligatia de a administra pe baza legilor existente.

      Alegerea reprezentantilor locali si nationali se face prin votul cetatenilor.
      Votul este uninominal, in maxim doua tururi de scrutin.
      Castigator este declarat candidatul care obtine jumatate plus unul din voturile exprimate.
      Cetatenii au dreptul de a revoca reprezentantul ales, prin votul a cel putin jumatate plus unu al celor care l-au ales.
      Cei care au votat alegerea, au si dreptul de a vota revocarea.

      Izvorul de drept al democratiei participative este Constitutia Romaniei:
      Suveranitatea ARTICOLUL 2
      (1) Suveranitatea nationala apartine poporului român, care o exercita prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice si corecte, precum si prin referendum.

      (2) Nici un grup si nici o persoana nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.

      Reply
  2. Vlad Slăvoiu

    1. În principiu, afirmația că referendumurile sunt (sau pot fi) demagogice este adevărată. Totuși, ea nu se potrivește referendumurilor pentru modificarea Constituției, care sunt singurele modalități prin care acest act poate fi modificat. (Regula aceasta, că „o constituție nu va putea fi modificată de puterile ordinare ale societății [pentru că] ea reprezintă o operă deosebită, fiind voința întregului popor” și, prin urmare, nu va putea fi modificată decât tot prin voința poporului este de sorginte americană, așa cum ne învață Alexis de Tocqueville în „Despre democrație în America”.)

    2. Or, dacă și referendumurile pentru modificarea Constituției ar fi inerent demagogice, atunci sau ar trebui să renunțăm la posibilitatea modificării acestor acte, sau ar trebui să acceptăm că modificarea poate fi făcută pe cale reprezentativă (așa cum s-a întâmplat, de exemplu, cu Constituția română anterioară celei actualmente în vigoare și care prevedea, la art. 43, că Marea Adunare Națională adoptă și modifică Constituția RSR).

    3. Din punctul meu de vedere, fiind un contract între guvernați și guvernanți, Constituția nu poate fi supusă decât democrației directe. Care, da, este o excepție, democrația reprezentativă fiind și trebuind să fie regula. Ceea ce revine la a spune că da, democrația europeană este și nu poate fi decât reprezentativă.

    4. Referendumul ce tocmai s-a încheiat a propus acordarea caracterului constituțional unei reguli deja existente în sistemul de reguli care guvernează viața socială din România de azi. Regulă care nu este cu nimic greșită, nelegitimă sau discriminatorie. Poporul român a hotărât însă că guvernanții săi sunt mai apți să gestioneze această regulă decât este el. După părerea mea, guvernanții ar trebui să profite de situație și să facă un lucru bun, modificând regula în sensul europenizării ei.

    5. Deși este adevărat că oamenii politici știu multe lucruri mai bine decât poporul, nu vă ascund că mi-ar fi plăcut ca poporul să dea dovadă, de data asta, de mai mult curaj.

    6. Facebook e într-adevăr o tâmpenie și e bun doar pentru poze cu pisici și ca să te-anunțe când e ziua de naștere a prietenilor tăi.

    7. Am descoperit LibertyFund acum vreo zece ani și mă bucur să constat că am avut o intuiție bună folosindu-l. :)

    Reply
  3. Nelu Tobosaru

    Dar alta este problema reala la acest moment: ce alt sponsor, in locul lui Dragnea care-i pe duca, isi va gasi Alina Mungiu?

    Reply
  4. laur22

    Greu la deal cu politcienii mici

    Nu va mai datzi cu curul de pamant.
    E greu cu referendumurile .

    Exenplu Columbia.
    Un presedinte populist aflat pe val a incercat sa bage pe gatul parlamtului niste basisme despre cica „anticoruptzie” care ar excita-o foarte tare pe Iona Radu ori pe AMP shi care constituea parte a primisiunilor sale electorale dar care cam pierdusera tractziunea nevesara ca sa treca prin parlament.

    Ia ghici ce s-a intamplat ?
    N-a facut qvorum nici macar cu „anticoriptzia”
    https://en.wikipedia.org/wiki/Colombian_anti-corruption_referendum,_2018

    „A referendum on anti-corruption measures was held in Colombia on 26 August 2018. Voters were asked whether they approve of seven proposals aimed at reducing corruption: limiting the number of terms for politicians at all levels to three;
    requiring election candidates disclose their assets and those of their relatives;
    elected politicians being required to disclose their activities and private interests;
    a requirement for public hearings on budgets;
    a requirement for all public sector contracts to go out to tender;
    the removal of the right to parole for people convicted of corruption;
    and reducing the maximum salary of public officials and politicians from forty times the minimum wage to twenty-five times.

    Many politicians supported „Yes” in the referendum, and a parody music video in the style of reggaeton was widely shared on the country’s social media before the vote, using clips of these politicians. The President, Iván Duque, supported the referendum, …..”

    Shi acolo in Columbia tot politico-popimea ?
    Daca ai scris ca nu va fi qvorum in clar shi ai shi explicat de te-ai ales cu felicitarile mele.
    Ce ai scris tu e ca :
    „Dar, dacă nu pricepeţi care vă sunt priorităţile şi vă ţineţi de joacă (referendumuri contra familiei LGBT acuma? De ce? Sunt cumva alegeri de care nu ştiu eu, de ce mobilizaţi lumea aiurea? Nici nu va veni nimeni, pierdere de timp şi de bani…)”
    E nitzeleus mai putzin decat explicit ce spui acuma. „ca la un referendum fara alegeri lumea nu vine”
    Acuma intrebarea e ce te faci daca shi la alegeri lumea vine tot asha ca shi la referendum ?
    Ca actorii sunt tot astia si singurii care shi-au asunat explicit boicotul nu pot justifica neprezenta la vot a 80% dintre noi ca rezultat al sustzinerii lor.

    Deci daca toata politicimea shi tzotzi parerologii media s-au fotografiat ducandu-se la vot cu da sau nu de la Iohanis la Dragnea (exceptzie USR-ul) noi de ce nu i-am urmat ?

    Shi de ce crezi tu ca i-am urma in alegerei PE EXACT AIA de nu i-am urmat la referendum ?

    Acum ca voi astia neantul vorbacios shi parerologic credetzi ca n-am fost la vot pentru ca , suntem cu voi …….. hahahahahaha.

    De ce se duce lumea la vot ?
    1. Pentru ca n-are prag.
    Pentru ca nu-i putem respinge in bloc pe totzi.
    De aceea algerile inca mai au acolo un 40% participare.
    Nu pentru ca am fi de acord cu cei pe care ii votma in mod „democratic” ci pentru ca inca ii mai uram din rarunchi pe ceilatzi.
    Cat o mai tzine shi ura asta.
    Cand o sa-i urma in mod egal pe astia care se alterneaza pe la putere o sa ajunga sa se voteze ei intre ei ca doar politica pare-se ca o fac doar pentru ei shi nicidecum pentru noi.
    2. vorba lui Clinton it’s the economy stupid.
    https://en.wikipedia.org/wiki/It%27s_the_economy,_stupid
    Da sunt politcieni care nu doar cred dar shi spun ca luma vine la vot pentru „valori morale” hahahahaha.
    Sunt altzii care cred ca ea vine asha dintr-o metaconstiintza pentru mai binele economiei hahahahaha.

    Ciudat promitzand acalasi lucru (plus alte cateva) lumea l-a votat pe Ivan ca presedinte daaaaa n-a venit la referendumul organizat de acesta.

    De ce ? Deoarece referendumul e greu.
    Deoarece la el cand e cu prag trebuie sa convingi o majoriate sa ii pese depre tema propusa spre consultare. Shi majoritatzii nu ii pasa despre nici-o tema nici despre LGBT, nici depsre coruptzie cu mica exceptzie a Brexitului unde totzi au zis acelais cuvant shi au intzles orice au vrut ei atunci cand intrebarea e clara shi calea simpla daca da asha daca nu invers la referendum deorece e doar o singura intrebare sau ma rog un singur subect lumea nu are nici-o parere. (da + nu <=30%) inn cazul nostru <20%

    Shi de aceea e nevoi de o alegere pentru "un pachet de probelemuzte" pentru ca o majoritate sa incline sa creda ca are ceva ce ii pasa sa alega.

    Shi itzi grantez ca se inseala se inseala cand crede ca agregand promisiuni toate se vor putea implini.
    Dupa cum s-au inshelat cei care au crezut ca chiar "Yes we can " shi mai apoi din scarba shi dezgustul lor fatza de respectiva inshelatorie s-a ales Trump.

    De ce e referendumul nedemocratic ?
    Deoarece e corect, e o masuratoare precisa a ce ne pasa despre un subiect anume.
    Iar democratzia este orice altceva decat corecta.

    Da, americanii sunt in majoritatea lor pentru reglemantarea portului de arme.
    Nu, nici-un partid nu va castiga alegerile doar cu aceasta promisisune fara sa poate sa o agrege cu altceva. Shi NRA are grija tocmai ca sa impiedice acesta agregare.
    Shi de aceea second amendment nu se poate schimba desi exista o larga majoritate impotriva lui.
    Pentru ca grupurile de interese speciale nu trebuie sa te convinga ca nu vrei ce vrei ori invers ca ei trebuie dpar sa ii impidice pe oamenii ce vor lucruri diferite sa se adune intr-un singur vot.

    Ca asha merge democrarzua unde banul cuplat cu legislatzie care sa ii ushureze munca dicteaza iar opinia majoritatzi clara shi imuabila in ultimii 50 de ani nu conteaza.

    Asha e democratzia, de veghe in lanul de secara ca sa nu care cumva sa ishi decida gloata propriul destin. Asta shi asha e democratzia.

    Reply
  5. Isailă Brăfălean

    Nimic despre Elveția? Avem grijă să avem un popor analfabet ca să putem spune apoi că nu merită democrație directă. Ideea este de participare serioasă (că e vorba de viața de partid, că e vorba de referendum). Și respectiv, de neparticipare, din ignoranță sau din lehamite.

    Reply
  6. NC

    ”Democrația reprezentativă traversează o gravă criză de încredere, dar soluția e să o facem mai reprezentativă și mai inclusivă, nu să aducem domnia gloatei și a instigatorilor gloatei […].”
    Părerea mea este că democrația reprezentativă este pe ducă pur și simplu pentru că tehnologia permite din nou democrația directă; sunt recreate condițiile apariției acesteia -posibilitatea luării în timp real de către toți cetățenii nedecăzuți din drepturi a deciziilor ce privesc viața cetății.
    Așa că soluția nu este să ne opunem mersului firesc al progresului (tehnologic) ci să începem să tratăm fiecare cetățean ca pe un decident care ne-ar putea afecta viața prin influența sa (fie ea și pe hulitul facebook). Adică să începem/intensificăm educarea electoratului în spiritul culturii politice de tip civic.
    Cât privește vulnerabilitatea democrației, aceasta a fost recunoscută dintotdeauna, iar soluțiile se reduc la două: fie limitarea drepturilor cetățenilor (dictatură) fie capacitarea acestora (cultură civică).

    Dacă doriți o verificare a acestei opinii nu aveți decât să întrebați orice cetățean care a participat (recent) la un miting de protest când s-a simțit mai puternic: singur în cabina de vot sau în stradă alături de ceilalți manifestanți (fie și sub bastoanele jandarmilor).

    Reply
  7. JK

    1) Dacă democrația reprezentativă este în criză, ghiciți ce ne trebuie? Probabil un dușman, care să coalizeze.
    Rusia se chinuie să devină oaie neagră, dar n-o prea lasă Uniunea Sovietică Ailaltă.
    3) În Levant, democrația n-a funcționat niciodată cu adevărat, iar în Occident democrația a apus atunci când marile bănci au devenit mai importante decât partidele.
    2) Prezența redusă la vot conține și o revoltă tacită pesedistă anti-Dragnea (zâmbetul madamei Firea la ieșirea de la reuniunea ratată de mazilire a lui Daddy, s-a tradus într-o prezență la vot a bucureștenilor aproape harcoviană!), poate chiar amestecul celorîntoateamestecați…

    Reply
  8. marius

    cu tot respectul dar gresiti non stop.
    aduceti democratia participativa la nivelul Elvetiei, nu imprastiati dictatura securist-mafiota ca fiind „democratie” reprezentativa!!!!

    Reply
  9. Adrian

    La 5. aș include participarea și alegerea răspunsului nu. Fiecare după motivele sale. De pildă că (doar) explicitarea bărbat-femeie dă asimetrie întregului text care se va putea citi în cheia că mai întâi cuplurile trebuie să arate că au efectiv copii și de care au avut grijă și abia apoi se vor putea căsători, pentru echilibrarea asimetriei din text. Aici deja s-ar da apă la moară teoriei agenturilor care habar n-au de subtilitățile l. române, iar agenții de influență de aici sunt niște analfabeți. ETC.

    Reply
  10. Ghita Bizonu'

    un joc care a pornit de la Putin și planul lui de a demasca Occidentul ca fiind în decădere din cauza drepturilor date homosexualilor). ?! Ă ?Ăăăă??

    Stimata doamna ,
    considerati cumva ca tot Putin, Vladimir Vladimirovici a fost cel care a initiat prabusirea Imperiului Roman?!
    Ca unele lucruri „merg” bine.. exact ca in vremea lui August (nu Prostu ci Octavian) si dupa ….
    Dintai o birocratie imperiala iresponsabila. Cu observatia ca cea romană nu se apuca sa standardizeze si castravetii (lungime max 100-105 mm, diametru 20-23 mm, arcuire maxima 2 grade de arc) de parca ar fi munitie NATO sau Pact Varsovia.
    Nu numai iresponsabila ci si corupta … v scandalurile recente ales spalarii de bani rusesti . Sute de milarde euroi! Sau cum ING spala banii narcotraficantilor mexicani .. Hm .. hm Tiberius Nero nu ar fi tolerat chiar asa un hal de coruptie . Nici Augustus. Nici Traian Optimus …

    Unii devin tot mai bogati si se sustrag de la sarcinile lor. Exact ca ilustriores in sec IV … Saracdimea insa trebuie sa le plateasca sarcinile. Este drept o diferenta – in sec IV un „ilustru” avea gladiatori si ciomagari, azi un „filantrop” are o haita de avocati si ONG isti… si paradisuri fiscale

    Ca si atunci familia este subminata de hedonism …. cu difermta ca desi nu acceptau casatoria unisex romanii (aia antici) erau mult mai permisivi in privinta placerilor sexuale …

    Ar mai fi o mica diferenta. Gotii au intrat in Imperiu cu forta …
    Azi Imperiul Uniunii Europene este ivadata de o emigratie provocata de unii lideri „proeuropeni” iresponsabili ….

    Si ambele imperii sufereau de oligantropie
    Poate voi credeti ca emigrantii pe care ii aduceti vor putea substitui cu succes populatia europeana „clasica” .

    Ntz stimata doamna. Va injugati boii cu Șaitan si o sa ii scoateti fara coarne … si voi veti ramane fara drepturi.
    Caci daca gotiii mai aveau ceva respect fata de romani si chiar se doreau romani …. nashpa.. astia de ii aduceti sunt urmasii spirituali ai celor care au cucerit Egiptul si Siria la jumatatea secolului VII…. si au creat Califatul…

    Mda .. aplaudati dvoastra, sponsorii dvoastra insa rezultatul va fi ca fiul dvoastra are ceva sanse sa isi inchie viata in Califatul Europei .
    Sa vedet iatunci depturi ptr homosexuali si femei!!!

    A Da. Eu fiind mai prost, mai manipulabil si incult am votat DA! pentru ca familia monogama si heterosexuala este mostenire a Romei Antice!
    Î!

    Reply
  11. marian popa

    nu pot fi de acord cu titlul acestui articol, problema „gloatei”este ca nu are incredere in partide si politicieni. acestia au demonstrat total dezinteres fata de vointa populara ma refer la referendumul pentru reducerea numarului de parlamenatri si nu numai, de viziune asupra necesitatlior de dezvoltare a societatii. Tema ( intrebarea) referendumului nu s-a potrivit cu agenda „gloatei”si in final a facut sa para desuet acest exercitiu democratic.In elvetia au loc frecvent consultari populare si lucrurile merg bine acolo, deci se poate.

    Reply
  12. AlinaMP

    sunt acum la Forum 2000 in Praga, cea mai mare reuniune despre democratie din Europa, si rep Elvetiei povesteste cum extrema dreapta a folosit referendumurile ca sa erodeze democratia, de ex punand intrebarea daca sunteti de acord sa expulzam toti criminalii de straini,. Plus sa retraga dreptul de munca, sa inchida granitelr, sadea dominatie legii elvetiene asupra dreptului international,etc.

    Reply
    • NC

      Păi și a trecut vreunul dintre acestea?
      Iar dacă extremiștii elvețieni se ocupă cu propunerea de referendumuri pe care cetățenii le resping constant și nu cu atacuri publice abjecte la adresa celor care nu sunt de acord cu ei (ca la noi) sau -Doamne ferște!- cu atentate teroriste, tot este un câștig pentru democrație, nu?

      Reply
  13. robert

    Eu pana la urma tot n-am inteles de ce PSD a facut acest referendum acum, nici nu erau alegeri de vreun fel ca sa le cupleze cu ”traditia”, si nici macar nu s-a arat interesat sa-l castige. Ce era de castigat sau de pierdut pana la urma pentru ei?Ei au bazinul lor oricum, cu mariri de pensii, cu galeti, zahar si ulei asa se castiga alegerile in România. Perdantii sunt clar PNL si BOR, dar de ce ar fi interesat PSD-ul ca PNL sa fie decuplat de societatea civila si sa i-o trimita USR-ului? Si de ce ar fi interesat sa slabeasca influienta BOR? Este clasa politica româneasca atât de neghioaba sa-si nu-si vada nici macar de propriul interes?

    Reply
  14. Cristi C

    Iar cred că vă înșelați sau încercați să ne fraieriți când ne agitați batista roșie numită Putin. El nu provoacă neplăceri Familiei Europene, ci își promovează agenda (face propagandă) pe temele certurilor sau neplăcerilor existente deja și știute public. Nu numai agenda LGBT care creează disconfort fie în Europa, fie în SUA, este speculată de Putin. Dar și cea a mâncărurilor intoxicate de chimicalele otrăvitoare. Asta ca să mai dau încă un exemplu. A ne agita „Putin” în fața ochilor este un act identic de desconsiderare a cititorului ca fiind prost, bazal și rusofob.

    Mai poate ceva opri acum activiștii LGBT din a își desfășura agenda? Sprijinul legislativ al USR îl vor avea cu siguranță. Asociația ACCEPT a „salutat” decizia CCR, spunând că face un prim pas important în a asigura egalitatea în drepturi și demnitate pentru persoanele lesbiene, gay, bisexuale și transgender (LGBT), și pentru familiile lor. Mai lipsește abrogarea obstacolului din Codul Civil iar căsătoriile „curcubeu” vor fi legalizate. Asta cu siguranță. Niciun partid nu are legitimitate să se opună, fiind vorba și de rezultatele la referendum unde 80% nu sprijină familia tradițională dar și de presiunea occidentală.

    Pentru că tot vorbeați de referendum, impresie de colonie nu mi-a fost dat să trăiesc mai intens decât în această seară. PSD primește „recomandarea” de la socialiștii europeni să nu facă campanie. Și nici n-a făcut. Celelalte partide nu au mărturisit presiunile primite de acolo. Sigur au fost. Pentru ca președintele țării să nu spună niciun cuvânt despre referendum ci să dea mesaje comportamentale, ca în cel mai dur comunism trecut, intrând în biserică ținând de mână soția. Nu avea voie de la Bruxelles să facă campanie. Și a așteptat ultimele 15 minute să intre pe furiș într-o cabină de vot să voteze. Să nu deranjăm Bruxelles.

    Și este asta o problemă, să avem căsătorii gay? Agenda LGBT nu se oprește aici. Nu s-a oprit nicăieri pe planetă. Scopul ei este ca omenirea să vadă în non-heterosexualitate nu un handicap, nu o deviație ci o preferință. Îți plac blondele? Sau brunetele? Dacă un bărbat face avansuri (cu ochiul) unui alt bărbat în bar, să se ajungă de la o bătaie (cum ar genera astăzi) la un zâmbet și un gest amical „nu, nu ești genul meu”. Pentru a se schimba în acest fel mentalitățile, acțiuni de propagandă se vor desfășura pe toate canalele. Vă aduceți aminte proiectul de reeducare a părinților din vara lui 2018? Va reveni în forță. „După ce Evenimentul zilei a tras semnalul de alarmă, o parte a societăţii civile s-a mobilizat. Peste 500 de ONG-uri care apără familia tradiţională au lansat, marţi seara, o campanie împotriva proiectului de educaţie parentală, iar ieri acest proiect a dispărut de pe site-ul MEN fără nicio explicaţie.”

    România s-a culcat tradiționalistă și mâine se va trezi în lumini de curcubeu. Bine v-ați trezit în România Curcubeu.

    Reply
  15. MAKE

    Iar cred că vă înșelați sau încercați să ne păcăliți când ne agitați batista roșie numită Putin. El nu provoacă neplăceri Familiei Europene, ci își promovează agenda (face propagandă) pe temele certurilor sau neplăcerilor existente deja și știute public. Nu numai agenda LGBT care creează disconfort fie în Europa, fie în SUA, este speculată de Putin. Dar și cea a mâncărurilor intoxicate de chimicalele otrăvitoare. Asta ca să mai dau încă un exemplu. A ne agita „Putin” în fața ochilor este un act identic de desconsiderare a cititorului ca fiind prost, bazal și rusofob.

    Reply
  16. MV

    Pentru că tot vorbeați de referendum, impresie de colonie nu mi-a fost dat să trăiesc mai intens decât în această seară. PSD primește „recomandarea” de la socialiștii europeni să nu facă campanie. Și nici n-a făcut. Celelalte partide nu au mărturisit presiunile primite de acolo. Sigur au fost. Pentru ca președintele țării să nu spună niciun cuvânt despre referendum ci să dea mesaje comportamentale, ca în cel mai dur comunism trecut, intrând în biserică ținând de mână soția. Nu avea voie de la Bruxelles să facă campanie. Și a așteptat ultimele 15 minute să intre pe furiș într-o cabină de vot să voteze. Să nu deranjăm Bruxelles.

    Reply
  17. Cristina Gorgos

    Din întâmplare (nu e o formula introductiva, chiar așa au căzut zarurile) trăiesc in Canada, mai precis in provincia canadiana numita Quebec unde rana a doua referendumuri pe tema suveranității naționale refuza sa se închidă in ciuda bunăstării evidente, in special materială, a locuitorilor. Primul, cel din 1980, a dus la “repatrierea” in 1982, a Constituției, adică la transbordarea Legii Coloniei de la Westminster la Ottawa și rebotezarea hartoagei din secolul optsprezece cu numele de Constituție canadiana; din zece provincii doua au refuzat sa semneze de primire—British Columbia și Quebec-ul, cea din urma condusă de prim-ministrul René Leveque, organizatorul devenit erou absolut al referendumului pe tema suveranității, încheiat cu victoria lui NU in 1980. După șapte zile de presiuni, intrigi și dezinformări crase, guvernul provincial a semnat, “noaptea ca hotii”, constituția; unii zic și astăzi ca vina ii aparține lui Leveque care, beat fiind in seara respectiva, a adormit buștean lăsându-și colegii sa-și facă de cap cu reprezentanții Coroanei britanice dar sunt tot atât de multe legende care-l demonizează pe Leveque câte sunt și acelea care-l beatifica deci bilanțul e zero. In 1995, cu mult mai multe resurse mediatice și un efort de organizare imens, bravând amenințările marii finanțe de la Toronto—cum ca vine criza mai ceva ca-n 29–partidul suveranist (PQ) a declanșat al doilea referendum soldat tot cu victoria lui NU dar mult mai “strânsă” fata de anul 1980. De data asta, vina pentru eșec a fost atribuita imigranților, care au preferat statu quo, zice-se, unui viitor incert ca parte a unei națiuni “independente” de 18 milioane de locuitori, un nimic fatza de colosul american vecin; apoi, după ceva timp de gândire, eșecul a fost redistribuit între imigranți (inapoiati, prosti, de alte confesiuni decât cea catolica a majorității) și femei, in speța, adeptele feminismului militant a căror “agenda”, diferită de cea a suveranistilor de ambe sexe (ati ghicit, era vorba tot de minoritate sexuală), împiedicase înțelegerea corecta a temei plebiscitului. In concluzie: națiunea quebecoise a fost declarată națiune “conlocuitoare” —iac-așa, printr-o rezolutie a parlamentului de la Ottawa de prin anii 2000, care a recunoscut și existenta Amerindienilor ca entități naționale reunite in federația Canada— avem guvern, carta a drepturilor cetățeanului (un fel de Constituție mai micuța), ba chiar și “frontiera” cu restul Canadei peste care nici regina Angliei, șeful statului, nu poate trece fără consimțământul guvernului provincial. In paralel, avem guvernator cu drept de veto, un sistem judiciar in care procurorul reprezintă Coroana britanică (the Crown vs Bouchard, de pilda), Ziua Reginei și, desigur, un singur tip de pașaport recunoscut ca act oficial de identitate, anume pașaportul canadian, valabil in Commonwealth-ul britanic cu anumite restricții cum ar fi dreptul la munca pe teritoriul metropolei precum plus un proces ongoing (pe rol) la Curtea Suprema pe excepția de neconstituționalitate a Constituției din 1982! Ce vreau sa spun e următorul lucru: ambele forme, atât cea a democrației reprezentative cât și cea a plebiscitului s-au dovedit perimate in “cazul” Quebec, atâta doar ca cea reprezentativa pare sa conțină mecanisme intrinseci de reînnoire cu care se poate lucra, la o adică, intru obținerea unui model de societate specific; deocamdată, singurii “lucrători” activi sunt reprezentanții diplomației britanice care au reușit sa inventeze o țara și o națiune peste, sau pe langa, o alta țara fără statut national “clasic”—un chat n’y trouverait pas ses petits, cum zice poporul de pe-aici, nici pisica nu-și mai găsește puii in încurcătura asta identitara. Cu certitudine, însă, plebiscitul a excitat dorinta de empowerment—folosita intr-o postare anterioară ca argument pro- plebiscit—realizabilă prin participarea la acțiuni de masa precum celebrele mitinguri “anti-sistem” din România anilor2017-2018; și dorințele, in special cea de putere, n-au nimic de-a face nici cu bunăstarea națiunii, nici cu identitatea naționala, nici cu ideea de structura in sine ori cu ideile, in general. Cu astfel de fenomene nu te lupți frontal; poți doar sa le “călărești” in folos personal (vezi episodul Geaca Roșie) sa eviti sa participi in același scop (vezi episodul Cioloș —10 August) sau sa le domesticesti (cazul organizatorilor și al celor care au boicotat referendumul pentru redefinirea căsătoriei). La Quebec a triumfat domesticirea—cu tunul de apa, bătăi cu poliția, arestari și, in fine, alegeri anticipate câștigate de partidul suveranist care a “acaparat” mișcarea Occupy /printemps erable din 2012— și de șase ani încoace tot intr-o domesticire o ținem, cu mici variații la tema electorală cum a fost cea a legalizării marijuanei care a readus la putere Liberalii spulberați in 2012 (practic rămași cu trei scaune in Senat și vreo douăzeci la Camera după le Printemps Erable/Primăvara arțarilor). Nu știu care ar fi soluția temporara adecvată crizei noastre identitare —definiția de popor “creștin” tocmai s-a invalidat și pana sa facă Johannis-USR-MRI +(Cioloș, pentru prieteni) rost de-un alt referendum pe tema “corupției ” care sa ne definească fibra morala mai facem de- un mandat prezidențial câștigat cu sloganul M…e—pana una-alta, însă, tot democrația reprezentativa pare sa ofere modelul de schimbare cel mai lipsit de pericol.

    Reply
  18. laur22

    doua add on-uri

    1) ar fi util a AMP sa expice de ce sunt anti-democartice referendumurile mai ales daca sunt corecte shi ajuta sa afli corect shi precis ce gandeste majoritatea populatziei pe un subiect sau altul de ce democatrzia ca si practica este orice altceva decat executarea mecanica si NE-NEGOCIATA a opiniei prevalente a momentului asha cum poate fi acesta masurata correct shi onest . Shi nu , nu glumesc democratzia ca shi practica e orice altceva decat opinia majoritatzii. De aceea referendumurile sunt anti-democartice. Dar d-na profesoara de democratize ne poate explica cu exemple

    2) Referendumul nu e al al PSD ca nu PSD a semnat in memorandum de support cu initziatorii referendumului ci PNL-ul. Dragnea a incercat fara success sa se lipesca de acest referendum initziat inca de pe vrema lui Ponta prin adunare a 3 milioane de semnatuiri (ceea ce coalitza fara penali deshi extreme de politizata shi de mediatizata nici nu poate sa spere sa obtzina ) de prima colaitzie civica din Ro care nu a avut patronaj politic in vectorii traditzinali ai politicii de la noi administratzia vs gasca Soros & State Department .
    Dragnea a incercat fara success deorece a fost carotat de catre primarii PSD pe modelul frate frate da brzanza-i pe bani shi daca tu nu marci banul pentru mobilizare noi stam acasa. ceea ce s-a shi intamplat.

    Shi da da da democratziile consolidate nu sunt un mouthpiece a vointzei poporului ele nu sunt turma ci pastorii turmei, sau cel putzin asha se vad ei pe sine.
    Intrebarea este daca noi ne vedem pe noi ca niste oi bete care nu stiu ce-i bun pentru blana lor si de aceea trebuie sa coabiteze shi sa se sacrifice pentru ciobani shi cainii acestora de lupta pentru ca altfele o sa le manance lupii.
    Iar daca noi nu ne mai vrem oi cum stim noi sa luptam cu lupii. Shi oare suntem dispushi sa platim pretzul istorica verificat ca drept correct shiu previzibil al acestei lupte (popular militia, garda de fier, local warlords, &co)

    Reply
    • Dumitru

      Am urmarit postarile Dvs. mai vechi si nu pot intelege un lucru : de ce folositi numele de „democratie” pentru sistemul in care traim. O parte buna a dreptei americane e mai cinstita, spunand ca SUA nu sunt o democratie, ci o republica (cautati cu Google „america is a republic, not a democracy”). Confuzia asta era poate acceptabila in secolul 19, cand evolutia sistemului putea sa dea impresia ca obiectivul este o democratie adevarata. Insa si „parintii fondatori” si situatia politica actuala arata clar ca nu asta este obiectivul (si n-a fost niciodata). E evident ca nimeni nu va permite lui „demos” sa guverneze, e.g. prin instituirea vreunei forme de mandat imperativ sau a vreunei forme de democratie directa. BTW, mie imi place cum se descurca elvetienii. Si alegatorii au acolo probabil o cultura politica mult mai profunda, pur si simplu pentru ca sunt responsabili si isi dau seama ca actiunile si dorintele lor au consecinte (ceea ce nu prea e cazul in tari precum Germania, Franta sau SUA).

      Reply
  19. Cinicul

    ” Democrația europeană este și nu poate fi decît reprezentativă, ..”
    O fraza sententioasa, care insa nu tine seama ca si Bush jr, Trump sau chiar Orban au fost alesi prin democratie reprezentativă.
    Pacatul fundamental al democratiei reprezentative este ca presupune un contract nescis, doar implicit, intre alegator si ales, contract pe care cel din urma nu este obligat sa-l respecte, si asta se intampla cam des si chiar si la casele mari ale democratiei. In ultimii 20 ani reprezentantii alesi democratic au votat sistematic impotriva intereselor celor care i-au ales, tranferand intregi sectoare industriale in China, India, Vietnam sau Filipine, aproband politici fiscale care cresc polarizarea sociala sau aproband aventuri militare pe unde-a uitat mutu iapa. Si astea se intampla in cele mai solide democratii.

    Reply
  20. Nelu Stiuca

    RELAŢIA FIREASCĂ DINTRE SOCIETATEA CIVILĂ ŞI DEMOCRAŢIE
    Destrămarea şi transformarea regimurilor nedemocratice, dintr-o gamă foarte largă de contexte culturale şi localizări geografice, a împins noţiunea de societate civilă cu mult peste graniţele ţărilor vest-europene, unde îşi are originea. Cele mai laborioase concepte care reliefează relaţiile dintre societatea civilă şi democraţie sunt următoarele;
    A)- Prezenţa unei societăţi civile – sau, mai corect spus, a unor anumite intensităţi, distribuţii şi tipuri de societate civilă – contribuie în mod pozitiv la întărirea şi consolidarea – şi, ulterior, la persistenţa – democraţiei. Ea nu poate produce, în mod unilateral, democraţie şi nici nu poate susţine singură instituţiile şi practicile democratice, o dată ce acestea sunt adoptate, ea operează asupra procesului democratic alături de alte instituţii, procese şi calcule politice.
    Societatea civilă poate fi definită ca un set sau un sistem de grupuri intermediare cu organizare proprie, care:
    1) sunt relativ independente atât de autorităţile publice, cât şi de unităţile private de producţie şi reproducţie, adică de firme şi, respectiv, familii;
    2) sunt capabile de a lua hotărâri şi de a acţiona colectiv în scopul apărării sau al promovării unor interese legitime;
    3) nu încearcă să ia locul agenţilor statali sau unităţilor de (re)producţie private şi nici să accepte responsabilităţi pentru guvernarea întregii societăţi;
    4) sunt de acord să acţioneze conform unor reguli civile prestabilite, care presupun respectul reciproc.
    Prin urmare, societatea civilă nu reprezintă o calitate simplă, ci una compusă. Ea se sprijină pe patru condiţii sau, mai bine spus, pe patru norme comportamentale:
    1) autonomie duală;
    2) acţiune colectivă;
    3) nonuzurpare;
    4) respect.
    Mai mult, aceste norme comportamentale trebuie practicate în cadrul societăţii civile de cele mai multe dintre unităţile intermediare ale acesteia şi respectate atât de autorităţile publice, cât şi de actorii privaţi de (re)producţie.
    Consolidarea democraţiei poate fi definită ca fiind procesul de transformare a aranjamentelor întâmplătoare, a normelor discreţionare şi a soluţiilor imprevizibile ce se ivesc în perioadele de tranziţie, în relaţii de cooperare şi competiţie ce sunt cunoscute ca prezentând încredere, sunt practicate cu regularitate şi acceptate voluntar de acele persoane sau colectivităţi – între care politicieni şi cetăţeni – ce participă la guvernarea democratică.
    Problema pe care o presupune întărirea democratică este deci crearea unui set de instituţii pe care politicienii să le stabilească de comun acord, iar cetăţenii să dorească să le sprijine. Obţinerea unei soluţii stabile nu este o întreprindere uşoară, mai ales într-un climat plin de aşteptări exagerate, care tinde să caracterizeze perioadele de tranziţie. Nu numai că opţiunile presupun existenţa unui conflict intern – partidele politice preferând stabilirea unor reguli care să le permită realegerea sau accesul la guvernare, iar diversele grupuri de cetăţeni dorind reguli care să asigure o mai mare responsabilizare a celor ce îi reprezintă, dar ele dau naştere unor consecinţe exterioare lor. Pe termen scurt, democratizarea depinde de capacitatea actorilor politici şi a cetăţenilor de a găsi o soluţie conflictelor interne pe care le presupun regulile. Pe termen lung, construcţia democratică va depinde de impactul extern pe care politicile rezultate din aceste reguli îl vor avea asupra grupurilor din societatea civilă.
    Privitor la intensitatea societăţii civile, este de menţionat faptul că aceasta nu monopolizează niciodată pe deplin interacţiunile dintre stat şi indivizi, firme, clanuri, ci operează alături de acestea cu accent diferit asupra efortului de a influenţa cursul politicii publice. Cu cât aceste eforturi sunt canalizate mai mult prin organizaţii intermediare, cu atât mai mare este intensitatea societăţii civile şi, pe cale de consecinţa, cu atât mai lipsită de dificultăţi va fi, pe de altă parte, democratizarea.
    Referitor la distribuţia societăţii civile este de arătat că atributele acesteia pot fi mai bine aplicate unor subseturi de interese sau pasiuni decât altora. Cercetările academice se concentrează pe intermedierea liniilor funcţionale care produc clivaje în societate – clase, sectoare economice, profesii – şi pe dorinţa ca aceste conflicte deosebit de proeminente generate de grupurile funcţionale amintite să fie abordate prin canalele organizate ale societăţii civile. Cum originile conflictului se schimbă intr-o societate concretă, poate deveni la fel de imperativ ca şi alte tipuri de interese şi chiar pasiuni să fie reprezentate în aceeaşi manieră.
    În ceea ce priveşte tipul de societate civilă aceasta noţiune se referă la faptul că normele de autonomie, acţiune colectivă, nonuzurpare şi respect pot să se concretizeze în diverse moduri pentru a produce diferite configuraţii sau “sisteme de intermediere”. Normele cele mai discutate dintre toate acestea implică distincţia ideal-tipică între pluralism şi corporatism. Implicaţia suplimentară este că ambele configuraţii – precum şi punctele care intervin pe linia continuă ce le desparte – sunt compatibile cu procesul de consolidare democratică, dar că prezenţa lor va avea un impact semnificativ asupra performanţei, distribuţiei beneficiilor şi a calităţii democraţiei care se instaurează.
    B)- Existenţa societăţii civile nu e o condiţie obligatorie pentru prăbuşirea autocraţiei sau pentru tranziţia către democraţie şi nici nu este, în mod obişnuit, suficientă pentru a cauza o asemenea schimbare de regim. Cu toate acestea, tranziţia spre democraţie este aproape întotdeauna însoţită de, resurecţia societăţii civile, care se întâmplă, de obicei, după, şi nu înainte de începutul tranziţiei. O mare parte a entuziasmului iniţial se concretizează în mişcări relativ spontane, dar o dată cu convocarea alegerilor în timpul tranziţiei, atenţia se deplasează preponderent către partidele politice.
    După primele alegeri totuşi, pe măsură ce societatea se stabilizează in limitele unui conflict cu un grad mai mare de rutină, procesul de democratizare tinde să mărească rolul asociaţiilor de interese şi al altor forme de societate civilă.
    Această dinamică poate conduce la o anumită confuzie în legătură cu natura societăţii civile în noile democraţii, pentru că acolo poate exista la început tentaţia de a identifica prezenţa sau puterea ei prin spontaneitatea mişcărilor sociale sau prin entuziasmul cetăţenilor care li se alătură. Această “prioritate” acordată mişcărilor sociale se va diminua o dată cu schimbarea de regim, deoarece:
    1) simpla instaurare a democraţiei satisface unele dintre cele mai pasionate revendicări ale mişcărilor sociale;
    2) procesul de consolidare încurajează indivizii şi colectivităţile sociale să urmarească satisfacerea unor interese de natură privată şi să profite, în acest sens, de eforturile altor semeni ai lor;
    3) mecanismele democraţiei moderne tind să privilegieze interesele care vizează reprezentare teritorială şi funcţii – de aici existenta partidelor politice şi a asociaţiilor de interese – în dauna subiectelor concentrate pe teme concrete – mişcările dedicate rezolvării unor probleme punctuale.
    Cel mai important aspect care trebuie reţinut este că societatea civilă este compusă nu numai dintr-un singur tip de organizaţii intermediare, ci din variate tipuri, iar această mixtură e de aşteptat să se modifice în timp, ca urmare a schimbării de substanţă şi intensitate a conflictului, precum şi ca o consecinţă a atingerii unui nou stadiu de democratizare.
    C)- Prezenţa unui sistem stabil şi funcţional de partide (de orice tip ar fi acesta) nu este singura dovada a existenţei societăţii civile, de vreme ce nu e probabil ca partidele politice să poată monopoliza funcţia de intermediere organizată între indivizi şi firme pe de o parte şi autorităţile publice pe de altă parte. Fără îndoială funcţionarea unui sistem viabil şi competitiv de partide ar dobândi beneficii din existenţa unei societăţi civile, dar nu ne putem aştepta ca un asemenea sistem să reflecte toate interesele şi pasiunile societăţii civile, cu atât mai puţin în timpul perioadelor destul de lungi dintre alegeri.
    Partidele politice vor încerca să pătrundă în instituţiile-cheie ale societăţii civile şi să le subordoneze, însă avem unele motive să credem ca partidele şi-au pierdut capacitatea de a agrega interesele şi pasiunile societăţii civile în programe, platforme electorale şi ideologii.
    În democraţiile occidentale stabile au avut loc schimbări substanţiale în natura şi rolul partidelor. Ar fi anacronic să presupunem că partidele din tinerele democraţii vor trebui să parcurgă aceleaşi etape şi să îndeplinească toate funcţiile pe care le-au îndeplinit predecesoarele lor. Cetăţenii de astăzi, chiar şi aceia din societăţi care au suferit îndelung sub regimuri autoritare şi care nu au o istorie a societăţii civile, au abilităţi organizaţionale destul de diferite, sunt mai puţin predispuşi să se identifice cu simboluri şi ideologii partizane şi apără un set mult mai variat de interese.
    Mai mult, noile regimuri emerg într-un context internaţional aproape saturat de diverse modele de acţiune colectivă încununată de succes. Este posibil ca toate acestea să împiedice conturarea unui rol hegemonic al partidelor în reprezentarea societăţii civile, dar ele sugerează că partidele vor fi mult mai concurate de asociaţiile de interese şi de mişcările sociale decât au fost predecesoarele lor occidentale. Trebuie să revizuim concepţia noastră despre democratizare în funcţie de această realitate.
    D)- Democraţia modernă este un set complex de instituţii care implica multiple canale de reprezentare şi numeroase oportunităţi de luare a unor decizii, autoritare. Calitatea de cetăţean, bunul cel mai de preţ al democraţiei, nu este limitat la activitatea de a vota periodic. Această calitate se poate exercita prin influenţarea procesului de selectare a candidaţilor, implicarea în asociaţii sau mişcări, trimiterea unor petiţii către autorităţi, participarea la derularea unor proteste neconvenţionale şi aşa mai departe. Nici responsabilitatea autorităţilor faţă de cetăţeni nu devine realitate numai prin mecanismele tradiţionale ale circumscripţiei teritoriale şi ale procesului legislativ.
    Cea mai mare parte a activităţii cetăţenilor poate ocoli aceste mecanisme partizane, concentrându-se direct, prin canalele funcţionale şi prin procesele de negociere, asupra oficialităţilor alese sau numite în aparatul de stat. Din aceste motive, democraţia modernă ar trebui conceptualizată nu ca un regim, ci ca un ansamblu de regimuri parţiale, fiecare dintre acestea fiind instituţionalizat în conformitate cu viziuni distincte de reprezentare a grupurilor sociale şi de rezolvare a conflictelor care apar între ele. Partidele, asociaţiile, mişcările, elitele locale şi alte tipuri de clientele politice concurează şi se intersectează prin aceste canale distincte în efortul de a câştiga funcţii publice şi de a influenţa politicile publice. Autorităţile cu funcţii diverse şi aflate la diferite niveluri de agregare teritorială interacţionează cu reprezentanţii acestor interese şi pretind în mod legitim că sunt răspunzătoare în faţa lor.
    Desigur, constituţiile reprezintă un efort de a stabili un singur şi atotcuprinzător set de megareguli care să asigure coerenţa acestor regimuri parţiale prin atribuirea unor sarcini specifice pentru fiecare şi prin impunerea unei relaţii ierarhice între ele. Însa documentele formale au rareori succes în delimitarea şi controlarea tuturor acestor relaţii. Procesul de convocare a adunării constituante, elaborarea unui proiect acceptabil de Constituţie şi ratificarea lui prin vot parlamentar sau referendum reprezintă un moment semnificativ pentru consolidarea democratică, dar multe regimuri parţiale se vor opri în acest punct.
    Căci, tocmai între interstiţiile dintre diferitele tipuri de reprezentare în societatea civilă, normele constituţionale dovedesc a avea caracterul cel mai vag şi mai puţin prescriptiv. Să ne imaginăm ca vom încerca să deducem din cele mai detaliate constituţii –şi ele sunt tot mai detaliate – cum vor interacţiona partidele, asociaţiile şi mişcările pentru a influenţa politicile publice sau să observăm cum patronii şi angajaţii negociază pentru împărţirea acţiunilor, pe baza noilor reguli.
    Dacă democraţia politică nu este un regim, ci un ansamblu de regimuri, atunci strategia potrivită pentru studierea relaţiei dintre consolidarea sa şi societatea civilă ar trebui să se bazeze pe descompunerea elementelor constitutive. Nu numai că acest lucru este de dorit din punct de vedere teoretic, dar el e şi fezabil din perspectivă empirică. Teoriile concurente despre democraţie – liberală şi etatistă, majoristă şi consociaţională, unitară şi federală, prezidenţială şi parlamentară – au argumentat îndelung în favoarea meritelor unor anumite localizări. Toate aceste localizări sunt potenţial democratice, cu condiţia să respecte principiul atotcuprinzător al cetăţeniei şi un minimum de drepturi procedurale, alegeri corecte, dreptul la libera asociere şi aşa mai departe.
    E)- Ca răspuns la oportunităţile şi ameninţările pe care le implică democratizarea, este probabil ca asociaţiile individuale existente deja în timpul vechiului regim să fie nevoite să îşi schimbe în mod semnificativ structurile interne şi practicile operative. Unele vor încerca să-şi menţină avantajele organizaţionale de care s-au bucurat întotdeauna.
    Altele vor profita de şansa de a stabili o noua legătură cu membrii lor şi de a se angaja în mod independent în procesul de creare a politicilor publice. Aici sesizăm o ironie adânc înrădăcinată, întrucât este cel mai puţin probabil ca acele grupuri ale societăţii civile care au cea mai mare nevoie de acţiunea colectivă – cele ale căror membri potenţiali sunt numeroşi, dispersaţi şi relativ afectaţi de sărăcie – să reuşească să recruteze aceşti membri pe criterii raţionale şi voluntare. Grupurile mici, concentrate şi elitiste ar trebui să aibă mai puţine dificultăţi în atragerea resurselor, în contextul democraţiei.
    Nu numai că ele au mai puţină nevoie de resurse, de vreme ce membrii lor pot avea resursele adecvate pentru acţiuni individuale, dar aceste grupuri au fost, de regulă, şi interlocutorii preferaţi ai vechiului regim. În absenţa constrângerilor, noul drept liberal la asociere ar putea produce o suprareprezentare sistematic denaturată a intereselor clasei dominante, precum şi a celor profesionale şi sectoriale ,grupate în funcţie de specificităţile rezultate din producerea diferitelor bunuri şi servicii. Grupurile subordonate au, desigur, noile resurse ale votului, ca un mijloc de urmărire a intereselor generale, dar ele sunt dependente de recunoaşterea statului, de licenţiere şi de subvenţionările caracteristice vechiului regim pentru a putea lua parte eficient la jocul democratic, atunci când se pune problema îndeplinirii unor interese mai specifice. Cu alte cuvinte, balanţa se poate înclina către tentaţiile practice ale neocorporatismului, în defavoarea atracţiilor ideologice ale pluralismului.
    F)- În societăţile în care apar asociaţii de clasă, sectoriale sau profesionale ce au atât o capacitate strategică, cât şi o sferă cuprinzătoare de acţiune, acestea reprezentante ale societăţii civile joacă un rol mai important în procesul de consolidare decât în cazurile în care apar nenumărate organizaţii cu specializare restrânsă ce se suprapun în aria de activitate şi depind în mare măsură de membrii şi interlocutorii lor. Astfel, organizaţiile pluraliste slăbesc rolul intermediarilor pe când cele corporatiste îl întăresc.
    Această diferenţă afectează totodată probabilitatea de instaurare a unor regimuri parţial stabile şi de aici, tipul de regim democratic. De pildă, crearea unor regimuri viabile concentrate, cu asociaţii dependente unele de altele sau de agenţiile de stat în cazul proceselor de negociere asupra politicilor economice sau sociale, atât la nivelul macro, cât şi la cel micro, depinde de dezvoltarea capacităţii strategice şi a unei sfere cuprinzătoare de acţiune. O dată ce concentrarea este iniţiată, ea tinde să încurajeze asociaţiile participante sa dobândească mai multă autonomie faţa de membrii lor şi de interlocutorii din partide şi să-şi extindă sfera de acţiune în sensul controlării unor domenii de interes din ce în ce mai largi.
    La cealaltă extremă, noile democraţii se pot popula cu o serie de guverne care acţionează conform unor interese private în zone delicate de politici publice. Consecinţele acestui tip de abordare pot fi profunde pentru partidele politice şi pentru clientelele locale, precum şi pentru procesul legislativ şi pentru capacitatea generală de guvernare a realităţii politice.
    Dacă sfera cuprinzătoare de acţiune şi capacitatea strategică sunt cele două caracteristici compuse ale asociaţiilor, relevante pentru a face predicţii în privinţa rezultatelor, cele două caracteristici care definesc cel mai bine natura sistemelor interorganizaţionale din interiorul societăţii civile sunt guvernarea de clasa şi concordanţa.
    Guvernarea de clasă presupune capacitatea de a dedica o întreaga categorie socială, de exemplu, proprietarii mijloacelor de producţie, muncitorii din ramurile industriale, liber-profesioniştii din toate sectoarele, unei direcţii de acţiune comune şi pe termen lung, precum şi capacitatea de a oferi asigurări ca toţi aceia care au în comun o asemenea politică i se conformează cu adevărat.
    În mod teoretic, acest lucru ar putea fi dus la îndeplinire de un partid politic, deşi logica competiţiei electorale perpetue tinde să submineze această abordare în cazul muncitorilor manuali prin faptul că îi forţează să opteze între interesele restrânse de clasă şi ofertele partizane largi, necesare pentru a câştiga alegerile, iar partidele nu au îndeplinit aproape niciodată aceasta funcţie pentru capitalişti.
    În termeni practici şi contemporani, dacă guvernarea de clasă ar urma să devină o caracteristică puternică a societăţii civile, atunci asociaţiile de interese monopoliste, coordonate ierarhic şi cu impact naţional care, de obicei, culminează într-o singură asociaţie dominată, ar trebui să se ocupe de punerea ei în practică.
    Dacă sistemul/sistemele emergent(e) de intermediere sunt multiple şi suprapuse unele altora sau dacă rămân localizate pe o arie restrânsă sau dispersate, atunci societatea civilă va fi mai puţin capabilă să ofere şi să aplice pacea socială între clasele aflate în conflict. Totuşi, chiar şi în aceasta situaţie, societatea civilă va fi mai deschisă, mai competitivă şi mai inovativă.
    Concordanţa se referă la măsura în care aria de acoperire, statutul de monopol şi capacitatea de coordonare a diferitelor tipuri de interese din cadrul societăţii civile sunt similare unele cu altele. S-ar putea postula o tendinţă fundamentală în direcţia concordanţei, în special între grupuri de asociaţii care reprezintă interese conflictuale. Oricum, unele asociaţii pot experimenta şi ocazional importa, forme inedite de organizare internă care se difuzează ulterior şi către oponenţii sau imitatorii lor. Dat fiind gradul ridicat de incertitudine care caracterizează perioada de tranziţie, un anumit grad de neconcordanţă reprezintă un rezultat destul de firesc. Problema este dacă această neconcordanţă persistă sau dacă împiedică procesul de promovare a unui set de reguli democratice stabilite prin consens.
    G)- Prezenţa societăţii civile contribuie, în mod pozitiv, la democratizare prin intermediul următoarelor procese :
    1) stabilizarea aşteptărilor din interiorul grupurilor sociale şi, ca urmare, transmiterea către autorităţi a unor informaţii mai concentrate, mai solide şi mai apropiate de realitate pe baza cărora acestea să poată guverna;
    2) inspirarea unor concepţii ale interesului şi a unor norme de comportament care sunt civice, adică atente la existenţa unităţii ca întreg şi cu respect rata de procesul democratic;
    3) oferirea canalelor necesare propriei exprimări şi identificări ale indivizilor şi firmelor, existând, de aceea, o mai redusa probabilitate ca actorii să se îndepărteze de sistemul politic în momentul când formulează cereri, în special către oficialităţile guvernamentale centrale, de care îi desparte o distanţă considerabilă;
    4) coordonarea comportamentului membrilor săi în ceea ce priveşte angajamentele colective, reducând astfel povara guvernării atât pentru autorităţile publice, cât şi pentru producătorii privaţi;
    5) oferirea unor rezervoare importante, dar nu unice, de rezistenţă potenţială la acţiunea arbitrară sau tiranică a conducătorilor, fie ca sunt uzurpatori nelegitimi, fie că reprezintă majorităţi intolerante.
    H)- Societatea civilă nu este un produs automat şi necontrolat al capitalismului, urbanizării, alfabetizării, mobilizării sociale ,deci al dezvoltării, deşi apariţia sa e favorizata de toţi aceşti factori. Mai degrabă, strălucirea sa necesită politici explicite din partea autorităţilor publice şi practici implicite ale (re)producătorilor privaţi.
    Politicile publice care stimulează apariţia societăţii civile implică un ansamblu complex de drepturi şi obligaţii. Acest ansamblu a variat considerabil de-a lungul istoriei şi, de aceea, este dificil să se emită judecăţi generale despre tipul de politici care sunt recomandate. Oricum, aceste politici includ:
    1) libertatea de asociere, petiţionare şi întrunire;
    2) recunoaşterea legală şi imunitatea;
    3) existenţa unui tratament fiscal special;
    4) stabilirea unor foruri de reprezentare funcţională;
    5) oferirea de garanţii privind accesul la procesul de decizie;
    6) protejarea de interferenţă statului in problemele interne;
    7) subvenţionarea cu fonduri publice;
    8) obligativitatea de a avea membri şi susţinători;
    9) extinderea legală a contractelor;
    10) descentralizarea responsabilităţilor referitoare la implementarea politicilor.
    Practicile private care contribuie la o mai mare dependentă de intermediarii din societatea civilă sunt chiar mai dificil de identificat cu precizie, deşi ar putea include următoarele:
    1) conştiinţa de clasă, sectorială, profesională şi de grup;
    2) dorinţa de a contribui la acţiunea colectiva;
    3)” sentimentele morale” sau reţinerea de la urmărirea intereselor de grup;
    4) satisfacţia rezultată din interacţiunea cu semenii, adică sociabilitatea;
    5) încrederea în conducerea grupului şi în potrivirea cu semenii;
    6) un anumit grad de altruism îndreptat în direcţia societăţii ca întreg;
    7) înclinaţia de a accepta disciplina de grup;
    8) dorinţa de a se abţine de la oportunităţile ce deschid calea spre obţinerea unor favoruri speciale, adică rezistenţa în faţa tentaţiilor clientelare;
    9) simţul eficienţei personale;
    10 ) suficiente abilităţi organizaţionale .
    I)- După cum s-a văzut până acum, strălucirea societăţii civile se poate face sub forma unei mari varietăţi de configuraţii organizaţionale, oricum, este probabil ca seria de posibilităţi valabile în orice societate dată sa fie în mod considerabil mai restrânsă.
    E de aşteptat ca variaţiile care desparte sistemul pluralist de cel corporatist, să producă diferenţe considerabile în distribuirea beneficiilor, performanţa economică agregată şi capacitatea practicată de guvernare a democraţiei care se poate instaura în final. Pentru înţelegerea acestor diferenţe, de mare importanţă sunt cele două proprietăţi compuse ale asociaţiilor sau mişcărilor, capacitatea strategică şi sfera cuprinzătoare de acţiune şi cele două proprietăţi compuse care descriu sistemele privind, guvernarea de clasa şi concordanţă. Cu cât sunt mai mari valorile acestor patru dimensiuni şi ele tind să fie mai mari în sistemele corporatiste decât în cele pluraliste, cu atât mai mare va fi contribuţia pozitivă pe care societatea civilă o are in sensul democratizării.
    Aceasta nu înseamnă ca este uşor de făcut predicţii sau de înţeles de ce o societate dată va adopta o anumita configuraţie sau alta. Este probabil ca unul dintre factori să reprezinte moştenirea instituţiilor de la autocraţia încheiată şi măsura în care tipul de tranziţie asigură un anumit grad de continuitate.
    Tranziţiile debutate prin consens politic, de la un regim în cazul căruia practicile corporatiste sunt adânc înrădăcinate, pot oferi cel mai favorabil context. La polul opus, schimbările abrupte sau violente de la autocraţii personale bazate pe relaţii clientelare sultanistice este termenul propus de Juan Linz pentru a desemna aceste cazuri, chiar dacă el poate nedreptăţi conducerea ordonată şi birocratizată a Imperiului Otoman, par cele mai probabile contexte pentru emergenta unei societăţi civile slabe.
    Mulţi alţi factori, fără îndoiala, contribuie în fundal la înclinarea societăţilor civile emergente în balanţa uneia sau alteia dintre configuraţii. Nivelurile ridicate de urbanizare preindustrială, dimensiunea mică a statului, dezvoltarea capitalistă întârziată, deşi cu un curs relativ rapid atunci când a avut loc, viziunea conservatoare a marii transformări către economia de piaţa, moduri consecvent artizanale de producţie, politici de protecţionism agricol şi îndeosebi, puterea ideologiei social-democrate au fost asociate în Europa Occidentală cu rezultate corporatiste în timpul secolului al XIX-lea şi la începutul secolului XX. Totuşi, nu este deloc limpede dacă aceste variabile au acelaşi efect sau dacă determină aceeaşi direcţie.
    O abordare destul de nouă şi potenţial semnificativă este emergenţa a ceva ce se apropie de o societate civilă transnaţională. Reţelele de organizaţii neguvemamentale, multe şi cu baza în societăţi civile dezvoltate, de unde provin atât fondurile, cât şi personalul, au dobândit o capacitate formidabilă de intervenţie în noile democraţii. Fiecare etapă succesivă şi de democratizare începând cu anul 1974 a fost urmată de înfiinţarea unor organizaţii neguvernamentale formate şi a unor reţele informale dedicate apărării drepturilor omului, protecţiei minorităţilor, monitorizării alegerilor, consultanţei economice şi încurajării schimburilor la nivel academic.
    Când au început primele procese de democratizare în Portugalia, Grecia şi Spania la mijlocul şi la sfârşitul anilor 70, nu prea exista acest tip de infrastructură. Câteva dintre lecţiile esenţiale învăţate din aceste experienţe au fost ulterior aplicate în alte părţi ale lumii. Până acum, s-a înfiinţat o mare varietate de partide, asociaţii, fundaţii, mişcări şi reţele transnaţionale gata să intervină pentru promovarea sau protejarea democraţiei. În măsura în care sprijinul internaţional pentru consolidarea democraţiei s-a deplasat tot mai mult dinspre canalele publice, interguvernamentale de influenţa spre implicarea directă: a organizaţiilor neguvernamentale private, se poate vorbi despre stimularea dezvoltării societăţilor civile naţionale acolo unde nu şi-ar fi făcut altfel apariţia sau unde ar fi putut fi absorbite fie de autorităţile publice, fie de (re)producătorii privaţi.

    Reply
  21. Dumitru

    Inca o remarca : daca in sistemele occidentale nu exista un ideal democratic catre care sa se mearga (cu adevarat democratic) care e diferenta fundamentala fata de sistemele „iliberale” ale lui Putin si chiar fata de sistemul chinezesc ? Argumentul cu „libertatile individuale” nu tine, pentru ca si occidentalii plaseaza limite pe aceasta libertate. Drepturile LGBT nu se extind de exemplu la poligami sau la zoofili, si nu pentru ca ar fi „rational” ci pentru ca asa vor muschii societatilor occidentale (dealtfel cu diferente marcate intre diversele zone culturale, e.g. Japonia vs. SUA). Ba uneori occidentalii sunt mult mai prescriptivi si mai intruzivi decat mult-hulitii „iliberali”, de exemplu in ce priveste „drepturile copiilor” sau „drepturile femeilor”. Putin e prescriptiv in alte domenii, insa in mare nu exista o diferenta fundamentala – o caracteristica definitorie – daca te uiti numai la „drepturi si libertati”, si nici chiar daca te uiti sa aspectul constitutional.

    De fapt, singura diferenta fundamentala pe care eu o vad intre Rusia „iliberala” si tarile europene este ca europenii sunt globalisti. Prerogative regaliene sunt sistematic si programatic luate de la structurile nationale sau sub-nationale si plasate la nivele superioare unde controlul democratic este virtual inexistent. E vorba aici de moneda (Euro), de economie (tratate de liber schimb), de frontiere, etc. Rusii sunt aici de moda veche : frontierele sunt frontiere, iar economicul, desi capitalist, este subordonat politicului pentru a permite ajustari de catre legislativ si guvern. Trump creeaza poate atat scandal in SUA (o tara altfel obisnuita cu scandalul politic si presedintii incompetenti) tocmai pentru ca pune in discutie rolul SUA de pivot al mondialismului.

    Si in tot circul asta problema mea e urmatoarea : mondializarea ma lasa rece. Nu o consider a priori nici buna, nici rea. Argumentul cu lipsa razboaielor este stupid – chiar in lipsa razboaielor „calde” avem in Europa de Est un razboi economic continuu care a redus populatiile tuturor tarilor mai mult decat WWII. Argumentul ca avem nevoie de structuri mai mari este logic, dat fiind dimensiunea celorlalti actori (e.g. China). Insa deocamdata nimeni nu pare sa stie unde se opreste etapa asta de unificare. Clar nu e o mondializare completa – China si lumea islamica nu vor juca jocul, n-au nici un interes sa o faca.

    Este insa ceva ce ma deranjeaza – prin politicile globaliste eu imi pierd progresiv influenta asupra actului guvernamental. Si nu proportional cu diluarea intr-o masa mai mare, ci mult mai rapid, pentru ca la nivel inalt devine din ce in ce sa mai separi obiectivele cetatenilor de coruptia institutionalizata sub numele de lobbying.

    Reply
  22. robert

    Cum au învatat românii sa traiasca cu ungurii, o sa se învete sa traiasca si cu homo. Chestia e ca adunatura asta conservatoare (culte neo-evangelice, fundamentalisti ortodoxi, nou-dreptisti si altii) au jucat prost o mâna buna la momentul nepotrivit, si în plus nu se asteptau deloc la o opozitie asa de puternica care a mai si jucat fenomenal de bine. Au tergiversat referendumul cât au putut, ca sa se plictiseasca românii de subiectul asta, si-au cautat aliati in tara si în afara, si când s-a pornit referendumul asta au tot pisat cu Dragnea+BOR=Coruptie. Ce mai, i-au facut ca la Nufarul. Ar trebui sa-se studieze la SNPSA cum se pot câstiga alegeri. hahaha

    Reply
  23. Marius

    1. „Fiecare votant are dreptul la ideile şi valorile sale şi vrem să îl auzim.” – Vreti? Da cine sunteti voi? Cenzori de idei? Daca am un drept, el nu trebuie discutat si nici aprobat de dvs. Ciocu mic!
    2. „Dar nu pe calea haitei sau educat de trolli, nu prin intermediul unui grup, ci prin vocea sa proprie.” Prostii. Aceast propozitie se aplica oricarui tip de vot, in orice tip de problema. Ce facem atunci? Firul povestii imi spune ca trebuie sa interzicem votul pentru ca oamenii sunt manipulati si o sa avem o dictatura a „elitelor”.
    3. „Referendumul nu e o bună unealtă democratică la nivel naţional şi european” – Poate nu e bun pentru un popor care nu este implicat politic, poate e doar un instument care sa dea impresia ca avem un drept in plus.

    Spor

    Reply
  24. Marian

    Facebook cel atat de pomenit de dvs este ca un ocean de idei din care FIECARE este liber sa-si extraga un market maker, cum spun traderii.
    Eu l-am extras pe CTP, altii pe IPS Daniel, cei mai multi pe NIMENI, care este esenta orientarii religioase/politice a romanilor…NIMENI este idolul suprem cu adevarat adulat in Romania!

    Reply
  25. Liviu M

    Avand in vedere argumentatia din articol, eu cred ca cel mai bine ar fi ca si parlamentul sa nu mai fie ales prin vot. Ar fi mai simplu ca doar absolventii de stiinte politice ai unei universitati recunoscute sa poata accede in parlament in urma unui examen. Dumnealor ar putea produce legi in orice domeniu, eventual angajand experti in domenii conexe (de gen, arhitecti daca e o lege in domeniu lor, etc).
    Am reduce astfel cheltuielile enorme dar inutile cu „consultarea populara” numita alegeri. Noi am fi condusi de oameni pregatiti in domeniu, iar bugetul ar fi echilibrat pe baza legilor pregatite in colaborare cu experti in economie.
    Unii ar putea considera acest comentariu un pamflet, altii o idee buna. Fiecare dupa expertiza.

    Reply
  26. ap

    Asta asa e Doamna atat ca la democratia participativa este o mica buba…..nu prea bat promisiunile din campanie cu ceea ce se intampla dupa.Adica,mai pe sleau,toti politicienii spun ce vrei sa auzi ca sa-i alegi dupa care fac cam ce vreau….Conditie obligatorie ca democratia participativa sa functioneze este incriminarea minciunii in politica.

    Reply
  27. Emancipatorul

    Multe comentarii. Marea majoritate a comentatorilor par cititi, preocupati de subiectele politice, stiintei politice, istorie.
    Si cam toate comentariile sint potrivnice doamnei Pippidi.

    Posibil ca adeptii Dnei Pippidi sa nu doreasca sa intervina. Dar eu cred ca nu prea sint oameni sinceri care sa creada ca:
    „referendumurile nu sint democratice” – In loc sa criticati contextul corupt (si Romanesc, dar si Occidental) care denatureaza rolul referendumului Dvs criticati natura referendumului. Urat.

    „democratie reprezentativa” – este o notiune fortata. Democratia nu poate fi reprezentativa in capitalism. Prin specialitatea pe care o aveti, deja stiti acest lucru. Delegarea puterii politice catre o elita nu functioneaza in capitalism. Caci acesta corupe, Mai toti politicienii in capitalism sint coprupti. Toti servesc intereselor celor cu bani multi. Altfel nu isi pot finanta campania. Etc.

    „Referendumurile pot ucide o democrație pentru că oamenii politici…”. pardon. Oamenii politici au ucis democratia si referendumurile. NU invers.

    „Nu democrația directă de tip populist e cea europeană”, vedeti ca ce este european se schimba adesea. Este cam o prostie sa spui ca ceva este european. Acum 600 de ani era european sa arzi pe rug pe cineva (mai ales pe gay), etc…Si cum adica „democratia directa de tip populist”, parca doriti sa discreditati democratia directa. Discreditati populismul, dar nu democratia directa. Ar fi un mare progres daca am recurge la democratie directa. Ar muri firmele de lobby? Si multe ONG-uri? Si multi „formatori de opinie”?

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *