Alina Mungiu-Pippidi

De ce premiul Hertei nu e si al nostru

A avut cineva de pierdut din premiul castigat de Herta Müller? Intrebarea pare absurda, dar nu e. Cu avorturile lui Ceausescu s-a luat Cannes-ul, cu securistii lui s-a luat Nobelul. E greu de crezut ca mai putem sa il vindem pe Ceausescu inca o data cu acelasi succes. Oricine e dotat cu un minim realism ar putea spune ca nici un scriitor din Romania nu avea vreo sansa, dar sunt sigur ca se gasesc cativa care simt ca au pierdut ei Nobelul asta. Unii, precum CTP, au gasit deja si o consolare, l-ar fi dat inapoi. Exista riscul sa nu intelegem de ce a luat Herta premiul si de ce, daca nu il lua ea, tot nu ne revenea noua. Asta e important nu doar pentru literatura, pentru ca handicapul literaturii noastre provine nu din lipsa de talent a romanilor. Ci, mai degraba si pe romaneste, din lipsa lor de caracter.

Ca sa intelegem de ce a luat Herta Premiul Nobel, si nu Kundera, sau Kadare, scriitori mult mai cunoscuti decat ea, la douazeci de ani de la caderea Zidului, trebuie sa intelegem rostul acestui premiu. El a fost facut pentru a populariza valorile umanitatii si rolul social al literaturii, e un premiu special, facut de un fabricant de dinamita ca sa-si spele pacatele. O literatura scrisa in scopuri pur estetice nu intereseaza comitetul care desemneaza Premiul Nobel, care cauta mai ales autenticitatea unei experiente speciale, convertita in literatura. Ca atare, Nobelul se da si pentru biografie; si slava Domnului ca e asa! Altfel, l-ar lua regulat tipul Salieri, genul bine organizat, plasat perfect in establishment, care-i cunoaste pe toti cei care ar putea sa dea un telefon si stapaneste perfect tehnica marketingului.

Treaba juriului e sa gaseasca in jungla literara echivalentul unui Mozart – geniul anti, care a avut curajul singularitatii, a fost persecutat, izolat si haituit – si juriul reuseste destul de des sa gaseasca asemenea personaje. Ce exemplu mai bun decat Herta, care s-a certat intai cu toti svabii ei, pe care ii banuia ca tolerasera fascismul, si mai apoi cu toti romanii, pe care ii vedea drept colaboratori ai comunismului? Am vazut-o la o emisiune cu Marie-Rose Mociornita, care spune totdeauna ce multumeste pe toata lumea. Herta era exact pe dos, dezagreabila la maximum, ea nu iarta nimic, nu uita nimic; cum bine a spus, nu ai ce sa ierti unora care nu recunosc ca au facut rau si iau si azi dividende de pe seama raului. Kadare e un scriitor extraordinar, dar, oricat admir Generalul armatei moarte, bate prin el un vant nationalist-comunist care ma infioara.

Kundera e un geniu, dar crede ca rusii sunt „asiatici” (deci si Dostoievski, Cehov erau) si in tinerete a mai colaborat cu organele. Herta – femeie, minoritara si apriga – era ce se putea gasi mai bun din Europa postcomunista, iar juriul ne-a transmis prin asta ce e de valoare la noi: rezistenta morala si intransigenta, valorile protestante, fie si la atei.
Din pacate, acest mesaj nu ne cade bine. Lumea noastra intelectuala a avut ocazia sa ia partea Hertei anul trecut, cand s-a revoltat ca Sorin Antohi ne reprezinta in strainatate, si majoritatea nu a fost cu ea. Nu e de mirare. Daca la inceputul anilor ’90 parea ca vom avea nevoie doar de cativa ani pentru a evolua spre o societate deschisa, usa s-a inchis din nou. Valorile care au succedat comunismului nu sunt cele ale societatii deschise, ci tot ipocrizia, oportunismul si intoleranta.

Tony Judt si-a retiparit recent in volum articolul in care isi exprima perplexitatea fata de o lume intelectuala in care moralistii isi publica glumitele sexuale in Plai cu boi, iar intelectualii se tem de Europa ca nu e crestina (si, in plus, se poarta cum se poate mai necrestin, de exemplu isi insala nevestele pe toate drumurile si pe urma incearca sa suprime dreptul altora de a baga de seama ca e o oarecare discrepanta intre valorile lor afisate si cele practicate). Lumea culturala si intelectuala a noastra a recazut, dupa cativa ani de pauza, in vechea matca. Cine ne cunoaste bine, ca Gaspar Miklos Tamas, s-a crucit de fundamentalismul nostru ortodox si ne-a condamnat pe toti in bloc. Cine ne vede in treacat, ca Judt, e frapat de faptul ca noi credem ca succesul lui Eliade ii sterge toate pacatele (sau eruditia lui Antohi e o compensatie ca si-a declarat un doctorat pe care nu il avea). si organizarea noastra sociala a recazut in cea veche.

Azi regasesc in lumea intelectuala romaneasca aceeasi structura pe care am descris-o la Nucsoara, unde securistul care luase locul partizanului Arnautoiu in schema de putere ii succedase si in rolul social si devenise, la randul lui, nasul intregului sat. Reteaua de patronaj a ajuns unitatea de baza a vietii noastre intelectuale, ca e vorba de Comisia Tismaneanu sau de gasca optzecista. Ken Jowitt a scris ca asa era si in anii ’70; eu, care am intrat in ea practic la Revolutie, pot spune ca nu era asa. Cativa ani am incercat macar. Cu larga contributie a mai multor generatii, capacul a cazut din nou pe oala pana la urma, iar exceptiile, precum filmul, sunt doar cele care au interfata directa cu Occidentul. Cum remarca Jowitt, productia intelectuala a unei asemenea organizari sociale nu poate fi decat deficitara.

Ce credeti ca poate sa iasa dintr-o viata publica structurata de favoritism, relatii personale, oportunism, impostura cvasigeneralizata (sa nu credeti ca in orice tara specialistii in istoria intelectuala a canibalismului se ocupa de politici publice, literati de calitate indoielnica reformeaza Constitutii, fara sa se gaseasca nimeni sa observe ca sunt in afara ariei lor de competenta, sau intelectuali candva de viitor ajung directori SIE)? Nu poate iesi nimic de valoare, dar nu pentru ca nu ar exista valoare. In 1992, am facut la GDS un cerc literar si jurnalistic: dintre tinerii care scriau cel mai bine acolo unul e azi antreprenor si altul bancher. Cati nu au plecat! Unul nu mai scrie.

S-a spus despre Herta Müller ca nu lua premiul daca ramanea la noi. Asa este. Dar nu ca am fi discriminati de jurii, ci pentru ca suntem mai buni ca ungurii sau portughezii sa descurajam sau sa distrugem din timp pe oricine ar avea potentialul, la noi, sa ia Premiul Nobel. Actiunea colectiva ramane de o exceptionala eficacitate in a impiedica promovarea adevaratelor valori: in rest, nu produce nici o valoare economica sau sociala. De asta, cine stie sa se bucure bucurati-va acum, ca nu o sa mai luam alt Nobel pentru literatura in viata noastra.

Cand predam in Romania unor tineri care aveau adesea si veleitati literare (unii scriu binisor prin presa romana), obisnuiam sa-mi incep lectia de politici publice spunand ca intr-o societate cu o dezvoltare intarziata, ca a noastra, fiecare intelectual are o alegere de facut. Poti sa-ti dedici viata incercand sa fii primul care ia Premiul Nobel pentru Literatura pentru tine si ai tai. Sau poti sa ti-o daruiesti incercand sa obtii pentru prima data ca ai tai sa nu mai arunce gunoiul pe maidan, ci sa il puna in tomberoane. Ce uitam sa le spun – mai ales ca alegerea mea era asa de evidenta, iar ei asa de tineri si idealisti – era ca poti sa nu faci nici una, nici alta si ca poti trai o viata intre gunoaie, lamentandu-te ca nu iei Premiul Nobel pentru ca esti ortodox, barbat, victima unei conspiratii de stanga sau traiesti in Romania.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “De ce premiul Hertei nu e si al nostru

  1. Count Falkenstein

    In 2009 se putea spune asa ca dumneavoastra. In 2013 insa… eu imi pastrez parerea ca este bine ca Sorin Antohi nu are doctorat… ca nu este pe aceiasi felie a celor cu doctorate din Romania… si acum stiti si de ce.
    Lumea nu s-a solidarizat cu Herta Muller nu pentru ca doctoratul ar fi fost o problema… si pentru ca se deschidea cutia Pandorei in privinta colaborarii cu securitatea. Nu s-a gasit nici pana azi o explicatie a lustrarii totale ale lui Sorin Antohi in vreme ce oameni su servicii grele in slujba oprimarii oricarei independente de gandire si actiune sunt bine merci. Dumneavoastra care spuneti ca ati studiat logica tapului ispasitor… trebuie ca aveti un caz perfect de stiudiu, nu-i asa? Sa nu mai spunem ca abia acum in 2013 se discuta despre pensiile tortionarilor. Dar Sorin Antohi a tinut loc si de tortionar, si de delator, si de impostor… A fost el cea mai malefica prezenta din spatiul public romanesc? A facut el cel mai mult rau ? A cauzat prin notele date asa multa suferinta ? De ce atunci nu il cercetati ca pe un exemplu de monstrozitate umana? E ca si cum l-ati avea pe Hitler in viata! Studiati-l! Cantariti-i creierul! Masurati-i latimea mandibulei, reflexele la picioare sau mai stiu eu ce. Aveti o sansa rara de a avea in captivitate raul absolut si nu il studiati !? Puteti sa il interogati cu privire la impostura sa notorie. El, romanul care nu merita sub nici o forma! Un idiot, un cretin, un smecher! Trebuie sa se adune toate capetele doctorale sa dea un diagnostic la cum a fost cu putinta! Asa ceva e de necrezut, nu-i asa!?
    Episodul Antohi a fost revelator pentru societatea romaneasca. Presa l-a linsat iar toti intelectualii ai ramas pe cat posibil low profile, in particular emitand mesaje de solidaritate dar in public incuviintand linsajul.
    Dar presupun ca acum in 2013 stiti toate astea.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *