Dollores Benezic

De ce nu au românii încredere în societatea civilă?

Nu știu, dar vă spun care e legătura dintre nunta la sat, coliva lu’ mamaie și conferințele de presă în era lui „click aici ca să vezi ce n-ai văzut”.

Am organizat azi (22.09.2015 – n.r.) o conferință de presă la care au venit fix patru jurnaliști. Al cincilea a ajuns după două ore. Strânsesem tot în sală și plecam din hotelul în care s-a ținut evenimentul. Femeia părea dezorientată, avea o mapă în mână de la altă conferință și ne-a întrebat dacă acolo este/a fost ceva conferință de presă. A bălmăjit ceva neinteligibil, semn că nici ea nu știa exact ce conferință caută, nici noi n-am crezut că e pentru noi. Am plecat, dar ea s-a ținut după noi. Totuși, despre ce a fost conferința noastră? I-am zis, am întrebat-o cu neîncredere „dar dumneavoastră cine sunteți?”, s-a prezentat (de la un ziar, fostă glorie a presei scrie), apoi a zis să-i dăm totuși o mapă de presă ca să scrie ceva de noi, dacă tot ne-a întâlnit.

I-am dat un stick de memorie cu toate documentele – așa e modern acuma – și am pus-o să semneze lista de prezență, ca să vază finanțatorul că am avut totuși participare la conferință. Am avut brusc în față imaginea bunicii care venea cu coliva de la biserică și până acasă o împărțea pe toată la copii. Le punea grâul fiert direct în palmele făcute căuș, pentru că se țineau după ea pe uliță. Ne-am hlizit între noi, amar, de situație, zicându-ne că dacă mai întrebăm oamenii pe drum, până la metrou sigur mai găsim câțiva interesați să le dăm și restul de stick-uri.

Neașteptat, prima care a publicat o știre foarte bine făcută de la conferința noastră a fost exact doamna de la urmă. Ne-a trimis și link-ul și ne-a îndemnat s-o mai chemăm și altă dată. Cu o zi înainte sunasem la aproape toate publicațiile și posturile TV, unde mai am cunoscuți din vremea când făceam și eu presă, trimisesem invitații, inclusiv la ziarul la care scrie doamna, dar majoritatea m-au descurajat. Nu prea mai există reporteri de teren, iar ăia puțini care există sunt cantonați în zonele fierbinți ale realității românești: DNA, politic, can-can, infracțiuni. Conferința noastră era despre drepturile omului, despre faptul că românii nu-și cunosc drepturile și despre un site pe care oamenii pot intra ca să se informeze și să primească sfaturi juridice gratis. Nimic suculent, deci, doar o chestie care-i privea pe toți cetățenii.

Una dintre temele care a suscitat interes la conferință a fost de ce nu au românii încredere în organizațiile neguvernamentale. Surprinzător rezultat al primului studiu sociologic pe tema drepturilor omului făcut în România, în condițiile în care organizațiile neguvernamentale = societatea civilă = noi înșine, până la urmă. Rezultatele studiului sunt dramatice, în sensul că 72% dintre respondenți admit că nu știu ce drepturi au, iar 80% cred că drepturile (alea pe care nu le cunosc?!) le sunt încălcate în România. Mai multe găsiți aici.

Ce fac românii când li se încalcă un drept? Păi apelează la (în ordinea descrescătoare a procentelor de încredere) polițist, avocat, jurnalist. Numai unul din trei români declară că la nevoie ar apela la o organizație neguvernamentală. Mai mult de jumătate dintre chestionați nu au încredere în organizațiile neguvernamentale.

Avem așadar starea de fapt: oamenii nu-și cunosc drepturile. Statul (prin reprezentanții lui politici) nu prea are interes ca oamenii să fie informați, pentru că ar fi prea vocali. Sectorul neguvernamental, care ar putea să contribuie la această informare și să-i ajute pe oameni să fie cetățeni mai buni, nu se bucură de încrederea populației, și nici de o susținere financiară prea grozavă. Cercul vicios se închide.

Autorul sondajului (reprezentantul IRES) e de părere că cetățenii nu au încredere în organizațiile neguvernamentale fie pentru că nu știu foarte clar ce sunt ele, fie pentru că organizațiile astea nu prea au notorietate, nu se știe exact ce fac ele și cum îi pot ajuta pe oameni. Lipsa de notorietate a organizațiilor neguvernamentale se datorează, corect, slabei reflectări în presă a activităților lor. Presa nu e interesată de acțiuni pozitive, ci se concentrează mai mult pe „n-o să-ți vină să crezi ce nenorociri s-au mai întâmplat”.

Din direcția cealaltă, puținii finanțatori care mai bagă bani în activitatea organizațiilor neguvernamentale – fonduri străine în general – au și ei pretenția ca activitățile finanțate să fie vizibile, deci cer ca organizația să facă evenimente publice, să cheme presa, să fie inovativă și să suscite interesul blazatei bresle jurnalistice și amorfului popor. Așa că organizațiile fac conferințe, evenimente, cheamă presă, care nu vine, dar pentru că s-au angajat față de finanțator la un număr de participanți mai cheamă și alte organizații, în fond proiectele astea vizează oameni, organizațiile alea lucrează cu oameni… deci cumva informația va ajunge cât de cât la niște persoane.

Și uite așa evenimentele publice devin un soi de cumetrii, în care vorbim despre proiectele și realizările noastre noi între noi, colegii de la alte organizații vin la conferința ta, pentru că vor avea și ei nevoie să le vii și tu la ale lor. Ca la nuntă, doar că fără dar. Deși uneori timpul petrecut în astfel de întâlniri e mai valoros decât plicul cu bani, pentru că ți-l rupi din propriile proiecte, adesea suprapuse și înghesuite pe prea puțin timp.

Citește continuarea pe Dollo.ro.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “De ce nu au românii încredere în societatea civilă?

  1. zdravcu crina

    felicitari atat pt activitate cat si pt umorul si savoarea cu care scrieti. Personal sunt destul de civica, incerc sa mobilizez cetatenii din Pipera in lupta cu administratia locala care actioneaza in total dispret fata de noi. As veni la conferintele dvs, in limita timpului disponibil :))) Poate mai invat ceva pt aceasta lupta.

    Reply
  2. paul

    in afara site-ului acesta si inca cateva nu prea se aude vocea societatii civile, pacat ca ONG-urile nu formeaza o alianta puternica care sa se ocupe de protectia drepturilor omului, de protectia mediului, de protectia sociala si chiar de agenda politica si economica, sunt voci competente cu un anumit prestigiu, gen doamna Alina Mungiu, care produc doar unele articole prin cateva ziare si pe site-uri sau bloguri, prea putin si prea ineficient, ar trebui coagulata o structura puternica si eficienta, ar trebui lasate orgoliile la o parte, interesul national o cere si este pacat ca societatea civila este atat de slaba si neorganizata!!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *