Mihai Goțiu

De ce mi s-a pus pata (și) pe Schweighofer

”Noi nu avem nimic cu austriecii de la Schweighofer, ci cu autoritățile care nu stopează furtul ilegal” sau ”Dacă se oprește monopolul Schweighofer, profită firmele românești”. Sunt două dintre mesajele pe care le-am întâlnit destul de des în ultima săptămână, atât în diferite dezbateri media și/sau pe rețelele de socializare, cât și exprimate în piață. Asupra celei de-a doua nu insist în mod deosebit, am mai scris: o Strategie Națională a Pădurilor, care să pună accentul pe prelucrarea cu plus valoare a lemnului tăiat și pe dreptul comunităților locale de a avea acces prioritar la lemnul tăiat scade, implicit, volumul de lemn tăiat. Chiar dacă numărul atelierelor și al fabricilor de mobilă ar crește (chiar și la dublu față de cele existente acum), volumul de lemn necesar ar fi mult mai mic. Cum se poate să obții mai multe locuri de muncă, mai multe beneficii economice (pentru stat și pentru comunități) cu mult mai puțin lemn tăiat am arătat aici.

Prima afirmație necesită însă comentarii suplimentare. Nu, nu am nimic cu austriecii, dar responsabilizarea autorităților nu intră în contradicție cu responsabilizarea companiilor de exploatare a lemnului. Și, din acest punct de vedere, există o problemă mare: capacitatea fabricilor Schweighofer de a prelua cantități enorme de lemn și modul în care a dobândit această poziție dominantă pe piață. Astfel, avem niște fapte:

  • Intrarea în România a companiei Schweighofer, pe baza unui contract și a unei legislații favorabile, datează din perioada Guvernării Năstase; în aceeași perioadă începe și se intensifică nebunia retrocedărilor ilegale de păduri; proprietarii, mai mult decât discutabili, nu și-au propus vreun moment să devină silvici (să facă din pădurea dobândită o afacere sustenabilă pe termen lung – îl vedeți pe Hrebenciuc, fie seniorul, fie juniorul, conducând o astfel de afacere?), ci să dea un tun; pentru a putea tăia (și vinde) într-un timp record suprafețe uriașe de păduri era (și este) nevoie de cineva care să aibă capacitatea de a prelua și de a transforma rapid în cherestea o astfel de cantitate; ia ghiciți cine are capacitatea asta? Credeți că e doar o ”coincidență” favorizarea intrării companiei Schweighofer în România și nebunia retrocedărilor ilegale?
  • Anchetele Agent Green sau EIA, dezvăluirile publicate și pe România Curată prezintă indicii clare despre faptul că la Schweighofer ajunge lemn tăiat din parcuri naționale, lemn tăiat ilegal, precum și disponibilitatea firmei de a achiziționa lemn tăiat ilegal; chiar credeți că dezvăluirile în discuție sunt singurele cazuri în care compania a preluat lemn fără acte în regulă?
  • Chiar contractele-standard ale companiei conțin o clauză care diminuează riscul pentru cei care vând lemn fără acte în regulă; deși, în caz de evicțiune, vânzătorul ar fi obligat să restituie întreaga contravaloare a sumei încasate pentru lemnul fără acte, compania limitează suma undeva pe la 10% (cu titlu de ”penalități”, când, în realitate, e vorba de un bonus pentru restul de 90% din sumă – vezi aici)
  • E o realitate simplă: dacă vrei să stopezi furtul de capace de canal, impui sancțiuni drastice pentru cele câteva centre de colectare a fierului vechi care achiziționează capace de canal; da, Codul Silvic lasă nenumărate uși deschise pentru tăierea ilegală a lemnului, dar ce vor face cu lemnul cei care îl taie ilegal dacă nu mai are cine să-l cumpere?
  • Nu, nu m-am născut ieri, încât să nu știu ce înseamnă să-l văd pe ministrul apărării Mircea Dușa lângă Gerald Schweighofer la un eveniment public al companiei, și nici de ce, dintre toți avocații și firmele de avocatură cu state vechi de practici în domeniul comercial, compania apelează la un fost director (timp de 16 ani, în perioada lor de expansiune) în Consiliul Concurenței.
  • De asemenea, nu sunt într-atât de naiv încât să nu înțeleg de ce Schweighofer nu cumpăra direct lemnul de la Direcția Silvică Bistrița-Năsăud (deși, la fel ca în alte ocazii, ar fi putut oferi fără probleme prețul cel mai mare), ci printr-un intermediar, cum se întâmplă în cazul care a ajuns (în sfârșit) să fie anchetat și de DNA – aici.
  • Da, Schweighofer nu este singurul beneficiar al sistemului, dar este cel mai mare și dă tonul în piață în privința practicilor din domeniu. Dacă reușești să elimini aceste practici în cazul Schweighofer, semnalul e destul de clar și pentru celelalte companii, străine sau autohtone.

Să fim bine înțeleși: apariția unor rețele de crimă organizată e semnul unei incapacități a statului de a elabora politici publice și de a interveni într-un domeniu sau altul (fie din incompetență crasă, fie pentru că decidenții și instituțiile de control au fost co-interesate oneros). Dezastrul din pădurile României (vizibile cu ochiul liber pentru oricine ajunge în zonele colinare și montane) și cifrele uriașe avansate de Inventarul Forestier Național (și confirmate indirect de Radarul Pădurilor – vezi aici), nu prea lasă loc de dubii: un asemenea dezastru nu ar fi posibil fără o rețea de criminalitate pe măsură. Într-un astfel de context, lupta trebuie dusă pe ambele fronturi – și cu autoritățile, și cu profitorii sistemului. Altfel, ar fi ca și cum am crede că Al Capone a făcut banii, într-adevăr, din spălătoriile și magazinele de mobilă veche și antichități pe care le deținea și că americanii au fost niște fraieri că l-au închis (doar crea locuri de muncă în firmele lui, nu?). Nu spun că Schweighofer este un Al Capone al pădurilor României, dar când începi verificările, e normal să începi cu cel mai mare. Și sunt prea multe indicii, dezvăluiri și ”coincidențe” pentru ca o asemenea verificare să devină obligatorie. Și obligatorie nu doar pentru jurnaliști.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “De ce mi s-a pus pata (și) pe Schweighofer

  1. nick

    3000 de locuri de munca nu sunt putine – dar acum daca punem in balanta jaful facut – fratia hotilor – guvern, parlament, iliescu … romsilva – unii mai mari de pe-acolo – si evident firma .. care din moment ce obtine profituri mari din cantitati mari .. adica profit mic per bucata .. dar e trist ca lemnul cumparat sa ajunga brichete de foc … sa vedem ce vor face cu noua legislatie.

    il citez pe tataie ilici cu ajutorul carora toate nenorocirile din tzara asta au luat nastere:
    acu vreo 10 ani probabil disctuie la Europa FM: ilici: haha, cand am retrocedat padurile nu ne-am gandit sa cream fondul legal sa le interzicem sa taie padurile – inchei citatul – deci mititelul nu s-a gandit – haha
    Pe urma suna un ascultator din Canada, care zica ca i-a fost retrocedata padurea gata rasa .. deci era padure numai in scripte .. mhm … deci iliescu stie el mai bine.. de la legislatie se trage.

    E simplu- stopat tot exportul de lemn – dar tot – pana la elaborarea unei legislatii normale.
    si 2: noul cod silvic cu care PSD sare tare si sus ca a facut si a dres – pe care mr Klauss l-a intors pentru re-evaluare – de fapt continea niste schimbari in legea vanatului .. si se dadea liber la vanat orice.
    Deci simplu: ce-a fost a fost – nu mai poti pune padurea virgina inapoi – dar tot ce mai exista … nu faci exporturi – 1 an, 2 — 5 – pana cand toata legislatia e clara – provenienta tot.
    Si evident — daca nu forteaza re-impadurirea – adica beneficiarii lemnului sa fie obligati sa replanteze .. pentru ca macar peste 10-15 ani sa fie re-stabilizat solul, panta .,,, etc
    Si daca nici asa nu merge – sa se dea lege – prin care orice coltisor de padure neimpadurit – legal sa ai voie sa plantezi fara sa ceri acordul proprietarului – desi suna tembel – eu as zice ca asa ar fi cel mai usor.
    Eu sunt dispus sa-mi pierd niste zile – saptamani – sa pun niste copacei … si poate candva cu soare sa ma si duc sa supraveghez evolutia – macar o data pe an

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *