Alina Mungiu-Pippidi

De ce ia Germania premiul Nobel Alina Mungiu Pippidi: A ne `europeniza` inseamna sa devenim mai mult ca Germania

Interviu cu Alina Mungiu-Pippidi realizat de Iulia Badea-Guéritée pentru Dilema veche, nr. 509, 14-20 noiembrie 2013.

Germania este cu adevărat un lider european, în materie de politică, viaţă societală, exemplu, economie, etc, un lider de opinie în acelaşi timp, în corul european comun, sau este o falsă impresie care a fost vehiculată şi este vehiculată?

Dacă prin Europa înţelegem un grup de ţări luate separat atunci Germania nu e un mare trend-setter european, Suedia conduce la cît de bine a managerizat criza, Finlanda la educaţie, Danemarca la redus emisii, Spania ne dă exemplu de cum poţi rezolva problema Roma rezonabil, Estonia conduce detașat în e-government și așa mai departe. Iar Italia e campioana stilului de viaţă, cum italienii nu uită niciodată să remarce, miniștrii germanii îi primesc pe cei italieni în acea parte a casei lor căreia îi zic loggia, le oferă un prosecco și pe urmă le ţin teorii că trebuie să își schimbe stilul de viaţă că așa nu mai ţine. Numai că Europa e deja un conglomerat în care fiecare contribuie să formeze standardul cu care sîntem măsuraţi. Şi cum Germania e mare, iar Europa a fost croită pe măsura ei, Germania e lider prin simplul fapt că ea dă mare parte din media europeană, pe modelul ei s-au croit multe legi și directive. Germania stă deci pe loc majoritatea timpului iar a ne « europeniza » înseamnă să devenim mai mult ca ei. Pe zona euro, de exemplu, nu s-a făcut media deloc, dobînda Băncii Centrale Europene, care a fost factorul decisiv, fiind setată pe cea germană, o ţară cu inflaţie practic zero. Germania a putut astfel continua să facă ce făcea, dar ceilalţi nu, şi cum nu s-au putut schimba așa radical și peste noapte rezultatele sînt catastrofale pentru unii. Aș spune deci că da, Germania e lider, prin forţă inerţială, ea dă măsura ţării noastre comune. Ba mai mult ca oricînd, de asta Sarkozy, care numai modest și nepatriot nu este, a spus că Germania fără Franţa sperie lumea, dar Franţa fără Germania o face să rîdă.

Asta e un fel de a spune că economia germană e mai performantă?

Combinaţia de performanţă cu ponderea din întregul european o face economia decisivă. În Germania domnește nemulţumirea că străinii preferă explicaţia că economia germană a fost ajutată de euro, și nu apreciază eforturile făcute de nemţi de mai bine de zece ani ca să își restructureze și sectorul public, și cel privat. Acum zece ani prima oară, la o conferinţă de politologie, un domn care falimenta companii (soţul unei colege) mi-a explicat, germanii au fost lenţi la restructurat și mai au vreo doi ani de omorît firme, dar după aceea vor începe să crească, se va termina stagnarea. Între timp s-au făcut mari averi mondiale din falimentat firme, dar și omul meu avea déjà de lucru si prospera. Pe urmă cancelarul Schröder a reformat sistemul social, care nu mai era sustenabil din motive demografice, ceea ce multe ţări europene nu au fost în stare să facă, deși aveau probleme similare. Și după ce creezi șomeri și obligi lumea să muncească mai mult ca să ai pe termen mediu și lung o economie mai performantă vin unii și îţi spun că ei nu vor să facă la fel, că lor să le fie plătite deficitele din exterior. Dar Germania abia atunci ajunsese la momentul optim, că au avut și ghinion cu criza financiară globală, și ce să facă, să se oprească la începutul anilor grași și din solidaritate să facă și ei trei pași înapoi ? Nu e verosimil : nemţii sînt hotărîţi să își trăiască din plin acești ani, sînt foarte bucuroși să îi împartă cu oricine are despre Europa ideea lor, adică aceea că sîntem împreună că asta ne crește competitivitatea, acesta e contractul, și Germania e fair, plătește mai mult ca toată lumea la bugetul comun, dar o Europă necompetitivă e contra interesului naţional german. Ideea lor este și a fost că Uniunea Europeană e o formă superioară de a înfrunta globalizarea- dacă forma asta nu mai e competitivă să ne luptăm cu China, atunci altele se impun. Asta e gîndirea din spatele lui Wolfgang Schăuble. Habermas o gîndi altfel, dar deși sînt multe opinii divergente în Germania, această abordare pragmatică și comercială a Europei e cea dominantă, cum s-a văzut la alegeri. Eu nu pot să remarc decît pozitiv o abordare care pune competitivitatea pe locul întîi, teza mea din De ce nu iau românii premiul Nobel fiind exact asta, că ţara care viciază competiţia internă, care nu poate elimina singură partea neperformantă şi să ridice ce e bun la vîrf nu poate să fie competitivă nici extern.

Nu e apasată aşa de tare coarda germană pentru a umbri influenţa, ea, reală, a executivului de la Bruxelles, care şi el e pentru competitivitate şi globalizare?

Propunerile europene nu au mare tracţiune zilele astea. E destul o întîlnire separată a Germaniei cu oricare două ţări care o susţin și politici déjà anunţate la nivel european fac pasul înapoi dacă nu mai convin interesului german. Personal, lucrînd cu ambele executive cred că cel german e mult mai bun şi Europa nu ar avea de cîştigat dacă nu ar mai exista tîrguiala inter-guvernamentală şi ne-ar conduce doar Comisia. Cu toate astea nu aprob, evident, să iei înapoi pe sub masă ce ai agreat déjà, compromitem pe cei de la Bruxelles care încearcă să găsească interesul comun.

În fine, dacă Germania este un lider european, are un rol pozitiv în construcţia europeană?

Ce înseamnă un lider european ? Care e scopul final european? Dacă acesta e federalizarea ca obiectiv în sine Germania nu e lider pentru că nu promovează așa ceva decît în măsura în care are garanţia că asta îi va aduce avantaje în sensul menţionat mai devreme. Dacă e vorba de managementul crizei, dna Merkel e criticată degeaba, nu putea face mai mult. Ce vor cei care o critică, lideri care privesc în viitor și spun ”Așa trebuie să arate, și asta o să facem ca să ajungem acolo” ? Zău, asta era pe vremea lui Vladimir Ilici. Presupune o preștiinţă care nu există. Am mai povestit cum cu o lună înainte să înceapă criza globală eram cu sociologul Ivan Szelenyi la o consultare mixtă CIA-Departamentul de stat să le spunem ce fragilă e Europa de Est dacă vine vreo criză economică și ei ne-au spus că sîntem pesimiști și că e absolut exclus. Cine știe viitorul, și poate garanta că dacă Germania acceptă europenizarea datoriei statelor Europa va deveni mai competitivă în viitor ? Trecerea la euro a fost decisă politic, cu dovezi foarte parţiale, Mitterand și Kohl le știau pe toate şi au lăsat generaţiei noastre moştenirea asta. A doua oară nu se mai aruncă nimeni. Lasă americanii să ne critice că ne-am oprit la jumătatea drumului, mare exemplu ne dau ei zilele astea cu politici care divid ţara în două. Sau cei care cred că o strategie de creștere e o strategie de investiţie guvernamentală- am publicat anul acesta dovezi că în Europa guvernele care investesc mai mult cresc mai ales corupţia. Creșterea competitivităţii, nu doar prin austeritate, ci și inovaţie, asta e strategia de creștere și Germania dă exemplu a cam maximum ce poţi face cu raţionalizarea actului de decizie, admiţînd însă limitele cunoaşterii şi raţionalităţii.

Bun, dar politica asta pe termen scurt a Germaniei nu va duce la o fărâmiţare şi la o împărţire a UE în trei zone concentrice, în trei Europe, de fapt, cu trei viteze?

Ba da, pe termen scurt, dar e doar recunoașterea unei realităţi, a unor nivele diferite de dezvoltare pe care noi nu le tratăm la ora asta diferit prin politicile noastre economice europene, ci similar. As
ta credeţi că e mai înţelept ? Mereu facem scenarii comune la care nu diferenţiem destul, deși am văzut cum un singur lucru euro- poate avea impact așa de diferit, în ce privește piaţa imobiliară, ca să dau doar un exemplu. Promovăm o unitate care de fapt nu există. Dacă o vrem cu orice preţ, atunci acceptăm scenariul lui Niall Ferguson, Europa fiscal unită va fi una în care cine muncește în Nord își ia casă la mare în Sud, vacanţele în Suedia se vor tot lungi și în Grecia vor scădea și pe multă vreme exportul principal al ţărilor noastre va fi forţa de muncă cea mai activă și mai calificată, care însă nu o să ni se adune, ci o să ni se scadă. Eu nu ar trebui să fiu împotrivă, că sînt unde trebuie, dar îmi tot spun că poate găsim niște soluţii mai parţiale şi mai bune. Altfel, citatul meu favorit din Hobbitul lui Tolkien a fost și este : ” În dreapta prăpastia, în stînga zidul, și din spate vin hoarde de gnomi înfuriaţi. Deci înainte !”

Nemţii, ca popor, sunt conştienţi de această imagine de lideri europeni ? Le convine, sau , prin prisma fostelor experienţe de lider nu sunt foarte încântaţi şi nici dornici să-şi asume acest rol?

Societatea germană profundă eu nu o cunosc, și de asta mă feresc să îmi dau cu părerea la televiziuni de alegeri, de exemplu. Deși lucrez permanent la Berlin și locuiesc destul timp acolo am luat demult decizia că a doua mea naţionalitate e europeană, nu germană, sînt doar unul din primii europeni care profită de libertăţile europene. În cele 3-4 zile ale mele pe săptămînă acolo nu vorbesc cu prea mulţi germani în afară de oficiali, ziariști și de studenţii mei. Oficialii, directori în Ministerul Finanţelor de exemplu vin și sîmbăta dacă îi chemi la vreo clasă, cu bicicleta, purtînd, spre deosebire de mine, casca legală, și nu pleacă pînă nu au lămurit și ultima întrebare. Ca studenţi, oficialii federali în programele de mid career unde predau eu guvernanţă europeană par foarte deschişi, dar la simulări regulat rezoluţiile noastre sînt mult mai conservatoare decît ale Consiliului European. Studenţii germani tineri sînt foarte uniformi în atitudini. Cînd vin la începutul masterului de politici publice, îi întreb totdeauna pe toţi : de ce vii la politici publice, ce vrei să fii ? Expert sau lider ? Și latino-americanii toţi vor să fie lideri, nemţii toţi vor să fie experţi. Cînd ai fost educat cu exemplul negativ al lui Hitler în exces rămîi cu această traumă. Nu are aerul că le-a spus cineva prea des că Adenauer s-a opus fascismului şi a fost şi el un lider. Dar e numai vina educaţiei lor, sau exact imaginea asta e şi în manualele de istorie din Anglia, Franţa sau de peste tot ? Şi după asta lumea vine şi îi întreabă de ce nu îşi asumă conducerea Europei mai hotărît, cel puţin în Economist asta citesc săptămînal. Eu nu sînt de acord cu asta. Germania încearcă să conducă Europa, dar prin exemplul ei- dacă asta nu merge e foarte improbabil că va funcţiona altceva.

Alina Mungiu-Pippidi este expert în governance innovation pentru Comisia Europeană şi profesor la Hertie School of Governance în Berlin. Ultimele ei cărţi sînt `Controlling Coruption in Europe` (Budrich, 2013) şi `De ce nu iau românii premiul Nobel` (Polirom 2012, 2013).


 


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “De ce ia Germania premiul Nobel Alina Mungiu Pippidi: A ne `europeniza` inseamna sa devenim mai mult ca Germania

  1. sandu

    „Suedia … a managerizat criza”, probabil doamna Mungiu Pippidi a intentionat sa zica: „a gestionat”. Englezescului „to manage” in romaneste ii corespunde „a gestiona”. Verbul a manageriza are alt sens in limba romana: „a te transforma in manager”. Dincolo de aceasta obervatie minora, are mare dreptate in tot ce spune aici.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *