De ce Greblă nu e o victimă. Teorii conspiraționiste și presiunile legitime și cele ilegitime asupra CCR în cazul legilor Big Brother

Starea de normalitate nu e conspirație. Exceptând cazurile, printre care se numără și România, în care, prea-obișnuiți fiind cu starea de a-normalitate, succesiunea a două evenimente din registrul normalului poate da naștere la conexiuni și teorii conspiraționiste. Ce s-a întâmplat, de fapt? Miercuri, Curtea Constituțională a României (CCR) a dat verdict de neconstituționalitate pe Legea Securității Cibernetice (sau Legea Big Brother 3). A doua zi, Toni Greblă, judecător la CCR, a fost pus sub acuzare de DNA. După care, președintele CCR, Augustin Zegrean, a ieșit în public anunțând presiuni asupra membrilor instituției pe care o conduce, inclusiv din direcția SRI. Presiuni care ar exista nu doar de ieri, azi.

Să le luăm, punct cu punct. Decizia CCR privind neconstituționalitatea Legii Big Brother 3 ține de normalitate. Nu o să mai reiau toate argumentele specialiștilor în drept, a membrilor organizațiilor neguvernamentale pentru apărarea drepturilor omului și ale opiniei publice în general, care arată de ce proiectul de lege este dincolo de orice acceptabilitate. CCR a șters, pur și simplu, pe jos cu această lege, semnalând deficienţe de respectare a normelor de tehnică legislativă, coerenţă, claritate, previzibilitate, dar şi sub aspectul procedurii legislative, prin lipsa avizului CSAT.

„Curtea a reţinut că întregul act normativ suferă de deficienţe sub aspectul respectării normelor de tehnică legislativă, coerenţă, claritate, previzibilitate, precum şi sub aspectul respectării procedurii legislative, prin lipsa avizului Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, elemente de natură a determina încălcarea art.1 alin.(5) din Constituţie, care consacră principiul legalităţii, şi a prevederilor art.119 din Legea fundamentală, referitoare la atribuţiile CSAT”.

De asemenea, Curtea a constatat încălcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în articolul 1, alineatele 3, 4 şi 5 referitoare la principiul statului de drept, principiul separaţiei puterilor în stat, respectiv principiul legalităţii, în articolul 21, alineatele 1 şi 3, referitor la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, în articolul 26 privind viaţa intimă, familială şi privată şi în articolul 28 referitor la secretul corespondenţei, din perspectiva lipsei garanţiilor necesare respectării acestor drepturi, precum şi în articolul 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

Ce vreți mai mult de atât? Legea asta a fost scrisă, în cel mai corect sens al expresiei, pe genunchi, și aruncată la vot pe principiul ”oricum facem ce vrea mușchiul nostru”.

Mai apoi, punerea sub acuzare a lui Toni Greblă. Ține din nou de starea de normalitate. Dacă s-a încercat decredibilizarea CCR prin intermediul lui Toni Greblă, acest lucru s-a întâmplat în momentul numirii lui în această funcție, nu acum. E (și era, la momentul numirii lui) de maximă notorietate publică (fiind unul dintre motivele pentru care au ieșit zeci de mii de oameni în stradă în toamna lui 2013), că Toni Greblă, alături de Ioan Rușeț, este autorul unui proiect de lege privind exproprierea în interes privat (cu dedicație pentru compania care vizează aurul de la Roșia Montană), aflat în flagrantă opoziție cu prevederile constituționale care apără dreptul de proprietate. Cum să-l numești la CCR pe autorul unui astfel de text de lege? Adăugând la asta, patronajul lui Greblă pe bani publici a clubului de fotbal Pandurii Târgu Jiu, numirea juniorului vice-consul la Paris, nășirea unor beizadele de personaje dubioase, care organizează nunți cu elicopterul… Ce era mai clar decât atât că omul ăsta reprezenta o vulnerabilitate majoră a CCR încă din momentul numirii lui (lucru despre care, de altfel, am scris chiar în acel moment)? Că dacă tot vorbim de teorii ale conspirației împotriva CCR, singura ”conspirație” a avut loc în momentul numirii lui Toni Greblă în funcție, o numire pe care Traian Băsescu o eticheta ca fiind ”un câștig”, chiar dacă propunerea venea dinspre PSD, iar președintele statului avea acces la toate informațiile privind dosarul lui Toni Greblă (de la cele de notorietate publică, la cele mai puțin cunoscute publicului). Și atunci se pune întrebarea ”câștig” pentru cine? Oare nu cumva tocmai pentru cei care aveau nevoie atât de un judecător cu mari probleme de imagine la CCR, cât și de un judecător vulnerabil atunci când trebuie luate decizii controversate (cum sunt, de altfel, cea mai mare parte a deciziilor CCR, că altfel nu s-ar ajunge cu ele la CCR)?

Legat de acest ultim aspect, aștept cu nerăbdare publicarea deciziei CCR pe Legea Securității Cibernetice. Nu de alta, dar în comunicatul CCR se spune că decizia a fost luată cu majoritate (s.a.) de voturi (am, așa, o presimțire – poate mă înșel – că Toni Greblă s-ar afla printre ”minoritarii” acestei decizii).

Evident, întrebarea ”de ce tocmai la o zi după decizia CCR a explodat și dosarul lui Greblă de la DNA?” e legitimă. Dar până la un punct. Cel la care nu punem DNA în imposibilitate de a mai lucra: în zilele libere de sâmbătă/duminică și sărbătorile legale (nu le dă voie legea); în campaniile electorale (să nu se interpreteze că face jocuri politice); înaintea sau după o decizie a CCR (să nu fie interpretată ca fiind presiune, atunci când vizează vreo persoană de la CCR); înainte sau după un vot important în Camera Deputaților și în Senat (să nu fie interpretat, tot ca presiune, atunci când în colimator sunt vizați parlamentari); înainte sau după o decizie importantă a Guvernului (dacă în discuție sunt membri ai Executivului), iar raționamentul ar putea continua cu primarii, președinții de consilii județene ș.a.m.d. Conform acestei logici, pentru a evita interpretările, procurorii DNA ar trebui să facă un dans printre zilele disponibile care i-ar face invidioși și pe celebrii maeștri ai trupelor de balet de la Moscova, Sant Petersburg ori Kiev. Ceva de genul: azi nu parlamentari, mâine nu miniștri ori secretari de stat, poimâine nu ne atingem de judecătorii CCR, de judecătorii de alte instanțe (care au și ei dosare controversate în lucru), de primarul cutare ori președintele de consiliu județean cutare (și țineți cont că în majoritatea cazurilor, printre inculpați se află persoane din mai multe categorii). Pe lângă problemele cu care se confruntă, procurorii DNA ar mai trebui să-și înființeze și ”Departamenul Calendar”, al cărui menire ar fi de a stabili când se poate și când nu se poate face public un dosar (asta dacă mai rămân zile libere la dispoziție). Nu vă lăsați înșelați de aparențe: dacă luați toate dosarele făcute deja publice de DNA (nu doar cele mai mediatizate) o să regăsiți, cel puțin în primele faze, aceeași ”apărare” a inculpaților – cum că ar fi un dosar politic -, și aceeași coincidență – că fiecare dintre inculpați tocmai urma să ia ori tocmai a luat o decizie importantă pentru țară, pentru județ, oraș, comunitate.

Încercând să concluzionăm. Decizia CCR privind neconstituționalitatea Legii Big Brother 3 ține de normalitate. De la un capăt la altul (de la motivare și până la forma ei de redactare) Legea a fost un fiasco. Punerea sub acuzare a lui Toni Greblă nu e o surpriză. Era așteptată încă de dinaintea numirii lui la CCR (singurele întrebări fiind, încă de atunci, când și pentru ce va fi pus prima dată sub acuzare). Din acest punct de vedere, prin numirea unui judecător vulnerabil, încă de atunci s-a pus presiune asupra CCR (iar cei care au creat această presiune nu sunt procurorii DNA, ci cei care l-au propus, votat și numit).

Da, există și presiuni ilegitime și imorale la adresa judecătorilor de la CCR. Cum sunt declarațiile publice legate de responsabilitățile pe care le-ar avea dacă anumite legi vor fi declarate neconstituționale. Nu au nicio vină judecătorii de la CCR, dacă Parlamentul sau Guvernul emit acte normative neconstituționale. Responsabilitatea e a acestora din urmă, fie că e vorba de incompetență, fie de rea-voință. În plus, e obligația serviciilor (dacă ne referim la cazul specific al legilor big brother) să desfășoare acțiuni preventive, dar, ATENȚIE, acționând STRICT în limitele legii și, mai ales, a legilor conforme cu Constituția. E absolut aberant argumentul șefilor de servicii (și al altor susținători ai lor) conform căruia serviciile își pot desfășura eficient activitatea de prevenție doar dacă se ignoră anumite prevederi ale Constituției! Domnilor Maior & Co, dacă prevederile constituționale reprezintă un impediment pentru voi, eliberați scaunele și lăsați-i pe alții mai capabili.

Mai există și presiunile mediatice și/sau prin intermediul mass-media (le analizează Cornel Vîlcu excelent aici). Sunt, din păcate, presiuni inevitabile. Asta e situația presei autohtone, iar ca persoane care au legătură cu societatea în care trăiesc, judecătorii CCR trebuie să fie conștienți de ele și să și le asume ca un risc cu care trebuie luptat, încă din momentul în care acceptă numirea la CCR. Pe cât putem, e și responsabilitatea noastră, a societății civile, să acționăm pentru diminuarea acestor riscuri. Și să nu cădem în capcana teoriilor conspiraționiste doar pentru că suntem prea puțin obișnuiți cu deciziile (și mai ales, coincidența deciziilor) normale în România.