De ce avem nevoie de oameni ca Funar al Clujului, Nichita al Iașului, Oprescu de București, Ponta și mulți alții

Pe blogul propriu, Liviu Antonesei continuă să scrie despre primarul Iașului, Gheorghe Nechita, și încăpățânarea lui de persista în a da cu flit cetățenilor orașului care își doresc plantarea de tei în locul celor tăiați de pe b-dul Ștefan cel Mare. ”Ce s-ar fi întîmplat dacă alegea soluția bună? Păi, în primul rînd, ar fi lăsat proaspetele nuclee ale societății civile fără obiectul muncii, ar fi obținut iertarea măcar a o parte din miile de cetățeni nemulțumiți de Copacocid, ar fi recuperat, pentru partidul dumisale, măcar o parte a electoratului pierdut din prostie, ar fi domolit și gura tot mai numeroșilor critici. Sigur, eu nu m-aș fi apucat să-l laud pentru că a reparat o crimă și o prostie de el însuși comise, dar probabil nu aș mai fi avut nici atît elan critic! Așa, n-am ce face și bag cărbuni! Exemplul acesta ar putea fi preluat și comentat la orice curs de politică practică.”, consemnează Liviu Antonesei (textul integral aici).

Și are perfectă dreptate. În prima parte a anilor 90 am ajuns și eu student la Cluj. Ce visam atunci era să fac jurnalism sportiv (cărțile lui Ioan Chirilă sunt ”vinovate” pentru asta) și să intru în grațiile studentelor  de pe la mesele vecine din primele crâșme și terase de pe Piezișă, cu versuri dulci-triste, scrise pe șervețele. A fost o vreme cu frumoase amintiri de la festivalurile de poezie de prin Sighet, Desești, Cigârlău, Vișeu și alte asemenea locuri de adunare a poeților de prin Nord-Vestul țării (și nu doar), ori de pe stadioanele cu ”rezonanță” ca Sărmășag, Salonta, Dej, Ocna Mureș, Câmpia Turzii de unde transmiteam, în direct la Radio Cluj, în fiecare sâmbătă dimineața, meciurile din ligile inferioare de fotbal. Doar că poezia și colaborările cu Radio Cluj nu erau suficiente pentru plata chiriei și a facturilor, așa că am început să mai scriu în presa clujeană și despre ședințele consiliului local și conferințele (deloc puține) ale primarului Gheorghe Funar. Și dacă acesta nu s-ar fi încăpățânat să încerce să-mi blocheze intrarea în Primărie, probabil că, în cele din urmă, tot la poezie m-aș fi întors. Și probabil că tot crainic de radio aș fi rămas dacă în jurnalismul sportiv n-aș fi dat peste afacerile lui Marius Vizer (patron pe atunci de cluburi de fotbal la Oradea și de echipă de judo campioană europeană) ori peste traficul cu mașini furate în care era implicat fostul mare campion olimpic și antrenor al loturilor naționale de haltere Nicu Vlad.  Ceva mai târziu, prin 2002, am ajuns la Roșia Montană cu gândul de a scrie un roman polițist, dar ceea ce am găsit acolo mi-a schimbat viața, iar ficțiunea am agățat-o în cui pentru vremuri mai bune.

mindbomb 2004 bun de afișajȘi nu sunt singurul care am pățit asta. Dacă unii se miră despre cât de activ civic este, la ora actuală, Clujul (în comparație cu alte orașe mari din țară) trebuie să caute bazele acestei implicări în perioada Funar. Primele semne au apărut la mijlocul anilor 90, când fostul primar al Clujului și-a pus în gând să radă micul părculeț din spatele Teatrului Național pentru a-i face loc unui monument al Soldatului Necunoscut (în cele din urmă, grupul statuar botezat popular ”Alba ca Zăpada și cei șapte pitici” – clujenii știu de ce – a ajuns în spatele Catedralei Ortodoxe și parcul a fost salvat de prima acțiune gen occupy de care îmi amintesc). Spre finalul celor trei mandate ale lui Gheorghe Funar, acapararea spațiului public și simbolistica agresivă a acestei acaparări – cu celebrele băncuțe și coșuri de gunoi tricolore, cu șantierul arheologic din Unirii transformat într-o perpetuă groapă de gunoi, cu monumentele și plăcuțele de un gust îndoielnic – au generat și coagularea societății civile.

mindbomb 2004 bun de afișaj stradaUn proiect artistic experimental de afișe sociale, MindBomb, s-a transformat într-un fenomen și într-un model după ce, chiar în ultima lună a ultimului său mandat, Funar a dat dispoziție gardienilor publici să radă de pe zidurile orașului afișele cu mesaje anticorupție, pe motiv că n-ar avea autorizare. În locul celor înlăturate de slujbașii lui Funar, o noapte mai târziu, orașul a fost împânzit cu afișe cu un tânăr legat la gură, cu mesajul ”Libertatea de exprimare nu are nevoie de ștampilă de la Primărie”. Faptul că doar câteva săptămâni mai târziu Funar părăsea definitiv fotoliul de la Primărie nu a mai contat, spiritul civic și implicarea aveau deja un reper și un model care s-a multiplicat, dezvoltat, copiat sau care a inspirat și alte acțiuni care, la rândul lor s-au multiplicat, dezvoltat sau au inspirat pe alții.

diploma-de-merit-victor-pontaExemple pot fi luat de peste tot. Administrația de tip buldozer și dinamită a lui Sorin Oprescu l-a scos din domeniul cercetării pe Nicușor Dan, iar procentul obținut de el la ultima rundă de alegeri reprezintă o masa critică cu potential de a genera schimbare în societate. În toamna trecută, în contextul protestelor pentru Roșia Montană, Victor Ponta a primit pe bună dreptate, la Londra, ”Diploma de Merit” pentru ”rezultate nepremeditate în trezirea, mobilizarea și revoltarea poporului român din țară și peste hotare”.

pontosaurusFunar, Oprescu, Nichita, Ponta și mulți alții ne irită prin obtuzitatea de care dau dovadă, de opacitatea lor la dialog sau inițiative civice. Dar aceste comportamente nu fac decât, așa cum observă și Liviu Antonesei, să crească mobilizarea civică, implicarea cetățenească. Într-un fel sunt precum virușii utilizați la fabricarea vaccinurilor – te imunizează, crează anticorpi și, dacă nu te omoară, te fac mai puternic. Dintre politicienii despre care scriam în prima parte a carierei de jurnalist nu mai sunt prea mulți în față. Funar a ajuns la rubricile ”și altele”, ”divertisment”, alții își scriu memoriile pe la Rahova sau Jilava. Destui așteaptă la coadă. La RMGC și Gabriel Resources (dacă e să ne referim la Roșia Montană) s-au schimbat câteva rânduri de directori care veneau pe la televiziuni și anunțau că ”mâine începe proiectul”. Ei au plecat, Eugen David, Sorin Jurcă, Călin Caproș, Andrei Gruber, Zeno Cornea și ceilalți sunt tot acolo. Am convingerea că, mai devreme sau mai târziu, teii se vor întoarce pe B-dul Ștefan cel Mare din Iași. Și nu peste foarte mulți ani, pe la umbra lor se vor plimba tineri care habar nu vor avea cine e (sau a fost) Giginocchio. Asta dacă nu cumva Liviu Antonesei nu-l transformă în personaj în vreuna din cărțile lui. E cam singura șansă a primarului Iașului de a mai rămâne peste ani în memoria concetățenilor lui.

 

 


Recomandări

4 thoughts on “De ce avem nevoie de oameni ca Funar al Clujului, Nichita al Iașului, Oprescu de București, Ponta și mulți alții

  1. Mihaela Lese

    Orice lucru, orice idee, are o parte buna si alta rea. Depinde de noi sa vedem ce e bun din partea rea.

    Reply
  2. LUPU Ionel

    Proiectul de realizare a “PIETONALULUI”, denumit pompos… DEZVOLTARE DURABILA, de pe b-l Stefan cel Mare a fost realizat prin cazanirea?macelarirea a 141 tei argintii, unii de 150-200 de ani, inlocuirea asfaltului cu piatra cubica proaspat fasonata, care va emite mereu particole cu diametre sub 10 microni in diametru(cancerigene) si proiectata distrugere a parculetului( 1 ha ) dintre Teatru si Mitropolie pentru o minuscula parcare subterana a Primariei…Sa mai mentionam ca IASUL este plin de arbori uscati pe marginea trotuarelor ramasi de acum 2-3 ani in urma, dar in aceasta primavara au fost marcati 500 arbori in parcurile Copoului, sau aproape toti frasinii sanatosi de pe str. Ciurchi… Cand va fi reamenajat Parcul Tatarasi-Sud, lipsit toatl de banci si alei ? Cimitirul Eternitate va pierde 1/2 din arborii sai(marcati si insemnati cu verde) ??? Nici mortilor nu le este lasata umbra !!!

    Reply
  3. Bobo

    Nu va mirati de ce in Iasi sunt salcami japonezi…se zice ca amanta viceprimarului ar fi de orgini asiatice, mai exact japoneze….

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *