Daniel David

Daniel David: ”Cercetarea a fost uitată”. DEZBATERE/ Modificările Legii Educației Naționale

Legea Educației Naționale (LEN) a fost modificată (din nou) prin Ordonanță de Urgență (ceea ce elimină posibilitatea unei dezbateri reale). Pe 30 iunie, în Monitorul Oficial a fost publicată Ordonanţa de urgenţă nr. 49/2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice şi pentru modificarea unor acte normative (textul ordonanței aici). România Curată i-a solicitat profesorului universitar dr. Daniel David un comentariu legat de cele mai importante modificări pe care le aduce acest act normativ. Daniel David este profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj (unde a înființat și coordonează o școală de excelență în cercetare în domeniul psihologiei), este profesor asociat la Icahn School of Medicine at Mount Sinai, New York, director pentru cercetare al Albert Ellis Institute, New York, expert (Social Sciences SRG) al European Science Foundation (din 2009), a fost consilier pentru cercetare al ministrului educaţiei şi cercetării (2005) și vice-preşedintele Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice (2008-2012). Titlul articolului aparține redacției. (România Curată)

 

 

În România mereu se fac reforme ale reformelor. Or se ştie din analizele internaţionale că o condiţie sistemică pentru un mediu academic performant este o bună guvernanţă care să asigure predictibilitate.

La cererea România Curată m-am focalizat pe analiza modificărilor generate de recenta OUG (Ordonanţa de urgenţă Nr. 49/2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice şi pentru modificarea unor acte normative„) asupra LEN (Legea Educaţiei Naţionale Nr. 1/2011), cu privire la învăţământul superior şi cercetare.

Fac succint următoarele consideraţii – semnalând atât lucrurile pe care le cred negative cât şi pe cele pe care le cred pozitive – asupra unor aspecte mai importante din mediul academic, grupate tematic (universități și programe), relaţionate cu interesele şi expertiza mea.

 

1. Universitatea ca mediu de cercetare ştiinţifică

Mă îngrijorează serios modificarea articolului 114. În mentalul românesc, universitatea înseamnă „învăţământ”, ignorându-se adesea „cercetarea ştiinţifică”. Aşadar, în ţară vedem universitatea mai ales ca o instituţie care diseminează cunoaştere generată de altii (prin învăţare/ predare), decât ca o instituţie care generează şi cunoaştere care să ducă la dezvoltare socio-economică (şi ne mai mirăm că nu intrăm în ranking-uri, nu avem prestigiu internaţional şi nu contribuim la bunăstarea socio-economică a ţării). Ei bine, din păcate, acum se spune asta explicit şi într-o „lege”, prin această OUG aflând că instituţiile de învăţământ superior sunt furnizori de educaţie (se uită cercetarea) care desfăşoară activităţi de învăţământ (din nou, nu se pomeneşte de cercetare). În varianta veche a LEN aceste precizări lipseau – nici aşa nu era chiar bine -, dar măcar puteam deduce din alte segmente ale LEN că cercetarea era importantă şi că nu se reduce totul la educaţie/învăţământ. Acum ni se spune din definiţie cum vedem universitatea şi nu este o definiţie care să ne integreze în mediul academic internaţional.

Dar acest lucru este congruent cu modul inacceptabil în care este înţeleasă şi tratată cercetarea ştiinţifică în România în general. Spre exemplu, la ultimele competiţii naţionale, după ce se aprobă un buget (adesea de către evaluatori externi), cercetătorii află la contractare că acesta se reduce la jumătate, după filosofia „mai puţin la mulţi, decât cât este necesar la cei mai buni”; ei bine, această filosofie este catastrofală în mediul academic, deoarece puţinul aduce puţin sau nimic în termeni de rezultate ştiinţifice!

 

2. Universitatea antreprenorială

Prin modificări la articolul 129 s-a scos ideea că universităţile pot înfiinţa societăţi comerciale. După părerea mea este o greşeală, deoarece astfel se blochează orice demers academic antreprenorial (exemple: start-up-uri, spinn-off-uri etc.), demers atât de puternic în orice universitate de tip world-class.

 

3. Universitatea – modelul Bologna

Prin modificări la articolul 173 se spune că nu pot fi organizate studii postuniversitare într-un domeniu decât dacă există programe de licenţă ŞI masterat. M-am bucurat imediat, deoarece era un mesaj că şi în România se înţelege că universitatea nu mai înseamnă mai ales licenţă (undergraduate programs), ci masterat/doctorat (graduate programs). Bucuria a dispărut însă rapid când am văzut că la aliniatul 5.1 se spune că nivelul minim pentru studiile postuniversitare este, totuşi, licenţa. Aşadar, cred că a fost o greşeală de logică în formulare şi astfel rămâne contradicţia între cele două reglementări.

 

4. Universitatea – alegeri

Modificările articolului 213 lasă posibilitatea de mişcări incorecte, care au grevat mereu negativ mediul academic românesc. Spunând că mandatul (ex. de rector) trebuie să fie complet, evident, poţi să ai câte mandate incomplete vrei (într-o interpretare la limită, un ”mandat incomplet” poate fi chiar și unul fără o oră!).

 

5. Programul doctoral cu frecvenţă redusă

Prin modificări la articolul 140 se reintroduce doctoratul cu frecvenţă redusă. Am citit şi argumentarea ministerului pentru această schimbare, deoarece am lucrat anterior la Codul Studiilor Doctorale.

Da, sunt de acord cu argumentarea ministerului că există şi la universităţi importante din străinătate această formă de doctorat. Dar atenţie, acolo este o excepţie, legată mai ales de doctoratul profesional şi vine pe fondul în care doctoratul la zi este puternic. În condiţiile în care în ţară doctoratul la zi este slab, a legifera doctoratul la frecvenţă redusă – ca echivalent academic pentru cel la zi – va duce, inevitabil, la scăderea calităţii studiilor doctorale, adică tocmai locul de unde sperăm să se facă modernizarea mediului academic românesc.

Dacă s-ar fi analizat cu atenţie bunele practici internaţionale s-ar fi observat că nu de dezvoltarea doctoratului la frecvenţă redusă aveam nevoie, ci de o dezvoltare într-un concept mai larg a doctoratului profesional, care este adesea organizat cu frecvenţă redusă!

Concluzionând, aşa cum arată bunele practici internaţionale, frecvenţa redusă trebuia legată de doctoratul profesional în diverse domenii, nu propusă ca alternativă la doctoratul ştiinţific la zi. Din păcate, aici decidenţii au făcut o mare confuzie, cu risc major.

 

6. Programul masteral didactic

Modificările la articolul 236 alterează rolul masterului didactic. Cred că în general, ca principiu, nu este în regulă. Dar contextual, în România, poate fi o soluţie acceptabilă temporar. Spun asta deoarece este ciudat ca după licenţă să faci doi ani de masterat didactic – timp în care cu siguranţă nu poţi face şi un masterat de specialitate – pentru a ajunge în învățământul preuniversitar la un salariu mizerabil. Dacă vrei să renunţi la această carieră didactică pentru a te reorienta profesional, trebuie să reîncepi un alt program de masterat de specialitate, ceea ce complică evoluţia în carieră. Masteratul didactic este soluţia într-o ţară care valorizează profesorii din învăţământul preuniversitar, atât profesional cât şi financiar. Altfel, un lucru bun – ca masteratul didactic – se transformă într-un obstacol, însă această modificare a LEN îl face oarecum mai uşor de trecut.

 

 


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *