Mihai Goțiu

Dle Iohannis, credeți că nemulțumirea celor din diaspora e inventată? Ce vă sfătuiește MRU în cazul Certej: respectăm sau nu legea?

Unuia dintre ”celebrii” experți mediatici i se pare neverosimilă nemulțumirea unor grupuri civice din diaspora (aici) legată de numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu în funcția de consilier onorific al lui Klaus Iohannis. ”Este greu de crezut că, în plină vacanță de Revelion, diaspora este foarte interesată de consilierii prezidențiali. Că nu pot să își mănânce sarmalele de grija Cotrocenilor. De aceea, astfel de critici, care nu rezonează  cu preocupările publicului, se risipesc în gol”, spune Alfred Bulai (că despre el e vorba), care mai adaugă că nemulțumirea grupurilor din diaspora ar fi ”inventată”.

Ceea ce mi se pare mie cu adevărat incredibil e că după ce s-a întâmplat în toamna anului 2013, cu Roșia Montană, și după ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale din noiembrie, există încă ”experți” care n-au înțeles nimic. N-au înțeles ce a provocat revolta, și nici cine sunt indignații, și nici modul în care ei acționează, și nici nu fac eforturi să priceapă. Conectați la realitate doar prin propriile credințe (atunci când nu e vorba de interese oneroase), astfel de” experți” dau verdicte bazându-se pe caducele metode de manipulare folosite (cu succes) de partide până mai ieri, dar care au eșuat lamentabil începând cu toamna lui 2013 încoace. Conform acestei logici experte, dacă partidele au folosit postaci pentru a crea percepții publice de susținere (sau de respingere) a unui personaj politic, atunci musai în aceeași categorie trebuie să se încadreze și cei care îl contestă acum pe MRU (și nu e vorba doar de grupurile din diaspora). E ceea ce, personal, numesc a fi logică infracțională și nu e nimic nou sub soare.

În celebrul scandal Watergate, Comitetul pentru Realegerea Președintelui (CRP) Nixon a folosit aceleași metode de manipulare a opiniei publice: oamenii de la CRP au decupat la greu scrisori din Washington Post și Washington Star pe care le-au expediat redacțiilor cu răspunsul că cetățenii susțin decizia președintelui de a mina orașul vietnamez Haiphong. De asemenea, au cumpărat spațiu editorial în The New York Times, pentru a publica un text de susținere a deciziei președintelui, ca și cum aceasta ar fi fost o inițiativă a cetățenilor. Când manipularea a ieșit la iveală în timpul scandalului Watergate, jurnalistul Bob Woodward l-a întrebat pe purtătorul de cuvânt al CRP de ce au făcut asta. ”Când ești angajat într-o campanie electorală, te descurci cum poți. Am presupus că și ceilalți vor proceda la fel”, a fost răspunsul celor de la CRP.

Asta e logica infracțională: justificarea propriilor mizerii pornind de la presupunerea că și adversarii fac același lucru. Invocând ideea că opoziția față de MRU ar fi ”inventată”, ”experții” mediatici nu fac decât să confirme faptul că sunt tributari unei asemenea logici infracționale.

În cazul MRU nu este, însă, nimic inventat: pur și simplu este unul dintre cei mai detestați politicieni autohtoni. Despre motivele pentru care e detestat de către cei care luptă pentru Roșia Montană și împotriva fracturării hidraulice am scris deja (aici). Pur și simplu, pentru că în calitate de premier a susținut cu argumente lobby-stice, împrumutate de la fosta sa purtătoare de cuvânt, Corina Vințan (a cărei firmă de lobby a avut ca și principal client RMGC), proiectul de la Roșia Montană, iar pe cei care se opun fracturării hidraulice i-a trecut în categoria celor care ”servesc interesele Rusiei”. Am mai arătat pe România Curată (aici) care sunt grupurile din diaspora care au produs mobilizarea pentru primul tur al alegerilor (din 2 noiembrie) – fapt care a făcut ca numărul celor care au votat (sau au vrut să voteze, dar nu au reușit) să fie dublu față de cei care au votat în primul tur de la prezidențialele din 2009. Aceste grupuri s-au constituit în toamna lui 2013, tocmai în jurul problematicii Roșiei Montane și a gazelor de șist, și au avut sute de acțiuni pe tot parcursul anului 2014 în care atenționau clasa politică autohtonă că va urma sancțiunea votului.

Dar Roșia Montană și fracking-ul nu sunt singurele motive pentru care politicianul MRU este detestat public. Prestația lui lamentabilă ca ministru de Externe în pierderea moștenirii Fundației Gojdu nu poate fi uitată ușor. Nu știu cât de important este considerat acest ”amănunt” de către ”experții” mediatici de pe Dâmbovița, dar în Ardeal sunt mii de familii care păstrează în memoria colectivă (transmițând pe cale orală, dar și documentară) șansa de care au beneficiat intelectualii din această parte a țării înainte de 1918, datorită Fundației Gojdu. Cu siguranță însă, nici pe Dâmbovița, nici în Transilvania și nici în altă regiune istorică a României nu poate fi trecut cu vederea colaborarea (extrem de generos recompensată financiar) pe care soția lui MRU a avut-o cu OMV, compania care plătește redevențe de doi bani pentru exploatarea celei mai importante resurse minerale a României. La fel cum nu poate fi uitată privatizarea din 2012 a CupruMin girată de premierul MRU (fost șef al SIE pe deasupra) către un ”investitor” al cărui director se remarcase până în acel moment ca actor în clipurile publicitare de la ciocolata ROM (și doar dezvăluirile presei au fost cele care au dus la anularea în ultimul moment a acestei țepe monumentale)!

Stacy Quinney, unul dintre directorii Roman Copper (compania care câștigase privatizarea CupruMin girată de premierul MRU), în clipurile publicitare de la ciocolata ROM (cel care are ”ideea” să pună steagul Americii pe ciocolata ROM, iar la final spune că totul a fost o glumă și că el e doar ”un tip nostim”). Să nu fi știut un fost șef al SIE cât de credibil e Stacy Quinney, stabilit din 1966 în România, și care juca rolul de director și într-o altă companie care vizează aurul românesc?

Dincolo de toate acestea, MRU rămâne însă în mentalul colectiv ca fiind premierul care a trecut în lista de protocol a Guvernului achiziționarea de vită Kobe într-o perioadă în care cea mai mare parte a românilor supraviețuia în regim de austeritate. În uriașul vot de blam primit de Traian Băsescu în vara lui 2012 și în dezastrul electoral înregistrat de PDL (zis ARD) în toamna aceluiași an, MRU a avut o contribuție esențială.

Domnule președinte Klaus Iohannis, nimic din toate cele de mai sus nu e inventat. Ca ministru de Externe, șef al SIE și premier, MRU a dovedit o uriașă incompetență, compensată doar de o aroganță pe măsură. Nu-mi dau seama care dintre cele două ”calități” îl recomandă pentru postul de consilier onorific al unui președinte al României de la care (încă mai) există speranțe de schimbare.

Ca prim exemplu de schimbare așteptată: respectarea legii în cazul proiectului de la Certej. Inclusiv prevederea legală care spune că avizele de construire pe care primarul PNL de acolo spune că le-ar fi eliberat sunt publice (cu întregul lor conținut). Ce vă sfătuiește consilierul onorific MRU în cazul Certej: respectăm sau nu legea?

***

P.S.: Unora li se pare neverosimil faptul că există cetățeni care și în vacanța prelungită de Crăciun și de Revelion sunt cu ochii pe deciziile și acțiunile actorilor politici și ale autorităților publice. În fapt, neveresomil e faptul că mai există politicieni și autorități publice care își mai închipuie că asemenea vacanțe pot fi folosite pentru a profita de neatenția civică (cazul primarului Ghiță Falcă al Aradului – vezi aici și aici – e o altă dovadă că cetățenii rămân vigilenți și activi și în vacanță).

P.S.S.: Au mai fost unii care i-au sfătuit/consiliat expert pe foști președinți și premieri ai României inducându-le ideea că preocupările legate de Roșia Montană sau gaze de șist ”nu rezonează cu preocupările publicului larg”. Îmi exprim speranța, domnule Iohannis, că știți care a fost sancțiunea pentru cei care i-au crezut pe acești sfătuitori/consilieri, onorifici sau nu

***

Pentru cei care consideră că iritarea legată de numirea lui MRU drept consilier onorific al președintelui României ar fi reacția unor ”postaci de partid”, îi rog să verifice cine a pus în circulație pe Facebook imaginea de mai jos și ce păreri (exprimate public) are despre partidele politice.

mru glod gold chevron

**

(foto main: Florin Eșanu/ Epoch Times)


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

42 thoughts on “Dle Iohannis, credeți că nemulțumirea celor din diaspora e inventată? Ce vă sfătuiește MRU în cazul Certej: respectăm sau nu legea?

  1. berenger

    nu-i treaba mea să-l apăr pe mru. în principiu e mărișor, o poate face și el, dacă simte nevoia. însă trebuie, zic eu, dacă-l criticăm, să-l criticăm onest. nu de alta, dar o listă de ong-uri ecologice din diaspora NU este identică cu „diaspora”, iar dacă avem nevoie să preluăm „argumente” gen „vita kobe”, înseamnă că, până la urmă, criticile sunt șubrede tare.

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ berenger:
      1) lista de grupuri din diaspora (nu ong-uri), nu e întreaga diasporă, dar e diaspora care s-a mobilizat pe tot parcursul anului 2014, cu sute de acțiuni cumulat, și care a creat diferența de prezența la vot dintre primul tur din 2014 și primul tur din 2009 (prezență dublă la vot); prezența din turul al II-lea a fost generată de ceea ce s-a întâmplat în primul tur, iar prezența din primul tur are la bază acțiunile de pe tot parcursul anului, din toamna lui 2013, până pe 2 noiembrie 2014;
      2) ”vita Kobe” e ultima pe listă, ca simbol al aroganței și incompetenței totale (în realitate, s-a cumpărat un fake cu denumirea de vită Kobe)

      Reply
      • berenger

        părerea mea e că e riscant să consideri că prezența dublă la vot a diasporei în 2014 față de 2009 se datorează unor motive de factură ecologică. dacă ai niște date factuale care dovedesc așa ceva, e bine să le prezinți. dacă nu le ai…
        în altă ordine de idei – fiindcă, simt nevoia să repet, nu mru mă interesează – politicile ecologice/ecologiste ale statului român se decid la nivel de majoritate parlamentară, guvern, minister de specialitate, nu la nivel de cancelarie (apropo, onorifică) a președintelui. altfel spus, dacă tot contestăm ceva, să contestăm ce contează.

        Reply
        • Mihai Gotiu

          @ berenger: îți recomand toate articolele pe care le-am scris despre diaspora pe parcursul anului, și pe VoxPublica, și pe Romania Curată, în care am prezentat și am atenționat asupra mobilizării acestor grupuri încă din primăvară; afirmațiile nu se bazează pe ”date factuale” interpretate din vorbe, ci pe cercetare de teren – că am avut o bursă de excelență în jurnalism la Viena, pe care am folosit-o tocmai pentru a studia mișcările grupurilor din diaspora – m-am întâlnit și am discutat (direct sau pe Skype) cu sute de membri din aceste grupuri de la Viena, Berlin, Praga, Dresda, Paris, Barcelona, Madrid, Torino, Bruxelles, Stockholm, Londra, Montreal etc.; sunt peste 30 de grupuri cu care am luat legătura, care au avut, fiecare, de la câteva acțiuni la câteva zeci pe parcursul ultimului an; grupul care adună cele mai multe dintre ele are peste 11.000 de membri activi – redactarea studiului (și completarea lui) îmi va mai lua probabil cel puțin un an, dar efectele le-am anticipat (și le-am asumat în mod public) încă din primăvară; bazat pe cercetarea asta îmi permit să afirm că cei care au creat diferența (nu toți, atenție, la diferență mă refer) între turul I din 2014 și turul I din 2009 (adică un număr dublu) sunt cei din aceste grupuri – între cele două tururi, tot aceste grupuri au fost cele mai active, majoritatea celor care au fost contactați de mass-media din Ro între cele două tururi fac parte tot din aceste grupuri, mobilizarea între cele două tururi s-a făcut, în principal, pe rețelele de socializare deja formate, atât între grupurile din diaspora (între ele), cât și între grupurile din diaspora și cele din România – așadar, am suficiente argumente pe care mă bazez când afirm că aceste grupuri nu sunt toată diaspora, ci diaspora care a făcut diferența

          Reply
          • berenger

            afirmația „aceste grupuri (semnatare ale scrisorii împotriva mru, nn) nu sunt toată diaspora, ci diaspora care a făcut diferența” are aceeași valoare de adevăr ca și afirmația „aceste grupuri care nu au semnat scrisoarea anti-mru nu sunt toată diaspora, ci diaspora care a făcut diferența”. aceasta pentru că nu poți să iei 190000 de oameni (nr votanților în 2009 în străinătate) din cei 400000 de acum și să spui: „aceștia creează echilibrul”, iar restul sunt „diaspora care a făcut diferența”. cum îi alegi? de ce nu semnatarii anti mru nu au creat echilibrul? altfel spus, identificarea semnatari anti-mru = diaspora (aia importantă, care a făcut diferența) e o impostură. una cu atât mai mare cu cât diferența de voturi nu a fost creionată, ca-n 2009, în diaspora. trebuie să înțelegi odată că legitimitatea unui demers stă în validitatea lui intrinsecă (și, apropo, demersul anti rmgc are legitimitate cât încape), nu în discursuri manipulatorii. și apropo de manipulare, reiterez – că văd că tu taci – deciziile politice pe teme ecologice sunt în altă parte, nu la mru.
            pe de altă parte, înțeleg opțiunea strict politică anti-mru. numai că asta, ca orice alegere politică se poate face elegant și eficient. dar dacă tu ai amintit de vita kobe, repede și-a mai amintit cineva de alte discursuri marca unei anumite televiziuni. mizeria atrage mizerie, ca-ntotdeauna…

          • Mihai Gotiu

            @ berenger:

            măcar încercați să citiți (și să înțelegeți ce scriu): în 2009, în turul I în diaspora au votat aproximativ 90.000 de români, în 2014, în turul I au votat peste 160.000 de români și alte mii (zeci de mii poate) nu au reușit să voteze – ăsta a fost momentul care a declanșat mobilizarea din turul al II-lea: DIFERENȚA dintre cei din turul I din 2009 și turul I din 2014; în condițiile în care, în țară, prezența în turul I în 2014 a fost mai mică decât prezența în turul I din 2009;
            în condițiile în care, în turul I în diaspora ar fi votat doar 90.000 (ca în 2009), sau chiar 150.000 (ar fi stat la coadă, dar tot ar fi apucat să voteze toți), adio mobilizarea pt. turul al II-lea;

            cum spuneam însă, și la finalul articolului, Iohannis are libertatea de a-i asculta pe cei care, ca și tine, susțin că cei cu RM sau cu gazele de șist pot fi ignorați ;) ”că publicul larg nu rezonează cu cauzele lor” – au mai făcut-o unii în timpul protestelor din 2011 și în 2012 au rămas fără două guverne, au făcut-o alții în 2013 și în 2014, și s-a rupt o alianță de guvernare, iar un mare favorit la președiniție a pierdut lamentabil; n-are decât să considere că toate aceste sancțiuni politice la vot au avut alte cauze și să ia ”de bune” opiniile ”experților” cititori în stele de la TV și a comentatorilor anonimi din online și să ignore opiniile celor care urmăresc de pe teren, prin documentare directă, fenomenul de formare și de coagulare a societății civile de mai bine de 10 ani;

            P.S.: nu am de ce să nu amintesc ”vita Kobe” – e un ”amănunt” cât se poate de ilustrativ pt. gândirea (și competența) lui MRU; nu faptul că a promovat-o o anumită televiziune a făcut ca acest episod să intre în mentalul colectiv, ci faptul că episodul ”vita Kobe” a fost cât se poate de real (dacă nu ar fi fost, nu ar fi prins sau ar fi prins într-o măsură mult mai mică, cum nu au prins alte mizerii ale respectivei televiziuni în campania electorală; nu respectiva televiziune a dus la uriașul vot anti-Băsescu din vara și toamna lui 2012, ci chiar acțiunile lui Băsescu și ale apropiaților lui, printre care, la loc de frunte, s-a aflat și MRU)

          • berenger

            argumentația e șubredă în continuare, pentru că nu ai date factuale care să lege mobilizarea de temele ecologiste. acestea au contat, bineînțeles, e o prostie să negi, dar nu au fost exclusive, în nici într-un caz. altfel spus, vertical din punctul de vedere al profesionalismului, o propoziție ca „grupuri de factură ecologistă din diaspora românească contestă numirea…” e suficientă. ce e mai mult e sofistică, deci manipulare.
            așa cum sofism, și deci manipulare e și o afirmație de genul „…cei care, ca și tine, susțin că cei cu RM sau cu gazele de șist pot fi ignorați”. neavând niciun temei factual să afirmi că eu susțin ignorarea ecologiștilor, nu faci decât să inventezi ceea ce sofistica numește un „strawman”, un om de paie cu care te poți contra. la asemenea tactici nu pot decât să ridic din umeri, pentru că nu spun nimic despre mine, ci te definesc pe tine. definire dovedită și de afirmația „dacă nu ar fi fost, nu ar fi prins”, legând adevărul factual de impactul în rândul opiniei publice (echivalent, ca structură logică cu o afirmație de genul „ponta nu a plagiat pentru că opinia publică românească nu e interesată de tema asta)

          • Mihai Gotiu

            @ berenger: situația e cât se poate de simplă: niciunul dintre cei care folosesc ”date factuale” nu au prevăzut ce se va întâmpla la începutul lui 2012, în toamna lui 2013 și mobilizarea diasporei din toamna lui 2014; bazându-mă pe documentarea pe teren am anticipat protestele din ianuarie 2012, pe cele din toamna lui 2013 și amploarea lor și mobilizarea diasporei din toamna lui 2014 (scriind și anunțându-le anticipat); acum, toți cei care au fost luați prin surprindere de aceste evenimente vin ”cu date factuale” și pretind că știu ei mai bine ce s-a întâmplat și de ce s-a întâmplat – chiar nu realizezi ridicolul unor asemenea pretenții?

          • NIkipercea

            Lui Mihai Gotiu : Nu pot raspunde la ultima dvs postare din acest trail caci s-a ajuns probabil la ‘profunzimea’ maxima de ‘RE’-uri asa ca o fac aici. Si nu o fac decat pentru a va atrage atentia stimabile ca dintr-o data te crezi ubermenschen extragandu-te din randul plebei : ‘ … opiniile ”experților” cititori în stele de la TV și a comentatorilor anonimi din online și să ignore opiniile celor care urmăresc de pe teren, prin documentare directă, fenomenul de formare și de coagulare a societății civile de mai bine de 10 ani”. Chiar ai impresia ca ai devenit un inconturnabil :) ? (pronumele de politete nu am reusit sa il pastrez pana la sfarsit – oricat m-am chinuit !)

          • Mihai Gotiu

            @ Nikipercea:
            eu nu sunt inconturnabil, dar la modul cel mai sincer (chiar cu riscul de a suna a aroganță) întreb și eu: cum ați reacționa dacă în ultimii ani, bazându-vă pe informații și documentări directe, pe teren, ați anticipat corect mișcările social-civice și amploarea lor, mișcări care i-au luat prin surprindere pe toți ceilalți care se pronunță din cărți și din auzite, iar după ce evenimentele s-au produs, să-i auziți pe cei care au fost luați prin surprindere că pretind că știu ei mai bine cauzele care le-au produs decât cei care le-au anticipat?!

    • Sara

      Nu te supara dar si acestea sunt motive de ingrijorare, Par minore dar ele spun multe despre caracterul unui om. Dealtfel daca acest MRU nu e prost atunci cu siguranta e nebun de legat. Pai cum sa cumperi din bugetul statului , printre altele, 50 de tuburi unguente rectale, 10 tuburi creme vaginale, rujuri, tamlete viagra, etc. Cat foti fii de tampit ca sa faci asa ceva. ? Ce-o fi facut cu ele ?

      Reply
    • Olimpia

      …de parca in țară il vrea cineva pe increzutul ăsta,care a dat averea Gojdu Ungariei.Iohanis este inconjurat de cei care i-au adus voturi,trebuie sa se mai și mânjeasca in troaca politicii.Stați liniștiți,ca MRU nu va avea nici un cuvânt de spus la Cotroceni.daca nu l-ar baga media in seama,ar fi un neica-nimeni.Dar uite că exact manipularea asta idioată,cu MRU mare goangă și Base viiotr premier,mă calcă pe mine pe nervi.Mai lasați-i naibii,sa se ducă invârtindu-se!

      Reply
  2. Loredana

    Tot MRU este premierul care in iarna anului 2012 a atacat oamenii care se aflau inzapeziti ca nu ar iesi la deszapezit. Am vazut cu totii ce zapada era atunci, cum poti sa iesi sa afirmi astfel de lucruri, cand multi dintre acei oameni erau in varsta, bolnavi. Bineinteles, in tot acest timp el a trimis utilaje de deszapezit la parintii lui. Da, exista oameni care asteapta totul de-a gata dar in situatia respectiva era de inteles de ce sarmanii oameni nu puteau face nimic. Asta este imaginea pe care nu mi-o pot scoate din minte cand aud numele lui Mihai Razvan Ungureanu, la care se adauga si toate aspectele mentionate in articol.

    Reply
    • Dan_Bruma

      Ei, da, zapada e usoara si e usor de dat la o parte, mai greu e cu vita Kobe, nu poate fi miscata nicicum :) Si apoi mai e o super afirmatie a lui MRU, si anume expresia „light romanian” care este limba vorbita in Republica Moldova.

      Reply
  3. dan

    bulai… Ce nu face propagandistul politic-corporatist in romania pentru o bucata de vita kobe unsa cu unguent made in CHEVRON…
    bulai – ideologul lui tariceanu in USL 2.14 unde arunca cu unguent pe MRU si irealizarile acestuia din cele doua luni de prim-ciumec la cirma mafiei numita generic „guvernul” (anti)roman… ce frumos se acopera astia unul pe celalalt cind interesul corporatist este pus in pericol :) parca revad fratia cianura3-b1tv-sritv din 2013-2014 impotriva „teroristilor” ce au indraznit sa se opuna mafiei corporatiste

    Reply
  4. Estera

    MRU este compromis. Este deja pe lista Rusinii Nationale. S-a votat altceva. Majoritatea nu-i mai vor pe cei care au defilat pe podiumul politicii. Este tanar, ca politician. Mai trebuie timp sa se poata reabilita.

    Reply
  5. Marcel

    Felicitari pentru articol domnule Gotiu. Nu va mai explicati pentru cei suferinzi de miopie, mai mult sa mai putin indusa sau pentru idioti. Continuati doar sa scrieti, sa luati atitudine, prin articolele dumneavoastra.

    Reply
  6. Liviu

    Oare chiar se crede ca Iohannis schimba ceva? Mai ales ca-l ia pe MRU, om propulsat de Basescu, drept consilier personal… Si ce pot face vocile din strainatate? precum cele din tara, dealtfel

    Reply
  7. gavriila

    Domnul Iohannis, pe care l-am votat din toată inima, ştie că a ajuns la Cotroceni drept urmare a unui vot sentimental al românilor. Şi eu nu cred că dumnealui ar fi capabil să înşele aceste sentimente. Asta ar mai lipsi, după ce alţii au făcut prAf economia, alţii ne-au ras padurile şi ne-au dat sau au început să ne dea pe nimic alte resurse, şi alţii ne-au ciuntat salariile şi pensiile, să vină acum cineva care, decât să se scuture de câţiva nesimţiţi corupţi, al căror loc este la penitenciare, mai bine să se şteargă pe picioare de sentimentele poporului care l-a ales. Nu cred că pe domnul Iohannis l-ar duce mintea, fizica şi metafizica până într-acolo. ESTE FALSĂ AFIRMAŢIA CĂ CELOR DIN DIASPORĂ NU LE CONVIN APROPIAŢII DOMNULUI IOHANNIS. TUTUROR CELOR CARE AM VOTAT IOHANNIS, DIN ŢARĂ ŞI NU NUMAI, NE ESTE SCÂRBĂ DE PEDELIŞTII CARE AU FUGIT DIN PROPRIUL PARTID, DETESTAT DE O ŢARĂ ÎNTREAGĂ, ŞI S-AU ACIUAT TAMAN LÂNGĂ ACELA PE CARE L-AM ALES CU SPERANŢA CĂ NE VA SCĂPA DE EI ! (g.b.)

    Reply
    • li

      @gavriila 03.01 2015 at 18:55
      Cat de naivi pot unii sa fie crezand ca daca Iohannis a ajuns presedinte nu o sa faca totul ca sa faca guvern exact cu PDLul cel care l-a desemnat candidat la presedentie ca doar nu ati uitat asta atat de repede. Nu PDLul s-a aciuat pe langa presedinte ci PDL impreuna cu PNL care atunci erau ACL l-au desemnat candidat. „SPERANŢA CĂ NE VA SCĂPA DE EI” poate sa fie uitata pentru ca veti avea exact ceea ce merita cei lipsiti de memorie. Un binemeritat guvern PDL cu un binemeritat prim ministru PDList. Felicitari pentru votul „din toata inima”. Era mai bine daca votati din tot creirul.

      Reply
  8. dinu ciobotaru

    Este clar faptul că, un individ ca MRU care; a înstrăinat Fundaţia Gojdu, a acceptat prin soţia sa medic anestezist la Institutul de la Fundeni să primească atenţii de mii de euro de la austriecii de la OMV, care jefuiesc petrolul românesc(bun proprietate publică înstrăinat contrar prevderilor articolului 136 din Constituţia României care precizează faptul că bunurile proprietate publică sunt inalienabile), a mai comis şi alte fapte ce dovedesc că individul MRU nu are nici un respect faţă de cetăţenii României. A procedat şi va proceda în continuare dacă va avea posibilitatea precum urmaşii iudeo-bolşevicilor cominternişti care au avut înscris în programele lor, desfiinţarea Statului Român, încă de la debutul internaţionalei comuniste, în anul 1918.
    Domnitorul patriot Alexandru Ioan Cuza, în ianuarie 1862 cu ocazia desăvârșirii unirii Principatelor Române, atunci când s-a înfăptuit unitatea constituțională și administrativă iar Principatele Române Unite au primit numele de România și s-a format Statul Român modern, s-a adresat Adunării Legiuitoare, cu următoarele cuvinte; „V-am dat un stat. Dacă îl iubiţi şi îl respectaţi, ve-ţi şti al înălţa”.
    Ce au făcut politicienii noştri de după anul 1989, din România ?. Nu numai că nu au înălţat ţara după anul 1989, dar au creat dezastrul economic şi social fără egal în istoria românilor.
    Aşa zisele reforme după anul 1989, au constat numai în jefuirea şi înstrăinarea bunurilor şi a valorilor proprietate publică.

    Reply
  9. Maria

    Este total FALS faptul ca celor din diaspora nu le pasa de ecologie sau de felul in care resursele tarii sunt exploatate si utilizate. Cei din diaspora care au votat cu Iohannis au vrut si au
    crezut in schimbare, o schimbare inca vruta. Nu este tarziu si sper ca echipa domnului presedinte sa adune oameni intelepti in jurul lui pentru a lua decizii bune.

    Reply
  10. Mihai Popa

    Domnule Gotiu,
    In general sunt de acord cu unele din ideile dumneavoastra. Nu am sa ma refer la articol direct ci la sursele dumneavoastra, in particular la ONG-ul din Suedia pe care il mentionati in articol: Intresseföreningen för Rumäner i Sverige. ONG-ul are mai putin de 4 membri, nu are pagina de prezentare web (in Suedia daca ai astfel de activitati sau activitati comerciale nici macar nu exista). Activiatatea acestui ONG este aproape inexistenta (a fost infiintat in 2013, poate aceasta este o scuza). Sper ca atunci cand va referiti la ONG-urile din celelalte tari pe care le-ati citat in articol reperezinta surse mai credibile. Nu de alta de ONG-ul respectiv nu reperezinta opiniile celor peste 100000 de oameni din Suedia. In plus sa stiti ca noi cei de pe aici citim cat de cat presa, si nu totdeauna opiniile noastre coincid cu ale jurnalistilor.

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ Mihai Popa: majoritatea ONG-urilor funcționează doar cu câțiva membri (oficial); după cum am menționat și în articol, majoritatea grupurilor din diaspora care au fost active în 2014 s-au format la sfârșitul lui 2013, în timpul protestelor cu Roșia Montană, când oamenii s-au întâlnit

      Reply
  11. geo 2

    mru ramane omul din mansarda lui base, unde statea si monica macovei. ar fi interesant de aflat cine i l-a bagat pe gat presedintelui, si nu ma refer la cei din tara! – la imagine conteaza si nu se uita!
    de aici si functia de onorific. probabil in urmatoarea carte a presedintelui vom afla ceva…
    onorific fiind, poate ramane onorific cu totul. singurul aspect important este sa fie „onorific”(uitat) si in circuitul hartiilor si al deciziilor Cotrocenilor – vezi epopea maestrului Plesu.

    Reply
  12. cri

    Este evident ca MRU este o persoana de proasta calitate. Dar pe de alta parte, Johannis are dreptul sa-si aleaga consilierii dupa propriile sale criterii; ce facem acum, il tramsformam pe Johannis in marioneta celor care l-au votat ? Ce ar trebui sa faca Johannis, sa faca un sondaj pe internet de cate ori decide ceva ?

    Reply
  13. Radio33

    Domnule Goțiu, diaspora românească e foarte complexă. Unii sunt mai ecologiști, alții mai puțin, opiniile diferă și în multe alte privințe. Ca membru al diasporei, vă mărturisesc că mă deranjează atunci când grupuri single issue vorbesc în numele întregii diaspore. Am stat și eu la coadă la vot și am remarcat că majoritatea celor care erau acolo și care au avut, într-adevăr, o influență majoră în alegerea președintelui, aveau preocupări foarte îndepărtate de ecologie. E foarte bine că militați pentru ce militați, dar ar fi grozav dacă ați înceta să atribuiți unor grupuri foarte mari de oameni opiniile dumneavoastră. E și politicos și sănătos, chiar pentru dumneavoastră, ca analist, ca să nu aveți așteptări exagerate. Cât despre consilierii pe care și-i alege președintele, îmi îngădui să observ că, dacă diaspora a avut o influență importantă, alegerile s-au câștigat în țară, pe teren, prin convingerea unor mase mari de alegători din România. Treaba asta au făcut-o activiști PNL și PDL, cu mijloace mai mult sau mai puțin morale, iar acești activiști nu sunt ușă de biserică. Admițând că domnul Johannis ar fi ușă de biserică, cred că ar fi și mai imoral să se lepede complet de oamenii cu care a colaborat. Cred că e mult prea devreme să judecăm acum. Oamenii se mai schimbă și important e rezultatul. Înțeleg că aveți o agendă, în bună măsură sunt de acord cu ea, dar cred că ar fi mai bine să așteptăm să vedem fapte, înainte să dăm lecții. Și poate ar fi bine să avansați niște nume alternative când criticați numirile pe care le face președintele, asta ca să fiți un pic constructiv și să vedem pentru cine vă asumați și dumneavoastră răspunderea.

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ radio33:
      1. despre ”mobilizarea” activelor de partid PNL&PDL ar fi multe de spus (mai ales despre lipsa de mobilizare a unora); și dacă ar fi fost o mobilizare exemplară, fără ceea ce s-a întâmplat între tururi, pornind din diaspora, mobilizarea de partid îl lăsa pe Iohannis pe undeva pe la vreo 10 procente în urmă, nu în fața lui Ponta
      2. mobilizarea din diaspora a pornit de la grupurile în discuție înainte de PRIMUL TUR (pe România Curată și pe VoxPublica am tot scris pe parcursul anului despre acțiunile și evenimentele create de aceste grupuri, încă din toamna lui 2013, când au apărut) ; de aici mobilizarea SUPLIMENTARĂ din primul tur (când a fost un număr dublu de votanți față de primul tur din 2009, în condițiile în care, în țară, în primul tur, prezența la vot a fost mai mică)
      3. oamenii nu vorbesc în numele diasporei – NIMENI nu cred că poate face dovada că ar reprezenta TOATĂ diaspora – de-asta e și semnată diaspora, pentru a se ști despre cine e vorba
      4. nu e treaba mea să-i dau nume lui Iohannis, treaba mea e să-l critic (critica Puterii face parte din job-description-ul unui jurnalist și, de altfel, faptul că voi fi critic cu activitatea lui Iohannis e o promisiune pe care am făcut-o chiar în articolul în care am arătat de ce votez cu el – spre deosebire de cei mai mulți dintre politicieni, eu am obiceiul să-mi țin promisiunile ;) , probabil că de-asta mai și sunt încă în activitatea după peste 20 de ani de presă, în timp ce politicienii despre care am scris au fost fie uitați, fie scriu și ei – dar memorii, la Rahova)

      Reply
  14. santana carlos

    1) ma consider simpatizant ecologist, insa nu extrem (daca as fi, n-as putea sa dorm noaptea de frica Cernavoda, si ma refer la deseuri, care pun pariu ca-s depozitate dupa vechi metode de musamalizare si raportare de mari succese la hectar)
    2) este o armata de consilieri/ consultanti, unii oficiali -pe banii statului (cum a fost odata si Plesu), altii voluntari (cum ati fi voi), banuiesc ca MRU nu e pe teme ecologice, ci pe teme unde are cunostinte „hands-on” (ministere, servicii)
    3) multi din diaspora au o parere buna fata de Plesu, care are o parere buna fata de MRU

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ santana carlos:
      acei mulți din diaspora care au o ”părere bună față de MRU” au tot dreptul să i se adreseze lui Iohannis, solicitându-i să nu renunțe la MRU; cu o condiție însă: să-și asume (ca grup, asociație sau persoană individuală) susținere; nu știu dacă o susținere semnată de ”santana carlos” ar fi foarte credibilă ;)

      Reply
  15. Liber Cugetator

    Tineti-va tare domnule Gotiu! MRU a reprezentat pana acum interese, in mod clar DIFERITE de intersele vitale ale Romaniei. Acest lucru trebuie spus si reamintit cu orice ocazie. Probabil ca presedintele Klaus Johannis nu a avut prea mult de ales, se stia si asta… De acum incolo ramane de vazut ce se mai poate face. MRU nu poate fi sters cu guma din schema in care a fost bagat, important este ce anume va „sopti” el la urechea presedintelui si mai ales ce va fi capabil sa faca si sa nu faca presedintele, înconjurat cum e din toate partile de mafia „baietilor destepti”. Batalia pentru „trezirea” opiniei publice este înca posibila…

    Reply
  16. Ion Romanul

    FELICITARI, Mihai Gotiu! Excelenta analiza. Nu stiu daca va ajunge, si pe ce cale, la Presedintie, dar ar trebui sa fie citita si de dl Johannis. Si inca ceva: nu-ti mai consuma energia sa explici unora ca „Berenger”, deci unor anonimi, faptele despre care scrii.

    Reply
  17. Vasile Bouleanu

    Problema acestor NGO-nisti care se cred Diaspora :) este ca se comporta imatur politic, dau dovada de lipsa de coerenta si sustenabilitate in propiile lor „pretentii” devenind din ECOLOGISTI OBSTRUCTIONISTI.
    Intre altele unul ca mine poate sa spuna ca a adus mai multe voturi lui Iohannis din Diaspora dar MAI ALES din Romania decat TOTI ecologuistii care se bat cu caramida in piept
    Eu si altii care au muncit paralel cu anume NGO in linistea necesara campaniei politice NU cerem presedintelui nimic in afara perogativelor lui prezidentiale (!) Voi venit cu cereri care nu rare ori sunt contrare interesului national in context istoric.
    Nu aveti cel putin politetea sai dati acele traditionale 100 de zile sa invete cel putin culoarele Cotrocenilor . Rusine.

    Reply
  18. cezar jipa

    La concret, ca sef Sie, singura sa functie care a durat suficient cat sa ofere material criticilor lui MRU, ce prostii de crasa incompetenta a comis personajul ?

    Reply
  19. ION

    Cata energie pierdem prin aceasta disputa / argumentatie !
    Fara indoiala argumentatia, adeseori „rotunjita” reflecta in principal tabara si interesele pe care refuzam sa le
    declaram deschis. Totodata, subiectivismul este la el acasa in peroratii, de la general la detaliu, asa cum sunt
    prezentate de dl. avocat „berenger”. Presedintele a fost ales prin vointa majoritara a romanilor si trebuie creditat la inceputul activitatii sale – presiunile asupra lui sunt uriase iar o anumita experienta limitata in „shulfaria politica”este un handicap. ROMANIA NU se afla in cea mai buna forma si conjunctura politica, ca urmare a ultimilor 25 ani de „guvernanta”- asta este rezultatul activitatii intregii clase politice din Romania pe care societatea civila o contesta si doreste sa o schimbe din radacina. Reformarea clasei politice nu se poate face cu oamenii adusi din strada ci numai cu oameni pregatiti si bine verificati ca potential , atasament si moralitate, din randul generatiilor tinere – ASTA CERE TIMP , PREOCUPARE si INVESTITII IN OAMENI !
    Toate corecturile , inerente, se pot face pe parcurs dar ele nu semnifica ” reforma ” de care este atata nevoie
    M R U NU este singurul „schimbabil”,dar fiecare lucru la timpul lui.
    Cu stima, ION.

    Reply
  20. Mircea Ordean

    .
    CINEVA STRIGĂ:
    „În cazul MRU nu este, însă, nimic inventat: pur și simplu este unul dintre cei mai detestați politicieni autohtoni”
    .
    Strigătorul este de la echivalentul contemporan al Răcnetului Carpaților. E vorba de „România curată”.
    http://www.romaniacurata.ro/d-nule-iohannis-credeti-ca-nem…/
    .
    Să fiu iertat, dar cînd nimeresc un tip atît de sigur pe el, în a declara PE ALTUL de doi lei, mi s-a dus de-a dura prezumția de onestitate…
    .
    Altminteri, îmi place cum se desfășoară de la o vreme dl Ungureanu. S-a îmbătat cu aerul înălțimilor guvernamentale, motiv pentru care a strîmbat din nas la întregimentare de plan doi, așa că și-an tras partid.
    Care n-a ieșit rău – acea Forță Civică.
    Dar omul nostru pare să-și fi mirosit lungul nasului. În sensul că e de plan secund (atenție, nu în Cișmigiu, ci în politica românească!).
    Avu și bafta de-a accede la Cotroceni un șef cu fire compatibilă.
    .
    Succes!
    .
    PS
    Rămîn la părerea că nu poți fi luat în serios, ca înălbitor de țară, dacă te exprimi ca la ușă de bodegă regățeană…
    (v. link de mai sus)

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *