Lucian Davidescu

D-na Anca Dragu prinde avioane cu mâna

Ce ascunde gafa cu salariul minim

„Gabi, astia prind avioane cu mana! Mi am pierdut rabdarea cu toti ‘specialistii’ astia.”

Replica este din primăvara anului trecut și îi aparține actualului ministru al Finanțelor, care se referă la intenția guvernului Ponta de-a reduce CAS. Conținutul și tonul fac parte din repertoriul unor economiști de altfel bine intenționați care sunt sincer convinși că economia este un fel de știință exactă, în care relația cauză-efect este liniară și predictibilă. Presupusă știință despre care ei mai cred un lucru: că o stăpânesc.

Ce spune „știința”? Că impozitele sunt un joc cu sumă nulă, că raportul cerere/ofertă este perfect elastic, că fiecare fenomen poate fi judecat izolat de toate celelalte și alte asemenea idei simpluțe, infirmate de realitate cam într-un caz din două, adică suficient cât să le facă arbitrare: un fel de alchimie.

Povestea cu CAS a fost deja infirmată de realitate: în ciuda unor predicții catastrofale – de ratare a țintelor de deficit, a angajamentelor fiscale și a destinului economic al țărișoarei, scăderea de taxă s-a plătit singură în proporție de mai mult de jumătate, economia a crescut peste așteptări iar bugetul a trecut pe excedent.

Excedentul, la rândul, lui merită o paranteză. El este pus pe seama nerespectării programului de „investiții”. Acum, din două una:

A. Fie economia a reușit să crească peste așteptări chiar și în lipsa investițiilor statului, despre care se presupunea că o stimulează. Caz în care, investițiile se dovedesc inutile chiar și indirect (că direct se cam știa deja).

B. Fie economia a reușit să crească peste așteptări tocmai pentru că statul s-a abținut să investească! În acest caz, investițiile sunt de-a dreptul nocive și foarte bine că nu s-u făcut!

Este doar o altă teorie pseudo-științifică tulbure care pică testul realității. Ce-i drept, sunt destui care spun, tot dogmatic dar poate mai aproape de realitate, că este preferabil să investească cei care au produs banii și își asumă riscurile aferente, nu politicienii.

Până aici însă, d-na ministru Dragu este consecventă cu doctrina tehnocrată a FMI, ceea ce încă nu-i de acuzat. Însă în momentul în care este anulată intenția anunțată de majorare a salariului minim, lucrurile devin mult mai mocirloase.

Din nou, explicația „științifică” o știm: fiecare leu în plus la salariul minim înseamnă oameni concediați, pentru că de fapt nu meritau atâția bani. Investitorii fug în Brazilia, Rusia, India și China, pentru că acolo oamenii fac lucruri interesante pe „doi lei”. Hm, deja tehnocrația asta începe să devină doctrină.

1. Asta e o nouă țintă de competitivitate a României? Parcă ținta era să ajungem din urmă UE, nu pe unii despre care presupunem că sunt mai săraci ca noi. Comparația este insultătoare și pentru cei cărora li se adresează dar și pentru cine a emis-o!

2. Presupunem (!) că sunt mai săraci ca noi. Reality check: Toate țările menționate au salarii minime, care nu sunt cu mult mai mici decât în România și care în unele zone industrializate îl depășesc. Pe „piață”, un muncitor calificat din China, Rusia sau Brazilia oricum costă mai mult decât un român. O adevărată provocare pentru un tehnocrat ar fi să explice cum este posibil ca Turcia, o țară cu PIB/cap similar cu al României, să aibă un salariu minim de 400 de euro deci aproape dublu, să continue să atragă investitori și să raporteze o creștere economică superioară și pe termen scurt și pe termen lung.

3. O regulă mult mai simplă atunci când știința nu le poate explica pe toate este următoarea: dacă ceva nu-i stricat, nu-l repara. Poate că nu vom ști niciodată dacă competența economică, disperarea sau pura întâmplare au dus la performanțele guvernului Ponta. Ceea ce știm este că salariul minim a tot crescut, taxarea a scăzut, bugetul s-a echilibrat iar economia crește. Poate că spirala asta se va opri cândva, dar nimeni nu știe sigur când și cum. Poate că mai sunt totuși 2-3-5 ani de creștere în față. De ce să o oprești și, în caz de eșec, să suporți consecințele? „Știința” nici măcar nu va fi în stare să stabilească cu certitudine dacă ai fost de vină sau nu.

4. Tot așa cum tehnocrații pot fi antidotul la politicienii care o iau pe arătură, și reciproca este valabilă. Într-o astfel de situație, Parlamentul are oportunitatea nesperată să mărească salariul minim prin lege și astfel să-și ia țara-înapoi… înapoi. Din punctul ăsta de vedere, lipsa completă a abilității politice poate fi fatală pentru tehnocrat.

Sigur, există un fundament logic în critica salariului minim. Evident că el nu poate fi crescut la nesfârșit sperând ca asta să aducă bunăstare. Însă politicile publice țin în principal de calibrare, că dacă era vorba doar de principii eram cu toții bine-guvernați și prosperi. Din nou, înapoi în realitate, România are nu doar aproape cel mai mic salariu din Europa în termeni absoluți ci și raportat la PIB sau chiar la salariul mediu. Iar situația este confirmată de piață: „minimum pe economie” este sub minimum real aplicabil în industrie, unde se presupune că vin investitorii. În realitate, sunt plătiți cu minimum pe economie angajații din servicii (pază, curățenie, horeca etc.) unde elasticitatea, deci șomajul potențial, este aproape de zero.

Mai sunt plătiți cu salariul minim unii angajați care primesc și plăți suplimentare nefiscalizate – așa-numita muncă „la gri”. Această formulă le permite angajatorilor să fie „în regulă” la controalele Inspecției Muncii dar în același timp să evite taxarea împovărătoare a muncii din România. Cât de împovărătoare? ei bine, România este pe locul al 7-lea în Europa și în lume, cu o taxare a muncii de 42%, chiar și pentru salariile mici (care aici sunt foarte mici) sau medii (care sunt tot foarte mici). Iată poate o problemă mai mare de competitivitate dar pe care, acum un an și jumătate când un guvern politic începea să o rezolve, domna ministru Dragu vorbea de „prins avioane cu mâna”.

Iar acum despre cum muncesc alții pe „doi lei”.

În timp ce despre redevențele petroliere, neglijate și de Victor Ponta (cu binecuvântarea FMI)… nimic!

 


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

19 thoughts on “D-na Anca Dragu prinde avioane cu mâna

  1. Adrian

    Politicienii ăia care și-ar lua țara înapoi înapoi sunt tot tehnocrați. Așa ne-au fost prezentați de-a lungul vremii. A. Năstase, de pildă, era tânăr, specialist în drept șamd. E doar un accident că tehnocrații de acum nu au ajuns politicieni „cu acte-n regulă”.

    Reply
  2. Spânu

    Toate bune si frumoase, dar exista si minusuri evidente in ascensiunea fulminanta (sa nu zic strict populista) a salariului minim:
    1) Nivelarea diferentelor si demotivarea salariatilor. Salariul minim (platit de regula necalificatilor) tot urca si, pt ca nimeni nu-si permite sa urce proportional toate celelalte salarii, am ajuns ca multi calificati, ba chiar absolventi de facultati sa fie platiti la minim sau pe aproape. De aici lipsa de interes in pregatirea continua, in calificari, cu efecte pe termen mediu si lung, daca o coroboram cu inadecvarea programelor din invatamant.

    2) Stergerea si inversarea diferentelor dintre salariatii bugetari si cei din privat. In majoritatea statelor civilizate, primii au salarii ceva mai mici, pt ca sunt compensate de o stabilitate (sa nu-i zic certitudine) mai mare a jobului si, de multe ori, de un stres si o concurenta ceva mai blande. La noi multi dintre bugetari beneficiaza in plus si de salarii mai mari, creandu-se o competitie nesanatoasa pe locurile caldute (si adesea lucrative) din administratie si evitand „munca la patron”. Or, iertare, oricum am privi-o, plusvaloare si bani se creaza in economia reala.

    3) In actualul cadru legislativ, statului ii e foarte lesne sa mareasca prosteste salariile, inclusiv pe cele minime, fara nicio corelare cu productivitatea, pt ca el isi recupereaza imediat cheltuielile din impunerile pe privat. Atat timp cat o suta de lei data angajatului il costa pe angajator inca 80 lei care se duc in diverse fonduri si buzunare de stat, e simplu ca buna ziua: am marit salariul minim cu 100/ i-am obligat si pe toti prrivatii la aceeasi marire, nu ma intereseaza daca mai sunt sau nu competitivi, deci imi trag 80 lei automat in plus de la ei, fara niciun efort, si mi-am scos si paguba din plata bugetarilor.

    Daca nu am fi avut rezerve de valuta la BNR, pe care aceasta sa le arunce in piata ca sa dreaga prostiile guvernamentale, daca am fi la fel de saraci ca in anii ’90, fiecare marire d-asta din condei ar fi adus automat devalorizarea leului si inflatie pe masura, incat intelesesem si noi, romanii de rand, ca tot ce da statul cu o mana pierdem cu doua si nu ne mai bucuram ca prostii ca ne-a crescut salariul prin edict guvernamental.

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ Spânu:
      – afirmația ”nimeni nu-și permite să urce proporțional”, trebuie un pic nuanțată, că e posibil ca o firmă mică sau medie, care trece cu greu de la un an la altul să aibă probleme, dar la niște corporații (petroliere, bancare, mari industrii etc.) care fac profit de sute de milioane și chiar miliarde anual nu probleme că ”nu-și permit să urce proporțional”
      – exceptând marii directori nu sunt cine știe ce salarii nici ”la stat” – oricum, ideea egalizării stat-privat în jos e greșită;
      – povestea cu ”competitivitatea” am auzit-o de prea multe ori ca să nu văd că se transformă în rentă/profit privat

      Reply
      • Spânu

        Povestea e poveste pt cine nu e preocupat de piata. Cel putin in sectoare pe care le stiu cat de cat, marjele infime te scot imediat din piata, daca-ti permiti riscul generozitatii excesive; asa pierdem treptat teren pe propria piata in fata colegilor mai ales estici.
        „Avantajul salariilor mici” e foarte relativ, daca el nu se refera la o productivitate asemanatoare. Avem cele mai mici salarii, e adevarat, dar daca eu angajez 2 sau chiar 3 ca sa produc aceeasi cantitate ca ungurii, cehii sau polonezii, am iesit din cursa. Cumparatorul alege rar cu sufletul si des cu buzunarul.

        Din nou, iertare, vorbim teorie in ceea ce priveste comparatia stat-privat. Cu aceeasi licenta, daca am de ales intre a lucra intr-o fabrica, de regula 10 ore minim (platite 8), a raspunde de 10 sau 50 oameni si a-mi atarna sabia lui Damocles a raspunderii pt fiecare sarja, versus a ocupa un loc modest intrun birou la fel, a face rapoarte si a spune ‘sa traiti’ la orice prostie a sefului dintr-un minister, e lesne de ghicit optiunea majoritatii inteligente. Asa zisele salarii mari din unele companii se numara pe degete, restul se bucura daca iau, in aceste conditii grele, un 2 mii lei- insist, vorbesc de oameni cu facultate.

        Egalizarea nu trebuie facuta nici in sus, nici in jos, asta am spus si eu. Si daca stiti precis vreo ‘corporatie’ care, de fiecare data cand s-a saltat salariul minim prin bula guvernamentala, a marit proportional toate celelalte salarii, ziceti-mi-o si mie, sa dau concurs! Eu nu stiu decat situatia inversa, ce sa fac? Vorbesc de ceea ce stiu.

        Reply
        • Mihai Gotiu

          @ Spânu: ce înțelegeți prin ”marje infime”? 20% cât are OMV-Petrom? Miliardele lui Mittal sau Nicolae? sutele de milioane ale băncilor? și lista poate continua; știți cât e salariul minim la maghiari, cehi sau polonezi – dacă tot îi dați ca exemplu? și, dacă tot vrei să fii competitiv, dar nu-ți permiți salariul minim, atunci – ca idee – transformă diferența dintre salariul minim și cel oferit în acțiuni ale muncitorilor respectivi (ca și aport prin muncă)

          Reply
          • Spânu

            Economia noastra e departe de OMV, iar Nicolae daca juca cinstit nu era miliardar, nici nu se inhama sa inhate toate fostele combinate daca nu i se dadea gaz la pret de apa chioara- ca dovada ca acum majoritatea-s inchise.
            Da, vorbim de 1-2% (daca exista si asta, sunt ani pe minus) la imensa majoritate a firmelor- ma refer la cele cu capital romanesc si, scuze, majoritatea locurilor de munca astea le acopera.
            Eu spun un lucru elementar: daca o firma are 100 angajati (sau 1.000, puneti cati vreti) si maine statul ma obliga sa cresc salariile a 50 din ei cu 100 lei = 9,000 lei lunar sau 108.000 anual, asta ma costa in plus. Pentru o firma de dimensiune mica-medie, s-ar putea ca asta sa fie diferenta dintre profit si pierdere. Daca acest cost suplimentar nu inseamna si un ceva in plus ca eficienta, e simplu o pierdere, oricat am rasuci-o.

            Iar declaratia ritoasa a lui Cristi nu o comentez, e simpla lozinca.
            Nu-s patron, sunt salariat si-s primul care-mi doresc o leafa mai mare si avem dreptul sa traim mai bine! Dar daca patronul da faliment sau renunta la business pt ca nu mai e rentabil, sau isi muta banii in alt sector in care nu am debuseu, eu plang mai tare, nu el- is that simple!

          • Mihai Gotiu

            @ Spânu: economia noastră nu e deloc departe de OMV (cel mai mare angajator din Ro și care scoate profit de aproape un miliard de euro/an din Ro) ; altfel, salariul minim pe economie nu are legătură cu profitul, ci cu nivelul cât se poate de minimal de subzistență al unui angajat pt. a avea o viață la limita decenței – un job care nu asigură asta, nu e job, iar respectiva afacere nu e afacere;
            există stimulente și pt. asemenea afaceri dacă statul are interes, cum ar fi scăderea taxelor și impozitelor (care se compensează prin faptul că asigură locuri de muncă, degrevând statul de obligațiile sociale aferente) – desigur asta pornește de la premisa că respectiva afacere chiar nu face față pe piață decât în condițiile astea (nu că își maschează profitul prin artificii contabile); din păcate, scutirile/rentele/subvențiile de acest gen au existat la noi doar la marile companii (care au denaturat scopul lor social, transformându-le în profit), nu și la micile întreprinderi

    • Lucian Davidescu Post author

      Poate binevoiți dvs. să corelați aceste considerații teoretice cu salariul minim de 400+ euro din Turcia.

      Reply
      • Spânu

        Ar fi bine daca ar fi strict teorie. Salariul ala minim din Turcia o fi, dar vad ca in primul rand antrepenorii turci ne-au „invatat” sa lucram la negru, ca sa evite darile imense la stat.
        Mai e ceva- tot teorie: orice guvern si-ar dori sa faca maine salariul minim 400 euro, caci partidul in cauza ar fi votat de poporul entuziast cu doua maini. Probabil, zic eu ca profan, ca totusi nu e asa simplu. Cum vad ca bietii angajati americani de la Mc, de exemplu, protesteaza de cativa ani sa li se mareasca salariul orar minim, si nesimtitii de capitalisti se fac a nu intelege. Chestia e ca nici consumatorii nu ar intelege de ce s-a scumpit hamburgerul cu 50 centi si ar merge sa manance la alt fast food, nu credeti?

        Reply
        • Lucian Davidescu

          1. Deci dacă și turcii și românii lucrează la negru dar românii pe jumătate din bani care-i morala?
          2. Altă provocare: cum productivitatea în servicii e de obicei constantă (la McDonalds cu certitudine) iar prețul hamburgerului este același în România și SUA, atunci de ce să nu concluzionăm că este sustenabilă alinierea salariului minim de aici cu cel de acolo?

          Reply
    • Mihai

      La asta chiar nu m-am putut abtine: …”ascensiunea fulminanta (sa nu zic strict populista) a salariului minim”. Asta se intampla stimate domn cand deschizi gura sa vezi paiul din ochiul altora si nu buturuga din propriul ochi! Vrei doar o clipa se te opresti asupra ascensiunii cu adevarat fulminante a productivitatii muncii in Romania in ultimii 15 ani, coroborata cu cresterea preturilor, coroborata cu cresterea profitabilitatii multinationalelor care fac profituri colosale la noi?? Si daca, vezi Doamne, cresterea salariului minim e un dezavantaj pentru cei calificati, de ce atunci nu se fac corecturile logice, firesti, de aducere la adevarata valoare a salariilor pentru celelalte categorii? Putem avea si logica dreapta?? Lista e lunga dar nu e cazul s-mi pierd vremea cand vad asemenea postari obtuze si partizane…

      Reply
  3. Laura

    Romania chiar are o problema structurala majora in privinta veniturilor populatiei — sunt prea mici. Problema este la ambele capete. Salarile „mari” din economie (top 10%) sunt de fapt mici valoric (sub 1000 Euro/pers), venitul mediu este foarte mic (apprx 420 EUR/pers), iar salariile mici (bottom 10%) sunt si ele foarte mici (apprx 245 EUR/pers). Pentru ca nu exista nici un fel de presiune ca salariile sa creasca (nici prin competitivitate la nivelul de sus, nici prin masuri administrative la nivelul de jos), este un mare risc sa ramanem blocati in capcana venitului mijlociu (middle income trap).

    Reply
  4. Vali

    Da’ cu limba română ce avusei, neică?
    „Poate că nu vom știi niciodată dacă competența ” – vrei să zici „nu vom ști”.
    Da?
    Sau cum rămâne cu competențele de bază – limba română, istorie, aritmetică, etc. ?
    O conjugare, două, cu verbul ”a ști” , așa, de probă zic, nu strică.
    A ști dacă ți se potrivește; știre despre ce nu vom ști; știusem, dar mi-a scăpat printre degetele de pe tastatură.
    Și să vedem dacă o să publici acest comentariu – că te dai corect printre ”incorecții” ăștia de la Finanțe.

    Reply
  5. flesh

    Eu nu văd rostul salariului minim obligatoriu. Salariul se formează prin negociere între salariat și patron. Dacă salariatul nu știe să negocieze, e problema lui. Dacă nu are argumente să negocieze, iarăși e problema lui. Dacă concurența pe un loc de muncă e așa mare încât patronul își permite să plătească prost pe oricine acceptă, atunci oamenii ăștia ar trebui să-și îndrepte speranța către o altă direcție. Prea mulți oameni stau pe salarii mici la oraș, când ar putea să se îndrepte către mediul rural, să muncească pământul. Pui zarzavaturi în grădina ta și le mănânci, nu mai trebuie să dai bani pe ele. Nu trăiești extraordinar de bine, dar măcar nu te mai duci zi de zi la un loc de muncă unde patronul își bate joc de tine.

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ flesh: 1) patronul (angajatorul) se află într-o poziție de forță față de angajați, contractele de muncă sunt contracte pe verticală, în care între părți există relații de subordonare 2) cu toate acestea, și salariul minim este un salariu negociat, doar că negociat la nivel național (la fel cum patronul deleagă directorii să negocieze în locul lui, și angajații deleagă sindicatele, parlamentarii etc.) 3) cine are un teren pe care să cultive zarzavaturi nu o duce chiar așa rău – doar că nu toți au terenuri, iar viața la țară e grea din alte motive și obligații neîndeplinite ale statului, cum sunt accesul la educație de calitate, la servicii de sănătate, de cultură etc.

      Reply

Lasă un răspuns la Lucian Davidescu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *