Cum sa (nu) reformezi statul

Cine crede că peste doi ani se va circula mai puţin cu naşul în
România, pentru că au fost arestaţi zeci de ceferişti în ultimele zile,
să ridice mîna. La fel de bine aţi putea crede că au crescut încasările
la vamă pentru că în februarie 2011 au fost umflaţi vameşi şi poliţişti
de frontieră cu sutele- numai că nu e cazul. S-a cheltuit CU o mulţime
cu ofiţeri sub acoperire, au fost arestaţi oameni şi noaptea, ca a doua
zi să le dea drumul tribunalele, s-au început nu ştiu cîte urmăriri
penale costisitoare şi unii au fost trimişi în judecată, vom vedea peste
cîţiva ani cu cît folos- dar, pe fond, nu am reuşit să schimbăm nimic.

Nu
încape nici o îndoială că şi vameşii, şi controlorii CFR se purtau
incorect. Dar felul în care ne luptăm cu corupţia sistemică e complet
ineficient. Azi am să arăt mai întîi cauzele acestei
ineficienţe. Pe urmă, motivele pentru care această strategie greşită
este în mod sistematic cea aleasă. Şi în final, care ar fi politica
alternativă şi mai eficientă la acest circ arbitrar al arestărilor,
care,
de exemplu, scapă tocmai traseul spre mare, unde se merge cel mai mult
cu naşul. Zic asta din documentare, că eu nu merg nici la Marea Neagră,
nici cu CFR, şi cu naşul nu am călătorit niciodată.

Nu există
corupţie sistemică decît acolo unde se manifestă o disproporţie masivă
între ceea ce pretinde statul că face (au oferă) şi ceea ce face în
fapt. De exemplu, statul pretinde că oferă asistenţă medicală pe un
anumit pachet de servicii la preţul asigurării de sănătate, dar ea nu
ajunge de două ori, odată că, dacă toată lumea ar cere acele servicii
(analize, operaţii), ele s-ar epuiza după primul sfert, a doua că statul
se preface a crede că medicii şi asistentele pot opera cu salariile lor
foarte mici- numai că e imposibil. Diferenţa dintre sfertul pentru care
ajung analizele plătite de stat şi celelalte trei sferturi, sau dintre
salariul asistentei pe statul de plată şi cît e necesar ca ea să poate
veni la serviciu la timp şi să funcţioneze o plăteşte cel care recurge
la serviciile respective, peste costul asigurării. În acest fel se
echilibrează cererea şi oferta şi se ajunge la preţul real. Acesta este,
economic, chiar dacă nu legal, şi preţul corect. Arestarea cuiva nu
schimbă nimic, şi Ceauşescu aresta diverşi gestionari în speranţa că o
să crească productivitatea, şi ea tot la piciorul broaştei rămînea.

Problema
nu se poate rezolva decît prin rezolvarea eşecului acestei politici
publice, sănătatea. La fel stau lucrurile şi la CFR, unde blaturile au
crescut după ce deşteptul sfat al FMI de a creşte preţul biletelor şi
ideea naţională de tăia 25% din salariul controlorilor au fost puse în
practică aproape în acelaşi timp, şi la vamă, unde maximul istoric al
contrabandei de ţigări a fost atins în ianuarie 2010 după ce statul a
crescut accizele. Cînd s-a tăiat nedescriminat 25% la sută din salariu
în sectorul public (minus companii) am anunţat în ziarul de faţă că va
creşte corupţia. Între timp Comisia Europeană a dat vreo două rapoarte
pozitive pe munca DNA, dar două treimi din români spun- şi îi cred- că
de fapt corupţia a crescut.

Ca să avem vreun succes în construirea
unui stat modern trebuie ca politica noastră publică să înceteze să
genereze resurse sistematice pentru corupţie, pe care politica represivă
(DNA) nu le poate rezolva. Aceasta din urmă poate rezolva, şi cu
succes, marea corupţie pentru care de fapt a fost creată, că, pe lîngă
mecanismele micii corupţii sistemice descrise aici, unii iau şpagă
pentru scumpe echipamente medicale de care nu au nevoie, alţii cumpără
maşini de teren pentru oraş sau se înscriu la mari privatizări cu acte
bancare falsificate şi aşa mai departe. Acelea sînt cazuri pentru
procuratură, dar marea masă a corupţiei noastre, cea generată de proaste
politici, nu poate fi rezolvată de procurori, ci eliminînd distorsiunea
pe care o introduce statul, reparînd politica greşită, ceea ce nu are
legătură cu represiunea. Acest gen de corecţii însă nu survin niciodată,
în vreme ce arestările repetate care nu schimbă nimic au devenit peisaj
obişnuit. De ce?

Răspunsul, mă tem, este foarte simplu. Că pentru
o politică de modernizare ai nevoie de nişte modernizatori, în primul
rînd de un şef de stat sau de guvern care să înţeleagă şi să vrea să
schimbe această stare de fapt, aşa cum Georgia îl are pe Mihail
Saakaşvili, un reformator de sistem. Cu regret trebuie spus, noi nu avem
aşa ceva, nici Emil Constantinescu, nici Traian Băsescu nu au vrut să
schimbe sistemul. De Ion Iliescu nici nu mai vorbesc, el l-a lăsat să se
creeze în mod deliberat, crezînd că mai mult control al statului
înseamnă mai puţină corupţie, cînd e exact pe dos. Cine crede că Traian
Băsescu e un reformator al statului nu are decît să se uite la ce aparat
şi politici a lăsat în urmă la Primăria Bucureşti. În schimb, prin
insistenţele UE s-au creat nişte agenţii anticorupţie, parţial autonome
de factorul politic. Şi de aici anomalia: oamenii politici nu fac nimic,
ba mai rău, fac ce nu trebuie, luptă cu agenţiile anticorupţie
(Diaconu, de exemplu, prins cu mîţa în sac, vrea să închidă ANI; dna
Pivniceru, deşi are atîta de făcut, deschide inutil şi periculos cutia
legislaţiei de integritate, deşi nu e nevoie, etc). În schimb agenţiile
anticorupţie, obişnuite să dea raportul la Bruxelles, fac ce pot, şi fac
şi ce nu pot, adică în loc să lupte doar cu corupţia propriu-zisă luptă
şi cu politicile greşite, cînd nu fac pe faţă exerciţii de impresionat
Bruxelles-ul. Secretarul de stat în MAI, Marian Tutilescu, a declarat
anul trecut că acţiunea de la Vama Siret “n-a fost un exemplu, nu e o
campanie pentru a le demonstra partenerilor europeni că justiţia română
funcţionează”, ci este parte din Strategia anticorupţie a MAI. O fi
parte din asta ca aceia care le-au luat locul celor arestaţi să facă la
fel ca ei, timp în care statul pierde vremea ani de zile în procese?
Doar ca exemplu, am aruncat o privire peste argumentarea economică a
procurorilor în cazul CFR. Procurorii pretind că pierderile
înregistrate, de 120 milioane lei (pe care le supraestimează pe faţă,
calculînd dintr-un cost al biletului încasat în tren, mai mare ca la
ghişeu) reprezintă aproximativ o treime din totalul pierderilor anuale
CFR Călători (dar CFR Marfă, unde nu se dă şpagă, pierde mai mult), şi a
opta parte din subvenţiile primite în acest an de companie de la buget.
Uită să adauge pe aici subvenţiile ascunse, de genul plăţi întîrziate
cu anii pentru asigurări sociale şi medicale, care duc la subfinanţare
şi ineficienţe structurale în alte zone; adăugarea lor ar diminua şi mai
tare pretinsul prejudiciu major cauzat de „naşi”. Procurorii încearcă
pe cale represivă să rezolve ineficienţe structurale din domeniul vamei
sau CFR, pe care doar factorul politic le-ar putea rezolva – dacă ar
vrea.

Nu există multe cazuri de succes în lume, dar cîte sînt se găsesc în
Europa de Est. Estonia şi Georgia sînt cele mai importante. Am mai scris
de Estonia, de faptul că acolo cu un singur card votezi, plăteşti
impozite, parcarea şi călătoreşti în spaţiul Schengen. Georgia e un
exemplu şi mai spectaculos, pentru că a plecat mai de jos, înregistrînd
cea mai rapidă evoluţie pozitivă de cînd avem măsurători ale Băncii
Mondiale. Dar numai exemplul poliţiei, vămii şi funcţionărimii din zona
registrelor şi arhivelor de tot felul, notoriu coruptă şi ineficientă.
Georgienii au refuzat pe faţă sfaturile UE, care tot cu trainatul
procurorilor şi calea lungă şi ineficientă s-au dus şi la ei – nu din
rea intenţie, ci pentru că occidentalii atîta ştiu, să lupte cu corupţia
ca excepţie, şi cînd aceasta e de fapt norma nu au idee ce e de făcut,
şi au creat calea lor proprie. Succesul georgian este unul al terapiei de şoc, şi are trei componente importante:

1. atacă sistemul întreg. Georgienii au concediat integral şi reangajat parţial pe toată poliţia
de trafic, funcţionărimea vamală şi a registrelor. În total, numărul
agenţilor care lucrează în diferite zone de control a scăzut cu ocazia
asta de la 63 000 la 27 000. Cine crede că în România fiscul poate fi
reorganizat altfel decît pe această cale radicală se înşeală.

2. rezolvarea e administrativă, nu judiciară. Marilor corupţi li s-au cerut sume enorme, prin plea bargaining (bani
ca să nu fie băgaţi în închisoare, în acest fel s-au recuperat sume care
pe cale judiciară nu ajung niciodată înapoi în bugetul statului). Toate
agenţiile statului au fost reorganizate, înlocuindu-se piramidele de
extracţie unde poziţiile erau cumpărate, iar şpaga distribuită ierarhic,
cu instituţii mai puţine, cu atribuţii mai clare şi putere mai mică,
rar în contact direct cu cetăţenii.

3. resursele pentru
corupţie (birocraţia legală, regulile multe şi stupide făcute ca să se
dea şpagă, salariile de mizerie) sînt eliminate în acelaşi timp cu
creşterea costurilor comportamentelor corupte (supraveghere intensă,
introducerea unui avocat al poporului independent care preia sesizările
despre vameşi ineficienţi sau corupţi, de exemplu).
Noua
poliţie are salarii de cinsprezece ori mai mari decît cea veche, de
exemplu, la fel vama. Birocraţia a fost spectaculos tăiată, de exemplu
s-au făcut nu doar ghişee unice administrative, ci numere fiscale şi de
firme unice, arhive şi registre unice pentru proprietate, maşini, firme,
s-au tăiat administraţiile locale de la 1110 la 67. După Forbes,
Georgia e pe locul patru în lume la reducerea poverii fiscale după
Qatar, Emirate şi Hong Kong. În cinci ani au reuşit să cvadrupleze
încasările la buget, tăind şi simplificînd impozitele. Au tăiat 90% din
permisele şi licenţele de operare pentru companii, pînă la 109 licenţe
şi 50 de permise. Dintr-o ţară cu curent cîteva ore pe zi au devenit
exportatori de energie, doar prin eliminarea băieţilor deştepţi. Mita a
devenit o excepţie. 70% din cei care lucrează în birocraţia de stat sînt
tineri- anul trecut am intervievat pentru o bursă pe cineva care
conducea unul din cele patru oficii naţionale unificate care eliberează
firmelor şi cetăţenilor dintr-un sediu unic orice imatriculări. Nu doar
engleza lui perfectă m-a făcut praf, ci siguranţa omului că joacă un rol
istoric.

Şi în 1996, şi în 2004 cu acest spirit trebuia să vină
la guvernare alianţa de centru liberală. Unii, ca mine, chiar credeau că
asta vom face, şi au încercat pe cont propriu, ca să devenim, ca în
frumoasa piesă a lui Ibsen, inamicii poporului. De atunci, poporul a
continuat să trăiască în Caragiale, pigmentat cu ceva arestări, noi
ne-am găsit alte popoare, şi iarăşi se ţin alegeri la care această
formulă cîştigătoare nu e propusă de nimeni, lumea îşi pierde vremea
luptînd cu ANI sau scriind omagii DNA, şi deşi pentru prima dată poate
exista majoritate suficientă, nu se ştie pentru ce va fi suficientă…

Mai mutl cititi pe romanialibera.ro.


Recomandări

6 thoughts on “Cum sa (nu) reformezi statul

  1. Ion

    Cine poate fi reformatorul de sistem de talia lui Mihail Saakaşvili ? Măsurile luate de Georgia s-au dovedit a fi eficiente. Asemenea acţiuni s-ar impune si la noi. Dar cine sa faca acestea ? Actualii conducatori si nici viitorii nu-i văd in stare reformeze statul.

    Reply
  2. alex rauta

    Din pura curiozitate va intreb: acum, dupa alegerile din Georgia, se inregistreaza semne de restauratie, de recul?

    Reply
  3. Laura

    Cred ca sunt cateva nuante aici. Trebuie sa separam ce avem de facut (fondul) de cum facem (forma). Pe fond, sunt absolut de acord ca e nevoie de o reforma (sau mai bine zis de o constructie a statului) radicala, de la zero. Dar intr-adevar de la zero, incepand cu structurile de baza ale statului, statistica si fiscul (daca nu poti sa masori de la ce pleci si ce impact are ceea ce faci, nu prea poti sa faci mai nimic). Mai mult, sunt absolut de acord ca leadershipul este esential.

    Dar in acelsi timp, nu cred ca in Romania de azi ar avea success o reforma *pe fata* radicala. Georgia, Estonia, (chiar si Rwanda, si, mai de mult, Singapore) sunt exemple de success ale reformei radicale, dar sunt tari mici. Mai mult, reformele au inceput in momente istorice de ruptura, nu de continuitate (independenta, razboi civil, revolutie..).
    Ce approach cred ca ar avea success in Romania ar fi, dupa parerea mea, o reforma radicala by stealth, adica o reforma care sa fie radicala pe fond, dar prezentata POLITIC ca fiind doar mici ajustari. E nevoie de maiestrie de retail politic pentru asta. Un astfel de approach costa mai mult, pentru ca trebuie sa incerci un mai mare buy in intre cei care sunt satisfacuti cu status-quo-ul. Dar sunt cateva exemple de success ale unui astfel de model, aplicabile la tari mari – Brazilia si mai ales China (care a reformat mult, desi mai are inca mult ramas de reformat).

    Reply
  4. Victor Olaru

    Fara politicieni care nu intra in politica cu scopul de a se imbogati pe seama diverselor afaceri cu statul, nu putem face ca in Romania, statul sa impuna respectarea legilor, altfel zis, sa domneasca legea.
    Impunerea domnei legii nu trebuie lasata exclusiv in seama justitiei, care, oricum, nu cosidera infractiunile economice, ca fiind grave si aplica pedepse minime, adesea, cu suspendarea excutarii pedepsei. Impunerea domnei legii trebuie facuta de administratia publica. Trebuie sa formam functionari publici competenti si integri dpdv moral. Primul pas ar trebui sa fie destituirea functionarilor publici care nu au aplicat legea, fara drept, pe viata, de a mai ocupa o functie remunerata din fonduri publice. Le ramane libertatea sa lucreze in mediul privat.
    Cu jumatati de masura, nu vom deveni niciodata un stat de drept. Cine are urechi de auzit, sa auda.

    Reply
  5. MVasile

    Cu asociatiile civice care au capatat un puternic iz politic nu vom ajunge niciunde.
    Ce facem noi aici nu este altceva decat dovada ca in RO este garantat dreptul la opinie.
    In aceeasi faza eram acum patru ani si vom ramane si in viitorii patru ani.
    Nimic nu se transforma, totul dureaza o vesnicie !

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *