Dollores Benezic

Cum protestezi in Parlament, daca nu ai sani de rusoaica

Era primul meu protest serios. Mai fusesem pe la mitinguri, dar să mă cocoț la balconul Camerei Deputaților și să strig de acolo „huo!” direct în capul lui Crin Antonescu trebuie să recunoașteți că nu e la îndemâna oricui. Din două motive: cine vrea să protesteze așa trebuie să bifeze o procedură destul de birocratică doar ca să intre în Parlament, iar regulile instituite de aleși ca să se pună la adăpost de vocea poporului, în Casa poporului, sunt de natură să reducă la minim volumul unui eventual protest.

Prin urmare m-am pregătit cu seriozitate: am îmbrăcat singurul tricou cu mesaj național(ist) pe care-l aveam în casă – tocmai îl primisem de la Dacioții care vor să elibereze Miorița în Mongolia – și am legat un mic tricolor la geanta foto pe care, evident, mi-am pus-o de gât.

Când am ajuns la intrarea S2 a Palatului, colegii de protest m-au privit amuzați și mi-au zis că dacă vreau să intru trebuie să dau jos tricoul. La Parlament e ca pe stadion, îmi zice cineva, nu știai? Nu ai voie cu înscrisuri, bannere, tricouri cu mesaj. Și cum rămâne cu libertatea de exprimare? am întrebat eu.

OK, dacă ofițerul de la control mă punea să dau jos tricoul aveam două posibilități: să plec acasă sau să protestez în sutien. Rusoaicele care l-au huiduit pe Putin la bustul gol probabil că nu avuseseră acasă nici cât mine – un sutien amărât. Cum idea era să intru, totuși, nu să fac cale întoarsă, iar sutienul meu nu era chiar secretul Victoriei, am zis că mai bine să apelez la un sacou de împrumut și am înfruntat așa privirea scrutătoare a ofițerului. Sacoul era cam strâmt, abia îmi acoperea „bustul generos”, așa că o parte din mesaj tot i-a atras atenția omului. S-a uitat lung dar a dat din mână și a zis că pot să trec.

Urcând cele șase etaje până la balcon deja mă vedeam desfăcându-mi sadică sacoul în fața deputaților, precum exhibiționistul care-și desface parpalacul în fața domnișoarelor oripilate de vederea sexului lui gol și erect :D Priviți aci, aleșilor, Tomorrow belongs to me! Free Miorița, băăă!

Uninominalul pur e un tur fără retur. USL=UEFA Suckers League!

Grupul era flancat de doi paznici, unul ne conducea și altul încheia plutonul, să nu cumva să ne rătăcim pe drum și să luăm aleșii prin surprindere. Ne-au băgat în două balcoane unde erau alți doi paznici, care aveau grijă să nu cumva să ocupăm primul rand de scaune de la parapet. Cică regula fusese instituită de când se aruncase cameramanul TVR peste fotoliile deputaților și au decis să protejeze poporul astfel ca să nu-și mai facă singur rău.

„Fără bannere, înscrisuri, lozinci și alte prostii din astea, ne-am înțeles?!”, ne avertizează unul dintre paznicii care ne adusese. Fără, șefu, pe cuvânt, suntem cuminți, uite, nu avem decât laptop, gentuțe, aparat foto, nimic incriminator. Oricum fusesem căutați la intrare de orice potențial obiect exploziv. Bannerele erau considerate materiale subversive. Nu poți să rănești ochiul sensibil al alesului cu un cearceaf mâzgălit în grabă cu vreun mesaj gen „Uninominalul pur e un tur fără retur. USL=UEFA Suckers League!”

De sus de la balcon sala se vede fix ca la televizor. Minus sonorul care sus ajunge ca un gâjâit de neînțeles. Teoretic fotoliile de la balcoane sunt prevăzute cu mufe în care poți să bagi căști ca să asculți ce zic parlamentarii. Dacă îți aduci căștile de acasă, că Parlamentul nu are. Aici vizitatorii vin doar ca să vadă ce mișto arată clădirea asta făcută de Ceaușescu, pe interior. Cine ce interes să aibă să asculte ce bolborosesc ăia de la microfoane?

La un moment dat ne descoperă două reporterițe frenetice. Una de la România TV, alta de la B1. Ne întreabă ce căutăm acolo și mai ales cum avem de gând să protestăm. Aveți goarne? Ne întreabă una dintre ele. Dezamăgite că nu avem se mulțumesc cu o declarație de la sociologul Mircea Kivu, care le explică de ce nu vrem vot uninominal pur, cum vor Antonescu și cu Ponta, și de ce nu vrem nici Legea retenției datelor.

Paznicul balconului nostru cască gura și urechile la Kivu, vizibil interesat de subiect. După ce pleacă ziaristele, paznicul se bagă în vorbă. Că de ce suntem noi împotriva Legii Big Brother, ce, credem că așa nu ne ascultă nimeni telefoanele?

Cineva din grup, nu spui cine, a reușit să facă așa încât bannerele să fie introduce în clădire de altcineva, care nu era verificat așa de drastic ca noi, plebea. Și la momentul discursului antonescian „iadul” s-a dezlănțuit de la balcon. Bannerele (în fapt niște cearceafuri pictate de mână, cum spuneam) au fost scoase, întinse, s-a scandat s-a strigat, Crin Antonescu și-a continuat imperturbabil discursul, restul parlamentarilor și-au văzut de laptopurile, tabletele, revistele sau discuțiile lor. Exact așa cum îi vedeți la TV.

La un moment dat în loja oficială a apărut o delegație parlamentară din Canada. Roberta Anastase i-a anunțat de la prezidiu și toată sala s-a sculat în picioare, s-a întors cu fața la tribuna oficială și i-a aplaudat pe oaspeți. Noi n-am aplaudat că aveam mâinile ocupate. Ulterior paznicii ne-au zis că gata joaca, dacă vrem să nu ne confiște bannerele să facem bine să le strângem. Așa că le-am strâns și gata.

Cine latră, cine trece?

Cele două legi pentru care ne-am dus noi să protestăm – Legea votului uninominal după care vom vota la toamnă Parlamentul și Legea Big Brother, aia care zice că ne vor fi interceptate convorbirile telefonice și traficul de Internet – au fost adoptate așa cum au fost propuse, câteva ore mai târziu. Nu au trecut nici măcar amendamentele, darmite să fie respinse așa cum ceream noi, organizațiile protestatare. Dacă vreți să citiți mai serios de ce am protestat noi acolo, găsiți aici o motivație.

Am plecat la final destul de dezamăgită. Ceilalți, obișnuiți cu procedurile, mi-au zis că asta e, cineva trebuie să și latre, chiar dacă degeaba. Probabil dacă am lătra mai mulți, mai des, sau dacă măcar ne-ar păsa cu adevărat de ce fac ăia pe care-i trimitem în sălile alea mari și frumos amenajate de Ceaușescu, lucrurile ar sta altfel. Oricum, mi-e destul de greu să înțeleg de frica cui se baricadează Parlamentul așa? Românii nu sunt prea dornici să protesteze, totuși.

La poarta palatului, un bărbos îmbrăcat în ițari și cămeșă țărănească, cu două pâini atârnate de gât și un A4 pe care scria „Băse suspendat”, agita un tricolor uriaș. Protestul nu e mort, totuși, în România. Poate că abia se trezește ;)


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *