Cum ar fi arătat niște alegeri normale

La primele alegeri libere în 1990, la Iași, unde revista mea, Opinia studențească, cu mine editorialist, fusese în rândul unu al luptei (pierdute) anti-Iliescu am găsit mașina familiei noastre a doua zi dimineața doi metri mai departe de unde o lăsasem. Era închisă  și cu frâna de mână trasă. Pur și simplu, o forță misterioasă o ridicase pe sus și o pusese  de-a latul aleii care ducea la casă, nu în lungul ei, cum o lăsasem. Un avertisment de forță, tăcut și discret, despre cum urma să fie Iașul după 20 mai 1990. Nici azi nu știu dacă au fost feseniștii, sau pur și simplu vecinii – ca și sub comunism, întrebarea e teoretică, ordinea comunistă, ca și cea fesenistă, fiind susținută de zeloși contribuabili voluntari.

Au trecut douăzeci și cinci de atunci și azi sunt profesor de democrație în Germania. Îmi petrec anul 2014, între lucrări și cărți de terminat, circulând între sărbătoriri ale celor 25 de ani de la căderea zidului Berlinului în diferite țări, toate strălucind după un sfert de secol de schimbare. Dar nu sunt sigură, văzând țara mea cum am văzut-o duminica trecută, că am reușit să schimbăm destul de mult în acești 25 de ani. Pentru că într-o țară normală alegerile astea ar fi trebuit să arate altfel.

Într-o țară normală am ști, după 25 de ani, câți votanți sunt, nu am avea înscriși în listele electorale mai mulți oameni decât populația totală de la ultimul referendum. Am ști și câți oameni plănuiesc să voteze, fie că le-am distribuit cărți de alegător, fie că s-au înscris în prealabil în listele electorale. Morții nu ar mai figura lângă vii și în locul cui nu s-a înscris nu ar putea nimeni lua buletine și aplica ștampile. Eu nu aș mai dezlipi, o dată la zece ani, ștampila de pe buletiul meu de plastic, în direct la TV, să arăt ce ușor e să votezi de două ori.

Într-o țară normală, nu câștigă numai partidul de guvernământ în circumscripțiile unde mulți votează pe liste suplimentare, cu excepția centrelor universitare. Într-o țară normală numai studenții se află în număr mare în duminica de alegeri în altă localitate decât a lor, nu sute de mii de oameni. Și tot acolo, nu ai doar două exit-polluri comandate de la doi foști purtători de cuvânt PSD, că așa ajungi de se aliniază la milimetru listele suplimentare cu cele două exit-polluri.

Într-o țară normală, oamenii care trimit cinci miliarde de euro în țară, mai mult ca investițiile străine, capătă măcar dreptul de a descărca de pe situl ambasadei declarația pe propria răspundere și pot veni cu ea completată să o semneze în ziua votului. Pot și anunța pe situl ambasadei că vor veni la vot astfel ca să fie pregătite destule cabine și ștampile. La câți bani trimit în țară se pot organiza și secții suplimentare prin închirierea unor spații în zonele cu concentrare mare.

Într-o țară normală, ca Estonia, care s-a eliberat de comunism mai târziu decât noi, ai un cod de identificare electronic cu care poți vota și să-ți plătești impozitele din fața propriului tău computer.

Într-o țară normală, curțile de justiție nu ajung cu cauzele administrative chiar în timpul alegerilor prezidențiale, iar curtea constituțională nu stă să vadă cine câștigă ca să se pronunțe. Nu există articole în legi interpretabile ca judecătorii să poată decide cu conștiința liniștită în funcție de câștigătorul alegerilor.

Într-o țară normală, procurorii nu arestează în timpul campaniei electorale oameni politici care ar fi trebuit să fie în închisoare demult, de teamă că după ce ajunge Victor Ponta președinte nu vor mai fi lăsați să o facă.

Într-o țară normală, trei sferturi din presă nu închide taraba după ce se termină alegerile, și la fel institutele de sondare care au fost create special pentru această ocazie. Sau dacă presa închide, că și-a pierdut credibilitatea, cititorii și veniturile și și-a ascuns falimentul destul, închide indiferent de cine câștigă alegerile. La noi, numai dacă Victor Ponta câștigă are trustul Intact o speranță de salvare. Altfel, suma care trebuie restituită statului român înseamnă falimentul Antenelor și a tuturor publicațiilor asociate – dacă nu se găsește cineva să le cumpere. La fel, presa băsistă, care nu se mai ținea decât din banii de PR ai Elenei Udrea sau baronilor ei riscă să dispară integral dn ianuarie viitor.

Într-o țară normală, ziariștii fac presă, nu propagandă, iar votanții votează, nu scriu la ziare. La noi e invers. Votanții au adus România Curată în topul audienței pe Trafic.ro în ziua alegerilor, nu din siteuri de presă, ci din toate siteurile, înaintea multor televiziuni, și au făcut un sfert de milion de oameni să vină pe siteul societății civile în zilele de alegeri, pentru că nicăieri în altă parte cu excepția Facebook-ului oamenii nu au avut unde povesti ce li s-a întâmplat la vot fără nicio cenzură. În viitor, presa scrisă de cititori va înlocui în mare parte presa tradițională, și va fi bine, că va fi mai greu de corupt.

Într-o țară normală, firmele de publicitate profesioniste lucrează la campanii electorale pe bani, nu fac voluntariat, și banii de comunicare nu se duc la firmele de partid, că măcar la testul de supraviețuire îți cumperi barca cea mai trainică și nu pe aia încropită de o rudă care vrea să mai facă un ban.

Într- o țară normală, unde totul se tranzacționează și promisiunile electorale nu se țin, nu ies diverși să țipe la candidatul alternativ să mai facă niște promisiuni și să mai opereze niște tranzacții. Că dacă reușim să îl alegem, măcar să fim siguri că nu e mai bun ca ăia dinaintea lui.

Într-o țară normală, cei care au strigat doi ani că e musai dreapta să fie unită și că Victor Ponta e un mare pericol pentru țară, ca doamnele Macovei și Udrea, nu se apucă să vorbească de proiectele lor în 2016 sau 2020 când încă alegerile nu s-au terminat și mai e un tur, lăsând lupta cu Ponta pe seama noastră, care nu-l diabolizăm pe Ponta și am mai unit dreapta și în 2004 fără să facem vreodată parte din ea.

Într-o țară normală, votanții se împart după ideologie, nu după cine poate fi miluit și cine nu. Nici nu ar trebui să găsești la tânărul candidat al puterii electoratul mai vârstnic și mai puțin educat, și la cel al opoziției pe cel mai tânăr și educat, și asta semnificativ statistic, contrar a ce spun comentatorii improvizați ai sondajelor de opinie. Alegerile nu ar trebui să fie, ca în 1990, o luptă cu demografia, sau am fi câștigat-o demult. Nu am câștigat-o, pentru că mare parte din populația mai tânără și activă e cea care a plecat să muncească în Europa, unde i s-au închis ușile la vot duminica trecută. Într-o țară normală, cum frumos spune Ciprian Domnișoru, revoluţia din 1989 nu ar trebui să se tot repete pentru că PSD tot încearcă să o fure.

Într-o țară normală, oamenii politici luptă până în ultimul moment, nu își scriu suma pe o foaie și așteaptă ofertanți.

Într-o țară normală, alegerile se încheie doar după ce se introduce în urne ultimul vot din ultimul tur, iar oamenii care au pretins că pleacă în Congo dacă nu iese cum vor ei nu stau în casă în ziua votului, nici nu așteaptă ca vreun om politic să facă din rahat bici la viitoarele alegeri.  Cinci la sută mai mulți participanți față de turul unu pot aduce victoria lui Klaus Johannis pe 16 noiembrie. Dacă ies din casă doar aceiași oameni din 2 noiembrie, Victor Ponta a câștigat deja.

 


Recomandări

14 thoughts on “Cum ar fi arătat niște alegeri normale

  1. taunul77

    Din punctul meu de vedere partida e deja pierduta de Johannis. Degeaba ies mai multi oameni la vot – nu prea vad cum, cei care vroiau sa voteze au votat deja – daca chiar baronii pnl-isti il saboteaza (exemplu, jud. Calarasi unde PNL-ul a castigat la scor orice alegeri de cel putin 10 ani incoace, insa pe 2 nov Dottore Viorel a obtinut aproape 50% din primul tur!). Desigur, nu ma descurajez, voi merge la vot, voi incerca sa lamuresc pe cat de multi pot sa faca la fel si sa-l voteze pe Johannis, dar totusi sunt realist.
    Daca Dottore Viorel ajunge la Cotroceni, nu va fi nicio schimbare de putere pana cand el nu e inlaturat prin vot. S-a vazut in cazul Ortonantei traseistilor de ce sunt in stare gangsterii rosii doar ca sa castige niste alegeri. PSD-ul va guverna cel putin pana in 2020.

    Reply
  2. Vasile Cojocaru

    Trebuie incurajata participarea la vot. Din om in om si in mediul online. Si trebuie supravegheate alegerile de oameni din societatea civila. Pentru ca pe langa PSD si Basescu, impotriva lui Iohannis mai sunt si destui oameni din interiorul PNL-PDL care tremura vazand arestarile din ultimile zile.

    Reply
  3. george

    Pina in prezent singurul demers referitor la eliminarea imediata din lege a declarațiilor care au blocat procesul electoral apartine APADOR-CH care cere guvernului acest fapt pe site-ul lor. singura problemă ar fi caracterul organic al legii.
    In fond, din data de 1 feb 2014, cand a intrat in vigoare Codul penal cu infracţiunile electorale din Titlul IX, prevederile din art. 44 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, referitoare la declaratia pe proprie raspundere contravin principiului de la art. 30 alin. (5) din Codul Penal.
    Chiar si modelul din anexa nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 709/2014 prevede mai multe decât cere Legea nr. 370/2004, astfel ca esti pasibil de 2 infractiuni.
    Avand in vedere că Hotărârea Guvernului nr. 709/2014 este opera Guvernului vvponta si că numarul de sectii din vest a căzut în unele ţări din V Europei, comparativ cu cel din tarile meridionale, conspiratia trece incă odată , din păcate, din domeniul teoriei în practica noastră cea de toate zilele.
    Casapii au cuţitele pregătite şi par lipsiţi de scrupule, în ciuda inerentelor bâlbâieli. Ceea ce îi îngrozeşte e numai numărul mare de cetăţeni dispuşi să se prezinte la urne.

    Reply
  4. Nelu COTROCELU

    Daca ii punem pe Iohannis si Ponta fata in fata, clar sasu are castig de cauza. Atitudinea lui Ponta fata de votanti ii scarboasa si comunista si asta pune capac. Fratilor daca castiga Iohannis s-ar putea ca Ponta sa ramana premier pana in 2016, nu-i musai sa cada pentru ca are majoritate confortabila in Parlament. Asta este foarte bine pentru ca vom avea un echilibru al puterii. Am vazut ca, cu un regim 100% Basescu PD ce derapaje se pot produce desi in al 2 lea mandat Justitia a fost intarita bine de tot. Derapajele PSDului sunt mai evidente si nu-mi doresc un regim 100% de stanga cu apucaturi comuniste care sa ne intoarca cu 10 ani inapoi.

    Reply
  5. alinaMP

    declaratiile acelea noi le-am pus in lege ca altfel era legal sa votezi de mai multe ori
    si asa sunt probleme cu listele suplimentare, oarasi prea mult votanti vziteaza Teleormanul de alegeri
    deci eliminare alor nu este solutia, soluta este sa le poti descarca online sa vii cu ele completate, sau sa ti s edea cand stai la coada sa le scrii si cind intri doar sa le semnezi
    in 2004 cind am reclamat la Parchet votul multiplu impreuna cu APADOR pe asta ne-au dat NUP, ca desi am dovedit fapta ea nu era ilegala atunci

    Reply
  6. Alexandru

    Totusi, am reusit sa schimbam. Vad poze cu Ion Ratiu circuland pe facebook alaturi de formule de genul “n-a fost sa fie”. Acel candidat luase 4%, Ion Iliescu 85%. Astazi, cel care a preluat discursul lui Ion Iliescu are sub jumatate, cel care aduce cu vorba molcoma si echilibrata a lui Ion Ratiu are de 7 ori mai mult ca acesta. Capul sus!

    Reply
  7. Laura

    In tara normala descrisa mai sus, PIB per capita este probabil mai sus de 12000 USD, si nu mai mult de 10% din populatie ar traii sub pragul oficial de saracie. Sigur ca procedurile administrative pot fi imbunatatite mult, dar comportamentul actorilor politici (si al votantilor) nu prea …

    Reply
  8. ionas

    Romania nu este o tara normal in sensul european, este doar o mica regiune geografica aflata intimplator in UE. La fel de bine s-ar fi integrat si in CSI sau alta organizatie din zona asta a lumii.

    Aceasta zona se vrea eoropeana dar de fapt va apartine pentru totdeauna culturii orientale ( de origine turcica). A se vedea cartea lui Huntington

    Reply
    • Lalut Daniela

      Romanii voteaza viitorul presedinte si nu arta compromisului si aminciunii . A nu vota este o complicitate , o asumare a mizeriei .

      Reply
  9. Costin

    Ca sa beneficiem de alegeri normale ar fi trebuit in primul rand sa fim o tara normala, nu una care este condusa de fosti comunisti sau de odraslele lor. O tara normala este cea in care domnia legii este nu numai asigurata dar sunt prevazute si mecanisme sigure pentru apararea acesteia. Ca sa avem alegeri normale ar fi trebuit ca guvernul sa fie unul responsabil. Or, numai de responsabilitate nu poate fi acuzat guvernul ponta. Intr-o tara normala, nu era posibila emiterea de OUG-uri penale, gen aceea care indemna la traseismul alesilor locali, pentru a asigura procente in plus la voturi, contra bani de la buget. Ponta a perfectionat sistemul lui nastase din anii 2001-2004 in privinta racolarii de primari si presedinti de CJ. Intr-o tara normala, avocatul poporului ar fi fost in slujba celor multi, si in nici un caz in slujba guvernului, adica sa doarma in post in timp ce societatea civila si presedintia ii atragea atentia asupra responsabilitatii lui de a sesiza CCR impotriva OUG neconstitutionale.
    Intr-o tara normala, adica avand un guvern cu simtul raspunderii fata de cetatean, daca nu chiar competent si harnic, alegerile ar fi fost organizate astfel incat sa poata vota toti cei ce vin la vot, indiferent ca se afla in tara sau in strainatate si, mai ales, ar fi impiedicat turismul electoral, nicidecum sa-l practice in favoarea guvernantilor.
    Pentru insanatosirea cat de cat a democratiei(mai bine spus, a democraturii, vorba lui Revel) din Romania, ponta trebuie invins la alegerile din turul 2, iar guvernul sau de incompetenti trebuie adus la ordine sau schimbat.

    Reply
  10. Lalut Daniela

    Votez pentru o tara normala, impotriva minciunii si a compromisului , pentru o Romanie europeana.

    Reply
  11. Pingback: Ce-i de făcut? | Cuvinte pentru suflet și minte

  12. Iosup Andrei

    Mergem la vot sa votam DREAPTA => sa-l tragem pe ponta pe DREAPTA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *