Mihai Goțiu

Cum am văzut de la Cluj ”atentatul terorist” de 1 Decembrie

Una dintre legendele urbane ale Clujului spune că Facultatea de Științe Politice și Administrative a fost înființată ca Eduard Hellvig și alți fii și fiice care au ajuns la majorat la începutul anilor 90 să aibă unde obține o diplomă de studii superioare. Asta pentru că atunci, la Drept, concurența era prea mare (undeva pe la 10-15 candidați pe un loc) și era ceva mai greu de intrat. Am zâmbit de fiecare dată când am auzit povestea asta, dar după cele întâmplate în ultimele zile, tind să-i dau un gram de adevăr. Că cine vroia să intre atunci la Drept, ar fi trebuit să știe istorie cu mult peste medie. Iar asta presupunea să fi citit Actul (rezoluția) Unirii de la Alba Iulia, de pe 1 Decembrie 1918, că altfel nu prea aveai șanse la admitere. Iar în actul ăsta, la punctul III, primul aliniat, scrie negru pe alb:

”Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.”

Citatul de mai sus e pentru toți cei care au sărbătorit și vor sărbători 1 Decembrie. Măcar să știm până la capăt ce sărbătorim. Iar dacă mai sunt unii care nu au vreun motiv de bucurie de 1 Decembrie nu e pentru ceea ce s-a decis în 1918, ci pentru că ceea ce s-a decis nu a fost respectat (și nu e vorba doar aliniatul ăsta, că și drepturile sociale din rezoluție tot doar în parte au fost îndeplinite).

***

Văd că iar se plâng și se alarmează unii (nu știu cum se face că cea mai mare parte a lor e trăitoare în București – mă refer strict la agitații de serviciu, nicidecum la toți bucureștenii) că prin Ardeal nu-i liniște și pace. Ba e, și depun mărturie de la fața locului: ședeți blând, n-o vrut nime să-mi ia grumazul de 1 Decembrie, chit că printre cei cu care m-am întâlnit și sărbătorit erau și destui maghiari. Dreptu-i că aveau și ei niște supărări, dar alea erau legate de competența tovarășilor de la SRI, care s-or trezit să-l aresteze pe unul care putea să facă o bombă cu artificii (pe care însă încă n-apucase să o facă…), că-s atât de inculți (chestie de geografie de data asta) că nu știu că Ținutul Secuiesc chiar există (nu e așa-zisul Ținut Secuiesc), la fel cum există Țara Hațegului, Crișana, Banat ș.a.m.d., unde mai pui că știau și ei că după o asemenea tâmpenie zănatecul ăla devine un fel de erou pentru unii. Și nu datorită a ce a făcut (sau nu a făcut) el, ci din cauza prostiilor SRI și DIICOT. Că și la faza asta, ar fi cazul să zboare cineva dintre cei care au coordonat acțiunea – fie pentru incompetență, fie pentru rea-credință (în caz că exact starea de conflict era cea care o urmăreau).

***

Nu știu cum s-a văzut de la București toată agitația asta (în rândul cetățenilor de pe stradă, nu a diverșilor ”analiști”), dar vă spun cum s-a văzut de la Cluj (sau, mă rog, cum au văzut-o cea mai mare parte a prietenilor mei). Ca pe un mare fâsss. Și dacă cei de la SRI se așteptau să ne asmuțim unii asupra altora, ei bine, nu s-a întâmplat asta: dimpotrivă, tuturor (români și maghiari deopotrivă) nu ne-a stârnit decât o mare greață. Pe SRI. Din punctul ăsta de vedere vă mulțumim (vouă, celor din SRI și ventrilocilor voștri de serviciu) că ne-ați mai demonstrat o dată în plus că români și maghiari trăitori în Ardeal avem probleme comune. Iar una dintre ele sunteți voi. Că fără incompetența și/sau interesul vostru și numărul demenților extremiști (din ambele tabere) ar fi mai mic. Iar dacă trolii voștri de pe Facebook nu v-au raportat încă, am eu bucuria să vă prezint câteva dintre cele mai circulate imagini din rețelele sociale în ultimele zile.

***

P.S.: A nu se înțelege că huliganismul și/sau extremismul naționalist merită mângâiate pe cap. Dar dacă șefii SRI și DIICOT ar fi terminat și ei niște facultăți mai cu ceva experiență, nu unele înființate peste noapte (dacă nu Drept ori Istorie, ar fi fost bune și Sociologia ori Psihologia), poate ar fi știut că dozarea sancțiunilor și modul de acțiune sunt chestiuni elementare pentru a nu duce la radicalizări și conflicte majore. Și m-aș fi așteptat ca lucrul ăsta să fie predat și pe la Colegiile alea speciale pentru servicii inventate ulterior. (nota bene: încă nu dau crezare legendei amintite la început, chit că sunt unii absolvenți ai acestei facultăți care dovedesc contrariul).

***

atentat 1 atentat 2 atentat 3


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

58 thoughts on “Cum am văzut de la Cluj ”atentatul terorist” de 1 Decembrie

  1. Andrei

    Care dintre prevederile din alineatul de mai jos nu au fost respectate, ca vad ca dati citate?:
    „”Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.””

    Nu se instruiesc, administreaza si judeca in limba proprie maghiarii? Nu exista judecatori maghiari?
    Nu sunt reprezentati maghiarii in parlament?
    Nu au fost maghiarii la guvernare… ba chiar cred ca mai multi ani dacat fiecare din celelalte partide?

    Inca ceva, daca ar fi sa ne luam strict dupa acel paragraf, Iohannis nu ar avea ce sa caute la presedintia Romaniei… ” ca nu e individ din sanul poprului (a se citi etnie) romana”. Cred ca am depasit momentul!
    Cat despre bucuresteni care isi dau cu parere despre Transilvania, reveniti-va. Nu sunteti atat de complicati. Pe de alta parte porice ardelean stie tot despre Bucuresti, inclusiv Mihai Gotiu care isi da cu parerea mai tot timpul.
    Daca explodau „artificiile” respective, altul era discursul. Acum ca l-au prins inainte sa faca vreun dezastru, ducem discutia in ridicol!

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ Andrei: păcat că e așa greu de înțeles limba română:
      1) președinția nu e nici ”corp legiuitor”, nici ”guvern”
      2) am precizat încă din start că ”nu știu cum au văzut cetățenii din București povestea asta”, și că mă refer la modul în care am văzut eu și prietenii mei povestea asta
      3) la fiecare manifestare de 1 Decembrie (și nu doar) explodează tone de artificii
      4) ”celelalte partide” se calculează la un loc, nu separat
      5) nu, nu toți maghiarii se instruiesc, administrează și se judecă în limba proprie (și nu e vorba doar de maghiari)

      Reply
      • Loda

        Domnule Gotiu,cu tot respectul, va citesc si va urmaresc cu multa placere, dar, de data aceasta nu sunt prea lamurita.Mentionez ca am facut facultatea de istorie la UBB,am intrat in 1973 (cand inca nu se cereau dosare) la o concurenta de 18 candidati pe un loc.Am facut aceasta precizare inainte de a va spune ca, de data aceasta, comentatorul Andrei are dreptate.Mult citatul paragraf al Rezolutiei de la Alba-Iulia se pliaza pe actuala situatie a cetatenilor romani de etnie maghiara.Nicaieri in Rezolutie nu se vorbeste de autonomie teritoriala ca vreunui teritoriu in care o minoritate ar fi majoritara, cu atat mai putin de o enclavizare.Sa nu ne temem de cuvinte, da, in Tinutul Secuiesc se urmareste o enclavizre si, cu toata bunacredinta, nu inteleg la ce i-ar folosi secuiului de rand aceasta preconizata situaie.Stiti foarte bine ca Romania este considerata,de autoritatile europene, model in ceea ce priveste drepturile minoritatilor si nu cred ca in mod subiectiv.Daca aveti timp si bunavointa, poate dezvoltati sau aduceti ceva precizari la punctul5 al raspunsului dumneavoastyra catre Andrei.Multumesc.

        Reply
          • Loda

            Domnule Gotiu, imi pare rau dar eu credeam ca este clar ca ma refer doar la citatul din Rezolutie ,la afirmatia dumneavoastra (,,ceea ce s-a decis nu a fost respectat „) si la comentariul domnului ,,Andrei”. Nu m-am pronuntat absolut de loc cu privire la ,,terorism” si ,,teroristi” pentru ca nu am inca toate datele sa am o opinie clara.
            Pot asadar considera intrebarile dumneavoastra retorice, cata vreme eu nu am tastat macar o data ,,terorist” in postarea mea ?
            Dupa modul in care unii lideri din secuime,dar si oficialitati ale statului ungar definesc ce inteleg domniile lor prin ,,autonomie teritoriala” (sa fac si eu ca dumneavoastra si sa va intreb daca sunteti de acord cu asta?) alt sinonim decat ,,enclavizare” nu cred ca poate exista .
            Ati omis sa-mi raspundeti ce intelegeti prin :
            ,,5) nu, nu toți maghiarii se instruiesc, administrează și se judecă în limba proprie ” ,evident, daca doriti si aveti timpul necesar.

          • Mihai Gotiu

            @ Loda: ”unii lideri din secuime” – ce relevanță au asemenea lideri? câți sunt de acord cu ei? 20? 50? 100? dacă ar fi mai mulți de ce n-au câștigat partidele extremiste localități importante din regiune? la Cluj era o problemă când a fost ales de trei ori la rând Funar primar, dar acuma să ne facem o impresie despre Cluj luându-ne după cei 50-100 de fani de Noua Dreapta ar fi o tâmpenie;
            chiar și așa, dreptul de a pretinde autonomie teritorială, cât timp se face în limitele legii, nu e o infracțiune, sunt și români care susțin autonomia teritorială (a lor, în regiunile din care fac ei parte, nu a maghiarilor)
            5) faceți o vizită prin judecătoriile din Transilvania (ca să nu mă refer la restul țării, deși și în restul țării ajung să aibă procese) și verificați în câte există translator în maghiară (nu mai vorbim de germană sau limba altor minorități) – competența teritorială nu depinde doar de domiciliul uneia dintre părți – ăsta e doar un mic exemplu dintr-o lungă listă care se poate lua pe fiecare domeniu, pentru a înțelege de ce spun că drepturile sunt respectate doar în parte – și faptul că nici românilor nu le sunt respectate toate drepturile sau toate drepturile în mod integral nu e un argument, fiecare are dreptul să lupte pentru propriile drepturi și respectarea lor în integralitate

        • Mihai Gotiu

          @ Loda: 1) și ce legătură are autonomia teritorială cu artificiile? 2) dacă cineva pretinde autonomie teritorială e teritorială e ”terorist”? sunt ”teroriști” toți scoțienii care au vrut independență? chiar e așa greu de înțeles că dacă nu ești de acord cu pretențiile cuiva asta nu-l face automat ”terorist”? 3) chiar e așa greu de înțeles că modul în care au acționat SRI și DIICOT a agravat o problemă în loc să o rezolve? 4) de unde ați înțeles că Ținutul Secuiesc urmărește enclavizarea? nu cumva tot din presa care a agitat și acum povestea asta la nesfârșit? atunci de ce n-au votat maghiarii din zona respectivă formațiunea care le promitea asta?
          întâmplarea face să fi citit și sondajele de opinie făcute în comunitatea maghiară din Transilvania – problemele lor sunt aceleași cu ale românilor, iar cea legată de autonomie (teritorială) figura sub 10%

          Reply
        • Iudit Gherghiteanu

          stimate loda, Romania a FOST considerata exemplu intre tarile balcanica, in momentul in care a intrat in EU si a semnat pentru cadrul european de drepturile minoritatilor…adica a PROMIS, cam ceea ce a promis si la Alba Iulia…in timp cand s-a lamurit EU ca Romania promite dar nu se tine de cuvant, anul trecu a aparut si in MCV o apreciere negativa fata de respectarea drepturilor minoritatilor, cu o lista consistenta, si de acolo ati putea sti unde nu se pliaza cerintele maghiarilor pe promisiuni. Dupa ton cred ca sunteti din Bucuresti, deci nu ma mir de totala necunostinta a situatiei, ma mir doar de siguranta cu care afirmati ca stiti situatia.

          Reply
          • Göbekli Tepe

            Nu cred ca judetele Harghita & Covasna vor obtine autonomie teritoriala in viitorul apropiat. Nu exista incredere: istoria Transilvaniei nu este cea a unei regiuni in care mai multe etnii au trait in conditii similare avand acelasi statut, o asociatie fericita.
            Desi suntem in Europa anului 2015, nici Romania, nici Ungaria nu sunt inca impacate cu propriul trecut. Unii au complexe de inferioritate, pe ceilalti ii tulbura psihoza Trianonului.
            Pana cand oamenii nu se vor „relaxa” un pic, nici o speranta. Cetatenii din judetele mai sus amintite pot reveni cu doleante si asteptari realiste legate de autonomie poate peste vreo 100 – 150 de ani, daca lucrurile evolueaza in directia „relaxarii”. Nu mi-as irosi energia cu asa ceva astazi.

        • Un modest minoritar

          Romania exemplu la capitolul de tratare a minoritatii? Stimate domn… din pozitia de majoritar poate aveti impresia ca este asa, insa nu ar strica sa faceti un studiu printre maghiari, rromi, sasi sa vedem daca si ei vad la fel situatia. Oricat de elocvent tratati un subiect, dar facand o astfel de afirmatie absurda ati pierdut sansa sa fiti luat in serios. Sunt maghiar, traiesc in romania si vreau sa traiesc in pace impreuna cu prietenii mei romani si maghiari si de alte natie. Sunt un om simplu, nu ma intereseaza politica, dar cu afirmatia dvs m-ati socat. Cum va asteptati sa fiti credibil cu astfel de argumente?Va recomand si va cer cu tot respectul sa ne aratati conform ce studii facute este Romania leaderul Europei la drepturile minoritatii. Se poate va rog?

          Reply
        • Dan Cucu

          Asa e!
          Ce sa zic, decat ca si Dumneavoastra aveti dreptate. Si mai ales aprecieaz tonul urban. Ce-ati spune de exclamatia „Aferim”? Sper cu toata buna-credinta ca asta exprima admiratie, in rest no offence intended.

          Reply
    • Krasznay Iosif

      Da ! nu se respecta Rezolutia in mai multe privinte, dar cel mai evident in respectarea proportiilor. Sa ne amintim ce isterie a provocat acel paragraf din proiectul de autonomie unde se prevedea ca nr. procurorilor si judecatorilor sa respecte structra populatiei din zona.

      Reply
    • mihail

      Citeam cu intres cugetarile tale but, now, Y disappoint me! Ai atins unele puncte sensibile si f adevarate dar, pana la urma tot ai dat cu batul in balta. Asa mi se pare mie!

      Reply
    • Lehel MARKÓ

      „Nu se instruiesc, administreaza si judeca in limba proprie maghiarii? Nu exista judecatori maghiari?”

      Nu se instruiesc in limba proprie. Legea este clar disciminativa. Pentru infintarea unei clase cu predare in limba unei minoritati este nevoie de 8 copii, si nu 1 singur, cum este cazul infiintarii unei clase „in general” (adica uneia cu predare in romana). Prin urmare exact acolo, unde ar fi cea mai mare nevoie de invatamint in limba materna pentru (in diaspora), pentru pastrarea identitatii, se invata in romaneste.
      Nu se administreaza in limba proprie. Lege exista, dar nu contine sanctiuni. Prin urmare, nu este aplicata nicaieri cel putin din lipsa se fonduri. Nici chiar in Tinutul Secuiesc, unde daca se face un formular tip in maghiara, prefectul se duce in intanta si cistiga. Sa nu mai vorbim de tribunale, unde pur si simplu esti refuzat. Sintem la 10 ani de cind exista legile care at trebui sa garanteze folosirea limbii materne in administratie si justitie, ca si dreptul la simboluri comunitare, dar o virgula din acestea nu s-a putut aplica de atunci, in toate domeniile prefecturile si sefii subordonati ataca in justitie de la primari pina la simpli cetateni pentru abtibilduri cu simboluri nationale pina la imn, trecind prin ridicolul prin care placutele de strada bilingve si inscriptii bilingve pe produse alimentare sunt amendate ca publicitate neautorizata, sau cind sloganuri ca „gust secuiesc” sint amendate ca publicitate inselatoare, pentru ca pentru seful OCP Covasna, politist corupt si transferat din Neamt de undeva, cuvintul „secuiesc” nu exista (chiar si in domeniul inscriptiilor comerciale am vazut mai putina maghiara in Tinutul Secuiesc decit inscriptii in romana in supermarketurile din Belgia).
      Legea recunoaste dreptul la limba materna, dar cind primarul din Miercurea Ciuc a bagat in criteriile de concurs pentru functionarii din primarie cunoasterea lb. maghiare, n-a trecut nici de CNCD. Legea e echivoca, nu mentioneaza sanctiuni, judecatori de aiurea dau verdicte favorabile prefectului in flagranta contradictie nu numai cu legea dar citeodata chiar cu logica, controlul judiciar exista cam pe hirtie, iar la Strasbourg in cel mai fericit caz, daca ajungi acolo pe banii tai, ti se da dreptate dupa 10 ani pe forma, nu pe fond. Daca vrea cineva sa vada cum se poate compromite justitia in ochii populatiei, sa vorbeasca cu ungurii. Ce nu s-a putut face pe vremea lu Ceau cu secretarii de partid, pe vremea lu Iliescu cu prefectii si oamenii de bine, se poate face azi cu procurori si judecatori made in SRI sub frumoasa umbrela a democratiei (=deciziile judecatoresti se respecta, raport MCV pentru Romania in regula).
      Idem lb. materna in tribunale.
      Daca se mira cineva cum de se agata UDMR de putere cu toate culorile politice si cum dracu mai are cam acelasi numar de sustinatori malgré tout, pai aici e explicatia. Daca n-ai institutii si legi care sa-ti garanteze niste drepturi, traiesti in mirajul eternei coalizari cu despotul luminat ba de stinga ba de dreapta, care sa-ti DEA ce-ti trebuie.
      Cine spune ca maghiarii se administreaza in limba lor, il rog sa-mi prezinte vreun formular-tip sau cerere inregistrata sau un proces verbal in maghiara de la vreo primarie sau oficiu sau tribunal.

      Reply
      • Mihai Gotiu

        @ Lehel Marko: doar o observație: funcționarii nu e obligatoriu să cunoască limba maghiară, dar instituția în cauză ar trebuie să asigure translator și traducere pt. fiecare act/demers

        Reply
        • V3ckthor

          d-le lehel spuneti tampenii legat de nr de copii pt infintarea unei clase . De fapt e tocmai pe dos daca dumneavoasstra aveti dreptate si e nevoie de minim 8 minoritari , pt ca pt a face o clasa cu predare in limba romana e nevoie de un numar de minim 15

          Reply
          • Mihai Gotiu

            @ V2cktor: nr. minim e altul (și diferă în funcție de tipul de învățământ); cu aprobarea inspectoratelor se poate coborî și sub numărul minim

  2. V3ckthor

    D-le Mihai , pe de o parte nu trebuie sa ii dam foarte mare importanta acestui evenimet si poate e doar un mare fas .Totusi ca ardelean am fost uimit de cateva puncte de vedere :
    1. Pai erau niste pocnitori ce ar fi putut starni cu niste pocnitori? Ar fi putut starni panica si datorita panicii oamenii se pot calca in picioare si muri daca vreti dovada uitati aici panica http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Extern/International/Panica+la+Paris+dupa+o+alarma+falsa
    2. Ok nu stim daca e pe bune sau nu insa am fost uimit de modul ametit in care politicienii etniei maghiare s-au delimitat de un posibil atentat (Kelemen Hunor s-a distantat dar nu a condamnat foarte ferm).Nu mai spun de reactia lui Orban si a politicienilor din Ungaria (nici un fel de condamnare ferma a unui posibil atentat)
    3.Se trateaza aceasta problema ca o gluma insa nimeni nu pricepe ca daca e pe bune s-a mai trecut un hotar care duce la violente interetnice.ca o paranteza ceilalti pasi ar fi a) aparitia unor partide extremiste (si ungurii si romanii au asta), b)atatare la ura rasiala (ambele tabere au asta), c) profanarea unor simboluri nationale (ambele tabare au facut assta), d) discurs de a provoca violenta (ambele tabere au asta), e) intentia de a provoca asta cu un eveniment violent ( acum cf dovezilor de acum maghiari 1 romani 0) f) violenta in toata regu;a(fereasca d-zeu de asta)

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ V3ckthor: reacția lui Orban era previzibilă și zău că nu e un reper Orban (eventual doar un reper negativ) ; nu poți pune eticheta de ”terorist” pe o persoană, cu atât mai puțin pe o comunitate, bazându-te doar pe o probabilitate; până acum câteva zile erau poate câteva zeci de persoane care îi cântau în strună zănaticului respectiv – acum sunt probabil câteva sute și asta datorită ”competenței” de a acționa a serviciilor;
      din păcate am văzut de prea multe ori filmul ăsta și de fiecare dată (mai ales în 1990) a sfârșit prost

      Reply
      • Daniel

        Domnule Gotiu si dimpreuna cu dvs toti cei care au sarit in apararea celor ce mai au de comentat asupra drepturilor ungurilor in Romania: mai lasati-i din brate. Nu sunt usi de biserica si tot timpul le pute cate ceva. Eu vreau sa semnalez doar 2 chestiuni, cred eu relevante:
        1. In Romania (stat national unitar) in zilele noastre un ungur se poate naste, poate trai, se poate inmulti si poate muri FARA SA STIE LIMBA STATULUI IN CARE VIETUIESTE. Iar daca asta este normal, dati-mi niste exemple din lumea civilizata. Ceeaq ce ma duce la …
        2. Romanii din Ungaria de ce nu au acelesi drepturi ca ungurii de aici?

        Reply
        • Mihai Gotiu

          @ Daniel: nu e vorba de ”apărarea drepturilor ungurilor din România”, ci de apărarea drepturilor TUTUROR cetățenilor români, indiferent de etnie;
          1) nu știu ce înțelegeți prin ”lumea civilizată”, dar dacă includeți în categoria asta țări ca Austria sau Germania (aici am avut ocazia să constat direct) vă asigur că există oameni care habar n-au de germană (unii nici măcar nu au cetățenie, ci sunt doar rezidenți) și se bucură de aceleași drepturi cu rezidenții austrieci sau nemți; faptul că nu știu limba majoritară din țara respectivă e un dezavantaj pentru cel care nu o știe, dar asta e problema lui;
          2) credeți că restrângând drepturile maghiarilor din Ro se rezolvă problema drepturilor românilor din Ungaria? din păcate, în privința unor drepturi ca libertatea de exprimare sau de asociere, nici măcar maghiarii din Ungaria nu mai au aceleași drepturi ca românii (cetățenii români) din România – dar ăsta nu e un model)

          Reply
          • Daniel

            Excact cum ma asteptam… acelasi ocol pe dupa cires!
            1. Si ati auzit dvs ca in Austria sau Germania rezidentii aia de nu stiu limba pot face facultati, se pot insura, pot merge la politie sau primarie FARA SA VORBEASCA GERMANA?? Eu nu cred.
            2. Nu, eu nu vreau restrangerea drepturilor ungurilor aici, dar vreau ca astia de-si taie venele ca vor ei drepturi, sa militeze pentru drepturile romanilor din Ungaria. Pe principiul: vreau sa studiez in limba mahiara aici si sa nu ma duc in Ungaria, fac un miting sa le dea Orban aceleasi drepturi romanilor in Ungaria. Este vremea sa ne intereseze si de ai nostri, nu numai de ai lor. Ca au ajuns romanii sa aiba mai putine drepturi ca minoritatile in anumite regiuni din tara LOR!

          • Mihai Gotiu

            @ Daniel:
            1) că ”nu credeți” e problema d-voastră; eu am studiat la Viena în engleză și de mai mult de zece cuvinte în germană nu am habar; pentru rezidență în Viena nu ai nevoie să știi limba germană (iar rezidența îți conferă aceleași drepturi sociale cu ale autohtonilor) – evident, e un avantaj să știi limba germană, dar nu o obligație
            2) ce responsabilitate are un cetățean român (fie și de etnie maghiară) față de încălcarea sau restricționarea unor drepturi în altă țară?

      • v3ckthor

        d-le Gotiu eu nu discutam daca tembelul ala e sau nu terorist. Ceea ce este sigur este ca face parte dintr-un partid de extrema dreapta. Eu puneam la indoiala reactia formatorilor de opinie politica maghiari si inconstienta lor . Orban e un inalt oficial de stat, iatInaltii oficiali de stat spre deosebire de oamenii obisnuiti reprezinta si pot influenta destinele unei natii (ca o paranteza mai tineti minte consetintele economice pt Ro ale anului 2007 cand Presedintele de atunci al Romaniei s-a ratoit 5 minute la Putin?) .Iar ca reprezentant al Ungariei Orban nu a condamnat ferm acest gen de evenimente (ba inca a mai fabulat ceva legat de incalcarea drepturilor maghiarilor), la fel nici liderii de seama ai maghiarimii din Ro au condamnat cu juma de gura acest eveniment. Iar cand liderii tai nu condamna acest gen de manifestari violente ( fie si ele presupuse) marea majoritate a oamenilor care nu sunt doctoranzi sau filozofi vor intelege ca o aproba. Rezultatul cum spuneati si d-voastra in 90 la Tg mures nu s-a jucat ceardas.

        Reply
        • Mihai Gotiu

          @ v3ckthor: asupra declarațiilor (reacțiilor) unora ca Orban nu ai niciun control (din fericire, au mai început și vesticii să înțeleagă asta); problema în cazul ăsta nu e respectarea drepturilor maghiarilor, ci respectarea drepturilor oricărui cetățean român, inclusiv ale extremiștilor din orice etnie – asta pe de o parte; pe de altă parte, ca și autoritate trebuie să știi cum să acționezi în asemenea cazuri – pt. că altfel, bagi la pușcărie un nebun, dar se mai radicalizează câteva sute

          Reply
          • v3ckthor

            Dl-e Gotiu bag de seama ca nu intelegeti ca sunt de acord cu ceea ce ati scris (tot pachetul de drepturi si alte cele). Insa sa acuzi numai partea romana, si sa nu sesizezi lipsa de reactie in a condamna posibile actiuni violente motivate de rasa (da nu s-au intamplat dar liderii nu se obosesc sa condamne aceste manifestari si sa se dezica de ele ) mi se pare o scapare destul de mare( la urma urmei sunt doua fate ale aceleiasi monezi.

  3. Doru Dragan

    Comportamentul paranoic la minoritari este normal dar la majoritari este patologic. Se implinesc acusi 100 de ani de cand Transilvania a devenit parte a Romaniei dar romanii inca nu au o atitudine relaxata de adevarati administratori. Romanii se tot bat in piept ca au drepturi dar nu prea isi dau seama ca au si responsabilitati. O natiune de 20 milioane se tot plange ca o natiune de 10 milioane o persecuta. E bolnavicios.

    Reply
  4. Stan

    Cam tot acelasi scop a avut si „renasterea” Stefan Pomana, a-i declara intelectuali atat pe absolventii cat mai ales pe „profesorii universitari” de acolo, niste nultitai de fapt cu totii.
    Cat despre SRI nu stiu daca ce a facut a facut din profesionalism sau din neprofesionalism. Stiu ca inca nu este reformat complet, dar atata vreme cat are cu DNA-ul o foarte buna colaborare care deranjeaza pe agentul sovietic Cristoiu (si nu numai) cu rezultate in trimiterea la Beciul Domnesc a hotilor din politica, merita incredere, aprecieri cel putin unde este cazul.

    Reply
    • Iudit Gherghiteanu

      cred ca si-au trimis racanii, ca sa-si faca mana, altfel nu inteleg cum sa prinzi un terorist dintr-un grup, urmarit de 2 luni, care in preziua actiunii inca nu are bomba asamblata, sa nu il lasi sa-si ia avocat si translator( punctulele pentru care secuii sunt suparati) si pe urma pur si simplu sa uiti de ceilalti monitorizati din grup, lasandu-i sa isi refaca randurile si explozibilii.

      Reply
      • Ioan Tolmacs

        Apreciez nivelul dvs de informare dar regret sa va anunt ca este unilateral, doar din presa de limba maghiara dupa cate se vede. Eu cred ca Beke a avut si avocat si translator, cat despre ultima afirmatie a dvs………..

        Reply
  5. Giurgea Emil

    A-ti fi fost tot atat de ironic si jovial daca SRI si-ar fi vazut de treburi mai importante lasand „artificiile” lui Beke sa „fasaie” poate chiar langa dvs. ? Nu ati fi fost cuprins de teama , de panica provocata de violenta dedicata unor scopuri politice ? E obligatoriu ca un act terorist sa provoace victime ? Ramanerea in stadiu de tentativa este meritul teroristului sau al celor ce au impiedicat evolutia ? Sunt tare curios ce ar putea face un pirotehnist cu”bomba” lui Beke.Cat de tare ar fi „fasul” intr-un experiment in poligon

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ Giurgea Emil: pe logica asta și fasolea fiartă prea mult poate fi o bombă teroristă; altfel, atentatul e una (presupune deja acțiunea), tentativa altceva; nu doar că presei i s-a livrat (și a livrat) de la început povestea cu atentatul, dar până și tentativa e cusută dezgustător și singurul lucru pe care se bazează e că individului respectiv îi lipsește o doagă (că ăsta e singurul lucru care nu poate fi contestat)

      Reply
    • Iudit Gherghiteanu

      bomba era inca in cutii, o fi zis teroristul, da-o naibii, mai beau o palinca si a adormit, desi cel tarziu noaptea aceea trebuia bomba sa ajunga in cosul de gunoi …dar cum de a uitat sri de ceilalti monitorizati din grup, cineva ar trebui sa le spuna, ca aia mai umbla haihui, poate cu alte cutii de explozibili…asta nu va nelinisteste?

      Reply
    • Eva

      Citesc cometariile romanilor legat de acest subiect pe mai multe siteuri si ma mira cand tot se aduce ca argument plauzibil, ca mai bine ca a fost luat si denumit terorist si daca nu este, decat sa fi avut loc o adevarata incendie si daca s-ar fi ranit oameni etc etc. Daca un pic v-ati gandi logic, daca un secui vrea sa incendieze cu bombe natiunea romana, atunci de ce ar pune bomba in orasul lui unde si daca nu va place dar 95% sunt de natiune secui! Deci cu mare probabilitate ar fi panicat si omorat secui, si nu romani! Dar daca este terorist care a vrut sa omoare romani, atunci de ce sa omoara secui, frati ai lui??? In secuime pe 1 Decembrie nu prea iese nimeni sa sarbatoreasca tocmai din cauza ca cele promise la Alba Iulia in 1918 nu sunt respectate deci si daca ar sari o bomba in aer in centrul orasului pe 1 Decembrie nu va rani pe nimeni, oamenii se bucura de o zi libera si sta acasa in sanul familiei se se odihnesc, pentru ca in majoritatea anului lucreaza zi de zi pentru un salariu mult mai mic, decat in Bucuresti. Si sincera sa fiu, nu prea inteleg de ce trebuie sa fie o sarbatoare obligatorie ca si in timpul dictaturii Ceausiste, de ce trebuie sa fie adusi cu autobuze romani in Targu Secuiesc ca sa fie cineva cine sabatoreste, de ce trebuie sa fie adusi din alta parte soldati romani ca sa demonstreze sarbatoare in Targu Secuiesc??? Cum s-ar simti un roman din Bucurest daca ar fi obligatoriu sa sarbatoreasca, daca ar fi adusi de exemplu soldati americani pe care ar trebui sa astepte cu zambet si flori, etc etc??? Credeti ca daca va comportati ca in timpul lui Ceausescu atunci secuimea va fi partener??? Cele dou judete unde secuimea este in majoritate primeste cel mai putini bani de la Bucuresti din taxa pe care le plateste, cele doua judete sunt plini de radare, au drumurile cele mai proaste, si aste pentru ca in majoritate sunt secui. Daca taxa platita de ei sunt acceptat si luat, daca responsabilitatile sunt la fel ca al romanilor, atunci si drepturile sa fie la fel!!!

      Reply
  6. robert

    I-mi pare foarte rau pentru cei ce chiar nu inteleg despre ce este vorba. Cind rahatul devine insuportabil si tineretul s-ar misca, se gaseste o cale prin care sa se atate conflictul dintre romani si unguri.

    Reply
  7. VICTOR

    Sunt Ardelean- Eu zic ca au procedat corect.Poate prea multa galagie in presa-mediatizare dar trebuie sa se tina seama de ultimele provocari voite si nevoite din partea minoritatii maghiare.Trebuie dat un exemplu .Daca era un atentat pe bune cu victime era mai bine?!.

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ Victor: dacă vrei să dai un exemplu, atunci ai grijă să fie un exemplu în deplinul sens al cuvântului

      Reply
  8. alex

    si ca prin minune au aparut in presa exact in ziua maretului „atentat” imagini dintr-un dosar strict secret al Securitatii despre un asa zis „atentat” unguresc in 1984 la Sfintul Gheorghe printr-unul din preferatii actualelor organe de securitate
    http://radu-tudor.ro/1984-atentatul-de-la-sfantu-gheorghe-un-copil-ucis-fotografii-in-premiera-nationala/#comment-433158

    am un deja-vu de cacao sa ma exprim plastic cu mizeria facuta in 1990 de catre Securitate ca sa distraga atentia romanilor ce strigau cu milioanele in strada (12 ianuarie 1990) ” Moarte securistilor”

    si acum e un moment in care furia oamenilor se concentreaza impotriva intregii structuri securist-politice fara sa mai mearga foarte bine prosteala cu stinga-dreapta, deci securistii cred ca au ordine clare sa distraga atentia oamenilor

    Reply
  9. alinaMP

    am ras cu lacrimi la chestia cu divizia Airsoft Facultatea mentionata e cea mai buna din RO pe profil, nu ca asta spune mult, ca restul ar trebui pur si simplu desfiintate, dar totusi…. In ce il priveste pe Edi Hellvig, cereti-i, frate un interviu despre cum vrea sa reformeze SRI. In general SRI a fost superdeschis, ca de la ei stim ca mandatele de ascultare sunt peste 20 000- info din rapoartele anuale ale lui Maior. In rest, ati citit textul meu, nu mi-a venit sa cred ochilor, mai ales ca tocmai urcasem pe careva in metroul pentru aeroport la Istanbul cu o ora inainte sa se opreasca tot metroul din cauza de bomba…

    Reply
    • Adrian

      (Off-topic) Da, și prima imagine e haioasă; tocmai de aceea habar n-am ce-ar vrea să însemne ultima imagine

      Reply
  10. George Coshbuck

    NU intra la Drept decat cel cu stea in frunte din nascare, de preferita fara nume de botez oficial, gen Bogdan Lucian Aurescu sau Victor Viorel Ponta care a facut clasa a doishpe in juma de an!
    (deoarece stiau subiectele, evident – la o asa concurenta si selectia e pe masura, la fel cum si la jurnalistica pana in 2000 preselectzia cu dosarul dupa 1948)
    In 1918 nu exista nicio entitate politc a si adm care sa getioneze FENOMENUL punerii in scena a UNIRII dupa trasarea granitei de Vest actuala de catre ANTANTA victorioasa, deoarece pur si simplu Ungaria incorporase si desfiintase respectiva regiune istoica de mai bine de jumatate de secol. Deci, actul si toate aberatiile pe linga el, NU are ncio valare – decat ca obiect al santajului pe care-l practica cei din vagauna si fundatura Europei in acest timp istoric.
    Oricum, n-am inteles nimic din cele scrise – de ce si cu ce a gresit SRI? – si ce s-ar fi intamplat daca Legile in vigoare erau respectate la virgula in cazul Colectiv?
    (puteau sa nu sara in aer si sa moara in chinuri groaznice zeci de oameni si altii zeci sa ramana mutilati pe viata, n-asa?
    Nu cred ca statele pot glumi cu vietile oameni, indiferent de etnie, avand in vedere ca explozia avea loc intr-o multime multietnica un care sunt si multi copii NU intr-o cazarma/ undeva prin spatele vreunui front.

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ George Coshbuck: 1) după 90 intrau la Drept cei care știau Gramatica limbii române și Istoria României – n-am avut nicio ”stea în frunte din născare”, dar am fost admis la Drept, subiectele aflându-le în sala de examen; și am făcut și Jurnalistica înainte de 2000 tot fără ”dosare”
      2) asta se învață pe la școlile SRI? că Actul Unirii ”Nu are nicio valoare”?
      3) nu există nicio legătură între cazul ăsta și Colectiv – în cazul Colectiv erau întrunite toate posibilitățile de risc cu câteva luni (chiar ani) înainte ca tragedia să se producă și nimeni (mă refer la autorități) să fi intervenit; în cazul ăsta exista doar o probabilitate teoretică, care există și în cazul a altor sute de zănateci naționaliști, maghiari sau români deopotrivă;
      4) în fine, nu, nu putea să sară nimeni în aer de la ceva ce nu exista, că, la o adică, cred că la cel puțin jumătate dintre cetățenii români s-ar putea găsi acasă elemente din care s-ar putea fabrica (teoretic) o bombă artizanală (de la diferite dispozitive electrice, ceasuri, plastelină etc.)

      Reply
      • Snakecharmer

        Domnule Gotiu, si dvs si multi altii omit, nu stiu daca intentionat sau nu, elementul de intentie, dovedita prin supraveghere. Daca am un cutit acasa, nicio problema. Daca am un cutit si SRI-ul imi intercepteaza convorbirile si are motive intemeiate sa creada ca am intentia sa-l infig pana in plasele in altcineva, e cu totul si cu totul alta situatie – ce sa mai vorbim de sute de explozibili. Nu e ok nici sa inflamam degeaba spiritele, dar luarea asta in deradere a evenimentului, in conditiile in care clar au existat destule motive si dovezi ca sa fie saltat, e jalnica si periculoasa. De bine, de rau, nu s-a intamplat. Nu vrea sa ma gandesc cate injurii isi luau autoritatile daca chiar se intampla si nu interveneau, avand o atitudine ca a dvs. Si inca o intrebare: cam care credeti ca ar fi fost reactia tuturor secuilor care ii iau apararea lui Beke daca era dejucat un plan identic, dar al unui roman? Spuneti-mi cu mana pe inima ca ar fi pledat pentru nevinovatia lui in lipsa deocamdata a unor probe, ca ar fi demonstrat ca sa fie eliberat, ca ar fi minimalizat evenimentul. Vorba romanului, yeah right…

        Reply
  11. Feri

    E incredibil cst de transparentă este ancheta DIICOT si SRI deși aceasta nu s fost finalizată, o crasa insulta adusă inteligentei oamenilor.

    Reply
  12. tobosi

    am niste curiozitati, nevinovata, ati vazut rezolutia? ati citit textul integral? in romana sau in maghiara? ati vazut documentul original? aveti oare si care studii de istorie?

    Reply
  13. Hermandecrocu

    Lasand istoria cu demersul ei,autonomia pretinde conditii ,care daca nu exista, nu este posibila,despre ce autonomie vorbim,daca nu cumva una metaforica,eforturile guvernantilor trebuie orientate pentru ridicarea standardului de viata in intreaga tara,astfel incat sa fie spulberat visul ca daca obtii autonomia unui tinut,ai intrat in sanul lui Avram!

    Reply
  14. Alex. Mihalyi

    Oameni Buni! Citind criticile la continutul articolului se poate pune intrebarea. Oare cei care criticä sunt constienti de legile cele mai simple cu privire la drepturile acelor etnii minoritare din Ardeal? Si asta nu doar din documentul de mai sus dar si din documentele istorice a natiunilor cu istorie paralelä, documente care dateazä incä din primele secole a milleniului trecut, evolutie – dupä cum se vede – läsatä total in afara atentiei care ar argumenta drepturile acelor ethnii. Motivärile cu acele „Libertäti Actuale” care de fapt nu s-au modificat incä nici in ultimii 50 de ani dovedesc faptul cä psyhologia analizei incä e in umbra dogmelor trecutului fapt care dovedeste motivul ptr. care Romänia nu a reusit sä depäseascä Limita Schengen si asta de aproape de un !!! Deceniu !!! Dacä a-ti fi dat putinä atentie evolutiei/studiilor sociale in tärile germanice si nordwestice europene v-ati fi dat seama cä musulmanii turci, arabi… profitä de mai multe drepturi in acele state unde au fost acceptati de societate doar in ultimii 60 – 70 de ani si ati fi putut face asemänare cu situatia etniilor din Romänia cärora li se interzice simbolurile de traditie istoricä incä din sec XII – XIII ca fiind fiind jignitoare ptr. tricolorul natiunii si pericol la siguranta statului care peste 3 ani särbätoreste un secol de la proclamare.

    Reply
  15. Mihut Nicolae

    Pentru toti CETATENII romani (romani, maghiari, sasi, secui, tigani, ucraineni, lipoveni si altii ), care nu cunosc adevarata istorie a Romaniei din care o parte importanta LIPSESTE, in special din istoria noastra a Ardelenilor si mai ales din Actul Marii Uniri, ca tot ne dam „romani mandrii”. Cum vedea unul dintre artizanii Unirii, la 20 de ani de la acest act, Iuliu Maniu, unul dintre cei care militau in fata transilvanenilor pentru unirea deplina in timp ce curentul majoritar era pentru AUTONOMIA Transilvaniei in 1918 (curentul reprezentat de socialistii din Consiliul Naţional Român Central – Consiliul era format din şase reprezentanţi ai PNR (Vasile Goldiş, Ştefan Cicio Pop, Teodor Mihali, Al. Vaida Voievod, Aurel Vlad, Aurel Lazăr) şi şase reprezentanţi ai Secţiei Române a PSDU (Ion Fluieraş, Iosif Jumanca, Enea Grapini, Basiliu Surdu, Tiron Albini, Iosif Renoiu)
    Si bonus pentru cine vrea sa cunoasca ADEVARATA istorie a Romaniei, nu cea patriotarda si dacopata, cum vedeau si basarabenii in 1924 rezultatul unirii cu patria mama : Memorandumul lui pan Halippa adresat regelui Ferdinand in 1924 .Va suna cunoscut?”Nici un popor nu se poate resemna la un regim, sub care nu i se recunoaste nici un drept si nu i se acorda nici un mi¬jloc de aparare legala impotriva abuzuri¬lor de putere ale agentilor administrativi si in care chiar eventuala bunavointa a guvernului e neputincioasa sa stavileas¬ca samovolniciile subalternilor, intrucit lipseste controlul cetatenesc.”
    ….si este vorba despre ROMANI, nu unguri…
    http://www.banat.ro/academica/Memorand.htm
    http://vox.publika.md/politica/memorandumul-unui-grup-de-senatori-si-deputati-basarabeni-ai-parlamentului-catre-regele-romaniei-ferdinand-i-iulie-1924-264831.html

    Reply
  16. Liviu

    Domnule Gotiu maghiarii nu vor accepta Trianonul niciodată,si putem intelege acest fapt.Ce nu se poate intelege este lipsa de respect fată de tara in care traiesc care este si a lor.Despre drepturi sunt multe de spus inclusiv despre drepturile românilor din secuime.

    Reply
  17. Romeo

    Actiunea SRI-ului nu a fost pentru a ne asmuti unii impotriva altora (romani contra maghiari), nu. Actiunea SRI-ului a fost conceputa pentru a ne arata ca se poate „intampla” si la noi din cele ce se intampla in alte parti si, ca sa-si justifice banii papati, legea „big brother”, ascultarile, secretismul exagerat, etc. La fel ca si conducatorii Bisericii Ortodoxe Romane, ne considera o turma care trebuie sa se supuna orbeste la emanatiile venite din partea celor doua entitati evocate. Problema este ca nu stim pentru cine lucreaza SRI-ul. Pentru noi poporul roman, sau pentru oponentii poporului care sunt actuala clasa politica ???

    Reply
  18. Ildiko Badescu

    Toata omenirea e speriata de terorismul ISIS ! Oare Romania de ce se teme de unguri, cu a caror patrie mama, este si in UE si in Nato ? Pare deja o tema folosita pentru „Dezbina si Stapaneste” sau care este scoasa din sertar pentru a distrage atentia de la alte probleme (cum a fost cu Colectiv, de ex.) !

    Dupa 1918 s-au mai intamplat evenimente in istorie; oare Actul/Rezoluția Unirii de la Alba Iulia, de pe 1 Decembrie 1918, nu trebuie coroborat si cu alte acte/tratate incheiate dupa 1918 ???

    Reply
  19. Doina

    Domnule Gotiu,

    Am citit cateva din comentariile postate.Si favorabile si nefavorabile dumneavoastra.Ce ma frapeaza e ca atat dumneavoastra cat si cei care sunt de acord cu dumneavoastra sunteti fermi convinsi ca bietul Beke e un biet idiot care vroia sa se joace cu niste artificii.As avea si eu o intrebare. Va mai aduceti aminte de atentatul de la maratonul din Boston executat de cei doi frati ceceni? Va mai aduceti aminte componenta bombelor? Daca nu va aduceti aminte va reamintesc eu.Materialele explozive erau din cele mai banale, mai erau ceva cuie, niste oale si se puteau procura din orice supermarket.Erau ambalate in oale.Banale oale. Va mai amintiti numarul victimelor? Cu ceva cunostiinte de fizica si chimie, cu ceva material pe care-l gasesti pe toate gardurile, faci niste pocnitori…..Dar de aeronava ruseasca spulberata in aer de curand deasupra peninsulei Sinai, va mai aduceti aminte? Va aduceti aminte din ce se compunea bomba ascunsa-n cala avionului? Tot din niste chestii extrem de simple si la indemana tuturor.Printre altele era si o banala canneta de ceva bautura racoritoare. E drept ca la facultatea de jurnalistica nu se preda aceste cunostinte elementare de fizica si chimie.Si-n alta ordine de idei, de unde aveti dumneavoastra atatea informatii ca sa fiti 100% sigur de nevinovatia acestui individ? Totusi a fost arestat de un serviciu de informatii secret si cred ca-n orice tara un astfel de tip de informatii ramane totusi secret. Acuzati pe altii ca instiga. Comentariile dumneavoastra malitioase pe care le-ati lansat in presa cum le calificati? Intai vorbiti in numele unui oras intreg(titlul articolului e „Cum am vazut de la Cluj atentatul terorist de la 1 decembrie”- adica noi clujenii ) ca dupa aceia sa reveniti si sa spuneti ca sunt doar parerile dumneavoastra si a unui grup de prieteni.Domnul meu, va admir pentru lupta pe care o duceti in calitate de jurnalist de investigatie in probleme de inters public national(Rosia Montana si nu numai).In tot ceea ce ati afirmat ati adus si dovezi solide.De data asta faceti doar niste speculatii pe marginea unor zvonuri(ca ceea ce afirmati dumneavoastra nu are nici un temei material solid) si dati o interpretare unui punct din Actul Unirii de la Alba Iulia.Poate ca nici dumneavoastra nu cunoasteti chiar toate evenimentele de dupa Unire.Poate ca nu stiti ca la propunerea lui Maniu, statul roman a acordat pensii tuturor fostilor functionari ai imperiului Austro-Ungar, in mare majoritate maghiari.Partea proasta e ca acesti fosti functionari au refuzat aceste pensii si atat cat au trait au refuzat sa recunoasca noua forma statala.Si vreau sa va mai amintesc ceva.In Romania nu vorbim doar de incalcarea drepturilor minoritatiilor ci de incalcarea drepturilor omului.Aveti cumva senzatia ca romanul o duce ca-n sanul lui Avram si minoritatiile sunt obidite? S-a dezbatut si problema administratiei in limba minoritatiilor.Eu traiesc de 15 ani intr-un stat federal in care limbi oficiale sunt engleza si franceza. Sunt comunitati imense de greci,italieni, armeni, indieni,chinezi,arabi.Daca stai sa-i numeri s-ar putea ca-n anumite orase aceste minoritati sa fie deja majoritare.Vancouver de exemplu e majoritar chinez.Dar nimanui nu i-a dat prin cap sa ceara administratie in limba chineza.Nu cunosti limba oficiala a tarii? Ti se asigura translator.DAR IL PLATESTI TU, NU STATUL. SI E UN STAT PRINTRE CELE MAI DEMOCRATE.Si daca stai sa te gandesti bine nici o grupare etnica care compune Canada nu ar avea drept la nici un fel de suprematie.Singurii in drept sunt indienii sau PRIMA NATIUNE cum sunt mai nou numiti.Dar astia nu mai au nici un cuvant de spus.Au avut grija „marii civilizatori” sa-i inchida in rezevatii si sa-i distruga si fizic si moral.Deci cam despre ce democratie si exemple de tari civilizate vorbim? Are vreo cadere vreun stat occidental sa ne judece? Am facut ceea ce ei au facut cu fostele colonii? La noi nu se respecta drepturile minoritatiilor? Mereti de-i intrebati pe amaratii de amerindieni si pe bastinasii din fostele colonii occidentale de experientele lor.Sau pe cei din Africa de Sud.Chiar si acum sunt discriminati.Daca n-avem de lucru, ne gasim ca tot ii tara asta plina de fraieri care inghit orice in numele unei asa zise democratii.

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ Doina: tocmai despre asta e vorba – pe principiul ăsta oricine poate fi catalogat ca fiind terorist, că la oricine în casă poți găsi materiale din care, la o adică, se pot confecționa niște bombe; pe logica asta mâine mă trezesc că sunt ridicat din casă sub acuzația de terorism, că au găsit la mine plastelină, un telefon, un laptop, o oală și niște cuie unde mai pui că am zis și am scris că ”dacă trece legea de distrugere a Roșiei Montane, înainte să fie distrus Cârnicul și Cetate o să cadă Palatul Parlamentului”; cum am mai și fost la niște proteste pt. Roșia Montană și am toate chestiile alea în casă înseamnă că sunt terorist și am vrut să arunc în aer Parlamentul?

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *