Andrei Astefanesei

CSM și-a pus pe cap și Uniunea Națională a Judecătorilor din România. Peste 800 de magistrați au semnat un protest împotriva modificărilor legilor justiției

Uniunea Națională a Judecătorilor din România condamnă atitudinea Consiliului Superior al Magistraturii de desconsiderare a problemelor ridicate de magistrați. Reacția UNJR apare după întânirea secretă de săptămâna trecută dintre Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, președintele CSM, Marius Tudose, dar și Bogdan Ciucă, preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor. Mai mult, CSM nu a luat în calcul propunerile vizând modificarea accesului în magistratură și a procedurii promovării magistraților formulate de UNJR, care ar fi dorit ca acestea să nu fie aprobate de plenul CSM.

iată comunicatul emis de Uniunea Națională a Judecătorilor din România:

„Uniunea Națională a Judecătorilor din România condamnă atitudinea Consiliului Superior al Magistraturii de desconsiderare a problemelor ridicate de magistrați.

Consiliul Superior al Magistraturii evită din nou discutarea pe fond a problemelor din justiție, pe data de 28 iulie 2015 acesta comunicând că, în cadrul discuțiilor din comisie, nu s-a luat în calcul solicitarea UNJR ca propuneri vizând modificarea accesului în magistratură și a procedurii promovării magistraților să nu fie aprobate de plenul CSM, în condițiile în care riscurile serioase pe care le implică aceste modificări au fost temeinic argumentate.

Atitudinea Consiliului Superior al Magistraturii de a trata cu superficialitate o cerere legitimă a magistraților – de a dezbate probleme de fond care afectează justiția – este nu doar revoltătoare, dar ridica din nou semne de întrebare vis a vis de modul în care actualii membri ai acestui Consiliu își înțeleg menirea pentru care au fost aleși în organismul care trebuie să fie a€œgarantul independenței justitiei”.

„Garantarea independenței justitiei”, ca și atribuție constituțională a CSM, implică inclusiv asigurarea de proceduri care să permită accesul în magistratură doar a persoanelor foarte bine pregătite, integre și apte din punct de vedere psihic să facă față la stres și presiune. Un corp al magistraților slab pregătit sau lipsit de integritate nu poate genera o justiție independența.

Administrarea justiției implică o răspundere față de societate, iar a€“ așa cum a arătat UNJR a€“ modificările propuse de CSM la legile justiției vor avea efect negativ direct asupra persoanelor care-și caută dreptatea în instanțele de judecată.

Astfel, modificările la lege propuse de CSM vor permite accederea în funcția de judecător sau procuror doar pe bază unui a€œinterviu” în față CSM, ceea ce nu oferă garanții obiective de selecție a magistraților pe bază de profesionalism și integritate. De asemenea, propunerile CSM permit reîntoarcerea în magistratură a persoanelor cu probleme de integritate, care au ales să demisioneze pentru a evită riscul unei sancțiuni disciplinare.

UNJR a mai arătat în protestul sau că toate aceste propuneri de modificare a legilor justiției au fost făcute de CSM fără o dezbatere publică, fără consultarea reală a magistraților și facă o evaluare a impactului negativ.

Actualii membri CSM ar trebui că, măcar acum în ultima parte a mandatului lor, să se preocupe de adevăratele probleme care afectează negativ sistemul de justiție, și nu să fie exponenții unor jocuri de culise sau interese obscure.

UNJR reiterează solicitarea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii să nu își însușească propunerile de modificare a legilor justiției în formă actuală, dat fiind impactul negativ și gravele consecințe asupra sistemului judiciar.“

România Curată a prezentat săptămâna trecută detalii din întâlnirea secretă dintre Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, președintele CSM, Marius Tudose, dar și Bogdan Ciucă, preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor. Aceștia ar fi pus la cale mai multe modificări legislative, unele fiind parcă făcute după profilul actualului ministru, Robert Cazanciuc.

Potrivit propunerilor, după articolul 33 se introduce un nou articol 33 indice 1 cu următorul conţinut:

“Persoanele care au ocupat minim 10 ani funcţia de judecător sau procuror, care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile, pot fi numite, fără concurs sau examen, în funcţiile vacante de judecător sau procuror, la instanţe sau parchete de acelaşi grad cu cele unde au funcţionat sau la instanţe ori parchete de grad inferior.”

*Ministrul Justiției a demisionat din magistratură după ce a părăsit Parchetul General pentru a intra în politică. După ce nu va mai fi ministru, Robert Cazanciuc s-ar putea, după modificarea legii, întoarce de unde a plecat.

Magistraţii cu vechime s-ar putea înscrie în avocatură fără concurs

Aricolul 76 se modifică şi va avea un al doilea alineat:

“Judecătorii şi procurorii cu o vechime de cel puţin 18 ani în aceste funcţii, care au fost eliberaţi din funcţie din motive neimputabile lor, au dreptul să devină avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti sau mediatori, fără examen.”

*Surse din Justiţie au explicat jurnaliştilor România Curată că aceste propuneri îl vizează inclusiv pe actualul ministru al Justiţiei, Robert Cazanciuc. Acesta are, coincidență, fix 18 ani vechime în magistratură.

Peste 800 de magistrați au semnat un protest împotriva modificărilor legilor justiției

Peste 800 de judecători și procurori (vezi aici lista) au semnat Memoriul de Protest împotriva modificărilor legilor justiției (normele care privesc accesul în magistratură) propuse săptămâna trecută în Consiliul Superior al Magistraturii (vezi aici). Despre propunerile de modificare ale legilor justiției România Curată a scris săptămâna trecută, arătând că două dintre acestea îl vizează în mod expres pe actualul ministru al Justiției, Robert Cazanciuc, care ar beneficia direct de ele (detalii aici).

Atragem atenţia că aceste modificări, efectuate în condiţii netransparente, fără consultarea magistraţilor, reprezintă o întoarcere la prevederi a căror înlăturare a fost susţinută de tot corpul judiciar în perioada 2007-2009 şi au fost puternic criticate prin rapoartele cu privire la sistemul judiciar în cadrul monitorizării justiţiei prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) agreat de Uniunea Europeană şi România.”, se arată în Memoriul de Protest al magistraților, care consideră că acestea ”vor determina consecințe asupra sistemului judiciar”. Semnatarii mai arată că modificările propuse de comisia de specialitate a Consiliului Superior al Magistraturii ”au fost efectuate în condiţii netransparente, fără consultarea magistraţilor”.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *