Crocodilul francez și lacrimile lui umanitare

Administrația Trump a început cu stângul, drept pentru care Stânga îi cântă deja prohodul. Las’ că și de-ar fi’nceput cu dreptul, Stânga tot asta ar fi cântat, fiindcă dorința celor care au pierdut alegerile de a-l vedea pe Trump eșuând subminează dorința lor ca țării să-i meargă bine.

Privesc, ascult și citesc ce spun și “mijloacele de informare în masă” de prin alte părți ale lumii și majoritatea lor dau drept sigură pieirea democrației în America. Se bocește la capul muribundei mai abitir decât la înmormântarea lui Fidel Castro. Lacrimile curg șiroaie și albiile aproape secate ale unor mari fluvii ale lumii revin la viață.

Dintre toți crocodilii, cel francez mi se pare că produce lacrimile cele mai mari și mai grele – un fel de ghiulele de tun din secolul al XIX-lea. Există un amestec de ridicol și aroganță franțuzească care mă calcă pe nervi, așa că, după o jumătate de oră, schimb canalul.

Să te afli într-un dezastru social greu de egalat, cu atacuri teroriste de la Paris până pe Croizetă, cu orașe asediate, incapabilă să asiguri integrarea milioanelor de imigranți pe care i-ai tot primit doar spre a-i împinge să devină praf de pușcă, dar să mori de grija încălcării drepturilor omului (y compris  a “dreptului” de a intra legal ori ilegal în “America lui Trump”, cu gânduri bune sau rele, nu contează) este o performanță care pune în umbră istorica Liberté, Égalité, Fraternité!

Mă uit la un interviu cu Bernard-Henri Lévy.

Îmi amintesc cum, prin anii ’70, citeam o carte de-a lui într-o noapte, pentru ca dimineața să o pot “da mai departe”, fiindcă “La barbarie à visage humain” nu se găsea în librăriile românești, așa cum “noii filozofi” (Bernard-Henri Lévy, André Glucksmann, Jean-Paul Dollé sau Christian Jambet), proveniți chiar din stânga franceză, nu erau de găsit în bibliografiile oficiale din România stângii atotștiutoare.

Mă revăd întâlnindu-l la Paris pe André Glucksmann (pentru a-i mulțumi că iscălise o scrisoare în sprijinul meu adresată lui Ceaușescu) și cerându-i numărul de telefon al lui Lévy – tot pentru a prezenta mulțumiri.

Azi văd un Lévy cu un comportament de playboy politic, un filozof de o inteligență strălucită capitulând în fața activistului de o stranie suficiență, vorbind cu aplomb despre orice și mai ales despre pericolul în care se află America intrată pe mâna lui Trump. Tocmai făceam o pauză din cititul unei cărți care dă și ea drept “sigură” (cum altfel?) o altă tragedie: Islamizarea Franței – fapt aproape împlinit.

***

Mă sună prietenul “Mitică”. Ca și mine, în adolescență își îmbunătățea franceaza citind ce se găsea la chioșcurile de difuzare a presei din București — L’Humanité și France Footbol. Îmi amintesc și azi o copertă a revistei din urmă: cvartetul de vis Fontaine – Kopa – Vincent – Piantoni.

130319062404422701

“Ți-am trimis ceva pe e-mail”, îmi spune “Mitică”, omul care m-a purtat cu avionul său particular prin/peste toată Brazilia la ultimul Turneu Final al Campionatului Mondial de fotbal. Mai schimbăm o vorbă, două, cântăm și noi prohodul unei mari echipe, F.C. Barcelona, și ne luăm la revedere. Deschid poșta electronică. Găsesc mesajul de la “Mitică”. Deschid și documentul atașat.

Măi, să fie!

Franța lui 1957. Premierul țării este socialistul Guy Mollet. Fernand Iveton, condamnat la moarte pentru terorism, face apel. Apelul este respins de tandrul ministru al Justiției, un domn pe nume François Mitterrand. În a doua jumătate a secolului al XX-lea, Iveton este executat prin… ghilotinare.

(aici și aici)

Alo? Parisul? Give me a break!

***

Întorcându-mă de unde am pornit – Administrația Trump și debutul ei extrem de problematic— îmi doresc ca respectiva administrație să ilustreze spusa lui Winston Churchill: “You can always count on Americans to do the right thing – after they’ve tried everything else.”

Nu de dragul lui Trump, ci de dragul unei națiuni căreia prea mulți se îmbulzesc azi să-i dea lecții. Chiar și cei care vin cu lecția de-acasă cam nefăcută și uitând de câte ori au apelat la ajutorul acestei mari democrații aflate, după unii și alții, mai tot timpul “pe cale de dispariție”.


Recomandări

4 thoughts on “Crocodilul francez și lacrimile lui umanitare

  1. Joaquin Murieta

    In primul rand trebue sa intelegeti ca Trump a pierdut alegerile cu aproape 3 milione de voturi. Stiind asta Trump a inceput o politica terorista impotriva cetatenilor Americani care nu l-au votat care formeaza majoritatea Americanilor. Au inceput deja deportarile si assasinatele vor urma in curand. Bush l-a platit pe Bin Laden sa ucida 3 000 de democrati din New York care votasera cu Gore; Trump are nevoie de 3 000 000 de victime. Daca le va avea si va castiga viitorele alegeri terorismul nu democratia vor conduce America si assasinatele vor continua pana cand Trump va avea unanimitate.

    Reply
  2. DHL

    B.H.L., cum este alintat prin studiourile de televiziune e departe de a fi de stânga. Este filosoful oficial, scos la înaintare când a trebuit să fie pornit războiul Golf, Libia, Mali etc., e generatorul de aburi și ceață în care să se rătăcească clasa medie la gândit. Discursul lui servește la justificarea unor manevre care nici măcar nu sunt franțuzești la origine. BHL acționează în virtutea celebrului dicton: Agiter le peuple, avant de s’en servir.
    În mass-media franceză se mai exprimă un Michel Onfray, un Alain Finkielkraut, un Pascal Bruckner, un Luc Ferry și mulți alți filosofi care nu abundă în sensul celor exprimate de B.H.L. Scuiparea lui Trump poate prinde bine deopotrivă așa-zisei drepte și așa-zisei stângi franceze pentru că umbra Marinei Le Pen devine tot mai mare.
    Așa le trebuie, dacă tov. Mitterand (Tonton le con, l’ami de Ion), a avut o idee strălucită pentru a șubrezi dreapta: să creeze o ultra-dreaptă, ceea a și făcut prin anii 1980. Și-a botezat-o Le Front National. La fel cum un alt mare om de stânga, sărac în toate (Ion le con, l’ami de Tonton) a avut ideea (sugerată de băieți a) capturării proștilor de orientare naționalistă într-un partid. Ceea ce a și făcut: PRM.
    La noi e mai simplu: vorbesc în presă direct ofițerii acoperiți. Filosofi care să gândească prezentul – mai rar. Mai câte-un moralist cu amnezie de Băsescu, mai câte-un venerabil rezistent în stradă și cam atât. La noi, prin studiourile de televiziune mai pute încă a manta de propagandist, a lideri de sindicat care se exprimă despre absolut orice, a guri sparte care cred că pot justifica orice măgărie prin figuri de limbaj și șpagate logice.
    Corect este să spunem că o parte a Franței varsă lacrimi de crocodil. N-avem nici măcar atâția negrii în naționala de fotbal câți au ei într-a lor (a propos, mai avem națională de fotbal?).

    Reply
  3. Dumitru

    Articol un pic ciudat. BHL este clar o girueta morala, si nu de azi-de ieri, ci de la inceput, ca doar de-aia a fost atacat cu tarte de mai multe ori, e.g. https://www.youtube.com/watch?v=GoXwKOdpsss . Nu, daca sunt surprins este pentru ca in prezent (2017), tara din Europa care nu isi mai vede lungul nasului nu e Franta, ci Germania. Germania lui Merkel care da lectii de stanga societala (drepturile omului) pe spinarea tuturor europenilor, invitand milioane de refugiati. Tot Merkel, in calitate de cancelar al Germaniei, care isi permite (singura in Europa) sa-i faca morala unui Trump abia ales, spunand ca va coopera doar conditionat https://www.nytimes.com/interactive/projects/cp/opinion/election-night-2016/angela-merkels-warning-to-trump . Nu Hollande a spus-o, ci Merkel, in numele Germaniei. In concluzie, articolul asta mi se pare nelalocul lui, pentru ca premisa e falsa.

    Reply
  4. Cinicul

    A cheap shot at the French ar zice adeptii new speak.
    Autorul este contrariat ca in Franta se practica ghilotinarea la 1957. Executia prin ghilotinare, oricat de barbara ar parea azi, este un procedeu mai rapid, mai putin dureros si mai sigur decat electrocutarea.
    Astazi Arabia Saudita decapiteaza anual mai multi cetateni decat Statul islamic si nimeni nu protesteaza.
    Executia se face in piete publice si se face cu sabia!
    Oroarea fata de mutilare si sange este ceva dobandit prin educatie , dar cand un avion militar lanseaza de la 1000m o bomba si omoara sau mutileaza zeci de oameni, inclusiv victime colaterale, rezultatul e mult mai urat decat simpla ghilotinare.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *