Vasile Ernu

Copii, părinţi şi bunici. Şi Jeepul care stă în calea fericirii.

Din seria „la şcoală cu fiul”.
—-

Dimineaţa la şcolile „bune” din Bucureşti e coadă imensă de maşini. De ce? Pentru că mai toţi vin din alte cartiere sau au joburi în alte cartiere. E firesc cumva. Dar cum am mai povestit: cu toţii sîntem părtaşi într-un fel sau altul la „micul sau marele psd”  Dar e o altă tema.

Mame şi taţi urbani vin cu ai lor copii spre şcoală. Iar pe la noi „urbanul şi poziţia socială” trebuieşte marcată clar prin anumite accesorii. Iar în şcolile „bune” asta sare în ochi uneori cam agresiv.

Primul accesoriu puternic este maşina: cu cît e mai mare şi scumpă cu atît e mai puternică şi vizibilă, cred ei, marca de „urban & succes ierarhic”. Urmează hainele, gadgeturile, bijuteriile, comprtamentul, limbajul şi cafeaua & gogoaşa de la 5 to Go etc.

Însă toate aceste mărci ascund, deseori vizibil, un provincialism teribil: o dorinţă de ruptură şi chiar o ură reprimată faţă a mediului din care vii. Deseori din provincie, din semiurban sau chiar (aoleu) de la ţară, din rural. Se vrea o ruptură radicală.

Nu văd ce e ruşinos să vii de la ţară: dar deseori cu cît saltul e mai spectaculos în ierarhie cu atît tendinţa de a ascunde, a suprima „originea”, e mai mare.

Însă acesta e un proces foarte complicat şi greu de făcut. Cu cît îl preprimi mai mult cu atît el poate produce efecte şi mai grave. E mult mai bine să trăieşti cu aceste lucruri împăcat. Să accepţi şi să încerci să împaci cumva fără excese aceste elemente care aparent se bat cap în cap.

Căci indiferent ce maşină mare şi fiţoasă ţi-ai lua, indiferent cu ce haină de marcă te-ai înveli şi indiferent ce parfum scump vei folosi, izalzul şi mirosul de zer sau balegă din tine nu se duc aşa uşor. Şi nu e un miros grav. Ele dispar dar prin alte proceduri. Şi e nevoie de timp, care nu suportă să fie forţat căci se răzbună. Aceste procedee mai degrabă scot în evidenţă şi sînt capcanele care te ţin acolo prins.

Dar cel mai grav este încercarea de a acelera acest proces de urbanizare şi salt ierarhic asupra copiilor. Repet: accelerarea unor procese agresiv se poate răzbuna rău de tot pe noi părinţii şi nu doar. Asta ar trebui să fie una dintre marile lecţii ale comunismului de la noi. Dar e o temă sensibilă la care ar trebui meditat cu atenţie, căci presiunea socială şi economică e teribilă asupra părinţilor de azi.

Şi vine amiaza şi vine ceva salvator. Ora adevărului. Ora în care vin bunicii să-şi ridice nepoţii. Iar bunicii, paradoxal, nu au aceste complexe. Ei îşi dau drumul şi vorbesc pe şleau. Iar cînd cască gura vezi o altă ţară şi realitate mult mai aşezată. Toate accentele de Moldova, Regat sau cel mai neaoş rural neafectat de urban, ardelenesc, se aud peste tot.

Cum vorbesc şi se înţeleg cu nepoţii e o frumuseţe. Bunicii sînt vizibil din rural sau legaţi profund de rural chiar dacă regimul comunist i-a adus la oraş prin 60 şi a încercat să-i urbanizeze tot accelerat. Copiii însă sînt vizibil deja profund urbani. Aparent chiar dacă este o ruptură mare de timp şi spaţiu cultural ei se înţeleg bine. Mult mai bine decît cu părinţii care stau între ei și bunici şi au obsesia tîmpită de a accelera şi mai tare această ruptură care în mod normal s-ar putea rezolva destul de armonios. Asumîndu-ne condiţia: ăştia sîntem. Un mare amestec.

Nu judec. Încerc să descriu cu riscul unor generalizări nepermise. Dar lipsa de timp a părinţilor pentru copiii lor ar trebui să ne pună pe gînduri. Şi asta e legat mai ales de condiţiile de muncă „flexibile şi precare”. Şi de presiunea socială şi economică.

Dar niciun ban, nici un curs bine-plătit nu poate să ne înlocuiască. Noroc de bunicii „comunişti” care „nu ştiu cum să voteze” (ferice de cine-i are) care mai dispun de timp şi ne salvează. Iar cel mai mult timp liber pentru copii (aşa ne spune statistica) al „urbanului plasat bine ierarhic” este timpul petrecut cu copilul său în Jeep sau orice altă maşină.

Şi apare paradoxul: această marcă a succesului unui părinte poate deveni un teritoriu al nefericirii relaţiei sale cu copilul. De ce trebuie să fie oare totul atît de complicat în viaţă?


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *