Contestația în anulare nu înseamnă automat și achitare, ci oferă o cale de rejudecare a unei condamnări pronunțate de o instanță nelegal constituită. Amnistia șterge cu totul orice condamnare, a tuturor la grămadă. Ce alegem?
Acestea sunt cele două variante luate în calcul de majoritatea guvernamentală pentru a îndrepta o greşeală tehnică, destul de greu de explicat, comisă în mod repetat, timp de circa 4 ani (2014-2018), de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).
Cum am ajuns aici?
Pe scurt, legea prevedea în mod clar că toţi cei 5 judecători care intră în „completele de 5 judecători” din cadrul ICCJ, trebuie traşi la sorţi (desemnaţi aleatoriu). Cu toate acestea, începând cu anul 2014, conducerea ICCJ a dispus ca numai 4 judecători din cei 5 să fie traşi la sorţi. Rezultatul tragerii la sorţi a doar 4 judecători din 5 a fost că toate aceste complete de 5 judecători au fost nelegal constituite.
Curtea Constituţională a stabilit recent că acestă dispoziţie greşită a conducerii ICCJ, din 2014, a avut ca efect nulitatea absolută a tuturor hotărârilor pronunţate ulterior de completele de 5 judecători nelegal alcătuite.
Ce e contestația în anulare
Codul de procedură penală (cpp) prevede că în cazul în care completul de judecată care a pronunţat o hotărâre nu a fost legal constituit, acea hotărâre va fi desfiinţată prin folosirea unei căi extraordinare de atac, denumită „contestaţie în anulare”. După cum rezultă chiar din denumire, este vorba de o contestaţie, care are ca scop anularea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate cu încălcarea legii.
Când a reglementat, în cpp, contestaţia în anulare, legiuitorul nu şi-a imaginat că o instanţă de judecată, şi cu atât mai puţin chiar instanţa supremă (ICCJ), poate încălca legea, sistematic, ani la rând, cu privire la alcătuirea unui complet de judecată.
Din acest motiv, actualul termen din cpp pentru formularea contestaţiei în anulare pentru nelegala constituire a completului de judecată este unul scurt (30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel) şi care nu acoperă situaţia, excepţională, creată prin încălcarea continuă a legii, în cazul completelor de 5 judecători, în perioada 2014-2018.
Ce zice CEDO
Articolul 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la un proces echitabil, are printre exigenţe şi judecarea unei persoane numai de către o instanţă legal constituită. Această exigenţă există pentru orice proces, ceea ce înseamnă că remedierea nelegalităţii compunerii completelor de 5 judecători trebuie să se refere la toate hotărârile pronunţate în perioada 2014-2018 de către completele de 5 judecători de la ICCJ., şi nu doar la o parte dintre aceste hotărâri.
O variantă de remediere a nelegalităţii amintite este extinderea termenului în care poate fi formulată contestaţia în anulare, pentru a se putea acoperi întreaga perioadă 2014-2018. Această extindere a termenului poate fi dispusă şi pe calea unei ordonanţe de urgenţă, fiind vorba despre o situaţie extraordinară (de altfel, e singura dată din istoria recentă, când, la nivelul ICCJ, s-a comis o astfel de eroare, de o asemenea durată şi amploare).
De altfel, în actuala reglementare din cpp, există deja alte două cazuri în care contestaţia în anulare poate fi formulată „oricând”, deci fără limită de timp:
- când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
- când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
Contestația în anulare nu înseamnă automat achitare
Beneficiul celor care vor formula contestaţii în anulare pe motivul menţionat mai sus este că vor obţine rejudecarea doar a fazei din proces care s-a desfăşurat în faţa completului de 5 judecători. La acel complet se judecă doar partea de final a procesului (calea de atac = apelul). Prin admiterea contestaţiei în anulare, persoana în cauză nu este achitată, ci doar va beneficia de o rejudecare a acelei faze din proces de către un complet de 5 judecători alcătuit aşa cum prevede legea. Noul complet poate achita sau poate condamna acea persoană.
Desigur, şi parchetul va putea formula contestaţie în anulare împotriva hotărârilor date de un complet de 5 judecători nelegal constituit prin care cei trimişi în judecată au fost achitaţi.
Reproşurile apărute în spaţiul public, în sensul că prin rejudecarea proceselor în care s-au formulat contestaţii în anulare s-ar ajunge la o supraîncărcare a ICCJ, nu sunt întemeiate, deoarece, în aceste cazuri, supraîncărcarea instanţei supreme nu este cauzată de justiţiabili sau de către legiuitor, ci a fost cauzată chiar de către ICCJ, prin conducerea sa, care a încălcat în mod continuu, timp de circa 4 ani, prevederi clare ale legii. Or, ICCJ nu-şi poate invoca propria culpă. Dacă ICCJ va lucra mai mult, o va face doar pentru că a greşit mai mult. Şi chiar inexplicabil.
Amnistia desființează orice condamnare
Alternativa la contestaţia în anulare, pentru repararea greşelii privind compunerea legală a completului este amnistia. Aceasta este opinia partidului de guvernământ, care a declarat public că, dacă nu există o altă cale de remediere a încălcărilor de lege din procesele penale, soluţia pe care o va adopta va fi amnistia.
Pentru cei care urăsc ideea de contestaţie în anulare, trebuie precizat că amnistia are efecte de câteva ori mai puternice decât contestaţia în anulare. Amnistia este ca „raza morţii” pentru orice condamnare, pe care o va desfiinţa total, ca şi cum nu ar fi existat. Nu mai rămâne nimic. Nu se mai rejudecă nimic după amnistie. Iar amnistia se aplică tuturor, „la grămadă”, chiar şi celor care au fost condamnaţi de complete constituite în mod legal.
Avem, din nou, de ales între două variante. Vom alege raţional sau vom fi doar nervoşi?
Este adevărat că bătălia politică de la noi, redusă din ce în ce mai mult la simple exerciţii de manipulare, se dă şi pe terenul, delicat, al „justiţiei”. Dar, există o limită a rezonabilului care trebuie respectată. Prevederea, chiar şi printr-o ordonanţă de urgenţă, a unei posibilităţi de reparare a nelegalităţii privind constituirea completelor de 5 judecători, e un act de normalitate, până la urmă, şi nu o tragedie naţională. Abordările extreme, că vine ordonanţa „cu catastrofa”, deja apărute în mediul politic şi în mass-media, s-ar putea să aducă oarece capital electoral, dar, pe fond, sunt incorecte şi manipulatorii. Ele nu aduc mai mult echilibru şi echitate în societatea noastră. Dimpotrivă.
***
P.S. Ar trebui renunţat imediat la forma de plural „completuri de judecată„, total inadecvată pentru orice jurist. Dintotdeauna, pluralul folosit în mediul juridic a fost „complete de judecată„, nu „completuri de judecată„. De fapt, chiar în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară pluralul folosit a fost, mereu, „complete„, nu „completuri” (a se vedea, de exemplu, art. 19, 24, 31, 39, 40, 41, 52, 53, 115, 139 din această lege, care se ocupă tocmai de completele de judecată). Este adevărat, o persoană harnică de la o televiziune a găsit într-un dicţionar pluralul „completuri”, şi toată lumea s-a conformat noii mode, ca hipnotizată. Să mai spună cineva că televiziunea nu are putere… Dar, dincolo de pagina rătăcită a unui dicţionar, realitatea s-a tot ambiţionat, de ani şi ani, ca, în mediul juridic, printre practicienii şi teoreticienii dreptului, pluralul completului de judecată să fie întotdeauna „complete de judecată”. Nu „completuri” (sună oribil).
Georgiana Gheorghe
director executiv APADOR-CH
Inevitabil chestia (nu chestiunea) cu completurile seamănă cu succesurile. O observație apropo de alegerea rațională ori doar (excelentă precizare) care s-ar impune.
Ha, ha, foarte tare text! Pe lângă informație, sună și bine, are ritm. :)
Cât privește spinoasa problemă „completuri vs complete”, trebuie spus că:
1. În legea 304 se folosesc ambele pluraluri :D . „Complete” l-a folosit legiuitorul originar, „completuri” – legiuitorul care-a modificat-o.
2. În viața mea n-am auzit, și deci n-am folosit, „completuri”, dintotdeauna am crezut că e „complete”. Totuși, adevărul e că nu într-o pagină „rătăcită” de dicționar, ci chiar în Dicționarul Academiei scrie că forma de plural e „completuri”… Așa că, mai fraier fiind, am spus: „Bine, mă, hai, dacă ei așa zic, respectăm ce zic eu, nu?…”
3. La secundara problemă, „amnistie vs contestație”, eu propun ca Eminescu să ne judece. :)
Având în vedere prevederea constituțională că toate persoanele sunt egale în fața legii, evident, cine a fost afectat de deciziile ICCJ, ar trebui să aibă acces la o cale extraordinară de atac. Nu sunt de vină părțile în procesul penal (inclusiv procurorii) pentru eroarea instanței supreme (!!!).
Ceva trebuie reparat, chiar dacă incomodează spațiul public… Așa e în drept… Nimic politic, politicul se agită, e bază de propagandă. Nimeni nu e mai presus de lege…
CEDO pare să fie de altă părere:
Într-o decizie pronunţată în 15 septembrie 2015, în cauza Tsanova-Gecheva împotriva Bulgariei,Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit: „Chiar presupunând că desemnarea unui judecător raportor într-un complet de 5 judecători nu a fost efectuată aleatoriu, neexistând alte dovezi ale lipsei de imparțialitate a judecătorilor care alcătuiesc completul, nu rezultă încălcarea exigențelor art.6 din Convenţie din acest punct de vedere”.
1. Cauza pe care Forumul Judecătorilor a aruncat-o iresponsabil în discuție nu privește compunerea completului, ci repartizarea cauzelor: pe judecătoarea sofiotă Tsanova-Gecheva n-o durea cum a fost desemnat judecătorul raportor „în complet”, ci cum a fost desemnat judecătorul raportor.
2. Ceea ce în românește Forumul Judecătorilor ne-a spus: „Chiar presupunând că desemnarea unui judecător raportor într-un complet de 5 judecători nu a fost efectuată aleatoriu ” etc în franțuzește CEDO ne spune: „Toutefois, même en admettant que la désignation n’aurait pas été effectueé de manière aléatoire” etc.
3. Chiar dacă am accepta că e o problemă de compunere (ceea ce nu e), sensul respectării Convenției nu este că ești obligat să faci tot ce permite ea, ci că ești ești obligat să nu faci nimic din ce interzice ea. Astfel, și dacă zice CEDO că nu-i greșit, asta nu înseamnă că „e de altă părere” și că tu greșești dacă nu faci ce „nu e greșit”.
Rezumat: 1. Ce-a pus pe masă Forumul Judecătorilor n-are legătură. și 2. Chiar dacă ar avea, asta nu înseamnă că CEDO „e de altă părere”.
Iresponsabil pentru că deranjează? Sau nu mai acceptă critica, deciziile vin în plic de sus și nu avem voie să le comentăm?
Buna credință a comentariului e pusă la îndoială de faptul că citați incorect sursa, vezi doamne n-au tradus corect cei de la FJ. Ca și cum noi nu știm să căutăm decizia originală:
„108. Pour ce qui est de la formation de cinq juges, la requérante dénonce la méthode de désignation des membres de cette formation parmi les juges de la Cour administrative suprême, qui n’aurait pas été effectuée de manière transparente et aléatoire. La Cour constate que l’intéressée ne remet pas en cause l’impartialité subjective d’un quelconque membre de la formation.”
Eu cred că e destul de clar.
@florin: 1. Iresponsabil pentru că, lipsiți de respect pentru logica juridică, ei vor să vă convingă de faptul că decizia pe care au invocat-o e un contraargument valid în chestiunea noastră. Nu e.
2. „Dans la presénte espèce, la Cour constate que les parties ne s’accordent pas sur la question de savoir si le juge rapporteur de la formation de 5 juges a été designé de manière aleatoire comme le prevoit la noi.” Prin urmare, nu desemnarea judecătorului „în” complet e problema, ci desemnarea lui ca raportor – adică o chestiune de repartizare, nu una de compunere.
3. Dacă tot știți să căutați decizia originală, poate ne faceți plăcerea să ne spuneți sub ce nume sunt grupate paragrafele 58-60 din ea.
4. Așadar: i) nu-i o chestie de compunere, ca la noi, ci una de repartizare; ii) și dacă ar fi o chestie de compunere (ceea ce nu e), faptul că un comportament nu e considerat greșit nu înseamnă că cineva e obligat să -l adopte, iar a sugera contrariul este, zic eu, iresponsabil.