Alina Mungiu-Pippidi

Consultanta OMV si coruptia in Eurobarometru

De unde vine percepția colectivă că România e cea mai coruptă din Europa? În ultimul Eurobarometru, românii conduc detașat în topul europenilor, cu 67% dintre români care cred că a crescut corupția în ultimii trei ani, 31% spunînd că li s-a cerut mită anul trecut (media europeană fiind 8%) și 61% considerînd că Guvernul și Parlamentul nu fac destul ca să rezolve problema.

Am așteptat să se clarifice povestea cu onorariul de consultanță al soției primului ministru, remunerată de OMV pe vremea cînd el era director al serviciului român de informații externe cu 356 de mii de lei (ceva mai puțin de 90 000 euro) într-un an, pe lîngă salariul ei de medic la Fundeni. Pe romaniacurata.ro au curs semnalările și ipotezele, escaladate de dispariția declarației de avere de pe siteul guvernului. De abia azi, miercuri 8 martie, mă uit și eu cu atenție, întrerupîndu-mă dintr-o analiză critică a chestionarul Eurobarometrului despre corupție pe care îl scriu pentru Comisia Europeană. Între cele două e o legătură, după cum veți vedea.

Aș vrea să spun clar că în sine nu e nimic corupt în încasarea de către Daniela Ungureanu a unui asemenea onorariu, deși nu am idee cîte zile de consultanță a prestat. Ca să dau o idee de tarife, Comisia Europeană, departamentele mai sărace (cercetarea, de exemplu), plătește 450 de euro pe zi. Cam acesta e tariful și la guvernele țărilor care sînt exemple de bună guvernare, precum guvernul norvegian, pentru care am făcut consultanță anul trecut. Deci un consultant care lucrează zece zile încasează 4500 de euro, pe care le declară la fiscul lui, acolo unde rezidează. La acest tarif, Daniela Ungureanu ar fi prestat circa 15 de zile pe lună în anul în discuție pe lîngă slujba ei permanentă la Fundeni (și doctorii nu au o viață ușoară).

Dar acesta e tariful mai degrabă public. În consultanța privată, sumele pot fi mult mai mari. Un consultant mediu la McKinsey sau Ernst&Young, de exemplu, cîștigă 1500 de euro pe zi, deci e suficient să presteze 4-5 zile ca să ia o asemenea sumă. Adesea separația asta public-privat nu e ușor de făcut, vedeți cîte contracte există în care statul angajează consultanți privați pentru o privatizare sau un plan de fezabilitate, și cam cu atîta îi plătește (de asta nu e bine dacă aceeași firmă cîștigă mereu). Se presupune, și în general e just, că aceste companii au un nivel foarte înalt de pregătire, și că nu ai de unde să iei din altă parte oameni de asemenea calificare. Primul ministru a sugerat că soția sa că e un medic foarte bun și de asta e remunerată de OMV în programul lor de corporate social responsibility, cu alte cuvinte în programul unde se întreabă ce pot face ei pentru oamenii mai puțin favorizați.

Există însă o întrebare legitimă, dat fiind că a fi medic, chiar bun, nu e o calificare excepțională, și anume ar fi oferit OMV acest contract dnei Ungureanu dacă soțul ei nu era un potențial viitor prim ministru sau președinte? Că viitorul lui politic era evident se vede din finalele de la Zece pentru România, unde marele cumpărător de oameni, dl Sorin Ovidiu Vântu a promovat ani de zile doi tineri (ce previziune) pe MRU și pe Victor Ponta, cîștigători constanți la toate categoriile posibile. Sau, și mai simplu, i-ar fi oferit contractul dacă soțul ei nu era director SIE? Aici nu se pune problema de conflict de interese activ, pentru că anul trecut SIE nu a decis nimic legat de OMV, deci MRU nu putea fi implicat. Dar discuția despre încercarea de acaparare a bunăvoinței unui demnitar, o încercare de captură a statului de către un interes privat este una legitimă și așa va rămîne cît nu va fi clar care sînt acele servicii superspecializate care au fost remunerate și cum de acest medic anume a fost ales să le presteze. Nu cred că e greu, cu puțină cercetare, de văzut ce alte persoane sînt remunerate astfel de OMV și/sau Petrom, pentru a ne lămuri dacă printre ele există și mari specialiști care nu sînt – ei sau familia – în poziții de influență. Un conflict de interese potențial există, orice ar spune primul ministru, de acum înainte, ori de cîte ori Guvernul va avea de luat o decizie privitoare la OMV sau concurenții săi, acesta se poate activa. Chiar dacă primul ministru se recuză din decizia respectivă. De asta, legile bune de conflict de interese (SUA) au prevederi care interzic legăturile cu lumea privată ale demnitarilor și familiilor lor pe cinci ani îaninte și după ocuparea funcției. Dacă nu e nimic ilegal în povestea cu consultanța OMV, și eu cred că nu e, nu a mai fost mai puțin o naivitate din partea familiei Ungureanu să își imagineze că asta nu a fost o încercare de captare a bunăvoinței. În fond, dacă sînt așa de buni specialiști și căutați în lumea privată, de ce nu prestează în lumea privată și au avut întotdeauna slujbe și la statul român, aici e problema. Corupția începe acolo unde separația public-privat nu mai e clară și chiar dacă aici nu s-a petrecut nimic ilegal, asemenea situații alimentează paranoia publică privitoare la demnitarii corupți.
Nu e de mirare că 67% dintre români cred că a crescut corupția în ultimii trei ani (sub premierul Boc, campionul reformei statului) cu 22% crezînd că a rămas la fel, iar 53%, se consideră chiar bine informați asupra acestui lucru. Ne depășesc doar grecii, în general, în acest Eurobarometru (nr 374), dar conducem detașat în alte puncte importante: mita (campioni cu 31% spunînd că li s-a cerut mită anul trecut, media europeană fiind de 8%, nemulțumirea față de ce fac guvernul și Parlamentul în această privință (61%) și gradul în care oamenii sînt personal afectați (numai 18% spun că asta nu îi atinge direct). 58% cred că oamenii politici iau mită (în creștere cu 5% față de EB precedent), față de doar 43 la sută care cred că funcționarii care organizează licitații (aici cifra e în scădere).

Cu alte cuvinte, acei oameni politici, că am auzit destui, care au susținut și susțin că anticorupția este electoral epuizată și că oamenii au alte griji și subiecte se înșeală foarte tare. Românii percep corupția și proasta guvernare drept principala cauză a necazurilor lor, și ca atare noile competiții electorale tot asta vor avea în prim plan. La acest nivel de nemulțumire publică e cazul ca tinerii lideri politici nu doar să se angajeze decisiv să schimbe situația, ci să și dea exemplu personal, că oamenii nu mai vor lideri cu case în Voluntari, Jeepuri negre sau care primesc sponsorizări și consultanțe din sectorul privat și se prefac a nu înțelege că va veni și nota de plată pentru aceste cadouri, la timpul potrivit.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

13 thoughts on “Consultanta OMV si coruptia in Eurobarometru

  1. alex rauta

    neasteptat de prevenitor tonul articolului … Cred ca MRU a atins o coarda sensibila atunci cand a declarat ca prima sa masura a fost publicarea tuturor cheltuielilor pe site-urile ministerelor. Sau poate mai sunt si alte motive …

    Reply
  2. Manole

    Acum vad si eu, Alex. Daca e asa, felicitari SAR pentru reusita sensibilizarii in privinta transparentei achizitiilor publice, punct si obiectiv important din Carta Alba a Bunei Guvernari. Tineti-o tot asa!

    Reply
  3. elenick

    Alina Mungiu,

    Sper ca mica victorie obtinuta – MRU a cerut ministerelor sa publice pe internet date ce tin de interesul public – sa nu va flateze prea tare si sa va adoarma vigilenta. Ati calcat pe musuroiul de furnici! Asa cum si antevorbitorii mei au observat, nu degeaba s-a grabit premierul cu ceva Promisiuni (faptul ca a cerut nu inseamna ca ministerele se vor si conforma, cu toate informatiile, in transparenta 100%)

    Ceea ce este de tinut minte este ca
    MRU NU a raspuns la problema de fond: in ce servicii/sfaturi/proiecte scrise/traforaj, etc, etc a constat activitatea sotiei sale care a fost retribuita atat de avantajos? comparatiile dvs. cu salariul de medic in Austria sau consultanta, in general, nu ajuta ci complica problema. Consultanta pe ce?

    Programele CSR (Corporate Social Responsability) ale multinationalelor au indeobste urmatoarele caracteristici :
    – sunt foarte vizibile mediatic, gen „Romania prinde radacini” de la Realitatea TV, prin care se demonstreaza faptul ca si multinationalele(cele mai poluante indeobste) au „constiinta sociala”, se preocupa de mediu, oameni saraci, copii bolnavi, etc, etc.
    – sumele puse la bataie sunt foarte mari, de ordinul zecilor, chiar sutelor de milioane de Euro (procent din cifra de afaceri), asa incat sunt si foarte, foarte multe interese la mijloc (in general asa se „platesc” actiunile de lobby – cele care nu pot fi platite „la lumina zilei”).

    In Romania au fost cateva ONG-uri implicate in atragerea de bani prin proiecte ce se adresau fondurilor de CSR ale multinationalelor. Dragos Bucurenci cu „Mai mult verde” este un exemplu mai vizibil (acum cazut in uitare, oare de ce?), dar RESTUL cine sunt si ce proiecte publice, VIZIBILE, au propus?

    Trageti de firul acesta, va rugam nu abandonati…!!!

    Reply
  4. Tom

    ce a facut MRU e foarte putin fata de ce i s-a cerut. nici explicatiile lui nu sint integral satisfacatoare. nu cred ca e vreun pericol sa slabeasca vigilenta cuiva. Aprob insa ca ARC nu a sarit pe el din prima cu tot armamentul din dotare, desi povestea cu OMV e evident cusuta cu ata lba. nu o fi ilegal, dar imoral e!

    Reply
  5. Manea Lucia Maria

    MRU are un răsad potrivit pentru aceste metehne. Consultanţa de acest gen, între firme private şi persoane din aparatul de stat este un soi de mită sub acoperire

    Reply
  6. Nick Sava

    Nu stiu in ce masura MRU a fost „servit” de OMV, companie privata care, practic,m nu avea nimic de cistigat de pe urma relatiei cu SIE. Merita dna Ungureanu? De udne sa stiu eu? poate a dat examen. Nu e singurul medic din Europa sau din lume, dar o fi fost cea mai buna care s-a dus la concurs. Poate cineva demonstra ceva rau – si nu cere lui Ungureanu s ademonstreze ca NU A FOST nimic putred acolo? Asta e una din probleme. Da, ar trebui ca TOATE rudele de gradul I si II a persoanelor cu functii importante in Stat (ministri, secretari de stat, parlamentari, presedinti CJ, primari, rectori etc.) sa declare locurile de munca si venit realizat. Atunci dna Pippidi nu ar putea vorbi DOAR despre dna Ungureanu, ci si despre dna Antonescu. Cea care face, si dumneaei, tot 90 de mii de euro din „consultanta” data nasului Dinu Patriciu. Pe cind un articol si despre familia Antonescu? Daca e sa fim Curati, sa fim pina la capat!

    Reply
  7. Mihai M

    Lasand la o parte discutia despre:
    1) potentialul conflict de interese dintre pozitia d-lui Ungureanu la SIE si o companie
    petroliera straina, dar care executa activitati economice in tara, si deci implicit
    in sfera de influenta a activitatii sale de la SIE,
    2) dimensiunea onorariului de consultanta al sotiei sale raportat la efortul real depus
    dar si la tarifele practicate in general pentru astfel de activitati,
    3) doamna Ungureanu nu ar avea interzis la astfel de consultante din domeniul privat –
    desi SUA interzice astfel de activitati ale demnitarilor publici si ai familiei imediate
    pe perioada mandatului, inclusiv pe o perioada inainte si dupa terminarea mandatul –
    evitandu-se astfel o stare de incompatibilitate si de conflict de interese ale caror
    existenta este refuzata atat de catre putere cat si de catre domnul Blanculescu (sic),

    RAMANE de analizat
    4) MODALITAREA prin care doamna Ungureanu a fost SELECTATA de catre OMV pentru aceasta
    pozitie de consultanta.

    Desi implicit sau tacit este aceptata ideea ca acest contract ar fi fost atribuit in mod
    direct, trebuie spus acest lucru cu voce tare: a fost sau nu a fost un concurs pentru acest
    post de consultanta, pentru ca este clar ca o companie privata nu arunca banii pe fereastra
    fara a isi defini un plan impreuna cu obiectivele activitatii.

    Daca OMV nu a stiut ca doamna Ungureanu era sotia domnului Ungureanu (sic) putem macar afla
    daca a existat un concurs cu multiple candidaturi?
    Eu inteleg ca atat domnul Ungureanu, dar si domnul Blanculescu, au deplina incredere in
    capacitatea profesionala a doamnei medic – si prin urmare nu au nicio suspiciune cu privire
    la intentiile OMV (sic) – dar eu imi permit sa ma intreb daca doamna Ungureanu este chiar
    cea mai buna doctorita dintr-o tara cu 37000 de medici (probabilitate p1 < 1/37000) in acelasi timp in care probabilitatea ca domnul Ungureanu sa fie seful SIE (p2 < 1/(19,24 milioane)). Eu nu pot baga mana in foc ca probabilitatea ca aceste doua stari de fapt sa se intample simultan este p1*p2, adica de ordinul miimilor de miliardimi aka 1/(1000 miliarde)), dar corectia probabilista a faptului ca in general in casnicie exista un grad apropiat de competenta intre soti, fiind deci foarte probabil ca doamna Ungureanu sa fie foarte competenta, nu poate depasi 3 ordine de marime din cele 9 ale probabilitatii p1*p2, probabilitatea selectarii inocente a doamnei Ungureanu fiind in cel mai fericit caz intre 1/(1 miliard) si 1/(1 milion). Chiar daca OMV a fost dispusa sa "parieze" pe doamna Ungureanu impotriva tuturor probabilitatilor, cei drept cu aprobarea sfatoasa a lui Blanculescu, orice analist SIE (sic) va poate spune ca orice concidenta in meseria lor este suspecta. In acelasi timp, faptul ca doamna Ungureanu a fost selectata pe motive ce tin de o probabilitate infima face ca discutia despre competentele doamnei Ungureanu sa fie irelevant

    Reply
  8. Mihai M

    (continuare)

    In acelasi timp, faptul ca doamna Ungureanu a fost selectata pe motive ce tin de o probabilitate
    infinitezimala face ca discutia despre competentele doamnei Ungureanu sa fie irelevanta dar aduce lumina
    si asupra adevaratelor intentii ale OMV in aceasta sponsorizare, adica aceea de a cumpara influenta.

    Ne mai miram atunci de faptul ca domnul Ungureanu a facut jocuri politice din pozitia de Director SIE, cu incalcarea Legii, in perioada Dec 2011 – Feb 2012, adica de cand a acceptat nominalizarea sa discreta ca potential Prim Ministru, anterior racolarii din Dec 2011 a d-lui Melescanu ca inlocuitor al sau, pana la demisia sa tardiva in toiul negocierilor formarii noului Guvern?

    Surse:
    http://stiri.itbox.ro/stiri-online/social/ms-numarul-medicilor-in-romania-este-sub-media-europeana.html
    http://www.jurnalul.ro/economia/recensamant-2011-e-oficial-populatia-romaniei-a-scazut-sub-20-de-milioane-603177.htm

    Reply
  9. Nick Sava

    @Mihai M. Decit toate calculele de probabilitate, nu ar fi mai usor sa intrebati DIRECT OMV ca sa intrebati de ce si prin ce proces au ajuns sa o angajeze exact pe dna Ungureanu? Chiar mintind, ei TREBUIE sa raspunda, nu e companie romaneasca sa treaca sub tacere intrebari incomode. Al doilea lucru (sa folosesc si eu numaratoare): muncesc si traiesc de 21 ani in Canada. Am asistat – si mi s-a intimplat si mie – sa asist la angajari bazate pe „recomandari”! Daca vreti, pe „pile” (doar ca ele sunt extrem de diferite de cele „romanesti”!). Procesul de angajare a cuiva este departe de a fi „transparent” – forget about it! Sunt banii patronului si el stie sa isi apere cel mai bine interesul. Ce se intimpla daca angajeaza PROST o persoana neadecvata? La terminarea perioadei de proba, sau chiar mai repede, i se arata usa! I s-a aratat usa dnei Ungureanu? Pot face si eu o supozitie: indeferent pt ce a fost angajata, si-a facut treaba. Al treilea: in continuare nu se da detalii prinvind CAUZELE si MOTIVUL angajarii dnei Alina Valean, actualmente Antonesei, consilie la firma lui Dionu Patriciu. Sa comparam cele doua cazuri, sa vedem ce putem invata din asta :-)

    Reply
  10. elenick

    Nick Sava, 9

    OMV a raspuns deja acestei intrebari a JN :
    „Datorită expertizei şi abilităţilor sale profesionale excelente, dr. Ungureanu este membru al Consiliului de Administraţie al Petromed (100% subsidiară a Petrom). Petromed este compania care gestionează activitatea de medicină muncii a Petrom şi este furnizorul tuturor serviciilor medicale către Petrom”, au precizat reprezentanţii OMV în exclusivitate pentru Jurnalul Naţional. Cu alte cuvinte, doamna Ungureanu este încă administrator al unei subsidiare a Petrom. Un secret pe care, premierul a evitat cu graţie să îl facă public.

    In plus, a se retine ca desi este Administratorul/angajatul Petromed, conform declaratiei de avere a d-lui Ungureanu, ea este platita de OMV AG, Viena. Cum asta?

    Mai mult, un alt Administatror al Petromed, un medic din Sibiu, spune ca serviciul catre Petromed este pur gratuit, intalnindu-se la cateva luni pentru a stabili strategia companiei.

    Si atunci pentru ce este platita d-na Ungureanu cu 7000 Eur pe luna timp de 2 ani?

    Reply
  11. Mihai M

    @Nick Sava

    Domnule Sava, dumneata ai experienta de Canada iar eu am experienta de SUA, nu este nevoie sa ne „batem” in CV-ur.i.
    Recomandarile amicilor, la care faceti referire, nu se refera la angajarea propriu-zisa ci doar la posibilitatea de a avea interviuri relevante – nimic mai mult.
    Poate imi explicati si mie cine a recomandat-o pe doamna Ungureanu?
    Oricare ar fi aceasta recomandare, directa, indirecta sau de orice alta natura, singura „RECOMANDARE” a doamnei Ungureanu este aceea ca detinea pozitia strategica de SOTIE a SEFULUI SIE.
    Dumneavoastra imi spuneti ca OMV are dreptul sa faca angajari pe pile, angajari ne-transparente, sa isi vada de interesele sale sau chiar pe asteptarea ca isi va procura pile – de la seful SIE in acest caz.
    Ori asta este exact ceea ce am demonstrat probabilistic: ca aceasta angajare NU A FOST INOCENTA – este dreptul OMV sa incerce.
    Ceea ce insa uitati sa remarcati este ca problema MORALA si de CONFLICT de INTERESE este in curtea SEFULUI SIE si a familiei sale, nu a OMV, problema in care domnul Ungureanu a esuat sa o rezolve corect.

    Acelasi lucru cu acceptarea pozitiei de Prim Ministru inca din Decembrie 2011 impreuna cu racolarea lui Melescanu pentru sefia SIE. Melescanu avea orice „drept” al sau personal sa tradeze PNL, dar dl. Ungureanu, iarasi dansul, nu avea acest drept – de a face jocuri politice cat era la SIE – pentru ca el se afla sub incidenta legii sigurantei nationale ci nu sub incidenta interesului personal.

    Reply
  12. Nick Sava

    Dle Mihai M., toata demonstratia dvs se bazeaza pe pure presupuneri, interpretari si perceptii personale. Porniti de la faptul ca dna Ungureanu nu ar fi putut ajunge nici in CA PetroMed (si nu, totusi, OMV). Ca aceasta functie, ziceti dvs (cf JN) nu e platita (probabil) – dar dna Ungureanu primeste salariu de consultant de la o clinica privata, subsidiara PetroMed, care ofera TOATE serviciile medicale (deci, zic eu, si cele in care au nevoie de un anestezist). Si, trageti dvs concluzia, cum dna Ungureanu nu este o somitate in materie, singura ei calitate e cea de sotie a sefului SIE. Sinteti sigur? Aveti dovezi? Eu, nu. V-am spus ca in Canada angajarile nu sunt intotdeauna transparente (penutr public). Ca sunt relevante – pt job. Eu, dupa 20 d eani de Canada, inca nu stiu cine este seful „spionilor” canadieni, cite sotii are, ce munca fac respectivele… E drept, stiu ca vorbesc despre canadieni, si nu despre romani. In Romania ORICE job poate da nastere la interpretari. Deci, in aceasta privinta aveti, poate, dreptate. Ma mir ca nu puneti la indoiala calitatile dnei Vl;ean-Antonescu, care se afla in exact aceeasi situatie cu dna Ungureanu… Un ultim lucru (pt ca nu are rost sa continuam discutia): faptul ca Antonescu, o parte (?) din PNL si Trustul Intact il linseaza public pe dl Ungureanu nu poate decit sa mi-l faca simpatic. Pina cind se va dovedi ca nu merita sa fie Prim Ministru. Pina acum, impresia este pozitiva, cel putin pt mine. Iar pe dl Antonescu nu trebuie s ail judec dupa sotia domniei sale, ci dupa prestatie. Alegatia despre „racolarea lui Melescanu” nu merita analiza.

    Reply
  13. Mihai M

    Domnul Sava tocmai ne anunta ca a incheiat subiectul pe marginea (in parte) articolului, cand de fapt a reinceput discutia introducand elemente aditionale false si fara legatura cu articolul; de exemplu am inteles din presa ca doamna Antonescu era europarlamentar inainte de casnicia sa cu Antonescu (cred ca am citit chiar pe acest site despre acest fapt) – in contradictie cu analiza politico-sociala a domnului din Canada.
    Aveti simpatii politice, bazate direct sau indirect prin logica respingerilor asocierilor negative (in sensul „de-monarhizarii” domnului pianist de la CNA), foarte bine; totusi ar fi fost bine-venit sa faceti o analiza bazata pe ceva mai consistent decat pe aceste simpatii sau sa catalogati o analiza probabilistica ca fiind presupunere sau speculatie.
    *** Fac totusi o concesie domnului Sava, prin reformularea analizei mele anterioare: faptul ca un eveniment (precum cel al alegerii doamnei Ungureanu de catre OMV) a avut loc fara intentia OMV de a cumpara pile/trafic de influenta de la sotul sef SIE are o probabilitate sub 0,000001% sau invers: OMV a vrut sa cumpere trafic de influenta de la seful SIE MRU este o „presupunere” cu o probabilitate de peste 99,999999%. Curat presupunere monser.
    Altfel, incercarea de a ne face sa importam sau sa acceptam nepotismul si coruptia din Canada, cand eu sau altii am tanji de fapt dupa profesionalismul de acolo, este derizorie si probabil spune ceva mediul unde ati remarcat eficienta pilelor: zona muncii necalificate.
    Verdictul despre calificarea domnului Ungureanu poate fi dat inca de acuma.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *