Consiliul Editorial al Podului Bunei Guvernări

vitalieVITALIE CĂLUGĂREANU

Jurnalistul de investigații Vitalie Călugăreanu este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii de Stat din Moldova. Vitalie este jurnalist din 1997 și, de-a lungul timpului a lucrat la mai multe publicații, posturi de radio și agenții de presă din Republica Moldova, dar și din străinătate. În prezent, acesta este corespondent în Chișinău al Deutsche Welle.

Vitalie Călugăreanu este deținătorul a mai multor premii pentru jurnalism de investigație, printre care „Premiul internaţional „Global Shining Light Award” (Geneva, 2010), Premiul I acordat de Asociaţia Presei Independente, pentru cea mai bună investigaţie jurnalistică realizată de echipe de jurnalişti din Republica Moldova şi România (2007), Premiul I acordat de Asociaţia Presei Independente, pentru cea mai bună investigaţie jurnalistică a anului 2006 „Transnistria, terra incognita” realizata în comun cu CRJI.

Vitalie este membru al Centrului Român pentru Jurnalism de Investigaţie.

 

petruPETRU MACOVEI

Jurnalistul Petru Macovei este licenţiat în Limba şi Literatura Română la Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă”, fiind la bază profesor de limba şi literatura română. Petru Macovei este Director Executiv la Asociaţia Presei Independente (API), acolo unde gestionează proiectele asociației și păstrează relații cu ONG-uri și alte organizații internaționale privind situaţia mass-media din Republica Moldova.

Petru Macovei a fost redactor-şef al săptămânalului independent “Ora Locală” și jurnalist la Redacţia săptămânalului “Baştina”. Jurnalistul a câștigat mai multe premii și distincții, printre care și cel de Câştigător al Concursului naţional “10 jurnalişti ai anului”, organizat de Clubul de Presă şi Centrul pentru Jurnalism Independent (2000). Din anul 2010, Macovei este Secretar al Consiliului de Presă din Moldova.

 

victoriaVICTORIA STOICIU

Victoria Stoiciu a absolvit Facultatea de Ştiinte Politice din cadrul SNSPA. A publicat articole de specialitate în revista Dilema Veche, pe platforma CriticAtac, www.contributors.ro și în România Liberă. Între 2001-2006 a lucrat la Societatea Academică din România, iar din 2006 până în prezent este director de programe la Fundaţia Friedrich Ebert România.

Victoria Stoiciu este bursieră Transatlantic Forum on Migration and Integration (GMF), dar și absolventă a Şcolii Europene pentru Democraţie din Cadrul Consiliului Europei.

 

 

raduRADU BUȘNEAG

Radu Bușneag și-a început cariera de jurnalist în 1990, devenind redactor de știri la Rompres (actualmente Agerpres). În 1996, a devenit corespondent la Radio Europa Liberă, iar în 2003 a lucrat și pentru BBC. În România a mai fost șeful Departamentului Eveniment la Evenimentul zilei (2004-2005), redactor-șef adjunct la Averea (2004-2006) și șef Departament online la România Liberă (2006-2009).

În perioada 2006-2010 a fost director de comunicare al Societății Academice din România (SAR). Din 2009 este reprezentantul radiodifuzorului german Deutsche Welle în România.

 

vitalie ciobanuVITALIE CIOBANU

Vitalie Ciobanu este un poet, scriitor, romancier, nuvelist, eseist, critic literar și publicist român din Republica Moldova. Absolvent al Facultății de Jjurnalism din cadrul Universităţii de Stat din Moldova Chișinău, își începe cariera în calitate de scriitor, critic și traducător. Mai târziu a devenit devină redactor-șef al revistei literare a tinerilor scriitori din Republica Moldova Contrafort. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (din 1992) și al Uniunii Scriitorilor din România (din 1993), precum și membru al Grupului pentru Dialog Social. Vitalie Ciobanu a colaborat cu revistele 22, Dilema, Observator cultural, România literară, Lettre Internationale,Cultura, Timpul, Convorbiri Literare (Iaşi), Semn (Chişinău), la cotidienele România Lliberă, Evenimentul Zilei.

Vitalie Ciobanu a primit Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1991), Premiul pentru Eseu al Uniunii Scriitorilor din România (1999), Premiul pentru Critică şi Eseu al Uniunii Scriitorilor din Moldova (2001).

olgaOlga Ceaglei

Olga Ceaglei este jurnalist de investigație, membru RISE Moldova și al Centrului de Investigații Jurnalistice din Republica Moldova. Articolele ei dezvăluie scheme de corupție și încălcarea drepturilor omului și sunt publicate de cele mai importante ziare din țară. Colaborează cu jurnaliști și instituții media din străinătate în cadrul unor proiecte transfrontaliere. În 2014, Transparency International Moldova a desemnat-o câștigătoare a concursului dedicat jurnaliștilor de investigații care scot la iveală cazuri grave de corupție.

 

 

ANDREI AȘTEFĂNESEI

Andrei Aștefănesei este jurnalist de investigații. A debutat în presă în Iași, în anul 1998, iar de-a lungul vremii a lucrat la Monitorul de Iași, Univesrul de Iași, Ziarul de Iași, în redacția centrală a cotidianului Adevărul. În prezent, Andrei Aștefănesei lucrază la Societatea Academică din România și publică pe site-ul româniacurata.ro.

Jurnalistul Andrei Aștefănesei a obținut mai multe premii naționale și internaționale, dintre care enumerăm: Premiul întâi în cadrul programului Supporting Investigative Journalism – Freedom House România (2011), premiul doi obținut în Polonia în cadrul programului „Eastern Partnership Journalistic Prize“ organizat de Fundaţia Reporterilor din Polonia, la care au participat 840 de jurnalişti (2012), nominalizat la premiile naționale pentru jurnalism din Suedia GRÄV 2013.


Recomandări

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *