“Journalism is printing what someone else does not want printed: everything else is public relations”. George Orwell
De ce cred că presa nu trebuie să cedeze amenințărilor avocaților de a elimina relatările negative
Zoltan Szigheti, șeful celui mai mare agregat de publicitate din România, The Group, a trimis notificările prin care anunță că va începe un proces împotriva lui Teddy Dumitrescu și a Publicis în cazul în care acesta din urmă nu retractează afirmațiile despre ”licitațiile trucate”.
Povestea a pornit prin postarea de mai jos. Dumitrescu a susținut pe facebook că ”Elena Udrea a dat peste 20 milioane de EUR în licitații trucate de comunicare de la MDRT lui The Group”. Într-un post pe blog, legat de alt caz, am relatat marginal gestul lui Dumitrescu.
Inițial, Szigheti n-a vrut să pornească un proces, explicîndu-le oamenilor săi revoltați că ”nu acesta este stilul nostru”. Dar, după consultarea clienților, unii dintre ei l-au chemat special ca să discute tema, și pentru că în interiorul The Group angajații inistau ”să se termine cu genul acesta de acuze la adresa muncii noastre”, Zoltan Szigheti a decis să-i dea în judecată pe Teddy Dumitrescu și pe Publicis, nume din elita mondială a publicității.
Mai mult, aflați în procesul de preconstituire de probe, avocații de la ”Trăilă, Statuat, Almășan, Albulescu”amenință că vor da în judecată blogurile și siteurile dacă nu retrag relatarea postării pe care Teddy Dumitrescu a făcut-o pe facebook. Printre siteurile vizate este și tolo.ro.
Cazul este interesant. S-au înmulțit, după apariția noului Cod Civil, acest gen de somații prin care persoane sau firme cer presei să elimine relatări de fapte sau de afirmații nefavorabile lor.
Foarte calm, răspunsul este: nu elimin nimic. Și, tot calm, abia aștept să ajungem cu acest dosar în instanță. Nu mă refer la cazul afirmațiilor lui Dumitrescu, ci la cazul relatării afirmațiilor.
E nevoie de o dezbatere publică și de soluții judecătorești pe acest gen de situații.
Sîntem în pragul unor precedente periculoase. (1) Deunăzi, comentatorii TV s-au apucat să schimbe numele echipei Steaua, că așa li s-a părut că ceruse CNA. N-a mai stat nimeni să observe că CNA nu are dreptul să se amestece în comentariul meciurilor, care e un produs editorial. Televiziunile s-au predat din instinct. Jenată și ea, CNA a revenit cu precizări: fraților ziceți cum vreți că e libertate! (2) Revista The One a eliminat de pe site un articol care a iritat-o pe Mihaela Rădulescu, pentru că i-ar fi rezumat neconform cariera.
În cazul dintre The Group – Publicis, avocații nu pretind jurnaliștilor doar ”ELIMINAREA de pe site-ul dvs a articolului mai sus menționat”, ci și ”Să ÎNCETAȚI publicarea oricăror materiale referitoare la The Group cu privire la aspecte similare (și nu numai), care sunt de natură să aducă grave prejudicii de imagine pentru The Group”.
Să o luăm de la lege. Conform unei decizii din 2014 a Curții Supreme, pagina personală de facebook este spațiu public, și nu spațiu privat. De altminteri, dacă Teddy Dumitrescu ar fi făcut afirmația în propria bucătărie, el nu putea fi dat în judecată. Tocmai esența publică a facebook îl expune pe Dumitrescu și îl obligă să probeze că The Group a beneficiat de licitații trucate de la Udrea, lucru pe care habar n-am cum îl va face.
Dar, cînd îl chemi în judecată pentru că te-a denigrat în public, nu poți pretinde, o secundă mai tîrziu, schimbarea naturii spațiului public, așa cum fac avocații de la ”Trăilă, Statuat, Almășan, Albulescu”. Și nu numai ei, că discut generic situația, nu personal.
În aceeași speță, spațiul nu poate fi public cînd îți convine și privat, atunci cînd îți dorești ca instanța să-l considere astfel. Ai pretenția să nu se vorbească în public despre ceea ce susții că te-a prejudiciat în public!
Ce a făcut Teddy Dumitrescu e ca și cum ar fi strigat într-un restaurant ”Zoltan Szigheti a furat!”. Aflat la o altă masă, Szigheti aude asta, după cum o aud cei prezenți, inclusiv un jurnalist. Cînd jurnalistul narează ce s-a petrecut, nu înseamnă că el își asumă punctul de vedere al lui Dumitrescu. Înseamnă doar că povestește ceea ce a văzut, auzit și aflat. Direct sau de la alții. În cazul acesta, ca să ieșim din cîrciumă, s-a aflat direct de pe pagina de facebook a șefului Publicis.
Din momentul în care afirmația a apărut pe facebook, spusele sînt publice și natura lor nu se schimbă, adică nu devin mai puțin sau mai mult publice, dacă le preiau tolo, pagina de media, CNN sau nu le preia nimeni. Că Dumitrescu și-a retras postul de pe facebook e treaba lui, asta nu înseamnă că n-a existat.
Ca sursă publică și în sens juridic, contul de facebook-ul lui Teddy Dumitrescu este egal cu tolo.ro și cu mediafax. E ca și cum Teddy Dumitrescu ar fi răspîndit fluturași la gurile de metrou, că toți am început așa meseriile. Cine s-ar fi putut gîndi că în 2015 vei acuza un ziarist dacă povestește purul adevăr și mai dă și o poză cu el? Trăim vremuri interesante.
Cît despre pretenția ca jurnalistul să publice doar ceea ce este adevărat, exact asta s-a întîmplat: e adevărat că cineva a postat pe facebook o afirmație despre altcineva? Este! Dacă e adevărată afirmația în sine, și nu întîmplarea afirmației, asta va trebui să probeze Teddy Dumitrescu în instanță. Însă ar fi împotriva libertății de expresie ca jurnalistul să publice doar declarații ale terților cărora el le-a stabilit valoarea de adevăr!
Situația este foarte clar tratată în jurisprudența CEDO.
”Cerința ca jurnaliștii să se distanțeze sistematic și formal de conținutul unei citări care ar putea insulta terțe persoane ori le-ar putea provoca sau ar aduce atingere onoarei lor nu se conciliază cu rolul mass media de a informa publicul cu privire la faptele, ideile sau opiniile existente în societate la un moment dat (cauzele Thoma c Luxemburgului, Radio France și alții c Franței)” din ”Limitele libertății de exprimare” de Bozeșan, Călin, Mihăiță, Militaru și Pană.
Exemplele din realitatea fizică sînt bune. Ca să nu ni se pară că lumea digitală are alte reguli, uite că apar manifestanții în fața Guvernului! Mulțimea înjură. Pe panouri scrie: ”Ponta e hoț”. În cazul în care am accepta ipoteza propusă în cazul Zoltan – Teddy, presa n-ar avea dreptul să relateze! De ce? Pentru că nu există o decizie judecătorească definitivă în care Victor Ponta să fi comis o infracțiune cu subiectul panourilor fluturate în piață.
Citește continuarea pe tolo.ro.
E nevoie de articole ca acestea care educa despre libertatea de exprimare. Lectiile astea nu sunt predate in scoli desi in viata reala sunt nenumaratele ocaziile cand poti avea de suferit daca gresesti fara sa stii ca o faci. Ma refer la postari pe blog, fb, atat de populare azi. Un set de articole ca acestea ar fi de folos pe Romania Curata.
Cu stima!
ei pot să interzică. ceilalţi – să nu respecte interdicţia.
mai departe, instanţa hotărăşte cine este îndreptăţit, conform legii, în respectivul conflict.
dacă afirmaţiile publicate au acoperire în realitate, atunci onor casa de avocatură se face vinovată de denunţ calomnios. dacă nu au – se plătesc daune.
@ barbu brailoiu: daune se vor plăti, eventual, de cel care a făcut afirmațiile respective în spațiul public, nu de către jurnalistul care le-a publicat