CONFISCAREA PRIMEI AVERI ILICITE, EXCEPTIE SAU O NOUA ERA?

Judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) au decis joi confiscarea unei parti in valoare de 4.081.676 lei (aproximativ un milion de euro) din averea fostului ministru al Economiei, Dan Ioan Popescu, pe care acesta nu a putut sa o justifice ca legal dobandita. Fostul ministru are dreptul sa atace acesta decizie cu recurs in 30 de zile.

Daca acesta decizie ramane definitiva, sotii Popescu trebuie sa vireze suma confiscata de instanta la bugetul de stat in termen de 30 de zile. In plus, ”judecatorii mentin sechestrul asigurator si obliga persoanele cercetate sa achite la bugetul de stat suma de 17.935 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentand onorariu de expert”, se arata in sentinta civila din 14 iulie 2011.

Hotararea instantei vine la capatul unui proces care a inceput in urma cu sase ani, in urma unei sesizari a procurorului general de la acel moment, Ilie Botos.

Precedent important pentru instantele din Romania

Laura Stefan, expert anticoruptie in cadrul Societatii Academice Romane (SAR), considera ca decizia instantei in cazul lui Dan Ioan Popescu este un precedent important intrucat confirma faptul ca averile nejustificate ale demnitarilor sau functionarilor publici pot fi confiscate in Romania chiar daca in Constitutie exista o prezumtie de dobandire licita a averii.

“Decizia ICCJ urmeaza legislatia in vigoare astazi si ultima decizie a Curtii Constitutionale care interpreteaza extrem de larg articolul 44, alineatul 8 din Constitutia Romaniei. Personal am sustinut inca din etapa de elaborare a legislatiei care sta la baza functionarii Agentiei Nationale de Integritate (ANI) ca exista posibilitatea confiscarii bunurilor pe care functionarii publici nu le pot justifica din perspectiva veniturilor lor legal obtinute pe durata mandatului. Decizia ICCJ confirma aceasta teorie si consolideaza dosarele pe care ANI le-a instrumentat si le-a trimis in fata magistratilor. Daca solutia va fi mentinuta si in eventuala cale de atac atunci putem spune ca ea reprezinta un precedent extrem de important pentru celelalte instante din Romania”, a precizat Laura Stefan.

Istoricul procesului

In 2005, fostul procuror general Ilie Botos a sesizat Comisia Speciala de Cercetare a Averilor de pe langa ICCJ cu privire la anumite discrepante intre veniturile si achizitiile fostului ministru Dan Ioan Popescu. Sase luni mai tarziu, Comisia de Cercetare a Averilor a admis cererea de verificare a lui Botos si a constatat ca in perioada 12 decembrie 2000 – 14 decembrie 2004 Dan Ioan Popescu si sotia sa, Elena Popescu, nu pot justifica legalitatea unor bunuri de 46.029.123.730 ROL, dobandite in perioada in care acesta a fost ministru, 12 decembrie 2000 – 14 decembrie 2004. Cauza a fost trimisa spre solutionare la ICCJ.

La data de 1 octombrie 2007, un complet format din trei judecatori a dispus inchiderea dosarului si ridicarea sechestrului asigurator de pe bunurile familiei Popescu. Numele celor trei judecatori: Florin Costiniu – presedinte, Carmen Sarbu si Constantin Branzan.

Parchetul a atacat hotararea la Completul de 9 judecatori. La data de 7 aprilie 2008, dupa doua termene, Completul de 9 a desfiintat decizia anterioara si a trimis dosarul la Sectia de contencios administrativ si fiscal a ICCJ pentru administrarea de probe si rejudecare.

Dupa 15 termene de judecata, la data de 30 iunie 2011, instanta a ramas in pronuntare si a amanat solutia pentru 14 iulie 2011. Prin sentinţa civilă 3932, ICCJ a admis sesizarea, constatand ca persoanele cercetate au efectuat cheltuieli nejustificate de 4.081.676,80 lei (950.000 de euro).

In timpul procesului, Dan Ioan Popescu a cerut recuzarea specialistului care a efectuat expertizele dispuse la proprietatile sale din Azuga.

Componenta completului care a decis azi confiscarea unei parti din averea fostului ministru: Emanuel Albu – presedinte, Iuliana Raciu si Carmen Ilie – judecatori.

Ce avere a strans DIP

Declaratia de avere a deputatului Dan Ioan Popescu, din decembrie 2006, mentiona urmatoarele:

– 5 apartamente in Bucuresti
– o casa de vacanta in Azuga
– 2 terenuri agricole in judetul Ialomita, in suprafata totala de 20 de hectare
– teren in Pantelimon (judetul Ilfov) in suprafata de 11.000 mp
– teren in localitatea Breaza in suprafata de 1.870 mp
– teren in Azuga in suprafata de 7.091 mp
– teren in localitatea Gruiu (Ilfov) in suprafata de 7.800 mp
– 2 terenuri in Bucuresti (intravilan) in suprafata totala de 10.000 mp.

Conform aceleiasi declaratii, DIP a vandut in 2006 un teren cu 300.000 euro (din care a primit doar un avans de 50.000) si avea in trei conturi bancare 120.000 euro si 100.000 RON. In acelasi timp, deputatul impreuna cu sotia aveau datorii la banci in valoare de 124.000 euro si 10 miliarde de lei vechi.

In 2006, Dan Ioan Popescu a castigat din salariu 44.000 RON de la Camera Deputatilor, sotia sa Elena a primit 417.000 RON, iar chiria apartamentelor le-a adus un venit de 52.000 de euro.

Citeste si despre: confiscarea averii, prezumtia de licit, averea ilicita, camera deputatilor, conturi bancare.


Articole cu aceeasi tema:
Baietii destepti de la Romelectro – peste 20 de milioane de euro, in doi ani din contracte cu statul
Nastase si Dan Ioan Popescu, acuzati de subminarea economiei nationale
Romania tara meritului genetic


Recomandări

2 thoughts on “CONFISCAREA PRIMEI AVERI ILICITE, EXCEPTIE SAU O NOUA ERA?

  1. nimeni

    Aceasta decizie este o interpretare gresita a Constitutiei… nu mai exista la noi prezumtia de nevinovatie… procurorul, tortionarul, politistul sau cine o fi nu trebuie sa dovedeasca nimic, ci cel acuzat ! Am revenit la metodele comuniste. Poate DIP o fi vinovat, dar cel care a instrumentat cazul trebuia sa gaseasca toti vinovatii, pentru ca daca s-au obtinut ilicit aceste sume atunci ele au fost obtinute in complicitate cu altii… dar pentru unii poate ca a fost prea complicat sa mearga mai departe !

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *