Mihai Goțiu

Blog de parlamentar – Mihai Goțiu: condițiile pe mediu pentru susținerea noului Guvern

Ce am agreat cu Costel Alexe – ministrul desemnat pentru Mediu, înaintea audierilor și voturilor din Comisiile reunite ale Parlamentului: măsuri pentru stoparea tăierilor ilegale de păduri, protejarea ariilor naturale protejate, respectarea și aplicarea legii în Parcul Național Semenic – Cheile Carașului, păduri virgine, protejarea animalelor, calitatea aerului și schimbări climatice.

Înainte de audieri, împreună cu colegii parlamentari, ne-am întâlnit cu Costel Alexe și am agreat un set de măsuri urgente care pot fi implementate de urgență în domeniul mediului, dacă Guvernul Orban va primi votul de învestitură. În timpul audierilor, Costel Alexe și-a asumat implementarea lor.

1. Păduri
a) SUMAL. Deblocarea situației actuale, repunerea în funcțiune a aplicației Inspectorul Pădurii și finalizarea tuturor modulelor SUMAL. Organizarea unei dezbateri publice pe această temă.
b) Alocarea de urgență a finanțării pentru Inventarul Forestier Național – ciclul 3.
c) Organizarea unei dezbateri ample asupra Strategiei Forestiere Naționale, care să analizeze îmbunătățirea mijloacelor de combatere a tăierilor ilegale și modernizarea metodelor de evaluare și de comercializare a masei lemnoase
d) Corectarea Ordinului de Ministru privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comisiei de atestare a operatorilor economici pentru activitatea de exploatare forestieră – readăugarea articolelor eliminate de guvernarea PSD-ALDE.
e) Punerea în aplicare a HG 1004/2016 cu privire la normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea masei lemnoase.

2. Păduri virgine
a) Obiectiv: 10.000 ha nou-introduse în Catalogul Pădurilor Virgine în 2020.
b) Dezbatere privind acordarea compensațiilor și a demersurilor necesare pentru includerea sumelor în ciclul finanțărilor europene 2021-2027.

3. Urși
a) Demararea proiectului de recensământ pe baze genetice al speciei.
b) Dezbatere publică privind cotele de intervenție și mecanismul de aprobare al lor.

4. Deșeuri
a) Repararea efectelor OUG 74/2018. Organizarea unei dezbateri cu toți actorii din domeniu, ca prim pas.
b) Reintroducerea taxei la groapă.
c) Oprirea proiectelor privind incineratoarele de deșeuri
Urgentarea punerii în aplicare a Strategiei Naționale privind siturile contaminate și potențial contaminate.
d) Reverificarea și respectarea autorizațiilor de mediu pentru depozitele de gunoi “ecologice”.

5. Arii protejate
a) HG pentru punerea în aplicare a limitelor rezultate în urma proiectului INSPIRE.
b) Aplicarea legii și rezilierea contractului Romsilva de administrare a Parcului Național Semenic – Cheile Carașului
Finalizarea dezbaterii publice legate de administrarea de către Romsilva a parcurilor naționale.
c) Rezolvarea situației Parcului Natural Bucegi și interzicerea construcțiilor pe Platoul Bucegilor.
d) Dezbatere privind acordarea compensațiilor și a demersurilor necesare pentru includerea sumelor în ciclul finanțărilor europene 2021-2027.

6. Calitatea aerului
a) Refacerea și extinderea Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului.
b) Adoptarea și punerea în aplicare a Legii Mirosurilor

7. Schimbări Climatice
a) Dezbatere publică privind oportunitatea și implicațiile declarării stării de urgență climatică în România.
b) Dezbatere publică privind actualizarea Planului Național de Acțiune privind Schimbările Climatice.

Acestea se adaugă celor din Acordul semnat între USR și PNL, integrate deja în Programul de Guvernare prezentat de PNL. Costel Alexe a primit aviz pozitiv, astăzi, în Comisiile reunite de Mediu ale Senatului și Camerei Deputaților, cu 23 de voturi ”pentru”, 5 ”împotrivă” și 5 ”abțineri”.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

3 thoughts on “Blog de parlamentar – Mihai Goțiu: condițiile pe mediu pentru susținerea noului Guvern

  1. Adrian

    La arii naturale protejate trebuie revăzută modalitatea de declarare ca atare, zone întregi fiind „băgate la compensare” fără nicio dezbatere (cu atât mai puțin dezbatere cu deținătorii de teren afectați) pentru a face loc unor proiecte prestabilite, mai mult sau mai puțin transparente, publice(teoretic) ori private. Caz școală: zone de protecție a râurilor mai mari formal adoptate (nu că s-ar respecta , nu că ar fi avut loc vreo dezbatere reală a planurilor de management) dar la afluenți, ba, deci, mai devreme sau mai târziu, betoane engross pe afluenți, în ciuda opoziției riveranilor (și a bunului-simț, aș adăuga).

    Problema de fond rămâne a proprietății. Proprietarul terenului riveran unei ape este și proprietarul apei, iar nu regia apelor, primăria, statul sau mai știu eu cine. Altfel, aceste din urmă entități inventează proiecte mai mici sau mai mari pentru satisfacerea unei clientele iar proprietarii sunt puși în fața faptului împlinit (și vegetația de pe maluri pusă la pământ). Și noi discutăm pe-aici diverse.

    Reply
  2. Succes!

    PLUS nu e partid-semnatar, doar USR? Și ce vor zice pesediștii plantați prin minister văzând că vin să-i execute foștii lor colegi din guvernarea tehnocrată? Cred că vor da fuga la frigider să scoată niște păstrăv afumat, ceva țuică „din teritoriu” și vor depăna amintiri. Apoi vor trece la treabă și vor descoperi ce greu este să schimbi atâtea legi îmbârligate, proceduri care durează, piedici neașteptate (dar binevenite) etc. etc. etc.
    Despre ANANP nicio vorbă?
    Despre consiliile științifice ale parcurilor în care apar și personaje parcă trase la sorți din publicul dintr-o gară?
    Despre facerea publică și gratuită a planurilor de management publicate în monitorul oficial bis (0,5 RON/pagină)?
    Despre scoaterea aberațiilor sovietoid-silvice din OUG 57?
    Despre cea mai fantezistă zonare a ariilor protejate din România, care nu se regăsește în nicio altă țară și-n niciun manual ori tratat de conservarea naturii?
    Despre apelurile de proiecte lansate vineri la ora 15.30, cu termen de depunere luni la ora 13.00 la sediul ministerului?
    Despre sărăcia parcă veșnică din comunitățile rurale de lângă ariile protejate? Despre compensațiile N2k?
    Despre filierele protejate de instituțiile statului de dus lemn din pădure până pe cheu la Constanța?
    Dacă n-ați intrat la guvernare acum și să fi solicitat doar atât: ministerul mediului, poate vă dă Dumnezeu curajul să cereți acest lucru în următorul guvern.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *