Horațiu Pepine

Condamnat la o decizie matură

Președintele nu iese victorios din această încercare. Dar el avea de ales între a da satisfacție unei categorii de suporteri cu aspirații insurecționale și a restabili credibilitatea instituțională a României.

Am aflat cu această ocazie că mulți oameni așteptau ca președintele să nu semneze decretul de revocare. Nu este clar în ce fel nu ar fi putut face asta, dar din amploarea reacțiilor decepționate de pe pagina Facebook a președintelui și inclusiv din reacția Laurei Codruța Kövesi s-a desprins cel puțin surpriza.

Nici șefa DNA nu se aștepta să fie revocată, căci altfel nu se explică declarația de presă de luni în care a ținut să spună, în primele fraze, că propunerea de revocare a ministrului de justiție ”nu a îndeplinit condițiile cerute de lege”. La sfârșitul săptămânii trecute, șefa DNA anunța pentru G4Media că nu intenționează să demisioneze și că nu și-a delegat atribuțiile. Șefa DNA lăsa impresia că încă își organizează rezistența.

De altfel, dacă luni Laura Codruța Kövesi vorbea despre ”ilegalitatea” procedurii de revocare, înseamnă că se aștepta ca președintele să conteste decizia Curții Constituționale, invocând, eventual, neîndeplinirea condițiilor legale de către ministrul de justiție. Cei care au urmărit în detaliu dezbaterea juridică știu că aceasta ar fi putut fi, teoretic, o cale de atac, dar atunci când a refuzat revocarea, președintele Iohannis invocase motive ”de oportunitate”, abandonând varianta atacului asupra ”formei”. Prin urmare, președintele nu mai avea nicio soluție. Toate argumentele au fost epuizate și totul fusese spus. Singurul lucru care mai ridica semne de întrebare era de ce amână președintele anunțarea unei decizii.

Mizase oare președintele Iohannis pe o fantasmatică revoltă populară, una care să schimbe toate datele problemei? Sau poate așteptase pur și simplu ca problema să se rezolve de la sine prin demisia șefei DNA? Ultima variantă pare cea mai probabilă. Aflând vineri, la finele săptămânii trecute, că șefa DNA nu doar că nu demisionează, dar că se pregătește să rămână, a fost nevoit să ia, în fine, o decizie.

Va fi contat și amenințarea suspendării? Să ne amintim, totuși, de modul categoric în care președintele a respins în vreo două rânduri posibilitatea să se ajungă acolo, ca dovadă că, în sinea sa, știa că revocarea șefei DNA nu mai putea fi împiedicată, sperând însă într-o turnură politică mai favorabilă. Toate declarațiile președintelui, pe care le-am și comentat de altfel, au lăsat impresia că, în cele din urmă, va respecta decizia Curții Constituționale. De altfel lumea a trecut cu prea mare ușurință peste afirmația președintelui că nu va amâna decizia ”până în luna octombrie”!

Președintele nu iese victorios din această încercare. Dar el avea de ales între a da satisfacție unei categorii de suporteri cu aspirații insurecționale și a restabili credibilitatea instituțională a României. Am auzit în ultimul timp destule îndemnuri la revoltă, la nesupunere civică care nu făceau decât să creeze haos și nesiguranță pe străzi fără niciun efect politic consistent.

S-a văzut de altfel că participanții la protestele antiguvernamentale sunt tot mai puțini, ca indiciu că societatea a devenit mai sceptică și că nu dorește să contribuie la o destabilizare masivă cu efecte imposibil de controlat. Zecile de mii de protestatari din februarie 2017 nu au plecat cu toții din țară, ci au înțeles, după o perioadă de surescitare, că în politica românească nu se dă o luptă între diavoli și îngeri și că aparențele înșală. Ca să poți întreține pe termen lung mobilizarea de anul trecut ar fi fost nevoie de eroi politici credibili cu un profil puternic care au întârziat să-și facă apariția. În plus motivațiile ”insurecției” s-au dovedit impure fiind într-o prea mare măsură partinice (anti-PSD) și nu suficient de idealiste. Idealul de puritate etică (lupta anticorupție) a părut prea adesea un alibi.

Se înțelege că, deși iese slăbit, președintele era condamnat la o decizie politică matură. Și apoi el va fi înțeles că cei care îl instigau până ieri la insurecție ar fi fost primii care să-l abandoneze în caz de eșec.


Deutsche Welle


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

3 thoughts on “Condamnat la o decizie matură

  1. m mircea

    Ce articol putea prelua din DW RomaniaCurata decit cel al lui H.Pepine???
    De ce nu au fost preluate opiniile politicienilor germani caci acelea nu sint subiective?

    Reply
  2. Tobby

    Credibilitatea instituțională a României? Restabilirea ei? Ăsta e banc de zis la reuniuni de oameni de afaceri occidentali, nu?
    Domnule Pepine, comiteți o mare greșeală (și perseverați, aproape cu fiece articol): judecățile din Germania (sau Franța) nu sunt transpozabile în România.
    Iohannis e un placid, incapabil de reacție curajoasă, îndrăgostit de scaun. Dacă este așa un jucător, cu reacție matură (de parcă v-ați aștepta la o reacție politică juvenilă!!!), cum a răspuns / răspunde mișcării PSD-ului de atac la vârful justiției? Care e mutarea lui (de același calibru, se presupune)? Niciuna.
    Poate-ar fi oportun să examinați posibilitatea ca nici Dragnea, nici Iohannis să nu fie generali ai două armate care se bat. Poate că sunt doar caporali din primul rând. Aici se bat alții.

    Reply
  3. Alexandrina Rada

    Ceea ce s-a petrecut in ultimii ani este pus in scena de binomul Partid -Securitate.
    Tot ce se petrece sau urmeaza sa se petreaca este numai, dar numai in folosul organizatorilor!
    Ceilalti, trebuie sa se pragateasca sa plateasca. Nota de plata va fi uriasa.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *