Frankfurter Allgemeine Zeitung: Răul nu e întotdeauna ceea ce pare a fi. România, un succes al luptei anti-corupție

Ceea ce se întâmplă în România, de câteva săptămâni încoace, poate fi citit în diferite moduri. Cine dorește, poate vedea în aceste evoluții o dovadă a faptului că admiterea țării în UE, în urmă cu zece ani, a fost o greșeală: Ce altceva să crezi despre o țară în care guvernul vrea să legalizeze printr-o ordonanță de urgență furtul din banul public până la limita de 45.000 de euro? Însă evenimentele pot fi interpretate, de asemenea, ca o consecință a unei povești europene de succes – una care este încă fragilă și în devenire, dar ușor de recunoscut.

Scandaloasa OUG 13 nu este doar o expresie a tupeului, ci și a unei disperări: ar fi fost gestul de eliberare pentru o castă de politicieni corupți care se află sub o presiune tot mai mare. Pentru că în România există un sistem judiciar independent, în mare parte, care funcționează fără considerații politice și are la dispoziție legi clare anticorupție. Mulți politicieni de frunte, printre care un fost prim-ministru și mai mulți miniștri, au fost condamnați în ultimii ani la închisoare. Sunt în lucru sau în curs de pregătire mii de dosare împotriva unor politicieni, manageri ai întreprinderilor publice sau altor persoane influente.

Instituțiile și legile de combatere a corupției au fost create în timpul negocierilor de aderare la UE, deoarece Bruxelles-ul a dorit să vadă acțiuni serioase pentru consolidarea statul de drept. Chiar și acele forțe care nu erau interesate de acest demers nu au îndrăznit să-i opună rezistență în mod deschis: Scopul aderării la UE a fost prea important – și speranța era mare ca după obținerea accesului la banii de la Bruxelles, totul să se rearanjeze în liniște, în interes propriu. De atunci are loc, în România, o luptă grea între cei care doresc cu adevărat să scape de corupție și cei care preferă doar mimarea demersurilor anti-corupție.

Rezultatul acestei confruntări este departe de a fi decis. Dar, succesiunea rapidă a hotărârilor în procesele spectaculoase de corupție din ultimii ani arată că balanța începe să se încline în direcția cea bună. Momentul de cotitură a avut loc, pesemne, cu cinci ani în urmă: PSD, partidul aflat și atunci la guvernare – o fuziune sub camuflaj social-democrat a unor rețele provenind din fosta nomenclatură comunistă – încercase, printr-un fel de lovitură de stat cu mijloace parlamentare, suspendarea şefului statului,Traian Băsescu, un preşedinte de altă culoare politică, precum și punerea sub control a justiției. Decisivă pentru eșecul acestui proiect în vara anului 2012 a fost intervenția Bruxelles-ului, care a cerut retragerea tuturor legilor și decretelor care contravin Constituției românești.

Dar progresele pe care România le-a făcut de la începutul negocierilor de aderare cu privire la statul de drept nu sunt meritul UE, ci al unor români: politicieni aparținând întregului spectru politic, activiști ai societății civile și avocați curajoși care au promovat schimbarea în ciuda tuturor adversităţilor. Și totuși, fără sprijinul din partea UE, șansele lor ar fi fost minime. Cu alte cuvinte, aderarea la UE a deschis șansa românilor de a se scoate singuri din mlaștină. Demonstrațiile din ultimele săptămâni confirmă faptul că aceasta este voința unei mari părți a populației.

Fără extinderea spre est a UE, nu doar României i-ar merge semnificativ mai rău – și vestul Europei s-ar afla într-o situație mult mai puțin confortabilă. Exemplul românesc ne arată în mod clar ce forțe s-ar fi impus în majoritatea țărilor din fostul bloc estic, dacă n-ar fi existat angajamentul UE. În cel mai bun caz, jumătatea de est a continentului ar fi devenit un biotop al regimurilor corupte și autoritare; dar s-ar fi putut transforma cu ușurință într-un hău al nelegiuirilor și conflictelor naționaliste fără ieșire. Nici măcar nu trebuie invocat scenariul marilor migrații intra-europene pentru a ne imagina ce impact destabilizator ar fi avut asemenea evoluții asupra Europei de Vest.

Lipsa de succes din Bulgaria, vecinul sudic al României, în lupta împotriva corupției, precum și regresele în materie de stat de drept și democrație în Ungaria și Polonia nu contravin acestui punct de vedere. Dar ele sunt dovada că succesele din ultimele două decenii și jumătate nu au apărut automat. Având în vedere rănile adânci produse de dictatura comunistă în societățile din Europa de Est și transformările rapide care au survenit apoi, pare mai degrabă un miracol cât de lin a avut loc schimbarea sistemului. Odată cu integrarea acestor țări, UE a preluat și problemele lor, dar, în același timp, a evitat amenințări existențiale. Acest fapt trebuie amintit neîntrerupt, într-un moment în care UE este pusă sub semnul întrebării și în vestul Europei.

Autor: Reinhard Veser / rcs
©Frankfurter Allgemeine Zeitung GmbH, Frankfurt am Main

Un comentariu publicat de Deutsche Welle


Recomandări

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *