1 Simion 2009-04-27 1. retragarea acreditarii universitatilor cu 0 si 1 stele. 2. punerea sub supraveghere a universitatilor cu 2 stele. 3. scoaterea la pensie a cadrelor didactice peste 65 de ani. 4. introducerea unei legi de interzicere a angajarii rudelor de orice grad in aceeasi universitate.
2 floricel spionul 2009-05-13 pt simion
daca s-ar aplica ce propui tu atunci ar dispare cu totul invatamantul superior din Romania sau cel putin in proportie de 85-90% deoarece, la ora actuala, invatamantul superior romanesc se constituie intr-un sistem mafiot bazat tocmai pe interese din care unele sunt cele de "clan", altele de putere, altele de bani si altele, nu vei crede, de sex gratuit. culmea este ca acest sistem mafiot cuprinde toate universitatile, Consiul National al Rectorilor, sistemul de justitie (judecatori,procurori,politisti), sistemul financiar (de obicei finantele publice locale mai putin ANAF), sistemul politic iar in frunte patroneaza Ministerul. tot culmea este ca, chiar daca este un sistem "asezat" nu este un sistem puternic pt ca nu are la baza o gandire unitara ci interese unitare. si atunci apare intrebarea: de ce sistemele informative ale statului roman nu l-au anihiliat? ca greu ar fi fost daca era condus unitar!! copiii de "acolo" stiu despre ce vorbesc! se stie foarte bine ca in aceste
3 BauBau 2009-05-13 Se pare ca vor sa modifice conditiile pentru conducerea de doctorate. Multi se bucura deja anuntandu-ne cum ii vor inscrie la doctorate pe cei care le cara servieta, le fac cumparaturile etc. Nu mai au bun simt. Deja vorbesc in gura mare.
4 MARIN CORVIN 2009-05-16 Universitatea Lucian Blaga în fata instantelor judecatoresti
Conducerea ilegală a Universităţii „Lucian Blaga”, urmărită penal pentru fraude, înşelăciune şi abuz în serviciu, se va confrunta cu executarea hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile care consacră ilegalităţile din alegeri şi de începerea procesului penal.
5 CORVIN MARIN 2009-05-16 Scorţos pe dinafară, „Gâgă” pe dinăuntru, avocatul ALEXANDRU Bacaci a rămas doar cu morga de personalitate cu care-i priveşte pe toţi „din pod”. Şi-a creat o imagine bazată mai mult pe mituri. În decembrie 2008 a împlinit 65 de ani, dar în unele acte ale Universităţii a fost întinerit cu un an (în fals...obiceiul casei!), pentru ca în Universitate să nu se ştie că vârsta nu-i mai dă voie să deţină funcţii de conducere.
6 MEDICINA DIN SIBIU 2009-05-18 ● Lumea medicala ieseana este din nou implicata intr-un scandal de proportii ● Scandalul a pornit in momentul in care 219 asistenti medicali din spitalele iesene au devenit studenti la Facultatea de Medicina Victor Papilian a Universitatii Lucian Blaga din Sibiu si nu au frecventat nici macar o zi cursurile acestei institutii de invatamant superior medical ● Conducerea facultatii sibiene a acceptat sa inscrie asistentii medicali la presiunile presedintelui OAMMR Iasi, Liliana Iordache ● Aceasta recunoaste ca un asistent medical se deplaseaza din cand in cand la Sibiu pentru a aduce cursurile pe CD si carti pe care le multiplica si le imparte cursantilor ● Revoltati de faptul ca celor 219 asistenti medicali li se permite sa obtina o diploma de asistent medical cu studii superioare contra unor sume de bani, prin invatamant la distanta, asistentii medicali studenti la UMF Iasi au sesizat Ministerul Sanatatii, Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii si chiar pe presedintele
7 RECTORUL OPREAN AMENINTA 2009-05-18 Problemele profesorului universitar Emil M. Popa , de la ULB SIBIU ,iau amploare, după ce a vrut să candideze la rectorat, împotriva actualului rector, Constantin Oprean. Popa primeşte aproape zilnic apeluri de ameninţare cu moartea. Şirul lor a început în urmă cu o săptămână, când profesorul a primit un apel de pe un număr privat. "Era în jur de ora 11-12, când a sunat telefonul. Am răspuns şi au început ameninţările: >. Apoi a urmat un şir de înjurături. Bineînţeles că am rămas uimit şi nu ştiam ce să cred", povesteşte Emil Popa.
Apelurile cu număr privat au continuat pe tot parcursul săptămânii trecute. Textul de ameninţare folosit de apelant era acelaşi. Sătul să fie ameninţat şi înjurat, Popa a refuzat să mai răspundă la apeluri. "Câteodata suna şi de trei ori pe zi, dar la un moment dat n-am mai răspuns. În total au fost cam zece apeluri. Acum văd că s-a mai potolit, i-am zis că îl dau pe mâna poliţiei. Eu cred că era ci
8 PROFESORII DE LA ULB SIBIU 2009-05-18 Stimată doamnă ministru,
Având în vedere Sentinţa nr. 1277/04.07.2008, a Tribunalului Cluj, rămasă definitivă şi irevocabilă, prin Decizia civilă nr. 2573 din 10.11.2008 a Curţii de Apel Cluj, investită cu formulă executorie, pe care v-o anexăm, şi respingerea acţiunii în anulare introdusă de Universitatea „Lucian Blaga" din Sibiu, vă solicităm:
Anularea Ordinului 3.555/25.03.2008 al Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului de confirmare în funcţia de rector a prof dr. ing. Oprean Constantin şi destituirea acestuia pentru ocuparea ilegală a funcţiei.
Anularea în întregime a alegerilor din Universitatea „Lucian Blaga" din Sibiu, desfăşurate în perioada ianuarie - martie 2008, ca urmare a prezenţei în Senatul U.L.B.S., în Consiliile facultăţilor şi în funcţii de conducere a zeci de cadre didactice care au ocupat poziţiile în calitate de „membri de drept" sau care au fost numiţi în funcţie de rectorul ilegal ales. Toat
9 PROFESORI UNIVERSITARI DE LA U 2009-05-18 MEMORIU JUSTIFICATIV AL ACŢIUNII PREALABILE Stimată doamnă ministru, Textul prezentului memoriu exprimă dezamăgirea noastră şi a numeroşi alţi colegi care nu au curajul să protesteze public, faţă de atitudinea complicitară a domnilor miniştri Mircea Miclea, Mihai Hărdău, Mihai Adomniţei şi Anton Anton, care nu au luat nici un fel de măsuri faţă de sesizările noaste anterioare, nici măcar nu ne-au răspuns sau nu ne-au contactat pentru clarificarea nor probleme deosebit de grave şi importante.
Suntem un grup de profesori universitari care, individual sau în grup, în mod repetat, am sesizat, prin diverse memorii, abuzuri, ilegalităţi şi fraude comise la Universitatea „Lucian Blaga" din Sibiu, mai ales de către rectorul ilegal în funcţie, Oprean Constantin. Nu s-au luat nici un fel de măsuri, nici de către conducerea ULBS şi nici de către organele abilitate, în primul rând de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Audituî rea
10 CORUPTUL OPREAN SPRIJINIT DE A 2009-05-18 Ieri, articolul publicat in cotidianul Buna Ziua Iasi, intitulat "Scandal de proportii in lumea medicala", a fost inaintat consilierilor din cadrul cabinetului ministrului Educatiei, Cercetarii si Inovatiei ● "Articolul a fost trimis consilierilor din cadrul cabinetului ministrului. Acolo se va lua o decizie", a declarat Daniel Tomoni, consilier in cadrul Biroului de presa la Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovatiei ● 219 asistente medicale din spitale, studente la Facultatea de Medicina din Sibiu, nu s-au prezentat nici o zi la cursuri, iar acestea le-au fost trimise pe CD ● Rectorul universitatii sibiene, prof. univ. dr. ing. Constantin Oprean, a refuzat sa isi exprime punctul de vedere vizavi de aceasta situatie
11 S. Mehedintu 2010-01-01 Scoaterea la pensie a profesorilor universitari de peste 65 de ani care au dezvoltat un sistem corupt, clientelar, nepotism, mita, agresiuni sexuale asupra studentelor, invatamant universitar de cumetrie, salarii de cate o suta de milioane. Ar duce la reducerea cheltuielilor bugetare cu o treime.