Alina Mungiu-Pippidi

Coalitia bunului-simt

Cine e in spatele arestarilor din fotbal si mafia imobiliara pe care le vedem zilele acestea? Raspunsul la intrebarea asta e viciat chiar de forma in care e formulata. Nimeni nu are interese atat de diverse incat, ca un popicar exceptional, sa dea jos dintr-o lovitura un magnat ca Puiu Popoviciu, un cap al lumii interlope ca Gigi Becali si o retea consolidata din mafia sportiva, unde trucarea rezultatelor este norma, iar jocul corect – exceptia. Diversi pot incerca sa profite de situatie si diversi se pot compromite referindu-se la ea. Traian Basescu a facut ambele, amestecand interventia adecvata cu gafa, aratand ca nu este el papusarul. Nici nu ma indoiam: contrar a ceea ce acrediteaza diversi imbecili pe diverse canale, Daniel Morar si Codruta Kovesi sunt niste agenti autonomi: mai mult, feluriti procurori sub rangul lor sunt destul de autonomi la randul lor, ceea ce nu inseamna neaparat impartiali: au si ei relatii, valori, vulnerabilitati.

Se intampla ceea ce am sperat: ca in Italia sau in Franta, a venit momentul istoric in care magistratura se emancipeaza de sub controlul politic. Avem deja si judecatori amenintati cu moartea, poate sa para sinistru, dar e de fapt un semn pozitiv (noi, ziaristii, primim de mult amenintari cu moartea, asa ca welcome to the club). Incepem sa avem magistratura cu putere si, oricate laturi s-ar turna de catre comentatori sau oameni politici pentru a eclipsa aceasta evolutie si a o face una cu malul cotidian, ea ramane.
E greu sa extragi orice din mal la noi. Uite cum povestea democratiei avortate din Republica Moldova devine un pretext pentru noi valuri de campanie electorala. Cum am mai spus si altadata, suntem niste provinciali cu influenta externa zero: daca aduni putinele reactii de sprijin din Occident, ele au venit, toate, pe canale neguvernamentale. Unde sunt politicienii populari sau socialisti care, trasi de ai nostri de maneca, sa zica o vorba despre arestarile din Moldova?

Daca am cuantifica influenta europeana a partidelor noastre zilele acestea, nu ne-ar placea deloc ce vedem. In schimb, competitia pentru cine e mai patriot infloreste intre candidatii prezidentiali. si din cauza ca analistii de presa sunt, la randul lor, lipsiti de bun-simt – pierd vremea punand la indoiala lucruri care se pot verifica, de exemplu popularitatea lui Basescu in Moldova, care e mare –, pierdem, ca de obicei, esentialul si ne afundam in mahalaua voroniana. Daca insa am fi semnat tratatul mai demult si nu l-am fi avut pe baricade pe dl Teodorescu, compromis prin declaratiile lui stupide privitoare la Tratatul de la Paris, aveam macar o pozitie mai decenta acum. Ca, daca sunt occidental, iertati-ma, nu ma intereseaza decat faptele. De ce nu are Romania tratat bilateral, asta e fapt. si asta slabeste pozitia noastra in a arata cu degetul la brutalitatile lui Voronin si Greceanu.

Motivul principal pentru care oamenii nostri politici nu rezolva mare lucru este ca le lipseste cu desavarsire interesul pentru problema in sine. Pogea o avea el defectele lui, dar macar are pasiunea a ce face. E o exceptie pozitiva in peisaj. In rest, numai imaginea ne doare, fondul – nimic. Ideea ca legatura intre cele doua e foarte serioasa, nu un balon umflat de presa din nimic, nu prinde la clasa noastra politica. Dar de ce ar fi ea superioara acestei gloate informe pe care o vezi la televiziune comentand fara sa clipeasca despre Rusia, impozite, UE si Obama, cu o incompetenta egalata numai de tupeu? Am impresia ca se face un transfer al lipsei de bun-simt intre cele doua categorii, facatori si comentatori, care dauneaza ambelor parti.

Am crezut ca nu vad bine zilele astea cand am dat peste Elena Udrea, care argumenta ca lumea n-a murit la Revolutie ca sa fie Radu Duda presedinte. Ce profund adevar. Dar nici nu cred ca a murit careva la Revolutie ca sotul doamnei Udrea sa faca profit 300% de la un regim la altul, nici ca ea sa faca aceasta frumoasa cariera politica numai pentru ca isi scoate pantofii si ramane in ciorapi la locul de munca cu atata usurinta, nici ca sa avem o noua beizadea la nici douazeci de ani dupa Nicu Ceausescu (care, mai abil, nu ameninta cu sanctiuni in partid, cum vad ca face dra Basescu cu cei care o irita). Cum pot deschide oamenii astia gura fara sa le dea prin minte ca nu sunt cei mai potriviti oameni sa vorbeasca despre asemenea lucruri? Radu Duda si-a comandat singur o piesa, ca altfel nu il distribuia nimeni. Nu a avut aprobarea regelui, oare nu era mai decent sa se abtina? Ti-ai gasit! Gigi Becali nu se jeneaza sa se compare cu Isus Hristos.

Adrian Nastase, pe care l-am zarit zilele astea, se tine dupa Geoana, mai ales cand e presa de fata, si se asaza strategic ca sa intre in raza camerei de luat vederi. Emilian Cutean a mai lasat ceva prin sertare la revolutionari in precedentul sau mandat si nu poate fi intrerupt nici de DNA sa isi termine treaba. Biroul Resurse Umane de la Guvern, ala care de fapt nu exista, a uitat sa sune la DNA la fiecare numire, ceea ce e o profunda eroare, avand in vedere ca sansele celor numiti in vreo functie de a fi anchetati de vreun organism al statului sau implicati in vreun scandal sunt mult mai mari comparativ cu un esantion oarecare al populatiei.

Peste toate defectele se suprapune, mai nou, unul mult mai grav: partizanatul. Partizanatul prosteste, oculteaza si ultimele resturi de bun-simt. Sa va spun un secret: daca ce se intampla in Republica Moldova conteaza (pentru ei), ce se intampla la noi in politica nu are mare importanta (pentru noi). In UE am intrat, imprumutul FMI de stabilizare l-am luat, nu mai conteaza cine castiga alegerile. Conteaza insa climatul vietii noastre publice, capacitatea noastra, ca societate, de a controla asemenea aberatii, de a sanctiona personajele fara bun-simt, de a avea un minimum de decenta publica. Chem la crearea unei coalitii transpartinice si transideologice in acest sens. Ne e mai necesara decat orice alta coalitie in acest moment.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Coalitia bunului-simt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *