Cioloș vrea să liniștească strada. Corina Șuteu, în locul lui Vlad Alexandrescu la Ministerul Culturii și promisiunile premierului

Vlad Alexandrescu va fi revocat până la urmă din funcția de ministru al Culturii de către premier. Dacian Cioloș a trimis deja președintelui Klaus Iohannis cererea de revocare a lui Vlad Alexandrescu, precum și nominalizarea Corinei Șuteu în locul acestuia, după cum se arată într-un comunicat de presă al premierului.

”Am trimis astăzi domnului preşedinte Klaus Iohannis propunerea pentru numirea în funcția de ministru al Culturii a doamnei Corina Şuteu, în dorinţa de a continua procesul de reformă”, explică premierul în comunicatul de presă.

Corina Șuteu este în prezent secretar de stat la Ministerul Culturii și se ocupă de politici și strategii pentru cultură. Între 2006 și 2012, Corina Șuteu a fost director al Institutului Cultural Român de la New York. Nominalizarea acesteia nu este o noutate, Corina Șuteu fiind preferată chiar de Vlad Alexandrescu pentru a-i lua locul în vederea continuării reformelor pe care ministrul le-a început la Ministerul Culturii.

Revocarea lui Vlad Alexandrescu vine în contextul în care astăzi erau anunțate proteste de susținere a acestuia în mai multe orașe, precum București, Cluj, Timișoara. De altfel, ministrul Culturii a declarat că nu va renunța la funcția de ministru decât în favoarea Corinei Șuteu, în caz contrar anunțând că va aștepta să fie revocat din funcție.

***

UPDATE: Mesajul lui Dacian Cioloș, pe Facebook, legat de revocarea lui Vlad Alexandrescu și propunerea pentru funcția de ministru al Culturii a Corinei Șuteu:

”Am propus astăzi domnului Președinte revocarea domnului Vlad Alexandrescu din funcția de ministru al Culturii și numirea doamnei Corina Șuteu în această funcție.

Nu am să revin asupra acestei demiteri, pentru că modul în care un ministru operează și reacționează într-o situație de criză cum este cea de la Opera din București este decisiv pentru capacitatea și credibilitatea sa de a-și gestiona domeniul și de a soluționa ulterior situații similare într-un mediu profesional cum este cel al culturii. Regret totuși că am ajuns aici și mai ales regret modul în care domnul Alexandrescu a înțeles să-și încheie mandatul. Dar țin să-i mulțumesc pentru inițiativele bune pe care le-a avut în acest guvern și doresc să confirm interesul și determinarea de a continua procesul de reformare a acestui sector prin numirea doamnei Șuteu, pe care o cunosc de mai multă vreme și care a lucrat la programul de reforme al ministerului culturii.

Voi cere noului ministru să se gândească rapid la un cadru legislativ care să permită unor instituții cum este Opera Națională să combine abordarea de repertoriu cu cea de program și să se deschidă spre colaborări internaționale, oferind și valorilor din România un statut social și financiar echilibrat în raport cu calitatea muncii lor.

Vom continua cu inițiativele de subscripție publică pentru Cumințenia Pământului, proiect pe care l-am susținut activ încă din momentul în care guvernul a decis să invoce dreptul de preempțiune.

Doresc să fiu foarte clar: prin decizia pe care am susținut-o la sfârșitul anului trecut, Roșia Montană a devenit un sit de patrimoniu național categoria A, inclus în lista indicativă a României pentru patrimoniul mondial UNESCO și așa va rămâne. Așa cum i-am spus și domnului Alexandrescu atunci când a luat această decizie, trebuie să mergem mai departe de această protecție și să oferim localnicilor alternative viabile de dezvoltare.

Imediat după alegerile locale intenționăm să venim cu câteva idei în acest sens.

Pe de altă parte, reformele în domeniul patrimoniului, al cinematografiei, vor fi continuate.”


Recomandări

One thought on “Cioloș vrea să liniștească strada. Corina Șuteu, în locul lui Vlad Alexandrescu la Ministerul Culturii și promisiunile premierului

  1. contributor

    Tarot
    Ciolos a tras cartea Judecăţii. Alexandresu pe cea a Morţii. Noi avem “decât” cartea Spânzuratului.
    De din afară (şi mai ales fără a cunoaşte, din fericire, detaliile picante ale puterii) Ministrul Culturii merita o ultimă îngăduiţă. Pare-se că Meseria, în acest guvern, se învaţă din mers şi Ciolos însuşi n-ar fi trebuit să o uite. Dacă vreodată va candida la funcţii înalte, personal, nu-l voi uita şi-l voi boicota tocmai pentru acest joc ambigu şi fără prestanţă pe care-l practică cu o molciune greu de suportat în urgenţele de care România are nevoie.
    Ciolos nu este, clar, un mare Prim Ministru, în ciuda veleităţilor sale, nu neapărat afişate dar vizibile în acţunile-i de pînă acum.
    Ex-Ministrul Culturii, după cele citite ici şi colo, avea aerul unui om ce voia să facă ceva. Nu că ar fi fost un mare manager. Calităţile marilor manageri sînt înnăscute şi nu pot fi învăţate. Dar iniţiativele-i păreau bune (şi chiar sînt bune). Cacofonia de la Operă i-a fost fatală, dar avea, cred eu, dreptul la o primă şi ultimă clemenţă. ïn paranteză, ar fi interesant de ştiut cam cine va fi tras frănghiuţele conflictului şi în ce direcţie.
    Ciolos, să-şi aducă aminte, prostiile sale, cu listuliţe penibile şi prea des schimbate în dimineaţa propriiloe sale debuturi şi cu miniştrii de carton (ca la…Operă). Într-o funcţie ce ar fi cerut o îndrăzneală mult mai mare decât şi-o manifestă, şi cu toate ezităriile sale, penibile chiar cînd vrei să pari om de dialog, nu putem concluziona la o evoluţie mult mai bună decât nefericitul Ministrul al Culturii..
    Jocurile din culise sînt probabil, la fel de mediocre ca şi calitatea protagoniştilor. C-ar fi vorba de Iohannis sau Ciolos, cam tot pe acolo ne situăm. Cît despre ceilalţi… politicieni… Un artefact vătămător de istoriei.
    Zarurile sînt aruncate şi, sincer să fiu, nu prea văd roz viitorul imediat al României.
    De la opincă şi pînă la vlătică toti sînt o apă şi un pămînt.
    Ne-o fi blestemat vreo ursitoare la facerea lumii.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *