Cine e liderul nascut din Piata Universitatii, Claudiu Craciun?

MC-ul de la Universitate, Claudiu Craciun: „Ce se intampla in Piata Universitatii este o miscare tectonica a cetatenilor care provoaca toate formele de organizare din societatea romaneasca”.

„Prima oara mama mi-a spus sa nu ma duc, a doua oara mi-a spus sa am grija, a treia oara nu mi-a mai spus nimic. Stia ca oricum o sa ma duc”, spune Claudiu Craciun, cel pe care multi il cunosc ca portavocea din Piata Universitatii. „Multi dintre prietenii mei ma admira pentru persistenta si am parte de un climat general de sustinere din partea colegilor, studentilor, amicilor, desi nu toti sunt de acord cu modelul de protest”, spune Claudiu intr-un interviu acordat Romaniei Curate. Am ales sa nu publicam intrebarile, ci mai degraba sa structuram pe capitole gandurile si opiniile acestui om care vorbeste despre noul fenomen Piata Universitatii, despre societatea civila “dezorganizata” care invata zilnic, pe frig si ninsoare despre ce inseamna ori ar trebui sa insemne VOCEA DE CETATEAN.

Claudiu Craciun este doctor in stiinte politice si lector universitar la Catedra de Stiinte Politice si Studii Europene a Facultatii de Stiinte Politice a Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative (SNSPA) din Bucuresti. A fost presedintele Asociatiei Internationale a Studentilor in Stiinte Politice, presedinte al Societatii Globale a Studentilor si Tinerilor Profesionisti Romani si membru al Comitetului Executiv al Retelei Europene de Stiinte Politice. De doi ani este si consultant in domeniul politicilor publice si managementului public.

„Am facut facultatea la Stiinte Politice la SNSPA, dupa aceea am inceput doctoratul tot la SNSPA, l-am terminat in 5 ani. In 2007 am obtinut titlul de doctor in stiinte politice. Dupa aceea am plecat la un stagiu de relaxare la London School of Economics pentru un master intr-un domeniu pe care nu-l aprofundasem, „Politica Europeana”, si cu ocazia aceasta m-am conectat la literatura de specialitate, iar chestiunea europeana a ramas pentru mine un studiu de cercetare dupa aceea.

Nici acum nu stiu de ce ma pasioneaza stiintele politice. Pe de o parte ma pasioneaza incercarea de a descrie si explica lucruri. In acelasi timp este si un instinct de a schimba. Si sunt undeva prins intre cele doua, de a fi oarecum indepartat de fapte, de realitati, pe de alta parte de a incerca sa le schimb. Si Piata Universitatii mi-a dat sansa sa-mi cultiv vocea de cetatean, care nu prea avea cum sa razbata la suprafata la orele de curs.

Predau studentilor de la SNSPA Stiinte Politice, politica comparata si organizare de partid.

Studentii de la universitar simt schimbarile cele mai importante. Vin din liceu cu multe prejudecati, se simte diferenta de background, de educatie, de gradul de expunere la informatii si timp de trei ani noi speram sa-i egalizam ca interes, ca modalitate de exprimare si sper ca reusim sa-i punem pe un traseu sa-i facem mai toleranti, chiar mai deschisi decat atunci cand au venit in facultate. Cred ca acesta este marele avantaj al unei facultati de stiinte sociale aplicate cum este a noastra, nu pregatim numai buni profesionisti, pregatim si buni cetateni.

Cum mi s-au parut tinerii din Piata Universitatii.

Diversi. O multime de culturi si subculturi, de la cultura studentilor, putin cinica, dar totusi implicata, pana la cultura tinerilor ultrasi care instinctual apreciaza libertatea si lipsa autoritatii, dar care isi gasesc destul de multe motive sa se simta solidari. Tineri care nu sunt studenti, dar sunt la inceputul carierei. Tineretul din Piata este la fel de divers ca grupul intreg din Piata.

Prima seara.

In prima seara am vazut la televizor evenimentele. Nu stiam ce sa cred, erau niste suporteri, erau si niste protestatari, erau revolutionari si mergeam spre centrul vechi sa ma intalnesc cu prietenii. Si m-am oprit la protest. Si de-atunci n-am mai plecat, de patru saptamani. Am mai ramas acolo, eram oarecum nelamurit, atmosfera era tensionata, jandarmeria ne-a evacuat chiar in seara aceea, ne-a fugarit pana la Centrul Militar National. Si pe mime m-a montat energia aceea, chiar energia negativa degajata de fortele de ordine. Si-a doua zi, duminica am revenit cu un megafon, nestiind ce-o sa fac cu el, dar mi-a fost clar ca portavocea poate sa ajute Piata. Si a ajutat-o incercand sa preia mesajele celor de acolo. Incet-incet asta s-a transformat intr-un rol putin institutionalizat. Oamenii din fata de la Arhitectura refuza statiile, refuza tot ce inseamna autoritate. Le place portavocea deoarece este manuita nu numai de mine, de oameni care sunt dintre ei, si n-au agende ascunse si sunt acolo sa fie impreuna si nu sa ii tempereze sau sa-i manipuleze.

Sloganurile care mi-au placut cel mai tare.

Sunt atat de multe. In fiecare seara este unul nou. Protestul acesta pe langa faptul ca e inedit, neasteptat e si cel mai creativ protest la care am participat vreodata. Se inventeaza intre o comunicare geniala intre cei care au idei mai bine formate despre politica, economie, societate si tinerii suporteri care le preiau si le transforma in cantece. Recent prietenii nostri au fost in Centrul Vechi la o actiune de sensibilizare si unul dintre ei a venit cu un slogan: „Tineretul n-a murit, e prin pub-uri ametit.”

Spatiul de la Arhitectura.

Il percep cu totul altfel. Inainte treceam si nu eram atent la oameni, nu-l percepeam ca pe un spatiu in care sa ma opresc, sa ma uit in jurul meu si sa fiu atent la ce se intampla. Acum pentru mine si pentru multi altii, Piata Universitatii este un spatiu mai familiar, un spatiu in care nu te temi sa interactionezi, in care nu te temi sa te aduni, chiar daca jandarmeria vine si-ti spune ca nu ai dreptul sa te aduni acolo. Ai dreptul sa te aduni oriunde vrei tu, Constitutia spune acest lucru. E un spatiu mult mai familiar si a inceput sa recapete din valoarea simbolica pe care o pierduse.

Nu sunt un protestatar de profesie.

Am mai participat la nenumarate proteste. De cate ori am avut ocazia si-am fost in Bucuresti, si era o cauza buna, am participat: protestele impotriva Rosia Montana, la proteste in fata Palatului Parlamentului impotriva violentei in familie, impotriva construirii catedralei neamului din fonduri publice. Si-mi aduc aminte de un protest mai mare in 2000 cand impreuna cu alti lideri ai societatii civile am organizat un mars pentru normalitate. Numai normalitate nu era atunci pentru ca erau alegeri si aveam de ales intre Corneliu Vadim Tudor si Ion Iliescu. Numai normalitate nu era atunci, a trebuit sa facem o alegere imposibila. Am ales ca de obicei raul cel mai mic.

De ce nu s-a iesit in strada atata vreme.

Ar merita un studiu de specialitate, e o intrebare mult prea grea. Cred ca am pierdut cu totul spatiul public si spatiul politic, sau am mutat dezbaterea la televizor. Televizorul da iluzia participarii, dar nu este participare. In al doilea rand ne-am obisnuit sa ne adunam in spatii private, precum mall-urile unde nu suntem cetateni, suntem consumatori, si avem de to
ate acolo de la cinema-uri pana la gradinite, restaurante. Practic mall-ul este Romania, am putea trai fericiti pana la adanci batraneti in mall, intr-un mediu artificial si comercial, uitand ca suntem cetateni. Intr-un fel ne recuperam viata publica de la televizor si din mall o aducem in Piata, acolo unde interactionam in calitate de cetateni. Cred ca aveam nevoie si de o scanteie, ne trebuia un eveniment care sa ne aduca pe toti. Si acest eveniment a fost Raed Arafat, cu niste mici violente, mici tensiuni. Ma bucur ca s-a intamplat acum si nu a trebuit sa mai asteptam un an, doi, trei, sapte.

Mass-media s-a concentrat foarte mult in primele zile asupra violentelor. In acelasi timp a ignorat prezenta multor oameni care erau acolo sa protesteze si intr-un fel a ajutat la deturnarea protestelor. Pentru ca stim ca acele violente au fost provocate de agenti infiltrati, agenti provocatori nestiind cine sunt acestia. Acesta a fost primul pas.

Al doilea pas a fost cel al prezentarii protestatarilor ca si cum ar fi niste personaje, ca la un circ, ca la un fel de panoplie. A fost un fel de redescoperire a societatii romanesti prin ochii mirati ai televiziunilor care au ales intotdeauna personaje mai pestrite pana cand s-au individualizat niste voci care sa dea un mesaj mai coerent. In continuare televiziunile stau pe partea cu Teatrul National, pentru ca acolo au loc de parcare.

In timp ce la Arhitectura protestul este destul de coerent si popular, articulat si frumos, dansii stau in continuare la TNB pentru ca acolo au carele lor. Daca e adevarat, mi se pare sugestiva comoditatea cu care se trateaza evenimentele. Noi incercam sa atragem atentia ca Piata nu e acolo.

Demisia premierului Boc.

A fost necesara dar nu suficienta. Nu Emil Boc este responsabil pentru politicile Romaniei, pentru deciziile majore. Cine spune asta se inseala. Responsabil este un singur om, Traian Basescu, cel care reprezinta Romania la Consiliul European. Cel care conduce Romania, trebuie sa-si asume responsabilitatea si sa-si dea demisia. Avem doua variante: fie va fi un proces de criza politica, economica, sociala prelungita care s-ar putea derula pe mai multe luni, si care s-ar putea sfarsi cu o demitere a lui Traian Basescu. Pe de alta parte am putea sa asistam la un gest de onoare din partea unui presedinte care oricum este ilegitim inclusiv sondajele pe care le comanda dansii arata asta. Si-ar putea sa-si dea demisia. Si-atunci vom avea si alegeri prezidentiale anticipate.

Ce-mi place cel mai tare in piata.

Imi place ca ne intalnim acolo oameni care de obicei n-aveam nimic in comun. Oameni cu care dupa ce vorbesti, iti dai seama ca ai putea avea ceva in comun chiar daca nu ai acelasi limbaj. Imi place starea asta de comunicare, toata lumea e minoritara in Piata, toata lumea se simte putin marginala, e o stare de nemultumire, alta de optimism. Unii sunt mai radicali, altii mai optimisti.

Ne incalzim, avem prieteni care ne aduc ceaiuri, avem automate de ceaiuri, cantam si ne-am dat seama ca suntem mult mai rezistenti la frig. Nu mi se pare ca e o performanta fizica extraordinara, mi se pare ca e mai degraba o performanta emotionala, intelectuala, e o performanta a spiritului.

Un politician pe care-l remarc.

Antanas Mokus, fostul primar al Bogotei, un tip interesant, sincer pana la a fi surprinzator. Un universitar care a reusit sa transforme un oras violent intr-un oras normal pentru istoria si standardele Columbiei.

Cum mi se pare societatea civila din Romania.

Mi se pare oarecum impartita in doua. Si cred ca asta este mesajul Pietei: avem pe de o parte o societate civila care se profesionalizeaza si e bine ca se profesionalizeaza in toate directiile posibile. fie ca vorbim de directia, civica, ecologica, cea din sfera serviciilor sociale. E un semn de normalitate profesionalizarea societatii civile in sensul acesta restrans.

Pe de alta parte avem o societate civila dezorganizata pe care o vedem tasnind din cand in cand in fata, cum este cea din Piata Universitatii care este epicentrul societatii civile dezorganizate, este dezorganizata si diversa si este si mai puternica in acelasi timp, pentru ca nu poate fi cooptata, nu poate fi profesionalizata, nu poate fi inclusa in ierarhii. Ce se intampla in Piata Universitatii este de fapt o miscare tectonica a cetatenilor care provoaca toate formele de organizare din societatea romaneasca.