Deputaţii
din Comisia de Regulament au decis, prin vot, drept inadmisibilă
solicitarea procurorului general privind reluarea votului asupra
cererii de începere a urmăririi penale a lui Adrian Năstase în dosarul
Zambaccian 1, punctul de vedere al forului urmând să fie trimis
Biroului Permanent, scrie NewsIn. Votul de respingere a venit din partea PSD-PNL si UDMR.
Deputaţii PSD, PNL,
UDMR şi cel al minorităţilor naţionale au susţinut inadmisibilitatea
cererii procurorului general Laura Codruţa Kovesi, arătând că motivul
de reluare a votului oferit de Kovesi, anume declararea drept
neconstituţională a Regulamentului pe baza căruia deputaţii au acordat
primul vot în dosarul Zambaccian 1, nu este în concordanţă cu
prevederile legii de funcţionare a CCR. Aceştia au subliniat că
deciziile Curţii Constituţionale au efect doar pentru viitor.
Preşedintele
Comisiei, Iustin Cionca-Arghir (PDL), a fost singurul membru care a
votat pentru admiterea cererii. El a susţinut că forul pe care îl
conduce a fost sesizat în mod eronat de conducerea Camerei Deputaţilor
şi că nu există vreo obligaţie a Comisiei de a elabora un raport pe
această temă, apreciind că deputaţii jurişti sunt cei care ar trebui să
se pronunţe asupra solicitării procurorului general.
În
replică, udemeristul Mate Andras a subliniat că deputaţii din Comisia
de Regulament trebuie să dea o interpretare asupra admisibilităţii sau
inadmisibilităţii cererii lui Kovesi, iar Comisia juridică este cea
care judecă pe fond problema. De aceeaşi părere a fost şi
social-democratul Bogdan Niculescu Duvăz, care a spus că, potrivit
articolului 228 din Regulamentul Camerei, atunci când se ivesc
interpretări diferite pe marginea unui text din Regulament, Comisia
este cea sesizată. Acesta a amintit că, dacă se va relua votul asupra
dosarului lui Năstase, atunci ar trebui ca toate numirile din 1995 până
în prezent să fie declarate nule. "Nu e cazul să mai votăm, Parlamentul
s-a mai pronunţat odată" a spus social-democratul. Duvăz a susţinut că
reluarea discuţiilor asupra acestui dosar reprezintă un gest de
campanie şi a întrebat de ce preşedintele Camerei, Roberta Anastase, nu
a trimis spre analiza cererea procurorului pe 10 martie, atunci când a
primit-o.
"Cădem de multe ori în greşeala de a fi subiectivi" a
răspuns democrat-liberalul Cionca Arghir. Acesta a declarat că nu
există niciun text de lege care să interzică reluarea votului într-un
astfel de caz.
Reprezentanta minorităţilor, Liana
Dumitrescu, a anunţat că mandatul său din partea grupului
parlamentar este de a vota în sensul inadmisibilităţii solicitării lui
Kovesi, repetând că deciziile CCR nu sunt retroactive. Arghir a propus
amânarea votului, insistând ca subiectul să fie reluat în termen de 2
săptămâni, variantă respinsă de Comisie. În final, propunerea de
transmitere către conducerea Camerei a punctului de vedere privind
inadmisibilitatea cererii a întrunit 4 voturi favorabile şi unul
împotrivă.
Sursa NewsIn
Comentariul dvs.!