Alina Mungiu-Pippidi

Ce vrea Europa de la noi?

Are Europa dreptate să ne beștelească pentru că punem în pericol statul de drept, atunci cînd e supusă propagandei unei tabere sau a alteia? Răspunsul la această întrebare nu lasă loc de interpretare, cum s-ar putea crede din discursurile foarte neinformate pe care le auzi în România în aceste zile. Ca atare azi o să răspund pe larg, și, cu scuze, poate didactic. Și eu sunt sătulă adesea de cursurile de guvernanță europeană pe care trebuie să le țin în fiecare an, dar de cînd m-am întors în țară de două zile îmi reproșez că le-am ținut numai în Germania, cînd la noi ar fi fost mult mai mare nevoie.

Ce ne-a reproșat UE, la unison între liderii de la Bruxelles și cei ai marilor state (nu ”puteri”: am rugămintea să nu mai folosim față de țări membre UE această terminologie, care nu face decît să ne pună eticheta național-comunismului ceaușist)? Intervenția UE nu a fost pentru Băsescu, Blaga și Anastase, chiar dacă asta subliniază Traian Băsescu în campania sa electorală. Nici nu a fost ca urmare a dezinformării unor ONGuri, cum se susține pe la trusturile dlui Voiculescu. Prin natura lor, ONGurile informează parțial, nu doar că multe sînt partizane politic, ci pentru că sînt interesate doar de anumite subiecte (cianuri, etc). UE a fost perfect informată de ambasadele sale la București, O să explic întîi principiile legale ale intervenției UE și unde au fost și sînt problemele. Cum le remediem, este altă discuție.

Confuzia numărul unu care domnește în România este asupra termenului de suveranitate parlamentară, concepută barbar ca o suveranitate absolută, de care nu dispuneau nici monarhi ca Regele Soare în Europa. Da, Parlamentul e suveran, sînt prima care afirmă, el legislează, nu șeful statului. Dar această suveranitate e limitată, nu absolută. Și Ludovic al XIV-lea, care a dat numele absolutismului, avea suveranitate doar în limitele unor legi (de exemplu nu putea da o lege pentru a expropria pe cineva care nu era de acord, și fără a plăti justă compensație). Iar legea nu e de plastilină, nu o putem schimba seara ca să ne convină dimineața. Definiția însăși a statului de drept este de stat în care legea însăși e suverană, o lege care nu poate fi contrară principiilor dreptului natural, principiilor de drept și nici modificată în cursul unui proces constituțional daja demarat.

Or, Europa e un stat de drept prin excelență și aceste principii sînt adînc înrădăcinate în cultura oricărui european, că e socialist sau liberal. Lord Mackenzie Stuart definea statul de drept în cadrul comunității europene afirmînd că aceia care administrează legea sînt ei înșiși supuși limitărilor impuse de lege, iar cei care sînt administrați au drepturi legale care trebuie protejate.(1) Criteriile de la Copenhaga, condiție preliminară a aderării, fac referire expresă nu doar la spațiul european comun, circumscris de legea europeană, ci și la spațiul național legal, atunci cînd afirmă că ”[…] Statele membre sînt societăți libere și democratice care au în comun credința că relațiile dintre cetățeni și stat au la bază statul de drept”.(2)

Aceste principii se regăsesc în tratatul de aderare semnat în aprilie 2005 și ratificat de parlamentul României pe 17 mai 2005 cu 434 voturi pentru la 0 contra sau abțineri. Acesta conținea și celebrul mecanism de cooperare și verificare, introdus pentru că erau dubii asupra statului de drept, și ca atare Parlamentul nostru, și nu altcineva, a dat dreptul UE să ne controleze în domeniul justiției și al statului de drept. Parlamentul și-a luat deplina răspundere și cînd la modificarea constituțională din 2003 a eliminat referendumul în chestiuni europene, stabilind că e suficientă aprobarea Parlamentului pentru integrarea în UE, și a pus în fapt aceste principii cînd a consfințit în februarie 2008 Tratatul (constituțional) de la Lisabona (Tratatul de reformă al Uniunii Europene), cu 387 de voturi pentru şi unul împotrivă, al deputatului independent Lavinia Şandru. „Acest vot nu reprezintă un vot în favoarea interesului naţional sau Tratatul de la Lisabona va prevala în faţa Constituţiei României”, a spus ea atunci.

De pe centura politicii sau unde era, dna Șandru nu băgase de seamă că legea europeană prevala deja asupra legii românești și prin tratatele anterioare. Pentru că acesta e al doilea principiu care nu e clar înțeles la noi: în acest moment legea europeană e mai tare decît cea românească acolo unde există conflict, și o completează unde nu există conflict. Cînd vorbim de „Constituție” noi nu ne mai referim doar la documentul din 2003, ci și la tratatul European, în multe puncte care privesc Constituția. Ce e drept, tot prin tratatul de la Lisabona, s-a mărit controlul parlamentelor naționale asupra legislației europene chiar din stadiul propunerii de către Comisie (nu știu cît de des a folosit Parlamentul nostru acest nou drept; eu nu am auzit de nici o situație și, oricum, se aplică doar la legislația nouă). Deci prin votul parlamentarilor noștri, și nu al nostru, că pe noi nu ne-a întrebat nimeni, Constituția noastră s-a mărit fundamental prin integrarea în UE, incluzînd tratatele europene, iar prevalența a fost acordată legii europene față de cea românească.

A doua noastră curte constituțională a devenit astfel cea de la Luxembourg. Arbitrul statului nostru de drept era, încă mai demult, de la semnarea Convenției Drepturilor Omului, curtea de la Strasbourg, CEDO. Spațiul nostru constituțional este astfel unul al multiplei jurisdicții, dar în materie de drepturi ale omului și stat de drept, prin voința parlamentarilor noștri exprimată prin vot în repetate rînduri suveranitatea finală nu mai e la noi. Iar noi nu sîntem o bandă care nu știe ce semnează și nu își respectă semnătura pe un tratat.

Note:
(1) STUART MACKENZIE & ALEXANDER JOHN, THE EUROPEAN COMMUNITIES AND THE RULE OF LAW (Stevens 1977).
(2) ibidem.

(cititi continuarea in Romania liberă)


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

3 thoughts on “Ce vrea Europa de la noi?

  1. Petre Tamasan

    Buna ziua,

    in aceste zile, argumentele se pare ca nu mai conteaza. Fiecare parte vine cu versiunea ei, prezinta doar partea care intereseaza. Lumea nu mai are incredere nici in formatorii de opinie nici in moderatori. De data asta, tabara lui Basescu are dreptate, s-a mers prea departe, s-au incalcat o serie de legi. Eu voi vota NU la referendum dar probabil va iesi DA. Oricum suntem condusi de niste inconstienti, care se gandesc doar la pielea lor, la procesele lor. Pentru asta pot sa arunce o tara in aer. Probabil vom plati pentru asta economic.
    Felicitari pentru obiectivitatea pe care ati pastrat-o.

    Toate cele bune,

    Petre Tamasan

    Reply
  2. Vlad ionescu

    Se pare ca prea putini juristi mai dau pe la cursurile din anul I de filozofie a dreptului – in primul rand, sau de teorie generala a dreptului si istoria dreptului si a institutiilor politice. Daca s-or mai tine! La noi pare ca dreptul este o chestiune complicata, confuza si incoerenta care se realizeaza pornind doar de la aspecte foarte particulare, fara sa existe viziunea ansamblului sau a conjuncturilor multiple care pot aparea in timp. Si, se considera ca oricum legile sunt facute pentru a fi schimbate dupa nevoi! Suntem astfel mari specialisti in mimarea atat a democratiei, cat si a statului de drept.

    Reply
  3. NICU DEMOCRATU

    FAPTUL CA NOI NU STIM CE VREM DE LA NOI cu atat mai complicat este pentru Europa sa ne inteleaga. PROBABIL ca a crezut si poate inca mai spera ca noi sa fim un popor care sa ne adaptam la conditiile evoluate si civilizate de viata ceea ce ei au dobandit prin alte mijloace , poate mai vitrege, deact avem noi acum ocazia.Se pare ca nu putem evita reteta folosita de ei adica pe cea a DOMNIEI LEGII cu orice pret pentru indiferent cine ai fi.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *