Aurora Liiceanu

Ce vor bărbații?

Se zice că Freud ar fi spus că ”o întrebare la care n-a avut răspuns niciodată și nici n-a putut răspunde în pofida a treizeci de ani de cercetare a sufletului feminin a fost Ce vrea o femeie?”. Îl înțeleg și-l înțeleg și pe un mare scriitor american, Kurt Vonnegut, care a afirmat că a găsit răspunsul, folosind pluralul, adică ce vor femeile. Dar răspunsul lui mi se pare secundar față de ceea ce vreau să spun sau, oricum, ceva tangent.

Întrebarea la care n-a putut răspunde Freud mi-a venit în cap privind lovitura de stat din Turcia și imaginile privite la televizor. Erau mulți, tare mulți bărbați. Sigur, Erdogan le-a cerut oamenilor să iasă în stradă, dar el n-a cerut bărbaților să iasă în stradă, însă imaginile uluitoare, pline de violență, erau doar cu bărbați. N-am văzut femei ținând de mâini viitori deținuți, n-am văzut femei cățărate pe tancuri sau pe înălțimi agitându-se frenetic și vorbind oamenilor-bărbați. Și n-am văzut femei cu mâinile legate și ochi învinețiți.

Aceste imagini mi-au dat fiori de spaimă, pentru că o masă violentă heterogenă, în care sunt bărbați și femei, mi se pare mai ”normală”, dar una doar de bărbați mă sperie. Mi-am pus problema: oare de ce? Oare pentru că sunt femeie? Și, m-am gândit, ce simțăminte ar avea bărbații privind o masă de femei, doar femei, purtându-se ca bărbații din imaginile din Turcia? Oare s-ar speria? Apoi, brusc, m-am gândit că în toate atentatele teroriste, le spunem teroriste, deși motivația teroriștilor este complicată și complexă, fiind de fapt un complex de motive, bărbații sunt cei care le fac.

Dacă doar amintesc atentatele recente, cel de la Bruxelles, Bataclan, Nisa, este vorba numai despre bărbați. Probabil că numărul de morți este la baza decretării unui doliu național.

Dacă îmi amintesc de afganul de 17 ani care a rănit cinci persoane, dintre care patru grav, cu un topor și un cuțit, într-un tren din Bavaria, strigând Allahou akbar!. În mai, un dezechilibrat, tot într-un tren regional în Germania, a ucis o persoană și a rănit alte trei persoane, strigând ca cel din Bavaria. Cel care după atentatul din Nisa, pe 19 iulie, în Hautes Alpes, marocan, originar francez, soldat al statului islamic a rănit cu cuțitul o femeie și cele trei fiice ale ei – cea mică chiar foarte grav -, venite în vacanță, pentru că erau sumar îmbrăcate ni se spune că a acționat din motive religioase. Religioase sau culturale, mă întreb? Dar cei doi polițiști francezi, un bărbat, șef de comandament de poliție și partenera lui, uciși noaptea, la Magnanville-Ivelines? EL a fost ucis cu nouă lovituri de cuțit, ea sugrumată și, straniu, fetița lor de trei ani, a rămas vie pe o canapea? Că ucigașul, Larosse Aballa, era cetășean francez, dintr-o familie cu istorie de trăit în Franța, nu are importanță pentru mine. Era bărbat. Atentatul a fost revendicat de statul islamic, dar nu asta vreau să subliniez.

Nu vreau să aduc în discuție faptul că acești solo-atentatori, acum la modă, erau musulmani, ca cei din Bruxelles sau cel din Nisa sau afganul din Germania, că erau unii, s-a spus, dezaxați, personaje psihiatrice, că erau țicniți, radicalizați, instabili emoțional, cu drame personale, că erau psihopați sau sociopați – diferențe greu de nuanțat -, că doliul național pentru victimele ”de număr mic” nu se poartă, că motivația lor a fost teologică, politică sau mitologică și în mod sigur psihologică, că la Nisa au fost și victime franco-algeriene, franco-marocane și franco-tunisiene. Vreau să spun doar că cei care au făcut grozăvenii erau bărbați.

Mă întreb de ce feministele au tăcut chitic, n-au tresărit pragmatic pentru a specula acest adevăr și anume că violența este o specialitate masculină, chiar dacă există și femei violente, psihopate, criminale? Dar, rar, foarte rar. Să amintesc că huliganii asociați cu fotbalul nu se duc atât la meciuri, cât se duc ca să se bată, chiar pregătindu-se înainte de meciuri pentru bătăi?

Să amintesc că jurnalistul belgian Cristophe Devriendt, citat de ziarul Adevărul, afirmă că tinerii recrutați sunt tineri care nu prea știu mare lucru despre Coran, că ei fiind mai nou recrutați prin rețele de socializare, nu prea merg la moschei, că ei de fapt își caută stabilitate, un scop în viață, mândria unei autonomii, că sunt atrași de infracționalitate – asociată cu vitejia masculină – și mai puțin, mult mai puțin cu religia?

Poate că presiunea către egalitatea de gen le-a împiedicat pe feministe să vadă această diferență, poate că-și doresc o paritate a criminalității, mai ales că literatura criminologică face eforturi să arate că femeile și-au luat-o în cap – emanciparea, nu? – și au început să copieze criminalitatea masculină.

Și totuși… Ce fac femeile?

În februarie, anul acesta, în gara din Hanovra, o fată de 15 ani, de origină turcă, a atacat un polițist, dorind să plece în Siria, la Statul Islamist. Am crede că este o excepție, dar nu este. Nu mă refer la gestul ei, ci la faptul că este vorba despre o fată. Nu un bărbat.

Apar din ce în ce mai multe informații despre tinere din Occident, adolescente sau post-adolescente, care sunt atrase de dorința de a-și lua lumea în cap și a-și schimba viața.

Cercetători ai procesului de radicalizare, așa cum este dr. Erin Saltman, caută să identifice motivația acestei atracții. Interesată de rolul internetului în răspândirea adeziunii la ISIS, ea constată că, la fete, nu este vorba despre o motivație religioasă, ci de o motivație foarte complexă, în care se combină trei elemente: aventura – bazată pe un scenariu personal utopic -, compasiunea și umanitarismul – expresie a empatiei specifice psihologiei feminine – și, ceea ce este foarte tipic pentru tinerele fete, o trăirea romantică a găsirii unui bărbat, un bărbat adevărat, mai degrabă necunoscut, care le așteaptă undeva, într-o lume paradisiacă, pe care ele o văd pe internet, plină de vegetație, de fructe, piscine. Califatul ISIS est prezentat ca o comunitate islamică idilică, perfectă, care răspunde viselor acestor fete. Iar ele, sunt dorite de această comunitate pentru că oferă stabilitate, legitimează dorința universală de familie, într-o lume în care familia este destructurată, prăpastia între generații fiind din ce în ce mai mare.

Dacă pentru tineri motivația este mai ales axată pe oferta de acțiune, de a avea un sens în viață, de a-și legitima autonomia și curajul de a fi cineva, pentru tinere oferta este emoția, un alt stil de viață pe care nu li-l asigură prezentul.

S-a scris mult despre cine sunt femeile ISIS și s-a scris mult și despre viața lor când ajung în lumea în care s-au proiectat emoțional, psihologic, indiferent din ce țară provin ele. Este romantic să nu-ți cunoști bărbatul care-ți va fi bărbat. Imaginația lucrează. E un mister care poate înflăcăra emoțional sufletul unei tinere. Puține își doresc să fie luptătoare. Se spune că dacă un bărbat este ucis de o femeie, el nu va ajunge în paradis. Femeilor le este rezervată o ipostază – dorită de ele – de a avea bărbatul ei, familia ei, copiii ei. Adesea ele rămân repede văduve, adesea cu copii, înghițite de conservatorismul care le oferă rolul de accesoriu în viața adevăratului ei bărbat. Și, chiar dacă aleg să fie luptătoare, ele nu sunt în linia întâi, nu sunt șefi – pot avea doar rolul de a instrui, coordona, organiza alte femei -, ele rămân să fie ceea ce o femeie trebuie să fie. Supusă și docilă. În afara deciziilor despre propria ei existență.

Tinerețea este o perioadă care poate aduce turbulențe, frământări interioare legate de definirea identității, de afirmarea de sine, de căutarea unui sens al vieții. Tinerețea este asociată cu inocența – adesea considerată o versiune a naivității –  și vulnerabilitatea, iar mesajele mediei sociale exploatează tocmai aceste trăsături ale tinereții. Frecvența îndemnului ”Fii eroul nostru” și la noi la un post de televiziune exprimă tocmai acest lucru.             O persoană din zece recrutați în Marea Britanie este o fată tânără, rătăcită în vise nerealiste, fabricate în viața ei secretă, influențată mult de prietene, prinse într-un pact de complicitate, neștiut de părinți și de propaganda internetului. Hanif Kureishi, un remarcabil scriitor englez, de origine pakistaneză, afirmă, pe bună dreptate, că ”anarhia internetului este ideală pentru nebuni”. Rețelele de socializare – se folosește frecvent expresia recrutare online – sunt un cadru optim, fertil, pentru exhibarea frustrărilor,fantasmelor, obsesiilor, pornirilor patologice ale multor psihopați sau bordeline psihopați, care țintesc persoanele confuze, neînțelese, instabile emoțional, nefericite, cărora în mod subversiv le este întinsă o mână de ajutor, făcând ca lor să li se nască  speranțe neașteptate.

Aceste speranțe fac ca tinerii să treacă la act – ”cross the line” – și să se angajeze în lumea violenței.

Susan Pinker, o reputată cercetătoare în psihologia dezvoltării, susține cu tărie că bărbații sunt cei care datorită testosteronului se comportă agresiv, competitiv, violent, dominator, dorind putere și fiind atrași de putere. Și totuși, tare-aș vrea să văd un bărbat, om politic sau om de stat, care să se simtă prost, jenat, de cât de mult contribuie ”bărbăția” la ororile și barbariile prezentului. Poate, când ei, din înălțimea funcțiilor lor, propun momente de reculegere?

Shimon Peres, fost președinte al Israelului (2007-2014) a spus că istoria umanității este scrisă cu cerneală roșie. A avut dreptate, doar că tocul și penița este mai adesea în mâna bărbaților.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

3 thoughts on “Ce vor bărbații?

  1. Bogdan Sava

    Ca politolog, am constatat de indata ca multimea de la aeroportul unde comunica presedintele Erdogan avea cel putin in marea sa majoritate barbati ori baieti (din video rezulta exclusivitate), la fel si cei care blamau in locurile publice militarii dezarmati, la fel si in birourile unde generalii arestati si-au declinat identitatea (daca erau femei nu se vedeau la camera). O investigatie stiintifica ar fi utila pentru aflarea sexului celor din justitie si presa acuzati/te. Cand pulsiunile relevante, reglate endocrin, sunt doar masculine, atunci ca politolog iau in seama ipoteza unui mare potential pentru utilizarea militara in viitorul apropiat.
    De asemenea tineretea la sexul masculin da seama de „adancimea” glandelor endocrine. Nici experienta care sa discearna intre ratiune si pasiune nu prea e.
    Totusi, in politica, unde gruparile concura pentru cucerirea si exercitarea puterii, exista reguli de „sistem” care solicita acumularea de forta fizica in vederea utilizarii contra concurentei. Femeile care au putere politica trebuie sa se incadreze in reguli, altfel barbatii le dau afara ca incapabile ori nepotrivite. Cand ar fi invers, societatea ar fi cu conflicte mai putine ori sublimate in mare parte. Sunt sceptic ca politica poate fi redefinita prin absenta conflictului decis cu forta fizica. Doza de pornire spre razboire tine si de procedura de selectie a decidentilor.
    Va multumesc pentru ca ati adus in atentia celor interesati de viata politica acest aspect al diferentierii sexuale in manifestarea relatiilor politice. Lipsa generala a semnalarii denota nivelul de perceptie in analizele formatorilor de opinie.

    Reply
    • Aurora Liiceanu

      Cred ca diferentierea de care vorbiti este cu multe variabile. In grupurile mixte de discutie – femei si barbate -, inregistrarile video – au adus un mare avantaj in cercetarile de psihosociologie – au aratat ca femeile cand vorbesc privesc spre barbate – nevoia de aprobare sociala -, barbatii privesc tot spre barbate – nevoia de putere si afirmare a prestigiului -, astfel ca istoric femeia are complexe fata de barbate – generate de frici ancestrale – si barbatii au complexe fata de femei – generate de maternitate si relationare nu directa.

      Reply
  2. Adrian

    Chiar așa, ce vor.. feministele?

    Au tăcut chitic, cum scrieți, pentru că le convine momentan degenerarea bărbaților manifestată (tema în discuție) prin violență. A confunda bărbăția(vitejia, dacă doriți) cu violența e contrară evidenței.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *