”Discursul comunist despre capitalism este în mare parte adevărat. La fel și discursul capitalist despre comunism. Însă amândouă devin false nu prin ceea ce spun, ci prin ceea ce trec sub tăcere. Tocmai prin ceea ce nu spun, ele devin arme propagandistice. Scopul lor nu e să spună adevărul, ci să înlocuiască o putere cu o alta”. E o scurtă lecție pe care i-o predă un tânăr ceva mai cu experiență, naratorului cărții ”Sectanții”, a lui Vasile Ernu, aflat (în momentul lecției) la vârsta adolescenței rebele în plină perestorika. De-ale coincidențelor: aseară citeam pasajul de mai sus, iar de dimineață am avut o scurtă discuție, pe mail, cu colegii de la România Curată, despre Raportul Departamentului de Stat al SUA. Ceea ce remarcase o colegă era faptul că este neobișnuit ca într-un astfel de raport anumite personaje (negative) să fie menționate cu numele (că trebuie să fie malefice de-a dreptul respectivele personaje ca să apară cu numele). E vorba de Sebastian Ghiță și Dan Voiculescu.
”Instituțiile de presă deținute de politicienii Dan Voiculescu (Partidul Conservator) și Sebastian Ghiță (Partidul Social Democrat) au agresat verbal în mod repetat jurnaliști care au relatat despre afacerile controlate de ei sau despre activitatea guvernului. În luna ianuarie, peste 340 de jurnalisti din întreaga tară au protestat față de „practicile de presă degradante” folosite de postul de televiziune al lui Dan Voiculescu, Antena 3.” (fragmentul din raport despre presă, aici).
Paragraful vine imediat după o apreciere generală a stării presei din România. ”Deși mass-media independentă a fost activă și a exprimat o varietate de opinii fără restricții evidente, politicieni și persoane apropiate diferiților politicieni sau grupuri politice au deținut sau au controlat indirect numeroase instituții de presă naționale și locale. Știrile și tonul editorial al acestor instituții au reflectat în mod frecvent vederile proprietarilor. Au existat de asemenea speculații că proprietarii au eliminat știrile care contraveneau intereselor lor sau i-au amenințat pe autorii unor astfel de articole.”
Și uite așa, echilibrul e rupt, prin ceea ce NU se spune în raport (de ce apar doar numele unora sau paragraful anterior se referă, oare, doar la Antena 3 și RTV?). N-am ce face, trebuie să revin la scandalul de la începutul anului trecut, când cu lista de ”jurnaliști onești, ataşaţi valorilor profesiei şi responsabilităţilor ei” (conform scrisorii de mobilizare) care au protestat împotriva ”practicilor de presă degradante” de la Antena 3. Ceea ce am scris atunci (aici și aici), se confirmă, o dată în plus, acum: că scopul listei respective era altul decât cel enunțat. Cu mențiunea că majoritatea celor de pe listă chiar își fac onest munca, demersul oferea, de fapt, patalama „de bune practici” și unora care nu aveau ce să caute pe o asemenea listă (din apel rezulta implicit că semnatarii sunt ”onești, atașați valorilor profesiei și responsabilităților ei” – doar astfel de jurnaliști erau invitați să semneze). Pentru a nu intra în polemici suplimentare menționez doar cazurile cele mai notorii: auto-descoperitul Robert Turcescu și Andrei Bădin, cel care executa emisiuni la comandă la B1 TV. Mai are cineva dubii legate de ”onestitatea” lor jurnalistică? E o întrebare adresată jurnaliștilor cu adevărat onești care au semnat lista (fără a le face vreun reproș că au semnat-o) și celor care nu au semnat-o (și s-au trezit puși la stâlpul infamiei pentru că nu au făcut-o).
Din punctul meu de vedere, răspunsul e că onestitatea nu se dobândește printr-o semnătură pe o listă, dar și că, emisiunile și articolele pe comandă (că vin de la patron sau de la servicii ori de la oricine altcineva), atâta timp cât nu au legătură cu interesul publicului, ci cu alte interese, sunt cel puțin la fel de degradante ca înjurăturile de la Antena 3 și chiar mult mai periculoase (o emisiune sau un material care păstrează o aparentă imagine de echidistanță sunt mult mai manipulative și nocive pentru publicul larg).
Discuția de dimineață, pe mail, cu colegii a mai scos în evidență un fapt: cel puțin doi dintre ei, considerau că Raportul Departamentului de Stat al SUA este o știre. Și e aproape imposibil să aduci argumente că nu ar fi, atâta vreme cât ne aflăm în fața unei poziții oficiale, despre care publicul are dreptul să fie informat. La fel, însă, au fost poziții oficiale, despre care publicul avea dreptul să afle, prezentările făcute de înalți oficiali americani în ședințe ale ONU despre potențialul militar chimic și nuclear al Irak-ului. Aceste poziții oficiale, prezentate pe larg ca știri, au creat și în SUA, și în Marea Britanie o opinie publică favorabilă intervenției militare (pt. cei care nu l-au văzut, recomand documentarul ”The War You Don t See”, al lui John Pielger – aici, cu subtitrare în limba română). Nici pe departe în aceeași măsură nu au mai fost știri despre faptul că s-a dovedit că așa-zis-ul arsenal militar nuclear și chimic a fost o mare minciună… oficială, ori despre dezastrul umanitar din Irak cauzat de război (cu sute de mii de victime). Pentru a nu mai vorbi că apariția Statului Islamic e un efect în mare parte cauzat de război.
Desigur, miza prezentului Raport e mult mai mică decât cea a rapoartelor (”probate” inclusiv cu niște fotografii din satelit!) despre depozitele nucleare și chimice ale Irak-ului. Iar similaritățile nu merg până la capăt. Depozitele irakiene au fost, pur și simplu, o minciună pe față. În cazul Raportului privind România, Ghiță și Voiculescu chiar sunt în situația de a fi făcut ceea ce sunt acuzați că au făcut. Doar că adevărul se oprește undeva pe la jumătate. ”Uitând” numele unora care, în domeniul presei autohtone, au făcut lucruri cu efecte cel puțin la fel de grave. Și astfel, problema Raportului nu e ceea ce spune, ci ceea ce nu spune. De ce? Ghiță și Voiculescu au fost (și sunt) singurele probleme ale presei autohtone? Unul e la pușcărie, al doilea nu mai are nici el multe zile cu acces direct la soare. Ne facem cumva iluzii că, odată puse pe butuci Antena 3 și RTV se va rezolva problema presei autohtone? Ori doar că se va schimba înclinarea balanței dintr-o parte în alta?
Dacă tot e de dat peste degete, atunci hai să le dăm la toți cei care au unghiile netăiate și batistuțele murdare…
Ca o opinie neavizata, pur subiectiva, prin faptul ca nu cred ca de la aparitia postului B1 m-am uitat, cumulat, mai mult de jumatate de ora la acest post, cred ca B1 este o creatie intretinuta artificial de celelalte 3 posturi:
Realitatea, A3 si RTV din necesitatea de a acoperi vidul de stiri si declaratii create prin atitudinea ostila declarata si transmisa ON-AIR fata de diferite persoane publice.
Asa ca, intradevar cele 4 posturi au aceleasi calitati si un numitor comun: bălăcăreala şi ceva tipic dambovitean, toţi invitatii vorbesc deodată, cu mult patos, de numai intelege nimeni nimic iar telespectatorii se aleg cu tensiunea “incrancenata” si un puls de news alert.
DIGI24 pare o alternativa viabila pentru intrarea pe un drum mai normal dupa iesirea de pe aratura cu multe noroaie şi balarii.
Apropo, americanii au dat cu caciula de pamant si au aratat cu degetul si catre CNN pentru ca A3 se brănduia invocând numele CNN. Ce o sa zica BigBrother-ul antenei!?
E greu pentru straini sa inteleaga Miorita si Mesterul Manole sau tehnicile securiste, CI-ste si nomenclaturiste :)
err: “vidul de stiri si declaratii creat (e)” fara e, – vidul creat
De fapt nu era o stire… noutati vechi si incomplete care nu merita sa starneasca pasiuni.
Incepand cu anul 2006 am trecut in raportul Freedom Hous pe toti mogulii, fara exceptie, cu legaturile lor securistice cu tot. Ghita inca nu exista in presa pe atunci Partea buna e ca toti cei mentionati de mine au ajuns la puscarie, chiar aia care nu au mai avut loc in raportul State. Partea proasta e ca acele organe persista si la fel jurnalistii la comanda si presa curata e la vreo cinci la suta, cf coalitiei noastre pentru o presa curata.
Doamnă Mungiu Pippidi; dle Goțiu
Cât se poate de reale cele menționate. Din păcate, calitatea mass-media (nu îmi place termenul) a scăzut dramatic și îngrijorător.
Am ajuns la situația în care – practic – nu mai deschid televizorul și – doar – frunzăresc presa. Din păcate, o dată cu trecerea timpului, nivelul de subtilitate al camumflării realității a crescut îngrijorător. La fel, cu destul de rare excepții, a crescut nivelul de pasiune (nejustificată sau incorectă) pus de mulți oameni de presă în materiale.
Minime preocupări (incompetență ? rea-voință ?) față de problemele economice, factorul declanșator real al problemelor.
Sincer nu cred că există soluții.
Altfel, cu bune urări. Mrs Mungiu-Pippidi – sometimes you make my day!