Ce ne facem cu cercetarea, domnule prim ministru?

Recent, am aflat cu satisfacţie că dl. ministru de finanţe caută un statistician. Este o întreprindere temerară: mai întâi, neavând facultăţi de statistică, per se, statisticienii propriuzişi sunt destul de rari în ţara noastră candidată la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE); apoi, nu doar domnia sa are nevoie de aceşti statisticieni, ci şi firmele, universităţile, alte ministere.

Acest `statistician’ îi este necesar domnului ministru pentru a putea ghici mai eficient, din datele ANAF, cam cine ar putea fi evazioniştii.

Pentru acest scop, are însă nevoie nu de unul ci de câteva zeci şi nu doar statisticieni, ci şi cercetători în sociologie, economie şi drept, poate şi în antropologie. Aceştia trebuie să fie capabili să înţeleagă, din date şi experimente, comportamentele de plată a taxelor specifice ţării noastre şi să construiască modele predictive pentru acestea. Altfel spus, e nevoie de cercetători care să găsească, să afirme, să apere şi să aplice adevărul despre acest subiect, eventual în faţa unor vaste interese contrare. Nu e suficient să aibă o capacitate tehnică profundă, e nevoie de onestitate, integritate şi curaj.

Într-adevăr, subiectul este important. Dacă ANAF nu reuşeşte într-o măsură suficientă să estimeze cine ar putea fi evazionist, capacitatea sa de control fiind limitată, proporţia controalelor care chiar îi identifică este redusă, evaziunea creşte şi bugetul statului nu este alimentat; în consecinţă, trebuie crescute taxele pe seama contribuabililor cinstiţi, ceea ce este, până la urmă, incorect.

Cam tot aşa se întâmplă în toate domeniile: fără a afla adevărul, suficient de precis, despre starea educaţiei, sănătăţii, nevoilor oamenilor, ameninţărilor naturale, economice sau militare, resurselor naturale, energiei, transportului, poluării, schimbărilor climatice şi impactului lor etc, statul funcţionează pe bâjbâite; fără modele predictive eficace despre pieţe şi clienţi, firmele operează pe piaţa globală ca un şofer care vrea să câştige raliul cu ochii închişi.

Ca să dăm doar un exemplu, România şi-a asumat participarea la Pactul Verde al Uniunii Europene, care însemnă însă mult mai mult decât strategiile de până acum, făcute pentru Bruxelles și ignorate în țară, înseamnă o transformare generală a societăţii şi economiei o dată cu tranziţia energetică. Acestea implică decizii informate științific, la tot pasul, care să țină seama de diferențele specifice românești în genul proxim european. Și în acest caz e nevoie de cercetători din multe domenii și de modelele lor predictive, construite pentru nevoile României, pentru că nimeni de la Bruxelles nu ne va face temele noastre de acasă.  Ca să poată fi competitive, fie că e competiţie economică, competiţie contra evazioniştilor, bolilor sau catastrofelor/crizelor de tot felul, sau doar capacitate de auto-transformare, statele moderne au nevoie de un fel de organ perceptiv care constă în comunitatea ştiinţifică autohtonă, adică din societăţi ştiinţifice şi profesionale formate din cercetători. De ce societăţi!?  Pentru că acea onestitate şi acel curaj se asigură cu o societate în spate şi pentru ca numai în societatea celor care ştiu se verifică şi se validează adevărul.

Din acest motiv, statele moderne îşi cresc, cât pot, aceste societăţi, îşi încurajează tineretul către ştiinţă şi îl susţin în astfel de cariere.  Dacă vă uitaţi pe datele OCDE (https://data.oecd.org/rd/researchers.htm) observaţi că, între 2000 şi 2017, pe ansamblul acestor ţări, numărul de cercetători la o mie de persoane ocupate a crescut de la 6.1 la 8.3. Unele ţări au progresat mai rapid, de exemplu în Portugalia a crescut de la 3.3 la 9.3, în Ungaria de la 3.4 la 6.3. Câteva, puţine, au rămas, departe, în urmă, de exemplu România care a oscilat în jur de 2 (1.9 în 2000, 2.0 în 2017).  Vă îndemnăm să observaţi şi ratele de creştere: în medie, anual, cu 0.12 cercetători la mia de persoane ocupate. Puţine ţări au o rată de peste 0.3 la mie pe an. De ce!? Pentru că e greu. Din fiecare promoţie, dintre copiii care ating nivelul PISA 5 la matematici, care în România sunt vreo 4–5000 pe an, câteva mii trebuie încurajaţi şi susţinuţi către o carieră ştiinţifică şi încă una în ţară. Asta înseamnă, de obicei, după liceu, cel puţin încă 10 ani de învăţătură şi mai ales de participare la cercetare, într-un grup priceput, onest şi curajos (vedeţi mai sus). Câţiva ani din cei zece se vor petrece cu necesitate în străinătate, de unde trebuie apoi atraşi înapoi. E greu, dar, după cum vedeţi în tabel, toate celelalte ţări foste socialiste au reuşit. Doar noi, nu. În ultimele două decenii, în competiţia globală, ne-am învârtit în jurul poziţiei de start în vreme ce toţi ceilalţi alergau.

De fapt, ştiţi, sau ar trebui să ştiţi aceste lucruri. Oricum, ar fi surprinzător ca domnul ministru Câţu să nu le ştie. Ar trebui să ştiţi şi cam ce urmează să se întâmple, pe cale de consecinţă, cu economia, când nu avem cercetare competitivă iar resursele de forţă de muncă ieftină se vor epuiza (dacă nu s-au epuizat deja).

Aţi absorbit ministerul cercetării înapoi în ministerul educaţiei. Sigur, era un minister destul de disfuncţional, se impuneau nişte măsuri, în ultimii ani tocmai acest minister a tutelat rămânerea în urmă a României, obstrucţionând chiar şi cheltuirea fondurilor tot mai restrânse alocate prin bugetele anuale. Dar se presupunea că, dacă îl desfiinţaţi, aveţi un plan sigur şi eficace, întocmit în prealabil, prin care să-l înlocuiţi imediat cu o altă structură. Aţi numit măcar un secretar de stat pentru cercetare?  Aţi promis, în programul de guvernare, că veţi creşte finanţările pentru cercetare. Fireşte, simpla finanţare nu e suficientă, mai trebuie şi evaluare şi restructurare corect întemeiată, dar, măcar în această privinţă, v-aţi ţinut de cuvânt!?

Dle prim ministru, văzând ultimii ani de guvernare în domeniul cercetării, de la PSD nu mai aşteptăm nimic. Rămân PNL şi USR+, care într-o formă sau alta ar putea să domine guvernele din următorii ani (sau nu) si ar avea teoretic oportunitatea sa imbunătăţească această situatie.

În concluzie, vă rugăm să răspundeţi, public, la întrebarea: ce aveţi de gând cu cercetarea şi, prin urmare, cu competitivitatea şi până la urmă cu suveranitatea României?

Acestea fiind zise, vă urăm un An Nou cu sănătate şi cu succese în toate!

Asociaţia Ad Astra