CCR sa decida imediat, nu le trebuie o luna!

Demisiile de la Interne sint un semnal de alarma. Nu putem modifica retrospectiv listele electorale, ca atare CCR sa nu mai amine decizia pina pe 31 august, interval in care statul de drept se poate prabusi.

Ca întotdeauna, cei prinşi la mijloc şi moderaţi cad. Demisiile lui Ioan Rus si Victor Paul Dobre nu sint de natura sa ne bucure. Cei doi au reusit sa organizeze un referendum de mare miza fara fraude majore. Dar cum pragul de participare nu s-a atins, incercarea de a frauda referendumul vad ca apare dupa inchiderea urnelor. Si cum nu puteau merge pina la capat fara sa se incrimineze, iata-i ca pleaca. Cine ii va inlocui? Cineva cu mai putine scrupule decit ei, sint convinsa, ca are mai putin de pierdut (de exemplu, e amenintat cu un dosar de coruptie). Si asta va arata ca nu au plecat pentru ce au gresit pina acum, ci pentru ca au refuzat sa faca greseli si mai mari de acum inainte.

Asa cum am scris saptamina precedenta, numarul de alegatori la referendum, din care se stabileste participarea este cel comunicat de Ministerul de Interne BEC. Ca a fost bun sau prost, nu mai conteaza, si nici nu e clar ce e bun sau prost. Eu, de exemplu, lucrez cu contract permanent in alta tara (Germania) unde platesc grosul impozitelor, figurez ca rezient si am dreptul sa votez in alegerile locale. Dar continui sa am statut de rezident si in Romania, platesc impozit pe proprietate in doua orase, impozit pe venit pentru ca am drepturi de autor si am votat si la alegerile locale (pentru Nicusor Dan), si la refererendum (contra suspendarii), locuiesc de facto in Romania circa patru luni pe an. Asta e Uniunea Europeana, cetatenia noastra devine dubla si nu mai e asa usor sa spui citi votanti are o tara (orice cetatean UE are dreptul sa voteze la locale in tara unde e rezident). De asta nu e bine sa fie organizate scrutinuri la care participarea sa se stabileasca din numarul total de votanti, cum a cerut in iulie Curtea Constitutionala (si a intarit Comisia Europeana), ca nu se stie care e acela, si daca rezultatul e apropiat, cum a fost la referendum, votul se invalideaza din aceasta cauza. Dar asta mai conteaza doar pe viitor, ca si curatarea listelor de morti, etc.

Curtea Constitutionala a incercat sa isi dreaga prima greseala prin a doua, anume a deschis cutia Pandorei cerind mai multe acte. Nu am nici o indoiala ca, asa cum au stabilit colegii mei de la Romania libera, Curtea a cerut sa ii mai fie trimise odata datele dinainte de referendum, nu sa se calculeze altele noi, ceea ce ar fi ilegal, dar nici asta nu trebuiau sa ceara, ca erau toate pe siteul BEC, in scrisoarea mea deschisa pentru ei, care a fost citita de zeci de mii de oameni saptamina trecuta (http://www.romaniacurata.ro/mai-draga-curte-constitutionala-3132.htm ) dadusem exact toate linkurile, salvate cu data accesarii. Presiune mare, si Curtea cedeaza, adica trage de timp, dar intervalul pe care il creaza devine el insusi sursa pericolului, spatiul pentru aripa radicala din USL sa treaca la ceea ce pina acum a fost o exagerare propagandistica, adica la o veritabila lovitura de stat, dovada ministrii de la Interne care isi dau demisia, prinsi intre doua rinduri de presiuni, si politicieni ca Dan Sova care anunta ca prezenta va fi peste 50%. Cu alte cuvinte, o calculam pina iese care trebuie.

Victor Ponta nu trebuia sa accepte aceste demisii, nu trebuia sa permita interpretarea aberanta ca se face un mini referendum, e jurist si stie la fel de bine ca si noi, daca nu mai bine, ca nu putem recalcula post-factum populatia electorala. Nu daca vrem sa mai raminem in Europa. Eu sint gata sa trimit in plic renuntarea mea oficiala la locul meu pe listele permanente (mi-a cam ajuns de tara asta), dar cum cinci sute de mii de oameni nu vor face la fel nu ajuta la nimic. Tineti piept barbarilor! Vointa oamenilor trebuie respectata, Basescu nu mai merita sa fie presedinte, dar trebuie sa plece cind va fi democratic si legal, nici intr-un caz inlocuit cu unii care calca in picioare legile ca sa isi atinga scopul. Rus si Dobre sint sigur niste politicieni imperfecti, dar azi trebuie sa le multumim, au dat un semnal de alarma care trebuie sa ne trezeasca. In primul rind pe Curtea Constitutionala, care nu are nevoie decit de o zi ca sa capete adresele pe care le-a cerut, nu o luna, interval in care statul de drept se poate prabusi.


Recomandări

15 thoughts on “CCR sa decida imediat, nu le trebuie o luna!

  1. Mihai Pitea

    Doamna Mungiu, Se tot vorbeste de vointa oamenilor, insa acest referendum, prin faptul ca a nu merge la vot era o optiune strategica, nu este un random sample, este biased. Un sondaj random si corect de 1000-1500 de persoane ar fi mai repezentativ. Eu nu vad nici un motiv sa aplici safeguardul atomic, in conditiile in care basescu nu a impuscat oameni, cenzurat presa and so forth. Cum nu as fi de acord nici cu eventuala suspendare a unui Crin Antonescu de la presedintie (daca ar fiavea sa fie ales), oricat de nul ar fi. De-asta exista motiune de cenzura, sa schimbi guvernul, guvernul care are infinit mai multa putere decat presedintele.

    Reply
  2. Emil Stoica

    Alina,

    totusi, art 81 din Constitutie spune cam asa:

    (2) Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale.
    (3) În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi.

    Deci paragraful (2) face referire la o majoritate de 50% din listele electorale. Asta inseamna ca numarul total de votanti de pe listele electorale are un rol important conform constitutiei. Aviz amatorilor pentru alegeri prezidentiale anticipate.

    Reply
  3. adrian

    Emil, si atunci Curtea trebuia sa nu permita referendumul deloc, in anticiparea unei situatii precum cea de azi. Ei au vrut si cu unii, si cu altii, acuma le e frica, nu de Antonescu, ca lor nu are ce le face, ci ca legal nu au ce face, decit sa calce in picioare vointa a peste 80% din electorat. Ca, draga domnule Mihai P, asta vrea electoratul. s-au organizat sondaje. defapt de asta au sarit astia la referendum, ca aveau asemenea sondaje in are 80% vor sa plece Basescul…

    Reply
  4. Diana D

    Stim cu totii ca, desi a facut greseli, TB nu avea de ce sa fie suspendat cf Constitutiei. Ref sondaje si cum au votat romanii:
    1.nimeni nu schimba presedintele in fctie de popularitatea pe care o are la un anumit moment
    2.popularitatea nu i-a scazut atat pentru greselile facute (mai ales de comportament si mod de a vorbi, NU pt fondul mandatului, care a fost BUN in esenta) cat pentru ca a fost linsat mediatic de antene si realitati. De ce ? de frica pe care cei din spate o au de justitie !!!

    Reply
  5. gigel M

    Vezi, Diana, de aia nu va sare nimeni in ajutor ca atunci cind incearca cineva sa fie obiectiv voi trageti spuza pe turta voastra imediat. Ba a facut greseli Basescu, a guvernat infect, de exemplu ins anatate, sa nu imi spui ca e constitutional sa sune un sef de stat intr-o emisiune sa ameninte un secretar de stat, ca Arafat, si asta pentru ca mafia asigurarilor voia sa isi faca niste rente…nu mai vorbesc ce prostii voia sa faca cu regioanlizarea, fara nici o consultare, lasa-l, ca era pericol public!!!!

    Reply
  6. silicon_v

    “dar trebuie sa plece cind va fi democratic si legal, nici intr-un caz inlocuit cu unii care calca in picioare legile ca sa isi atinga scopul.”

    Cam tarziu, doamna Mungiu. Ponta tot impecabil, nu? El e un ingeras alb impins incolo si incoace de o o armata de draci?

    @gigel m

    “sa nu imi spui ca e constitutional sa sune un sef de stat intr-o emisiune sa ameninte un secretar de stat, ca Arafat”

    Dumneavoastra ati citit constitutia? E vreun articol in constitutie care iti spune ca nu ai voie sa fii badaran ca presedinte al tarii?

    Da, domnule, e constitutional. Poti sa stai si in cap si in coada, asta se contorizeaza doar la sentimentele dumneavoastra fata de Basescu, nu la “incalcari grave ale constitutiei”. Sorry.

    Reply
  7. silicon_v

    Si inca ceva pentru gigel m, ca a venit vorba.

    Dumneavoastra ati citit noua versiune a legii sanatatii? Puteti sa spuneti cum difera, la modul esential, de propunerea cea veche, aia pentru care Basescu@Co erau linsati zilnic pe sticla? Acum e liniste si pace.

    Reply
  8. TS

    Doamna Mungiu,
    Va multumesc pentru mesajul clar pe care l-ati dat astazi. Sper sa-l citeasca cit mai multi! De ce nu apareti mai des?
    E nevoie de oameni ca dumenavoastra acum!

    Reply
  9. Elisabeta Timis

    Despre ce stat de drept poate fi vorba si ce stat de drept ar fi de aparat cata vreme avem legi in vigoare vagi si care se contrazic reciproc, care exista in majoritatea cazurilor numai pe hartie si care sunt folosite mai mult ca arme politice. Constitutia este la fel, vaga si cu prevederi care sunt depasite de realitate. De institutii ale statului functionale, care sa le aplice, nu poate fi vorba nici atat. Din pacate, si acum ca si pe vremea lui Ceausescu, statul de drept este numai pe hartie si nu il apara nici una din tabere si nici nu poate fi aparat sustinand nici una dintre tabere, care ambele au abuzat de el. Exista doar deosebiri de stil. Pe vremea lui Ceausescu era mai putin bine machiat, acum ni se pare ca l-am avea, dar doar inselatoria este mai mare (adica mai subtila, pentru ca atunci machiajul era mai grosolan). Dupa pararea mea, mai important e spiritul legilor si al constitutiei, decat litera lor. Nu inseamna manipularea unei legi daca o interpretezi tinand cont de realitate, de logica, morala si bun simt si nu o aplici orbeste. Constitutia si statul de drept trebuie sa fie pentru oameni si nu oamenii pentru ele. Statul de drept nu ar trebui sa fie o masinarie care functioneaza in orb, care sa calce omul si bunul simt. Intotdeauna regimurile autocrate sau mafiote s-au acoperit de legi, si-au protejat perpetuarea prin legi, cum a facut si Basescu. Ramane eterna problema: e greu sa se doboare cu mijloace cinstite sau neviolente (la propriu sau la figurat, prin fortare legilor) un regim necinstit. Daca s-ar fi respectat statul de drept, Ceausescu ar mai fi existat si acum. Si el cerea sa fie judecat doar de Marea Adunare Nationala si recunostea doar autoritatea acesteia. Justitia trebuie sa fie oarba in sensul de echidistanta, dar nu oarba la realitate. Si, daca, intr-adevar, sunt mult mai putini cetateni romani cu drept de vot decat cei indicati, dupa cum pare a fi probabil (e greu de explicat o crestere atat de mare a populatiei cu drept de vot dupa anii 2000 in loc ca ea sa scada sau sa ramana relativ similara, cel putin), e mai important sa se respecte realitatea si legile logicii si ale bunului simt decat strict niste proceduri legale si administrativ automate. Si Isus le-a cerut celor care Il ascultau sa judece, de exemplu, in ceea ce priveste legea Sabatului, cu dreptate, adica tinand cont de bunul simt si nu orbeste. Justificarea Curtii Constitutionale potrivit careia ii pune la gramada pe toti cei care nu au votat (care e clar ca reprezinta opinii si atitudini eterogene) si face referire la o notiune despre care eu nu stiu sa fie statuata legal sau constitutional: majoritate de blocaj, anuleaza practic posibilitatea abtinerii si statueaza furtul virtual de vot: adica cei care se abtin sunt trecuti la varinata impotriva, confiscandu-se-li-se optiunea de catre una din tabere. Curtea Constitutionala spune ca astfel o minoritatea se poate “impune” in fata majoritatii. In plus, contrazice decizia ei precedenta in care spunea

    Reply
  10. Petre Truica

    Ba trebuie sa mai fie presedinte, pentru ca e primul demnitar care a zdruncinat porcaria din societatea romaneasca, in invatamant a aratat ce porcarie este, in justitie au fost arestati din toate partidele si bagati la inchisoare. Si a reusit sa-i enerveze pe toti, iarpopulatia nu a reusit in 23 de ani nici de iliescu sa scape macar.

    Reply
  11. Diana D

    Gigel, nu stiu cum e cu ajutorul, dar ref interventie televizata: pai crezi ca un tip cu inteligenta lui Basescu dadea instructiuni la televizor, daca era o chestie personala ?? lucrurile ascunse se fac pe telefon secret, sau personal, sau pe biletel ca Tariceanu !! Doar ca Basescu e impulsiv, chiar mojic uneori, dar spune mereu ce gandeste. Si gandeste pentru tara, nu pentru buzunarul lui, ca altii ! Poti sa nu-l agreezi ca om (nu e obligatoriu sa ne iubim presedintele), dar tb sa-i recunosti calitatile, daca esti obiectiv

    Reply
  12. alinaMP

    Doar o vorba, pentru Emil, acum un an lumea scria aici pe adresa personala a presedinteli – e care au si blocat-o- cotra alegerii primarilor dintr-un tur. Cine a ignorat toate obiectiile si a zis ca e OK sa iia legem fie si cu sub zece la suta participare nu merita loialitatea noastra. De asta nici nu il aparam pe el, ci procedurile, acelea sint sfinte.

    Reply
  13. KUKI

    Stimati interlocutori,ne aflam in faza descrisa de dl.Cioroianu in GEOPOLITICA MATRIOSKAI
    Nu ne putem da dupa visin!
    Dl.Basescu,dupa opinia mea este de vina pentru urmatoarele:a adus in parlament UNPR pe care eu nu l-am vazut pe liste,a facut pe MS Regele…tradator,a botezat fiul unei dne Triff si al unui d Paul,de descendenta morganatica,l-a ofensat pe Arafat(Dumnezeu stie,daca nu o fi facut si dansul ceva gheseft cu echiparea salvarilor?-trebuia dovedit legal!),expresii din argou,comparatii indecente,giamparale etc.
    Dar,a-l schimba prin ajustarea listelor,schimbarea majoritatii tot cu UNPR,Monitorul Oficial care publica dupa toane,ce-i convine,cu prim ministru multiplagiator(apropos,subiectul s-a estompat?), care e in stare sa spuna orice in 7 feluri,adunat cu toata familia in parlament si presedintele interimar de sorginte liberala pentru a carui apartenenta dnii Quintus si Campeanu ar trebui sa reuseasca ce n-a reusit Nastase,e prea mult!Aici ,se lupta pentru dislocarea NATO si a EU,pe mana amaratei Romanii.
    Va rog sa ma combateti!Sunt convins,ca dna.Mungiu,care lupta in plan ideatic,nu isi permite concluzii radicale.Un profesor formeaza opinii!

    Reply
  14. Florin Popescu

    Iti multumesc KUKI pentru aceasta sinteza. Problema este ca noi, cei care de 22 ani votam nu “pentru”, ci impotriva raului mai mare, cei care am votat NU sau am refuzat votul la referendum nu de dragul lui Basescu, ci oripilati de reaparitia in prim plan a lui Iliescu, noi care nu suntem putini, nu stim ce vom mai face la urmatoarele alegeri.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *