Cristi Dănileț

CCR a decis: un condamnat penal nu poate fi ministru. Dar această interdicție nu poate dura întreaga viață

Azi a apărut motivarea deciziei CCR privind legea care interzice unei persoane să fie ministru.  Este vorba de decizia CCR nr. 304/2017 privind interdicția din art. 2 din Legea 90/2001 ca cei care ocupă funcția de ministru să nu fi suferit vreo condamnare penală.

Iată ce spune această decizie:

  • Constituția prevede în art. 16 alin 3 că o demnitate publică se poate ocupa „în condițiile legii” – în cazul de față este vorba de Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor;
  • Art. 2 din Legea 90/2001 interzice să fie ministru persoana care a suferit o condamnare penală. O asemenea interdicție nu este stabilită de Constituție, ci a fost  – în mod corect – opțiunea legiuitorului. Același legiuitor a prevăzut o astfel de interdicție pentru magistrați și miniștri, dar nu a prevăzut-o pentru parlamentari sau Președintele statului, fiind în sarcina legislativului de a corela aceste reglementări, mai ales pentru parlamentarii care sunt și miniștri;
  • O astfel de interdicție pentru cel condamnat nu poate dura, însă, pentru totdeauna, cum pare a rezulta din modul în care este formulat acum art. 2 al Legii 90/2001. Aceasta pentru că există anumite modalități prin care o condamnare se șterge, până la urmă, din cazier: reabilitarea (adică trece o perioadă de timp de la executarea pedepsei pentru cel condamnat și îndeplinește condițiile prevăzute de Codul penal pentru a opera reabilitarea de drept  în 3 ani sau reabilitarea judecătorească în 4, 5, 7 ori 10 ani, astfel încât dispar decăderile, interdicțiile și incapacitățile, așa cum spune art 169 Codul penal), dezincriminarea faptei (adică legiuitorul elimină pentru viitor din legislație o infracțiune, astfel că va beneficia și persoanei care fusese condamnată în trecut) sau amnistia (adică legiuitorul lasă pe viitor în legislație acea infracțiune, dar declară că face „uitate” faptele din trecut de acel gen, prin urmare va profita persoanei condamnate pentru aceasta până la data apariției legii de amnistie).

Concluzii:

  • Păstrarea interdicției ca o persoană care a fost condamnată penal să fie ministru este la latitudinea legiuitorului, fără a exista o obligație în acest sens. Aici fac o observație personală:  Legea 90/2001 interzice persoanei condamnate să fie ministru (art 2), după cum prevede că ministrul condamnat își pierde mandatul (art. 8 alin. 2); astfel de prevederi nu există pentru parlamentari, dar ar trebui să existe, pentru a crește integritatea în aceste autorități esențiale.
  • Dacă se optează în continuare pentru un nivel crescut de integritate în Guvern, păstrându-se interdicția față de persoanele condamnate, trebuie ținut seama că ea nu poate dura toată viața. Ca urmare, legiuitorul este liber să pună un termen maxim pentru această interdicție (modificând formularea actuală din lege). Dacă nu pune un termen (păstrând formularea actuală din lege), atunci în momentul în care se va împlini termenul de reabilitare reglementat deja în Codul penal acea interdicție nu va mai exista.

Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

9 thoughts on “CCR a decis: un condamnat penal nu poate fi ministru. Dar această interdicție nu poate dura întreaga viață

  1. Dumitru

    „astfel de prevederi nu există pentru parlamentari, dar ar trebui să existe” Si pentru presedinte nu ?

    Reply
  2. Ioan Puscasu

    O provocare cheie la adresa instituţiilor democratice este anticiparea viciilor şi slăbiciunilor potenţialilor lideri. Dacă se doreşte ca democraţiile să treacă cu bine prin furtunile istoriei şi să se limiteze impulsurile de preamărire ale actorilor umani, atunci acestea au nevoie, de instituţii publice puternice şi bine proiectate şi ca “oamenii sa rămană oameni pentru oameni”.
    “Omul este prin natura sa o fiinţă socială, pe când antisocialul, prin natură, este ori supraom, ori fiară….” a spus Aristotel.
    Un politician de elită necesar pentru societatea modernă bazată pe cunoaştere trebuie să privească particularul prin prisma generalului şi într-un acelaşi elan de gândire să cuprindă deopotrivă abstractul şi concretul. Trebuie să vadă prezentul în lumina trecutului, pentru scopuri situate în viitor. Nici o parte a naturii umane sau a instituţiilor omeneşti nu trebuie să-i scape cu totul din vedere. El trebuie să fie dezinteresat şi în acelaşi timp să vizeze un scop; să fie distant şi incoruptibil dar cu picioarele pe pământ ca un om de ştiinţă.
    O societate provenită dintr-un regim dictatorial sau autoritar poate fi considerată cu o democraţie reală dacă în primul rând, noul sistem politic îndeplineşte trei condiţii minimale si anume: existenţa unui stat, a unei tranziţii democratice complete şi a unui guvern ce conduce democratic.
    Pe lângă un stat funcţional, pentru ca o democraţie să fie viabilă este necesar în al doilea rând să existe interconectate alte cinci condiţii si anume;
    a) – să se creeze premizele pentru dezvoltarea unei societăţi civile libere şi viguroase;
    b) – să existe o societate politica relativ autonomă;
    c) – pe teritoriu statului toţi actorii politici, în special guvernul şi aparatul de stat, trebuie să fie supuşi în mod eficient domniei legii, care protejează libertăţile individuale şi viaţa asociaţională;
    d) – trebuie să existe o birocraţie de stat la dispoziţia guvernului democratic;
    e) – trebuie să existe o societate economică instituţionalizată;
    O societate civilă bine organizată şi viguroasă cu iniţiative, având capacitatea de a genera alternative politice şi de a armoniza guvernul şi statul, ajută la începerea şi finalizarea tranziţiilor, la rezistenţa faţa de întoarcerea la vechiul regim.
    Intermedierea dintre stat şi societatea civilă, precum şi structurarea compromisului dintre acestea, sunt de asemenea sarcini legitime şi obligatorii ale societăţii politice. În sinteză societatea politică informată, presată şi reînoită periodic de societatea civilă trebuie să atingă cumva un acord realizabil asupra multitudinii de moduri în care puterea democratică să fie modelată şi exercitată.
    Pentru a se obţine o democraţie reala şi ireversibilă gradul de libertate şi autonomie al societăţii civile şi politice trebuie să fie determinat de domnia legii.
    Un stat de drept “supus legii” a fost una din cele mai mari cuceriri ale liberalismului european şi din Japonia şi este crucial pentru democratizare. Este cea mai importantă modalitate prin care guvernul ales şi administraţia de stat se supun unei reţele de legi, tribunale, agenţii semiautonome de control şi norme ale societăţii civile, care controlează tendinţele ilegale ale statului şi totodată îl fixează ferm într-o reţea interconectată de mecanisme ce necesită transparenţă şi responsabilitate. Cu cât mai multe instituţii ale statului funcţionează după principiile statului de drept, cu atât este mai mare calitatea democraţiei şi societatea este mai bună.
    Constituţionalismul şi domnia legii trebuie să distingă ce posturi publice pot fi ocupate prin alegeri, procedurile prin care vor fi aleşi deţinătorii acestor posturi şi definirea şi limitarea puterii acestora, astfel încât membrii societăţii să accepte rezultatele jocului democratic.
    O democraţie în care, există lideri ce se bucura de “legitimitate” aşa zis democratică şi le permite ca în mod discreţionar să ignore principiile statului de drept, nu se încadrează întru-un regim democratic.
    Referitor la arena numită “societate economică” atrage atenţia doua afirmaţii: în primul rând, niciodată nu a existat şi nu poate exista o democraţie reală care să aibă o economie de comandă; în al doilea rând, niciodată nu a existat o democraţie modernă care să aibă o economie de piaţă pură. Performanţa economică este o parte importantă din provocarea unei guvernări.
    Democraţiile moderne durabile necesită un set de norme, instituţii şi reglementări acceptate şi modelate socio-politic care să medieze între stat şi piaţă.
    Privitor la calitatea şi stadiul tranziţiei către o societate democratică trebuie avut în vedere ca, costurile acesteia să fie suportate proporţional de fiecare cetăţean în funcţie de poziţia sa socială şi fără nici o deosebire sau discriminare, iar pe parcursul acestui proces trebuie aplicate în mod riguros mecanismele de redistribuire raţională a “bunăstării statului”. Acest proces nu poate fi manageriat decât cu, concursul tuturor forţelor progresiste şi democratice existente în societate, mai ales în cazul transformărilor postcomuniste, când trebuie reevaluată şi luată o hotărâre cu privire la soarta proprietăţii întregului popor.
    Printre cele mai frecvente cauze ale alienării, delegitimării şi colapsului democraţiei sunt:
    – abuzarea procedurilor şi normelor democratice de către oficialităţile guvernamentale şi liderii politici înşişi, astfel încât democraţia începe să fie privită ca o simulare;
    – adoptarea violenţei politice de către actorii semnificativi care sunt fie marginalizaţi în procesul democratic, fie nerăbdători cu procedurile acestuia;
    – incapacitatea guvernelor de a decide şi acţiona ca rezultat al fragmentării, polarizării şi impasului politic.
    Uneori, democraţia pare pur şi simplu copleşită de greutatea problemelor nerezolvate sau este distrusă de incompetenţă, corupţie şi încăpăţânarea liderilor politici rataţi. Totuşi, într-un anumit moment din viaţa lor, cele mai multe democraţii se confruntă cu crize ce par copleşitoare şi de nerezolvat.

    Reply
  3. Cristi

    Același lucru este și în SUA unde Constituția nu prevede interzicerea unei funcții publice doar pentru că ai fost condamnat.

    Federal Office Holders
    The Constitution requires that members of the House and Senate fulfill three requirements:
    All members of the House must be at least 25 years old, and members of the Senate must be at least 30 years old.
    Members of the House must have been a U.S. citizen for at least seven years, and members of the Senate must have been a U.S. citizen for at least nine years.
    They have to be an „inhabitant” of the state „when elected.”
    As a result, according to the Congressional Research Service, committing a crime cannot constitutionally disqualify someone from serving in Congress. And the state has no say in determining whether or not someone is qualified to serve in the House or Senate:

    CRS: [S]ince a State does not have the authority to add qualifications for federal offices, the fact of conviction, even for a felony offense, could not be used to keep a candidate off of the ballot under State law either as a direct disqualification of convicted felons from holding or being a candidate for office, or as a disqualification of one who is no longer a “qualified elector” in the State. Once a person meets the three constitutional qualifications of age, citizenship and inhabitancy in the State when elected, that person, if duly elected, is constitutionally “qualified” to serve in Congress, even if a convicted felon.

    Prison is not a bar to running for federal office, either. In 1798, Rep. Matthew Lyon ran for Congress from prison and won. He assumed his seat in Congress after serving four months in prison for „libeling” President John Adams. An effort was made to expel Lyon from the House, but it failed.
    Ultimately, it is up to the House or Senate chamber to determine whether or not an elected official is qualified to serve if a challenge is raised.

    Reply
  4. IOAN PUSCASU

    Solutiile CCR vis-avis de COMBATEREA CORUPTIEI sunt ceva de genul „ESTE FATA MARE DAR A FOST REGULATA”.
    Pentru eliminarea deficienţelor existente in aplicarea JUSTITIEI in Ro este necesară, DEPOLITIZAREA (decuplarea ei de sistemul politic ticalosit) sau respingerea amestecului deciziei politice in functionarea sistemului judiciar. Drept urmare normele ce reglementează “compoziţia” Curţii Constituţionale a României(CCR) precum şi unele proceduri judiciare trebuie revizuite astfel: Pentru normalizarea activităţii C.C.R. se impun următoarele modificări; – nr. membrilor să fie mărit de la 9 la 11, vârsta acestora să nu depăşească 65 de ani; – membrii să fie alesi pentru o perioadă de cel mult 5 ani, un singur mandat; – 8 din nr. total de 11 membrii, să fie desemnaţi de către cele 16 Curţi de Apel din România (prin unul din algoritmii existenti, fie primele 8 C.A. în primul mandat şi urmatoarele 8 în al doilea mandat, fie grupate câte două Curţi de Apel să-şi desemneze în comun cate un candidat de fiecare data), 1 candidat să fie desemnat de I.C.C.J. şi 2 din partea senatelor Universităţilor de Drept din Romania care se clasează în primele 2 locuri oferite de numărul mai mare de absolvenţi admişi la I.N.M. în ultimii 5 ani;
    Pentru a apara cu siguranta macar o parte din valorile democratiei si responsabiliza clasa politica trebuie sa se introduca in codul penal si pedepsirea delictelor politice . Numai prin aplicarea acestor masuri vor putea fi inlaturate non-avlorile umane CORUPTIA SI DILENTANTISMUL din politica romaneasca si se va putea intari responsabilitatea individuala sau de grup a IMPOSTORILOR si tradatorilor din politica romaneasca.

    Reply
  5. Dumitru Drinceanu

    In sfarsit, va functiona, cel putin teoretic si legislativ, intitutia reabilitarii!

    Reply
  6. Alexandru Lazarescu

    Catre,
    Presedintele SUA Dl. Donald TRUMP
    Presedintele Uniunii Europene
    Sefii de stat al tarilor membre NATO si UE
    Ce se intampla cu un stat membru UE si NATO in care majoritatea parlamentara si a Curtii Constitutionale au fost acaparate de mafie ? Un stat in care Curtea Constitutionala declara neconstitutionale si insuficient de explicite articolele din Codul Penal prin care au fost condamnati mafiotii iar parlamentarii modifica aceste articole in asa fel ca mafiotii sa fie eliberati si nevinovati ?
    Astept un raspuns prin actiuni concrete si nu prin vorbe si ingrijorari !
    Cu respect,
    Alexandru Lazarescu

    Reply
  7. Adrian

    (Off-topic) Vedem că s-au formulat recent niște cereri depuse la cabinetul „prim-ministrului” de către persoane având acum câteva zile calitatea de membru „a” guvernului.

    Fiind toate copiate, fără echivoc, se pune întrebarea dacă pot fi miniștri cetățeni care „semnează ca primarul” și până unde e democratic a cerceta (și de către cine!) caracterul unei persoane propuse în vreo demnitate, fiindcă, de pildă, Președintele a impus niște condiții morale a fi îndeplinite de viitorul candidat la postul de prim-ministru.

    Sincer, nu mă așteptam ca Toader T. să-și pună semnătura pe un text copiat (sau să dea altora să copieze).

    Reply
    • Adrian

      Retrag ultimul paragraf ca.. lipsit de obiect. Se dovedește că cererea d. Toader are alt conținut.

      Reply
  8. Dumitru Drinceanu

    Este corect si un semn de normalitate democratica ca se instituie cu adevarat institutia reabilitarii, spre a nu condamna pe viata prin stigmat si obstructionare profesionala, social-politic pe cel ce sia ispasit o pedeapsa. Dar, pentru a nu se ajunge la excese si pentru inalta oralitate, teoretica, consider ca ar trebui plafonata ascensiunea politica si admiistrativa la un anumit nivel.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *