Alina Mungiu-Pippidi

Cazul Coldea altfel. Români, nu vă lăsați aburiți

Fiind singurul șef de instituție din România care a făcut două plîngeri contra SRI anul trecut, pe lîngă o serie de articole în care criticam imixtiunea lor cu totul exagerată în guvernul Cioloș (unde erau cei mai mari actori invizibili, deși se mai împiedicau de STS, DIPI etc.), nu cred că mă bănuie nimeni de vreo mare simpatie cu serviciile. Și nici reciproc. Făcînd totul la vedere, că eu chiar cred în transparență, am ajuns, de la politețea de pe timpul lui Maior la telefoane de amenințare, ultimul, acum o săptămînă, la cinci minute după o ședință pe Skype despre un proces în curs. „Ce faceți, doamnă, de ce nu vă vedeți de treabă acolo în Germania etc”. Notez numărul, iar ieri a trebuit să îmi resetez toate parolele după atacuri. Am ieșit de pe Skype și What’s App, iar la telefon oricum nu vorbesc, așa că nu vă mai osteniți. Am supraviețuit eu în anii nouăzeci, cînd curgea cu de-astea, așa că acum e nebun cine crede că mai sperie pe cineva. Dar nici busolă nu mai aveți, dacă îmi faceți mie chestii din astea, care am canale și la NATO, și la presa străină, și unde vreau, numai din responsabilitate declin să fiu citată de presa străină asmuțită zilele astea pe „abuzuri judiciare” de niște infractori cu bani, dar care, da, au și ei niște drepturi, că nu trăiesc în China.

Dar astea fiind spuse, aș vrea să îndemn publicul să își folosească rațiunea și simțul critic înainte de a trage vreo concluzie din ce vede pe ecrane zilele astea. Și anume:

  1. Din seria de înregistrări succesive ale lui Sebastian Ghiță se vede clar că totul e minciună și butaforie ieftină. Tot ce prezintă cade la probe elementare, fapt recunoscut pînă și de Ion Cristoiu. Nu ai de ce să anchetezi ce zice el, pentru că nici un editor responsabil (înainte să fiu profesor, am condus o redacție de investigație, Expres, și cea mai mare redacție de știri din România, TVR în anii nouăzeci) nu ar publica așa ceva. Nu a plătit el pentru aducerea lui Popa, sunt dovezi contrarii. Factura de la Sinalunga nu e o factură, niciodată nu sunt scrise numele tuturor ocupaților așa (am stat la zeci de hoteluri în Italia), nu are preț, și unde e credit card slipul să ateste că a plătit Ghiță, nicăieri, hotelul e accesibil pe booking.com și costă 300 de euro pe noapte, unde sunt rezervarea sau factura de pe booking.com? Nicăieri. La fel, oamenii care pleacă în vacanțe își fac selfieuri, cînd ești cu alții nu produci poze de la distanță cu alți oameni la mijloc, asta arată mai degrabă întîmplarea sau manipularea. Unele din avioanele de care e vorba, singurele verificate, spre America și Istanbul Seychelles, nici nu erau sau nu s-a zburat cu ele, etc. Însăilarea e de proastă calitate, din ziua unu se vedea că e o manipulare grosolană. De ce, atunci, asemenea mari decizii pe acest pretext de doi bani, cînd alte informații la vedere (că prea multe denunțuri de corupție au început prin mandate de ascultare pe siguranță, de exemplu), nu au fost niciodată anchetate, deși pun pericol mult mai mare pentru drepturile omului? Per total, faptele, nu vrăjelile, sunt tot cele pe care le știm dinainte, și nu de la Ghiță, și anume că SRI, MAI, STS și MAE îi dau ăstuia de ani de zile contracte de zeci și sute de milioane de euro.
  2. S-au dat aceste contracte în mod corupt, adică Ghiță a dat parandărăt lui Coldea, Opriș și compania? Asta e ce trebuie să aflăm – de la DNA. Asta e ceva mai mult decît un drum în Seychelles, infinit mai mult. Face cineva ancheta asta? Cine?
  3. De ce s-a ajuns în ziua șapte de diversiuni ale unui fugar urmărit penal și CNA nu a sancționat cu amenzi din ziua întîi postul România TV? OTV a fost închis după ce nu a plătit amenzile. Se face un efort deliberat de a amenda cît mai rar România TV, pentru a ține în viață o televiziune care de fapt servește intereselor PSD, care are și majoritatea în CNA? Membri PSD în CNA, Gubernatu, Popescu, nu vă e rușine? Sunteți singurii direct responsabili de mizeria din opinia publică. Sar la ora asta infractori dovediți de bucurie prin studiouri, nu cumva ceva nu e bine? Voi de ce luați salariii, și enorme? Vreți să ne ocupăm de voi vreo lună, în fiecare zi, că nu numai securitatea e bună la găsit lucruri ascunse, uite că România Curată tocmai a găsit și publicat originalul contractului Bechtel pe care n servicii pretindeau că nu știu de unde să îl ia.
  4. În fond, dincolo de abureală, să fim atenți de ce se plînge Ghiță. Că a intervenit politic la Coldea să îi ceară sprijin pentru un candidat într-un partid (ce aberație, din partea unui membru al comisiei de control a SRI), iar Coldea a zis nu se poate, că Băsescu nu-l vrea pe Ponta? Păi asta arată doar că generalul făcea ce îi zicea șeful său, civilul. A vrut Iohannis să scape de scandal, l-a oprit vreo amenințare de la Coldea? Nu. L-a dat afară într-un minut. Deci cred că ce trebuie să investigăm este folosirea de către politicieni a serviciilor secrete pentru scopuri aflate în afara oricărei legi a siguranței naționale, centrul de comandă pare a fi la Cotroceni, nu la SRI, iar comisia de control e un banc, cum știm cu toții. Putem organiza una pe bune? Putem lămuri chestiunea fundamentală, dacă acesta e un caz de politizare a serviciilor de către civili, cu alte cuvinte, cine e principalul și cine e agentul? Da, SRI șantajează oameni politici, e cert, dar poate că o face pentru alți oameni politici. Asta trebuie lămurit. Dar de cine? Nici o anchetă internă a SRI nu va lămuri așa ceva.
  5. Putem investiga ce firme are SRI și în ce organe de presă au acțiuni direct sau indirect? Măcar să ne propunem să vedem imperiul manipulării de aproape? USR, prin Matei Păun, a făcut dealul cu „tehnocrații” în schimbul promiterii sprijinului de presă, care pînă atunci băgase USR sub preș, cum fac cu tot ce e spontan și unde nu plătește nimeni. A cui presă e aceea, dacă pot să întreb, că tehnocrații în sine nu aveau nici un fel de presă, ce să mai spun de KJ, care are presă mai ales proastă? Cine de fapt controlează așa de mult din presă și are birouri la Cotroceni și guvern, mai ales cea electronică, încît poate face asemenea tîrguri? Nu cumva?

Și iată trista situație în care ne aflăm, în care numai parlamentul cel neiubit de nimeni și cu majoritate PSD poate de fapt face o comisie de anchetă să răspundă la astea. Trag nădejde că destui oameni necontrolați de nimeni au intrat totuși în USR și mă bazez pe ei să aibă inițiativa unei comisii speciale de anchetă, inclusiv cu experți independenți din țări NATO, care să înceapă din anul 2017 procesul de reașezare a serviciilor secrete în misiunea lor reală, pentru care nu a  fost niciodată mai mare nevoie, în vreme ce justiția se ocupă de infractori ca Ghiță și complicii săi așa cum merită. Cine știe, dat fiind că Liviu Dragnea nu controlează SRI, s-ar putea să fie în interesul lui să ajute acest proces. Iar noi o să trebuiască să apărăm justiția, că în acest moment climatul e de așa natură că nu se știe ce se poate întîmpla, e plin de canalii care vor să arunce și copilul odată cu apa.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

57 thoughts on “Cazul Coldea altfel. Români, nu vă lăsați aburiți

  1. Cristi C

    Buna ziua.
    Mie mi se pare că dacă închideați RTV în ziua a doua-treia, cum doreați, pentru a nu da posibilitatea lui Ghiță să vorbească, nu mai aveați posibilitatea acum să investigați nimic… n-ar fi existat un denunț al lui Ghiță despre implicarea SRI în alegerea lui Ponta la PSD, nu ar fi existat un autodenunț privind conflictul de interese dintre șeful SRI și patronul firmei contractoare a unor contracte comerciale la SRI ….

    Totul ar fi fost o liniște dureroasă în care bănuiala că SRI face jocuri murdare, interzise de lege, ar fi apăsat în continuare asupra tuturor.

    Ghiță este un inculpat dispus să vorbească, chiar și din răzbunare. Pe unii precum Dinu Pescariu, statul român i-a lăsat acasă cu toți banii câștigați ilegal. Corul deontologilor neamului din ONG-uri nu cântă nimic despre asemenea cazuri. Ce păcat că ei nu își văd măsura propriei miopii, propriului discreționar, propriei antidemocrații.

    Ghiță trebuie lăsat să vorbescă iar RTV lăsat să lovească în temeliile „statului mafiot” (această exprimare aparținând președintelui statului, Băsescu, din înregistrările lui Ghiță de la RTV). Poate vom avea și noi un stat mai bun.

    Reply
    • vasilache

      Cristi C, RTV n-o sa loveasca niciodata la propriile fundatii. Doar e parte a statului mafiot, nu stiu cum de ajungi tu sa crezi altcev. Apa rece pe față, ceva vitamine sa punem mintea la contibuție si poate ne dăm seama.

      Reply
    • Mandrean Paul

      @cristi,
      Tocmai ti s-a explicat babeste si pe intelesul oricui doreste sa-si foloseasca mintea, ca urmaritul Guitza spune MINCIUNI.
      Evident ca voi, adoratorii de Breaking News cu aroma de OTV, sunteti singurii dispusi sa credeti in MINCIUNILE unui urmarit international si ale unui penal aflat la conducerea Guvernului Romaniei, chiar daca prin interpusi.

      Reply
    • Dumitru

      Mda. Se uita deseori o specificitate a Romaniei : La noi toate averile s-au facut dupa 1989, deci in maxim 27 de ani. Ca sa faci bani multi (sau chiar mai putini) in asa putin timp si intr-o tara asa de saraca, nimeni (cred eu) nu a putut respecta legea 100%. In cel mai bun caz, au profitat de zonele ei gri. O aplicare corecta a legii (care nu exista decat in serialele americane) ar baga in puscarie 90% din afaceristi. O aplicare zeloasa (gen Voiculescu/Dragnea/Ponta, cu ingerinte DNA/SRI) ar baga in puscarie 100% din afaceristi, daca e facuta „echidistant” (nici macar nu spun apolitic, pentru ca nu cred ca la manete sunt politicieni). Toata lumea e deci atacabila. Din cauza asta justitia destabilizeaza asa de rapid Romania, pentru ca de fapt nimeni nu se simte la adapost. Si problema este ca nici nu vad o solutie. Atata timp cat „serviciile” isi permit sa decida pe cine baga la puscarie, n-o sa avem nici economie OK, nici politica OK.

      Reply
    • Barbu Brailoiu

      S-a-nțeles, domnu Ciutacu…. sub pseudonim, desigur, ca și vocea folosită în făcătura de material a lui Băsescu.
      Mai transparenți, băieți! Mai transparenți!!….

      Reply
    • Octavian

      Aveti dreptate cand spuneti ca Ghita trebuie sa vorbeasca. Insa vorbaria lui nu este decat o diversiune. Ca sa aiba valoare, trebuie sa vorbeasca in sala de judecata. Fie ca inculpat, fie ca martor. prin acest comportament dovedeste ca este doar un manipulator al opiniei publice. In aceste conditii doar alimenteaza haosul si da apa la moara teoriilor conspirationiste.
      Exista un singur adevar, insa o infinitate de ipoteze. Romanilor le place sa auda 1001 de povesti nemuritoare in locul singurului adevar.

      Reply
    • Cristi C

      În text este citat Ion Cristoiu. Să punem aici ce spune pe blogul său pentru ca oameni ca voi să nu mai nege că „pixelul este albastru” și „copilul nu a fost lovit cu pumnul în plex”:

      „La vremea vacanţei din Seychelles, Sebastian Ghiţă era operativ al SRI.
      Florian Coldea şi-a petrecut vacanţa împreună cu un coleg şi nu cu un om de afaceri, cum a ținut să sublinieze Sebastian Ghiță.
      Pe insulă au fost şi alte persoane, pe care Sebastian Ghiţă le-a ocolit.
      Din informaţiile mele, pe care Comisia le va verifica, au fost şi George Maior şi Vasile Dâncu.
      În Toscana au fost şi George Maior şi Vasile Dâncu.
      În amîndouă situațiile, Florian Coldea poate susține în apărarea sa că n-a fost niciodată singur cu Sebastian Ghiță, ci doar însoțindu-l pe director, la cererea acestuia, care, la rîndu-i, nu voia să fie singur cu Sebastian Ghiță.
      La vila de la Cheia a fost vorba de o masă dată de Sebastian Ghiţă pentru George Maior după demisia acestuia din funcţie.
      George Maior l-a luat cu el şi pe Florian Coldea.
      Ca să nu fie acuzat c-a mers singur.
      Pe insulă, George Maior l-a luat şi pe Florian Coldea.
      Cel puţin aşa ştiu eu.
      Din cîte s-a văzut, dezvăluirile lui Sebastian Ghiţă l-au decupat doar pe Florin Coldea.”

      Reply
  2. Dragos

    Buna ziua!

    Impartasesc opinia celui de dinaintea mea. Mesajele trebuie sa ajunga la opinia publica. Din aceste situatii se pot naste schimbarile.
    Sunt de acord cu dumneavoastra ca principala preocupare insa trebuie sa fie apararea justitiei pentru ca mi se pare singurul castig din ultima perioada. Atat timp cand se va reusi sa se consolideze independenta justitiei noi ca cetateni ai acestui stat vom putea spera ca si celelalte lucruri se vor schimba. Si poate ca vor aparea si acei leaderi care vor iesi din tiparul cenusiu al majoritatii leaderilor actuali.
    In final vreau sa va multumesc pentru energia pe care ne-a insuflati si noua prin mesajele pe care le dati.

    Reply
  3. CSebastian

    Felicitari doamna AMP! Este de dorit sa aveti aceiasi combativitate si in cazurile Adamescu & Co respectiv Black Cube.

    Reply
  4. Paun

    D-na Pippidi, in mare parte aveti dreptate, privind aberatiile lui Ghita si pasivitatea CNA-ului in a suspenda postul Tv, Romania Tv, asa cum a amendat deseori si suspendat OTV-ul.
    In schimb am urmatoarele nelamuriri, referitor la cazul Coldea si Ghita:
    1. Dece este acuzat Coldea ca a fost prieten cu Ghita si au participat impreuna la diferite chiolhanuri, cand Ghita nu era parlamentar, dar poate era ofiter acoperit al SRI?
    2. Se spune ca Ghita „s-a dat la fund” imediat dupa ce si-a pierdut imunitatea si a participat la o petrecere a SRI. Este acuzat Coldea de prietenie cand Ghita era un simplu om de afaceri, iar cand este inculpat de cativa ani si are 4-5 dosare penale este invitat la petrecerea SRI, Seful SRI Eduard Helvig nu stia?
    3. Daca SRI-ul nu ajuta DNA-ul cu informatii despre demnitari corupti, azi nu aveam nici o zecime in puscarie dintre cei condamnati de Judecatori, nu de procurorii DNA.
    4. Cum poate sa spuna unul ca Dan Voiculescu, A. Nastase si toti ceilalti demnitari condamnati sau in procese, ca au de-aface cu pocese politice, tocmai ei care umbla cu cohorte de avocati dupa el si prelungesc procesele pana la limita prescrierii?

    Reply
  5. marius

    Singurul lucru sigur este ca ghita este un ofiter al sri prin intermediul caruia Securitatea (sri) a devalizat sute de milioane de euro din buzunarul nostru al sclavilor care platim taxe si a fost direct implicata in politica.

    Tot sri_ul in integralitatea sa trebuie arestat cel putin pentru genocidul hexipharm si hotiile facute de agentul ghita.

    Din punctul meu de vedre trebuie urgent facuta public toata arhiva securitatii precum si devoalarea tuturor agentilor acoperiti din politica, justitie si presa

    Agentiile secrete din Romania impreuna cu toata sleahta politica nu sunt altceva decat grupari criminal teroriste indreptate impotriva poporului roman

    Reply
  6. dorin valeriu

    Cu multe spuse aici sunt de acord. Cred totusi ca treceti prea repede peste analiza personalitatii lui Sebastian Ghita, pe care eu o vad mai complexa. Si destinul sau mai …altfel. Din cate stiu, Ghita si-a infiintat proma firma de Soft pe vremea cand era elev la liceu. Genialitate ? Era milionar inca din liceu, fapt care i-a permis sa construiasca o echpa de baschet profesionista, care a dominat vre-o zece-cincisprezece anu acest sport in Romania, castigand an-de-an campionatul tarii. L-a costat ceva bani echipa asta ! Si a facut asta din pasiune si, desigur, findca „ii dadea mana”.Oricum, un mod original de-a-si cheltui banii, cu totul altfel decat „noii imbogatiti” de la noi. Nu cred ca in faz incipienta a afacerilor sale a castigat contracte cu statul. Se pare ca facea o treaba buna, altfel cine l-ar mai fi cautat ? Ca in orice alt domeniu, calitatea muncii impune respect si-ti aduce noi clienti !
    Eu cred ca „ceasul rau ” a fost intalnirea lui Ghita cu Victor Ponta. Alt fan al jocului de baschet. Care venea la meciuri, s-a apropiat de patron, s-au imprietenit, l-a nasit, facand legatura si mai stransa. Interesul lui Ponta : o legatura buna, pornind de la sportul favorit, cu un ombogat, tanar, de viitor. Poti intelege ca Ghita, un tanar provincial a fost incantat de interesul care-l manifesta pentru el un politician in plina ascensiune. Au urmat, evident, si beneficii financiare dupa ce Ponta a ajuns premier. Daca vrem sa fim corecti pe aceasta tema ar trebui ca cineva sa analizeze calitatea prestatiilor firmelor lui Ghita la contractele cu statul. Si pe urma ..
    Sunt un om normal, imi place corectitudinea si cinstea. Privind astfel lucrurile, evident ca nu pot fi de acord cu ‘deriva” pe care a luat-o viata lui Sebastian Ghita. N-ar strica, zic eu, ca „Romania Curata” sa investigheze acest „roman’ de la inceputurile lui; probabil ca ne-ar putea da o imagine mai putin simplista a desfasurarii acestei istorii.

    Reply
    • vlad

      Genialitate??? Nu, baiat al serviciilor de-atunci. Cat despre echipa aia de baschet…. pai oricine se uita la sport stie ca omul a stricat complet campionatul. A blatuit toate campionatele, a cumparat toti arbitrii…. din start era clar ca omul e corupt pana in maduva oaselor, daca nu si mai rau. A fost pasiune??? Cu siguranta…. insa ganditi-va ce fel de om este cel care mituieste masiv si atunci cand este vorba doar de un hobby. Cum se comporta in afacerile cu adevarat mari??? Dar romanii au memoria scurta, articolele sunt acolo in arhive despre manevrele lui la Asesoft.

      Reply
  7. Emil Stoica

    Daca este institutie cu adevarat functionala, SRI va fi la fel de eficienta cu sau fara Coldea. La fel si DNA.

    Cat despre comisia de ancheta la parlament… sa fim seriosi, parlamentul PSD este interesat doar de cum sa-i scape pe actuallii hoti si corupti din inchisori si sa se asigure ca pot fura in viitor fara sa ajunga la inchisoare (sau la tentative de sinucidere cu fularul Burberry). Asta era de fapt singurul punct concret din programul PSD votat de natiune pe 11 Decembrie.

    Reply
  8. cristian badescu

    Multumim, doamna Mungiu Pippidi, pentru aceasta analiza.
    Referitor la punctul 2, as opina ca Ghita se afla in misiune la Asesoft, pentru a produce bani (si) in favoarea serviciilor. In ceea ce priveste punctul 4, cred ca serviciile secrete presteaza servicii pentru politicieni, asa cum elegant sugerati, dar, de asemenea, lucreaza si in folos propriu. Avand acces la informatii despre politicieni si functionari de stat, ma intreb cum ar putea acesti oameni inteligenti din servicii sa nu le valorifice in folos propriu. De altfel, spuneti foarte clar ca serviciile au fost implicate in guvernul Ciolos. O fi un caz singular ?
    Cat despre o comisie de control a SRI si una pentru anchetarea presupusei implicari masive a serviciilor in politica, ma tem ca cei care au capabilitatile necesare unui astfel de demers au si o pozitie vulnerabila fata de servicii, iar cei care nu au vulnerabilitati, nu au capabilitatile de a controla serviciile.

    Reply
  9. alinaMP

    Daca statul isi facea datoria, RTV era inchis de cate amenzi luase iar Ghita vorbea la interogatoriu, acolo era locul sau.

    Reply
  10. George

    „Iar noi o să trebuiască să apărăm justiția”
    Doamna, va anunt ca legea ajuta justitia sa se apere singura.
    Va amagiti. Apelurile astea la „stransura” nu mai mobilizeaza pe nimeni .

    Reply
  11. markwilliams

    Pai de ce credeti ca spune minciuni ?? Ghita nu spune nimic important .. Si nici nu are intentia stiind ca un defector trebuie sa isi tina gura..El vrea sa moara de gat cu fostii lui prieteni care i-au dat un sut in protectia asigurata pana acum.Vezi prescrierea cazului Tracia Asesoft ..Ca atare se straduieste sa dovedeasca ca el a fost prieten,coleg,complice cu cei doi care acum se prefac ca nu il cunosc..si i-au deschis numeroase dosare penale..In acelasi timp fiecare episod contine betisoare de ex. locatia Seichelles .. un fel de avertisment asupra motivului real pentru care a fost acea deplasare (stiind ca acesta este paradis fiscal)
    Si fara Ghita ar fi fost o normalitate de speriat si in SRI si In DNA.. De ce nu observati ca este vorba de un grup infractional de mari proportii si rasunet ?? De ce evitati sa intrati in relatia Ghita – Ponta si sa evaluati financiar contributia primului ministru la finantarea lui Ghita cu tot felul de contracte fara licitatie ,evaluare cu o cifra de peste un miliard de dolari ..?Doar nu cu mine a fost Ghita de atatea ori in Dubai,ci cu Ponta -politicianul care l-a format si l-a promovat pe Ghita ca deputat si ca sponsor PSD..Chiar ar trebui sa va recititi ca si cand materialul apartine altuia : Lasati abureala .Si avionul ala platit de ghita a fost in Indonezia .Au fost doua avioane a confirmat Nicolae Popa.. Si el a fost urcat in avionul lui Tiriac, cel inchiriat si platit de Ghita.. De ce ?? CINE mai era in acel avion ?? De ce au acceptat ceilalti veniti sa il aresteze ?? Scrieti doar ce va convine.. Daca nu era Ghita cu minciun ,fara minciuni nu se mai scormonea in m usuroi ..

    Reply
  12. cruz

    Doamna AMP,
    Recunosc ca am o dilema morala nerezolvata cand trebuie sa aleg intre a accepta intruziunea serviciilor in intimitatea individuala si a trai in coruptie generalizata sau a ma teme de terorism generalizat (daca as trai mai la vest..). Sper sa ma ajutati si sa-mi spuneti cum s-ar mai putea demonstra spagile de sute de milioane de euro fara o ascultare pe…siguranta nationala? Nici reducerea pedepselor in caz de divulgare a unei fapte penale nu imi place, dar cum altfel s-ar putea? Sa ii loveasca pe corupti o remuscare atroce din senin si sa se autodenunte, aducand si dovezi? La fel si cu terorismul: cum facem sa fim si protejati, si political correct? Chiar am dilema asta si sa-mi raspundeti, m-ar ajuta.

    Reply
  13. AlinaP

    Dezvaluirile facute de domnul Ghita apar intr-un contest dubios – e sub investigatie, fugitiv, urmarit international. Desigur, in caderea lui, urmareste sa traga si pe altii dupa el, vinovati sau nu, e o razbunare certa. Ma indoiesc insa ca felul in care au fost realizate aceasta dezvaluiri va aduce reducerea pedepsei. Doamna Mungiu are dreptate, cu aceasta ocazie, investigatia trebuie largita si multe alte intrebari necesita raspunsuri. Se pare ca o intreaga mafie ce implica politicieni, securisti, etc. a actionat in Romania. Ma intreb, oare ce o face pe doamna Mungiu sa creada ca „centrul de comandă pare a fi la Cotroceni”, as dori sa inteleg mai bine ceasta afirmatie. O comisie independenta de investigatie ar fi recomandata in acest caz dar… e posibil asa ceva in Romania?

    Reply
  14. Alex C.

    Abureala lui Ghita are totusi un scop, nu este deloc prost.Nu cred ca are nicio legatura cu opinia publica, se observa clar lipsa ei.Care ar fi rostul acestor balarii aruncate de catre avocatii lui Ghita? Pentru cine se transmit de fapt la RTV?

    Reply
  15. Romanul n

    Un lucru am reținut din articol și anume că aveți rețineri în a informa mediile externe despre ce se întâmplă cu adevărat în România. Eu cred că dacă vă pasă și ne iubiți trebuie o faceți. Nu-mi fac iluzii cu ajutorul extern dar parca merita că sa fie cunoscuți ticăloșii României așa cum sunt in hainele lor invizibile.

    Reply
  16. joenegut

    nu-i mai daţi beneficiul dubiului lui Dragnea. După cele două prostii monumentale de început cu Shhaideh şi gaura de 10 miliarde Dragnea arată ce este de fapt, un mic neghiob!

    Reply
  17. NO DEAL ?! DOAR SANTAJE SI OFERTE DE NEREFUZAT

    …aha ! dar dna amp nu vedeti ca e reglare de conturi intre mafioti – ca doar spunem cu mindrie patriotica de la nivel de presh ca ro e stat mafiot ? si e clar ca ro e prizoniera eternei si fascinantei mafii create de secu-ceasca care detine totul in ro si acuma mai vor si independenta totala fata de cia-nsa-nato-eu etc …si sper ca a devenit vizibil cum au luptat astia ca sa compromita lupta anticoruptie nu numai in fata romanilor ci si in fata planetei si aproape au reusit sa pacaleasca si cia desi cia is hard to cheat or beat … si lupta anticoruptie au simulat-o desigur strins uniti in jurul organizatiei teroriste clandestine secu-ceasca , daaa , aia care cica s-a desfiintat dar fiinteaza din dealul mitropoliei si palatul victoria pina in ultimul sat… si va implor faceti pasi mai mici – model kj – dar fermi si numai inainte de ex un pas mic ar fi sa dati de pamint macar cu un formator de opinie tonomat ca apoi cade si rtv si alte fabrici de otrava manipulatoare …ar fi o victorie care ar da sperante si ar fi un inceput … si e clar ca intre pistolarii astia mafioti supravietzuiesti doar daca esti mai rapid decit ei – asa ca in filmul ala the quick and the dead

    Reply
  18. NICOLAE ION

    Cand Ghita a fost plecat cu Ponta [ex.Dubai] cine a platit ?. De cate ori au fost plecati si unde ?.
    Numai cu Coldea a fost plecat ?.

    Reply
  19. mady

    A ajuns o gasca de corupti si un urmarit penal sa intoarca pe dos Romania , sa schimbe sefi si sa isi bata joc de justitie .

    Reply
  20. marius

    Te inseli Cristi. Ghita nu da o lovitura statului mafiot . El insusi fiind un mafiot si cei din spatele dumnealui dau o lovitura statului de drept si justitiei care incepeau sa functioneze. Doar nu crezi ca Ghita reprezinta statul de drept si pe noi ceilalti? Arata individul asta ca un aparator al drepturilor tale?
    Acum, ca Coldea folosea metode discutabile pentru a combate raul cu raul e poate bine. Puritanii nu pot contracara un sistem mafiot doar cu puritate si ganduri bune.

    Reply
  21. ion mineru

    Pai de ce sa mai se faca comisie de ancheta si procesul de reasezare a serviciilor(cu experti independenti NATO????????) daca Ghita minte ?
    Va grabiti ca si Plesu.

    Reply
  22. Laura

    Nu cred ca exista o relatie principal – agent intre servicii si politicieni. Daca ne uitam la ce se intampla prin alte parti (si, nu, Romania nu este „altfel” in nici un fel) – serviciile, sau institutiile de forta in general, devin agenti autonomi, cu obiectivele si interesele proprii, cu mecanismele proprii de influenta, etc. Dar nu este o relatie de control (i.e. Popescu controleaza SRI-ul care il santajaza pe Ionescu) – ci o relatie tranzactionala: Popescu negociaza cu SRI-ul santajarea lui Ionescu, si in schimb SRI-ul obtine de la Popescu, sa zicem, contracte pe bani europeni pt reteaua proprie.

    Aceasta autonomizare a organismelor de forta se intampla peste tot in tarile in care capacitatea de control a civilului este limitata. Exemplul „de carte” este Pakistanul, dar s-a intamplat in trecut si la case mai mari, de ex FBI-ul lui Hoover in late 60s- early 70s…

    Ideea unei comisii parlamentare este foarte buna, si cam singura viabila. Dar pe cine punem in aceasta comisie ? Ne trebuie oameni totusi cu o capacitate mai mare de analiza, care sa fi citit ceva la viata lor, sunt totusi probleme destul de complexe. Poate cineva sa propuna macar 3 nume pentru o astfel de comisie ?

    Reply
  23. Florin

    Care ar fi varianta cea mai buna pentru ca cetateanul sa poata controla totusi mai mult conducerea Romaniei? Stim ca cea mai frumoasa treaba din partea autoritatilor romane, am vazut si la SUA, este sa ne manipuleze pe noi cetatenii prin presa, scenarii de tot felul, pe care noi nu le intelegem si nici nu le putem urmari, dar prin care ei ne duc de nas. Daca noi cetatenii chiar am avea puterea si cand avem dubii ca cineva din conducerea tarii ne trage clapa, NOI, poporul, sa putem vota pe net si daca se aduna un anumit numar de voturi acel om din ziua a doua sa nu mai fie in functie si nici in viata politica niciodata? Fara discutii, procese, scenarii, doar suspiciunea ca a facut ceva!!!

    Reply
  24. t.i.

    Deh, multumim; ne-or fi de folos, mie tristetea, celuilalt lacrimile. Bine ne mai prind, n-am ce zice! Mai bine ai da fuga la la presa straina la care zici ca ai trecere si ai denunta crimele; e o datorie cetatenesca, ba chiar una la care legea obliga, sa nu mai zic de datoria umana ori cea crestineasca, o obligatiune imperativa pentru un reprezentant al societatii civile. Ai face ceva destept si bun; ca minte ai, suflet ai, oleaca de curaj iti mai trebuie….

    Reply
  25. Mihai

    Pe alocuri este foarte bună analiza pentru că demontează multe relatări ale AGENTULUI SUB ACOPERIRE a SRI care a defectat pentru a servi alte interese decât cele ale principalului serviciu secret al României iar aceasta implică deja o chestiune de siguranță națională. Domnul Coldea va demonstra doar în fața acelei comisii că în preajma domnului Ghita se afla intr-o misiune în baza regulamentelor interne ale SRI iar aceste misiuni fiind clasificate strict secret nu se vor putea face publice. Dar dacă Domnul Coldea va ajunge în fără tribunalului militar abia atunci cu siguranță a comis un abuz în serviciu dar îmi este greu să cred acestea. Nimeni nu vorbește că Coldea a căzut victimă unei ample operațiuni de scoatere din schemă a omului principal și garantul relațiilor cu SUA . Ce va fi vom vedea iar dacă Kovesi nu va cădea si ea atunci se înțelege clar că s-a folosit forța DNA și influența lor pentru a scăpa de Coldea. DOAMNE OCROTEȘTE-I PE ROMÂNI

    Reply
  26. George Weiss

    Dna Pippidi serviciile romanesti fac ceea ce fac si serviciile straine din europa nici mai mult nici mai putin…asa ca lasati lucururile sa mearga……. pe fagasul normal al lucrurilor….ceea ce e anormal e publicitatea negativa care se arunca asupra servicillor romanesti…..nu cumva sunt alte servicii straine care au interes sa fie aceasta imagine negativa a romaniilor contra serviciilor romanesti cum au avut interesul acum vreo 27 de ani????? Am si eu o nedumerire de ce cereti experti straini „independenti”pentru a controla serviciile noastre??glumiti sper….unde s-au mai vazut asemenea cereri in europa?????…atunci chiar noi ,Romania nu mai meritam sa existam ca stat………….

    Reply
    • Alexandru

      De acord ! Serviciile romanesti sunt anihilate, ca sa isi faca veacul pe la noi, dupa pofta inimii serviciile secrete straine !!!

      Reply
  27. octavian capatina

    1. Corect! Ce ușor cădem în capcanele ce ni le întind! Să mergem la fondul problemei!
    Serviciile să se ocupe de SIGURANȚA NAȚIONALĂ. Corupția fiind cea mai mare problemă de siguranță națională.
    2. De ce lipsește Maior din peisaj? El ce făcea, când ghiță nu lasă nici o cioară să zboare fără să o vămuie?
    3. „originalul contractului Bechtel pe care n servicii pretindeau că nu știu de unde să îl ia.” – Ei aș! Nu vroiau să-l găsească!
    4. „Membri PSD în CNA, Gubernatu, Popescu, nu vă e rușine? Sunteți singurii direct responsabili de mizeria din opinia publică”.- care popescu? acel popescu care în guvernul ciorbea (ce om fără caracter acest ciorbea) se ocupa cu românii de pretutindeni?

    Reply
  28. valll

    Bine scris articolul, dintre cate am citit este singurul care este consistent pe tema Ghita Subliniaza aspecte mai de adancime ale SRI, decat escapadele sugerate de Ghita. Se demonteaza smecheria cu factura, considerata de corul de sustinatori ramasi acasa ca dovada palpabila, care-l infunda pe Coldea. Daca pana acum Ghita doar sugera chestii, acum, cand a fost si el concret, a ratat dand dovada ca triseaza. Miza pe nepricepereaa noastra. Dar oamenii din domeniu , in loc sa strige publicului naucit ca, iata, exista dovada ca Ghita triseaza, au tacut.
    De ce au tacut, in loc sa lamureasca publicul ca Ghita face circ? Le convine! Acesta e problema!
    Eu credeam ca intreg serialul Ghita, seria cu barfeli in direct si cea cu filmele, este realizat de patru actori – Ghita, Basesu, Ponta si Udrea – sub regia lui Ion Cristoiu, a carui amprenta pare ca o poarta, cu contributia televiziunilor si a figurantilor angaiati, cu sustinerea penalilor.
    Dar, faptul ca specialistii au tacut este DOVADA ca sunt beneficiari mai importanti decat Ghita si echipa si ca distrugerea lui Kovesi si Coldea nu e unica miza. Exista si alte interese, care sunt sugerate de articol.
    Si mai exista o tinta. Concomitent, Ghita, RTV si invitatii-prestatori, il ataca foarte agresiv pe presedintele Iohannis. Interesul de a-l distruge pe KI nu are prea mare legatura cu problemele lui.Ghita. Atunci, cu cine? De ce? Al cui pion este Ghita?

    Reply
  29. Ionas

    Ce este puterea SRI in chestiuni judiciare ?
    Poate opri procese in justitie sau in ancheta penala ? Poate acorda legal dispense pentru savirsirea de infractiuni sau abateri de la lege ?
    Care este modul de exercitare a puterii SRI asupra politicii si justitiei? Oare gaseste rufele murdare (d.p.d.v. juridic civil sau penal) ale subiectilor sau familiilor acestora si apoi le string mana la usa in sensul obtinerii de beneficii prin nedenuntare ?

    Reply
  30. valll

    Am aflat de la o televiziune ca Nicusor Dan o va da in judecata pe doamna Alina Mungiu pentru o afirmatie din acest articol. Pe mine m-a surprins deoarece, parcurgand pasajul, am remarcat doar ideea pe care o urmaream, implicarea SRI. Citind mai atent fraza cam intortocheata, descoperi sugestia ca USR ar fi beneficiat de bunavointa presei controlate de SRI.
    Recunosc ca de putin timp am redevenit cititor al acestei publicatii si nu eram la curent cu divergentele dintre RC si USL, pe care le consider nefiresti. Daca e doar atat, reactia lui ND este exagerata.
    Dar aluzia a existat, chiar daca ascunsa intr-o fraza si e regretabil, e anormal ca in putina opozitie sa nu existe unire. Fiindca veni vorba, indraznesc sa o rog pe d-na A Mungiu Pippidi sa faca efortul de a-si mai simplifica frazele, chiar cu riscul de a pierde din farmecul autenticitatii. Ar fi in serviciul preciziei, mai importanta aici decat literatura. La noi, in Moldova, exista expresia „vorbeste cum ii vine la gura”. Dar a „ scrie cum ii vine la gura” e cam mult.

    Reply
  31. RomaniaCurata

    @Valli Stati linistit, nimeni nu va da in judecata pe nimeni. Dar faptul ca ND s-a pronuntat fara a citi arata de ce ar fi putut fi bagat si in alte lucruri pe care nu le intelege… In rest, nu a sters nimeni comentarii iar articolul de pe Stiri pe surse inventa ca s-ar fi scris pe aici ca USR e creatia serviciilor – nu a scris nimeni asa ceva, recititi textul de mai sus – si a fost harnic distribuit de postacii din presa ai cui vrea sa comprmita USR si sa ii certe pe ND si AMP de s-a ajuns la vreo 3000 de likes in doua ore…’Scandalul’ ND-AMP e, bineinteles, creat de cei interesati

    Reply
  32. PANDELE VICTOR

    rTV TREBUIE INCHIS !! E PLIN DE IMPOSTORI SI ASA-ZISI JURNALISTI DE DOI BANI ! FARA NICI O EXCEPTIE!

    Reply
  33. m mircea

    Cred ca aveti dreptate in cea mai mare parte a acestui articol. Ne amagim insa cu masuri care ar prinde intr-o tara democratica ca Germania si nu in Romania, tara cu democratie incipienta si in care populatia are o evidenta lipsa de educatie democratica.
    1-dupa 11 dec. greu de crezut ca absentii de la vot sau alegatorii PSD-ALDE vor apara cumva Justitia: PSD-ALDE au facut clare in campania electorala obiectivele lor in materie de justitie. Romanii s-au lasat deja aburiti de pomeni electorale si o presa abjecta
    2-cu doi sefi de Camere penali, un ministru al justitiei autor al Martei Negre, un guvern plin de figuri controversate si chiar comuniste, un prim ministru propus in pofida problemelor de securitate nationala, un ministru de externe care a batjocorit diaspora in 2014, este evident ca nu le mai pasa de nimeni, se simt pe cai si vor fi greu de oprit. Ce penali vor mai face parte si din comisia parlamentara de control al SRI?
    3-coruptia in Romania a ajuns o problema de securitate nationala datorita amplorii furtului si ofensivei penalilor. 2 institutii ale statului sint deja prizoniere (avocatul poporului si CNA). As spune ca SRI nu si-ar face datoria daca nu ar avea in vedere si aceste aspecte
    4-nu cred ca am ajuns la faza in care institutiile statului nu mai depind de calitatea liderului lor
    Cred insa ca dvs ne puteti ajuta, asa cum faceti cu acest articol. Dar si mai mult prin educarea democratica a populatiei, si chiar a USR, singura forta politica inca nepatata care inca nu are interesul a demola justitia

    Reply
  34. Dumitru

    Aflu azi din RL ca s-ar putea sa fie eliberat Coldea din functie. Asta ar fi normal. Astept sa fie eliberata din functie si Kovesi. Apoi, poate Ghita este prins si poate Basescu intra si el la mititica.Pentru mine, asta ar fi un inceput bun de normalizare pentru viata politica din Romania. Nu ideal, dar bun.

    Reply
  35. Universitati curate

    Doamna, sustineti initiativa de publicare a listei colaboratorilor SRI-SIE de dupa revolutie deoarece ei exista in toate institutiile publice, inclusiv in universitati si au o maniera securisto-stalinista de a conduce prin teroare. Cetatenii finanteza institutile publice iar functiile de demnitate publica nu pot fi ocupate de colaboratori cu angajament semnat la institutiile de forta, care au regim preferential de cercetare disciplinara si urmarire penala si se bucura de privilegii si informatii cu care isi haituiesc oponentii.Au contaminat invatamantul, cultura, sanatatea si mass-media si au facut intoxicat mediul social din Romania.
    Cercetati universitatile, sunt pline de asemenea personaje sus-puse, care fac si primesc note informative, nu sunt cercetate pentru plagiat sau insitutia minte ca nu au plagiat, nu sunt niciodate cercetate disciplinar, indiferent ce nelegalitati sau abuzuri ar face!

    Reply
  36. Daniela Nicolescu

    Vreau sa le multumesc urmatorilor dorin valeriu, cristi c, vall. Citindu-va opiniile, mi-a renascut speranta.

    Despre articolul doamnei Pippidi cateva remarci:
    * spusele lui Ghita nu sunt minciuni
    Poate sunt jumatati de adevaruri, dar nu pot fi minciuni. Si dovada este faptul ca AMP sustine ca si dumneaei a sustinut esenta acelorasi mecanisme corupte anul trecut. Dar le-au sustinut si Elena Udrea, si Alina Bica si altii, dar nu i-a „auzit” nimeni.
    * nici o comisie parlamentara sau de alt fel nu va fi capabila sa investigheze aceasta cardasie notorie si de neinlaturat. Abuzurile SRI isi au radacini le inainte de 1989. Le recunosc ca una care a trait ani buni in acel regim. In Romania dostdecembrista, au schimbat aparentele, dar esenta a ramas aceiasi. Ultimii ani si crearea”campului tactic” impreuna cu DNA-ul le-a facut sa se dea in stamba si sa fie clar si pentru Grivei ce se intampla. DAR numai cand cei bogati si corupti sau incomozi au vorbit, presa i-a auzit si expus. Ar trebui sa fim recunoscatori lui Ghita pentru ceea ce ne-a prilejuit si sa nu uitam ca acest corupt isi risca viata, familia pentru decizia luata.
    Numai oameni cu constiinta morala si profesionala pot sa indrepte lucrurile, respectand legea sau amendand-o. Unde sunt ei?? asta e! unde sunt ei?? mai exista astfel de oameni in tarisoara asta?

    *justitia e sub atac.
    Pai,cum sa nu fie? macar dupa cazul Rarinca, dupa atatea condamnari CEDO, dupa ce Bica spune despre practica ILEGALA a procurorilor DNA de a „favoriza infractorul” delator (vezi Pescariu si altii) lasati liberi si cu banii furati. Aceasta institutie juridica a denuntatorului asa cum e ea uzata, abuzata si „tratata” de DNA NU se regaseste definita in codul penal sau de cel de procedura penala. E agreata si abuzata de DNA si conducatorul ei, de judecatori si avocati.
    Pe asta cine o investigheaza? ca dupa vizita de lucru a lui KJ, vedem ce coloana vertebrala are CSM.

    *nu sunt de acord cu inchiderea nici unei televiziuni ! (desi mi-am facut cruci cand s-a inchis OTV)
    Sa fie asanate, profesionalizate, specializate, monitorizate, moralizate, etc.Nu ostracizate. (idem pentru partide politice)

    * in USR ne-am pus multe sperante. Inca il admir si sustin pe ND. Sunt insa vreo doi tineri parlamentari USR care invitati pe la televiziuni, ma fac sa ma simt stanjenita.

    *despre selfi-uri
    PAi cand esti urat sau gras nu prea iti vine sa faci selfie-uri, iei mai mult cadre generale. Astea sunt poate (sigur) maniplatoare , dar nu sunt intamplatoare. In cazul lui Ghita erau poze d efamilie luate intr-un ritm de „roller coast”. Hai sa nu mai vorbim sau scriem „ce ne vine la gura”

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *