Dan Marinca

Cât (ne) costă cultura în România? – partea I

Într-un articol de pe www.europalibera.org (30 noiembrie 2012), o declarație a fostului președinte al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso sublinia printre altele faptul că „viziunea mea despre cultură nu o privește ca pe un instrument; ca știință, cultura este o cale de împlinire a oamenilor, …..nu trebuie redus totul la bani, bani, bani sau câștigătorul ia totul”. E o viziune simplă, dar totuși spune multe. Cu siguranță nu necesită să căutăm opinii, păreri, gânduri și viziuni ale oamenilor și personalităților de marcă din domeniul culturii naționale și universale despre ce înseamnă cultura pentru ei și semenii lor.

România este stat membru al Uniunii Europene, a lumii civilizate. Este o țară cu o cultură valoroasă, bogată și cu perspective demne de încredere în funcție de cine, cum, pentru cine și cu ce obiective o gestionează. Avem modele de bună practică de cum să gestionăm o instituție publică de cultură, un ONG cultural, un eveniment cultural în sfera publică, dar mai ales privată.

S-au găsit soluții tot timpul, dacă s-au pus la masă oameni de specialitate (studii, cu experiență …), implicați în actul cultural și angajați în sistemul public instituțional cu putere de decizie în domeniul cultural. De preferat era de fiecare dată ca și cei din a doua categorie să fie cel puțin absolvenți sau să dețină minime cunoștințe și să dețină în curricula personală experiențe profesionale în domeniul cultural, sigur experiențe pozitive, de management și de coordonare cel puțin. Experiențele cu recunoaștere internațională din domeniul specific funcționau și funcționează întotdeauna ca și garanții suplimentare pentru un nou posibil model de succes pentru cultura din România.

De mai mulți ani, de mai multe decenii conștientizăm faptul că în România, lucrurile n-au evoluat strategic în direcția bună, în direcția de mai bine făcut, gestionat și valorificat în aproape nici una din domeniile importante ale vieții de zi cu zi a fiecărui cetățean.

Cultura deși părea că renaște după momentul de cotitură sau schimbare de după anii ’90, cu ochiul liber citim și ne minunăm de faptul că mai degrabă a dat doar naștere la creaturi, modele și capcane din care se pare că nu se iasă ușor cu o singură scară, care și ea la capete este asigurată de noii născuți în tandem cu mai vechii lor tovarăși sau părinți.

Cultura în România s-a adeverit a fi o lume doar a cunoscătorilor, respectiv a nou născuților vremurilor noastre și a mai vechilor lor tovarăși și părinți. Pentru ei Cultura a devenit mai ceva decât o industrie, o pădure, un domeniu al nimănui, dar mai ales „al nostru”.

DE CE să ne intereseze CULTURA? Nu se taie sau fură pădurile țării, nu se pun pe butuci industriile patriei, nu se distrug drumuri și poduri, nu pleacă nimic din țară……

CULTURA este a noastră, dar TOTUȘI se distruge ÎNCET și SIGUR cu noi pe lângă ea. Se distruge sub privirile noastre, a noastră a tuturor care de cele mai multe ori nu facem altceva decât sporadic ne trezim comentând și scriind comentarii fără a urmări răspunsurile, reacțiile, fără a repeta întrebările …. fără a căuta rezultatele propuse ca și obiective …

Cultura nu înseamnă doar bani. Dar cultura din România pierde și foarte mulți bani, pentru că banii sunt cheltuiți fără discernământ, majoritatea instituțiilor responsabile își pontează doar prezența fizică, generează și întrețin consumatori, neproductivi și fără rezultatele cerute de o societate care vrea să cunoască mai multe despre mai multe și care se regăsește printre societățile civilizate, nu-i așa, exact cum spuneam la început.

Casa Nanu Muscel

Cultura din România nu generează plus valoare, decât rareori.

Cultura trebuie să fie mai ceva ca o pădure care generează oxigenul vieții, cultura trebuie permanent să ofere modele, idei, spații, perspective pentru noi și noi generații.

Un copac tăiat este o distrugere monstruoasă, o pierdere imensă pentru o generație sau mai multe, dar dispariția unei personalități culturale, a unei opere de artă, a unei cărți, a unui manuscris, a unei clădiri, a unei idei cu concursul nostru conștient și inconștient al tuturor este o crimă asumată împotriva umanității. La fel și necunoașterea, nevalorizarea publică, uitarea și distrugerea acestora.

Au fost distruse sau lăsate să se distrugă clădiri de patrimoniu, instituții funcționale care așteptau doar un nou concept managerial, o viziune clară și transparentă pe termen mediu lung, permanent supuse dezbaterilor, îmbunătățirilor și noutăților. Personalități în viață, talente batjocorite în țară și apreciate și adoptate în afara ei, au fost uitate sau nu au mai insistat să se manifeste cu talent în sferele culturale românești, decât sporadic când nu mai rezistau batjocurii la care este expusă … Cultura mai ales.

Instituțiile naționale prioritare formării culturale au fost și sunt supuse aproape în mod exclusiv pervertirii modernismului fără limite, uitându-se de rolul, responsabilitatea și obiectivele de bază, stipulate la fondare. Modernismul fără limite distruge nemilos peste tot și recostruiește pe altfel de modele, dar mai ales acolo unde nu mai există nici un corp imun care să facă legătură cu ce a fost și este valoros, duce inclusiv la dezrădăcinare, discontinuități, inclusiv identitare.

Modelele, soluțiile și exemplele în varii domenii devin de succes în țările și zonele de adopție mai ales dacă se așează în contact cu valorile locale, regionale, naționale și păstrează și valorifică la maxim plus valoarea acestora. De cele mai multe ori acestea din urmă au dat și dau unicitate și excepționalism pozitiv curentelor și tendințelor universale. Dar condiția primordială este să (mai) existe și să fie (re)cunoscute și apreciate în primul rând de cei cărora le aparțin, chiar și prin relaționare spațială.

Incompatibil cu secolul la care ne raportăm, dar nefiresc nici pentru ultimele două secole – când spiritul civic, atitudinea și reacția acestuia au salvat principii sau au dus la nașterea de noi principii constructive societății umane, sigur cu sprijinul și implicarea personalităților marcante ale vremii și instituțiilor pe care le reprezentau la momentul alunecărilor periculoase – este faptul că citim, vedem, participăm, observăm și apoi ne culcăm pe o ureche, analizăm ani în șir și comentăm de cele mai multe ori doar ca să fim văzuți din când în când cel puțin prin lumea virtuală.

Presa scrie. Presa se informează și informează. Presa descrie, formează, chiar și deformează. DAR în primul rând face să apară informații și situații. La calitatea (măsura) valorizării informațiilor din presă contribuie exclusiv cititorul prin filtrele si interesul pe care-l acordă prin prisma cunoștințelor și informațiilor deja deținute pe subiect. Rezultatele demersului și activității mass mediei sunt întărite și potențate și de contribuția cititorului activ.

Următoarea parte: cazul Bibliotecii Naționale a României


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *