Cartile pe fata

Două iluzii fundamentale au ajuns la termen zilele astea. Unu, că Victor Ponta poate fi socializat cu succes ca om de stat european; și al doilea, că Traian Băsescu mai e un ”bărbat” politic, cum tot era alintat pe vremuri de lingușitorii săi. Diferite circumstanțe i-au obligat să dea cărțile pe față: și ce vedem ne obligă să ne întrebăm cine mai poate lua în România decizii în interes național în mod informat, lucid și obiectiv. Răspunsul e de speriat. Tabăra unu are dreptate în ce privește tabăra doi. Tabăra doi nu se înșeală deloc cînd arată cu degetul spre tabăra unu. Pe mine m-ați convins, de aia în loc să mă bucur tihnit de renașterea societății civile (spre deosebire de tînara generație, m-am distrat destul în Piața Universității acum douăzeci de ani, acuma vreau urmări mai devreme de șase ani, cum a fost în 1990-1996) mă uit în jur cu groază cine mai rămîne în picioare după bătălie, din cine să faci o trupă cît de cît decentă. Crin Antonescu a simțit și el că asta e situația și s-a oferit. Pe lista neagră Roșia Montană de pe romaniacurată.ro (treizeci și cinci de nume provizorii, că e lungită mereu de cititori) vezi prim miniștri, președinți, miniștri din toate partidele, o adevărată coaliție deasupra legii. Pe cine pui în locul lor?
Dar să le iau la rînd… Dl. Ponta degeaba a folosit editorialul meu din martie pe post de discurs la lansarea strategiei naționale anticorupție, spunînd toate lucrurile juste: că nu s-au și prins de el, astfel că și-a tras singur un glonte de mare calibru în picior ca să rezolve ceva care nu era o problemă. Procedural e o mare eroare că mai toți șefii DNA sînt numiți pe delegație, un fel foarte prost de a avea oameni pe funcții (pot fi înlocuiți fără motiv oricînd, și știind asta sînt mult mai vulnerabili). Asta face pe procurori sensibili doar la anumite cauze, și nu la altele. Pe cei mai bravi, care se duc acolo: că majoritatea nici nu vor să audă. Soluția, unica, este organizarea de către CSM a unor consursuri pe merit pentru toate funcțiile de conducere din procuraturi, indiferent cine semnează numirea. Și replica premierului legată de DNA nu e singura enormitate, de altfel urmînd celei cu Roșia Montană (încălcare gravă a unei promisiuni electorale, transferul proprietății de stat cu 80 la sută în patrimoniu privat). Legea insolvenței cu dedicație pentru Sebastian Ghiță (dacă nu e dedicație, de ce a fost adăugat amendamentul buclucaș după ce s-au încheiat consultările publice și fără știința firmei de consultanță?) e și mai enormă. Profit direct pentru amic! Discriminăm presa față de alte afaceri! Dăm noi motive să se creeze mecanismul european de pedepsit abaterile democratice- cu asta s-au ales că ne-au luat, trebuie să facă poliția democrațiilor din România și Ungaria. Și, în sfîrșit, dacă mai aveam vreo iluzie, angajarea lui Mirel Palade direct la guvern unde pe loc a început să producă sondaje să arate cîtă dreptate are premierul e pentru mine cam sfîrșitul. Și Năstase, și guvernele de sub Băsescu au început scufundarea cînd în loc să investească să rezolve problemele au început să falsifice datele și să producă pseudosondaje cum că ele nu există.
Cît despre șeful statului, acesta a mai făcut o dată chestia cu boicotul de anul trecut, adică luat de iluzia că mai e bărbatul care a fost s-a repezit să îmi scrie pe 2 octombrie că se întîlnește cu mine pentru o discuție în direct și la o oră de vîrf (citeste AICI). După care, sfătuit probabil, ca și vara trecută, de oameni mai lucizi care au estimat că poate ieși cîștigător numai dacă nu se prezintă a luat-o la fugă la încheierea programului, vineri pe la nouă seara. Erau întrebări periculoase pe țeavă, vorba aceea, cum ar fi dacă el a organizat vreodată un concurs pe merit și știe măcar ce e acela? Sau cît a contribuit Gabriel la diferite campanii și medii apropiate persoanei prezidențiale? Sau de ce DNA e așa timid cu cazul Udrea-meci Bute din bani europeni, sau dosarul Roșia Montană? De ce au fost demiși miniștri ca Atanasiu și Cioroianu care nu făcuseră nimic rău, dar Șova, în plin conflict de interese cu Roșia, stă liniștit? Unde ați fost în martie, cînd noi strigam peste tot că e o problemă de securitate națională că toate organismele de supraveghere financiară sînt Rușanu și finii, iar dvs aveați altă agendă la CSAT? Din al cui raport provine fraza despre mine cum ca ”sînt un factor de stimulare” al manifestațiilor de stradă, cum ați spus la ProTV (limbajul trădează)? Dar a fugit departe, dovadă că presa prezidențială a fost instruită duminică să spună nu doar că nu se mai ține discuția, dar că nu a fost vorba de ea niciodată. „… Eu nu ştiu despre această dezbatere. Nimeni nu a discutat, nici oficial, nici neoficial, despre acest subiect din partea Administraţiei Prezidenţiale“, a declarat Bogdan Oprea pentru „Adevărul“ (citeste AICI). După una ca asta șeful statului iese și spune că Ponta e mitoman. Și incompetent: ”A ținut să meargă in Azerbaidjan: rezultatul a fost extraordinar, am pierdut Nabucco…” Ponta a pierdut așadar Nabucco, și anume tocmai la Baku, nu Băsescu a pariat pe un proiect care nu avea șanse, l-a umflat la maxim, dar pînă la urmă tot a pocnit (scriu asta anual din 1999, deci dacă nu din altă parte putea afla de la mine…). Și se oferă să mai stea două luni în plus, ofertă la fel de neinspirată ca aceea de a serviciilor lui de mediator în problema Gold, că dacă se abținea nu îl vizita nici o manifestație de protest, atît de irelevant e considerat de generația asta. Și dacă agenți de ai lui de influență nu se agitau cu DNA, vă asigur că fără să treacă pe acolo manifestația mare ar fi avut mai multe de spus despre justiție. Un articol pe Hotnews demasca pe Claudiu Crăciun ca vinovat de această situație. Dovezile? A fost anul trecut la Parlamentul European cînd s-a plîns USL (de fapt l-a invitat partidul verde european…) și am scris eu despre el în România liberă. Fraza cu pricina este apoi trunchiată de dl. Pantazi ca să dispară din ea faptul că nu l-am văzut pe Crăciun zece ani, și e scos numele lui Pîrvulescu, celălalt fost profesor apropiat de Claudiu, trunchiere deja folosită identic și probabil copiată de Pantazi din emisiunea de demascare a lui Mugur Ciuvică de pe Antena3 a acelorași personaje. Iaca așa se întîlnesc marile spirite peste ideologii. Ce să mai menționez de faptul că liderul de facto al manifestației adverse, Laura Ștefan, tot de mine a fost promovată ca lider, aici, încerc în fiecare an să propun cîțiva tineri, că nu poți să lași doar pe cei manufacturizați de servicii și SOV în circulație. Sigur, e vorba de o ambiție ascunsă, a mea, vreau musai să fiu prim ministru cum a zis președintele (de ce nu președinte), de asta nu am cont pe Facebook și vin în țară trei zile pe lună și beștelesc pe români cu orice ocazie, înmormîntări țigănești și eutanasia vagabonzilor. Îmi construiesc popularitatea! Dar oricîtă e, pare ceva mai mare ca a voastră, propagandiști prezidențiali, că e destul să promovați voi ceva, de la plagiate autentice la DNA că îngropați subiectul, poate că nu subiectele sînt problema, ci lipsa voastră de credibilitate? Dacă își regăsește prezidentul curajul și ne confruntăm vreodată la TV înscriu de pe acum întrebarea cum te simți cînd oamenii nu te mai sprijină din convingere, că au valori comune cu tine, ci pentru că îi plătești cu banii din Gold? Se simte la fel? Că la fel de eficient nu e, din cîte se observă.
Un pact de coabitare între doi oameni care par incapabili să se țină de cuvînt nu mai e eficient. Am fost printre puținii care au lăudat pactul: am fost și sînt contra suspendării și a oricărei forme de destabilizare. Dacă aș fi crezut vreun moment că eco-anarhiștii și ceata sînt capabili de mai mult decît să evoce cocktailurile Molotov în prozele lor dădeam fuga să-i opresc. Dar cu toată simpatia mea pentru stabilitate, pactul s-a fumat integral. E fals că acești doi oameni se opun și au ceva diferit să ne propună. Lupta lor pare mimată, cîtă vreme cînd apare ceva serios, ca țeapa cu Roșia își dau rapid mîna. Poate Crin Antonescu să ofere vreo alternativă, cu pactul mai sincer și mai brutal propus de el (recunoaștem că ne batem să influențăm justiția, și ne propunem treptat să nu o mai facem)? Brusc spune ce trebuie, de vreo două săptămîni. Ca să încep măcar să mă gîndesc dacă merită discutat, există două gesturi clare pe care mi le-aș dori. Unu, Voganian trebuie să renunțe la imunitate sau să fie dat afară din partid. Doi, Daniel Barbu trebuie schimbat, e o sursă de discreditare a partidului și a intelectualității, o țintă pentru roșii și un papagal al Gold, nu e convingătoare retragerea lui Antonescu pe poziții anti-proiect dacă Barbu rămîne ministru. Și astea sînt doar un modest început pentru cineva care are pretenția să se ofere ca alternativă atît la Băsescu, cît și la Ponta…


Recomandări

20 thoughts on “Cartile pe fata

  1. Adrian

    Cum știți, istoria se repetă. Pentru că e preparată în aceleași laboratoare de inși fără imaginație. Vezi alegerea între Iliescu și Roman, fumată până la urmă ca acum cea între Băsescu și Ponta. Spuneți- mi că nu ați fost din convingere la referendumul din 2003 (ăla din supermarketuri, cu așa zisa constituție, unde în particular se vota că statul e proprietarul subsolului!) și deveniți credibilă în căutarea de oameni capabili pentru conducerea treburilor.

    Reply
  2. s-a lasat ceata

    S-a lasat “ceata”. “Ceata” a favorizat intotdeauna PSD-ul, cand vroia sa dea o lovitura impotriva Romaniei. Basescu a avut timp de 3 ani de zile guvernul sau, in care Boc era considerat o marioneta. S-a facut mult mai putin decat sub guvernul celor 15.000 de specialisti inexistenti, decat sub Nascase si Tariceanu. Majoritatea parlamentara actuala, similara celei existente imediat dupa revolutie poate face orice. Ponta s-a declarat cu fundul in doua luntrii, majoritatea rea pregatita sa voteze ceea ce era necesar si au aparut aceste manifestatii. Daca mai era un dubiu, evitarea subiectului justitia, care calarita va duce la cianurizarea intregii Romanii, si trecerea pentru o suita de “jos” doar pe la vinovatul de serviciu, care are acum doar aceasta functie si doar puterea de a mai arata cu degetul, da “cartile pe fata”. PSD are nevoie de “ceata” si apoi de sprijinul popular reincalzit in aceasta miscare, care straniu, nu reuseste sa identifice pe cine are puterea decizionala acum.

    Reply
  3. dutu

    Daca nu erau cei cinspre mii de specialisti inexistenti azi Romania era ca Rep Moldova, comunistii erau mai mari decit toti ceilalti la un loc. Iar despre Base, daca ar semna tratatul cu Moldova am intra in Schengen

    Reply
  4. Dusu

    De ce nu ii amintiti lui Basescu si faptul ca l-a chemat pe Ponta dupa conferinta de presa a lui Morar care l-a enervat ingrozitor sa il intrebe daca nu poate face Ponta ceva sa nu mai ajunga Morar la Curtea Constitutionala, cu alte cuvinte isi lichideaza oricind un om de al lui cu mina adversarului. Asta e Base! Ne trebuie alti(i) lideri!

    Reply
  5. taunul77

    E bine ca ati ajuns la concluzia ca din Ponta nu se poate niciodata scoate un lider politic european. Totusi nu mai incercati si cu Antonescu. Sa nu mai aveti o alta majora deziluzie. Individul doar si-a schimbat discursul, probabil la sugestia vreunui consultant. Faptele nu. Cautati sa promovati oameni noi. Nu mai sustineti pe vreun lider politic aflat acum in prim-plam, toti au aratat pana acum de ce sunt capabili. Toti vor sfarsi drept crunte dezamagiri.

    Reply
  6. Laura

    Pe cine pui în locul lor ? .. Eu ma intreb daca nu cumva focusul pe lideri *politici* nu este gresit. Astia sunt liderii pe care ii produce sistemul de selectie pe care il avem, si nu invers. Si este foarte foarte complicat sa schimbi sistemul de selectie intr-o societate. Dar abuzurile (sau prostiile) liderilor politici pot fi cenzurate destul de bine de o clasa birocratica/tehnocratica solida (de “mandarini” cum erau numiti prin 90s), si aici stam foarte foarte foarte prost. Codul insolventei nu se intampla daca aveam 3 judecatori recuonscuti ca specialisti indisputabili pe cazuri de insolventa, care ar fi spus “it is wrong”. Numiti-mi si mie 3 judecatori specialisti pe cazuri complexe de insolventa de la ICCJ, eu nu ii stiu .. Rosia Montana nu ar fi ajuns aici daca am fi avut experti si procese la Ministerul Mediului care sa emita avizul de mediu (alb sau negru), nu sa taraganeze 12 ani … Cunoaste cineva numele unui singur Secretar General din Ministerul Mediului din ultimii 12 ani ? Eu cred ca ar fi mult mai efficient sa incercam sa gasim leaderi in acasta zona (aparatul birocratic) pentru ca acolo putem face o diferenta in termen relativ scurt, de la aproape zero la ceva cat de cat reliable …

    Reply
  7. alex rauta

    Cu respect va spun ca nu mi se pare sa fi vazut zilele astea ceva fundamental nou in profilul public al personajelor mentionate in editorialul dvs. Se adauga fapte noi, nu neaparat previzibile, dar sigur recognoscibile. Nici lipsa de optiuni politice valabile nu ar fi chiar o noutate. Sincer, as fi mai curios sa citesc continuarea promisa a editorialului care discuta chestiunea, nemteasca dupa cate se pare, a saltului peste propria umbra.

    Reply
  8. rcampeanu

    “Dacă își regăsește prezidentul curajul și ne confruntăm vreodată la TV înscriu de pe acum întrebarea cum te simți cînd oamenii nu te mai sprijină din convingere, că au valori comune cu tine, ci pentru că îi plătești cu banii din Gold?”

    Il sprijin pe Basescu din convingere

    Reply
  9. Lucian

    Cred ca presedintele nu s-a referit la o ”ambitie ascunsa” a dumneavoastra de a deveni prim-ministru sau ministru de finanțe ci mai degrabă este o ironie cu privire la pozițiile pe care le aveți de-a lungul timpului si care uneori intra in contradicție cu sarcinile pe care le au persoanele din aceste poziții: venituri cat mai mari atrase la bugetul statului, crearea de locuri de munca etc.
    Riscurile cu privire la Roșia Montana sunt reale si ele trebuie avute in vedere atunci când se va lua o decizie în acest sens. Eu apreciez foarte mult activitatea doamnei Pippidi în crearea unei Românii curate, care să promoveze oameni de o înaltă ținută morală. Cu toate acestea, nu trebuie ignorat faptul că dacă întrebi oamenii de pe stradă, cei mai mulți îți vor răspunde că cea mai mare problemă a lor este lipsa locurilor de muncă. Mai mult, dacă ne uităm la nivelul salariilor medii din Europa (incluzând și Turcia aici), vedem că România are salariu mediu de 450 $ în timp ce Turcia o țară care se află mai la est de noi, are un salariu mediu de 800 $. Prin urmare o problemă la fel de importantă ca moralitatea oamenilor este sărăcia din această țară. Aș dori să văd mai mult abordată problema sărăciei din această țară de către autorul articolului de mai sus. Care sunt căile de luptă împotriva sărăciei, de exemplu? Abordările de tip post-materialism sunt bune în țări precum Germania, însă România este într-o situație economică deplorabilă unde majoritatea populației trăiește într-o sărăcie lucie, unde nevoi primare precum cele de adăpost (locuințe) sau hrană sunt slab satisfăcute.În speranța că alături de o Românie curată va exista și un proiect numit o Românie prosperă, unde prosperitatea va contribui și ea la curățenia noastră morală, închei aici.

    Reply
  10. Emil Stoica

    @Lucian: cred ca s-a argumentat destul de mult pe Romania Curata, dar si in blogurile care sustin proiectul (cum ar fi al meu) ca este posibil ca economia Romaniei sa creasca accelerat daca va creste gradul de buna guvernare. Lipsa bunei guvernari este principala frana in dezvoltarea economica. Si avem exemple cu sutele. Proiectul RMGC inseamna 900 de locuri de munca noi, dar poate si mii de locuri de munca desfiintate.

    Reply
  11. alinaMP

    Sint pe aeroport la BXL, o sa revin mai pe larg cu comentarii la Laura- excelenta- si Emil, si noitati despre bietele noastre eforturi de la Comisie sa promoam lideri dintre birocrati (deocamdata eu ma opresc, ca mi-i fac astia bucati pe toti) dar deocamdata o intrebare tuturo: vreti sa dau aici cele trei SMSuri foarte explicite in care presedintia confirma intilnirea, pe urma se tem de conflict, etc? Le-as fi considerat private, dar minciunea dlui Oprea ma scuteste de confidentialitate

    Reply
  12. Vasile B

    Buna seara.
    Stiu ca poate par ca nuca din perete la ora asta dar as avea niste intrebari si sper ca poate voi primi cat de cat un raspuns.

    Sunt de 11 ani plecat din tara, cumva plecat inainte ca politica sa ma preocupe: poate ca e una din explicatii insa totusi, ce ar trebui sa citesc si de unde sa ma informez ca sa pot intelege cum a ajuns Romania in halul asta?

    Inteleg ca Romania e cumva mai aproape de orient (referindu-ma la orient ca fiind vulgar si galagios) dar nu-mi amintesc sa fi fost atat de low in comportament ca in ultimii ani. Ce fel de societate traieste in tara asta? care accepta sa aiba un presedinte atat de mojic/marlan care vorbeste ca la piata (doamne, oare sunt corect politic?! nici nu stiu cu ce sa compar josnicia modlui sau de vorbit)?
    Si nu este doar presedintele…sunt atatia care parca-s scosi din aceeasi oala. Sunt romanii atat de vulgari incat Basescu se justifica? sau Becali? sau cine or mai fi ca nu retin toate numele politicienilor.

    Imi aduc aminte de clasa aia sociala mai speciala de care parca-mi dadeam seama in liceu. Colegii aia de clasa mai parveniti sau poate chiar prin munca asidua a perintilor sa fi fost mai avuti dar care parca traiau in lumea lor. A celor cu bani, cu aerul ala pe care restul nu-l intelege/respira ca-s prea “prosti/saraci”. Aroganta aia care parca le oferea o superioaritate…o vad si astazi la un si mai mare nivel. Oare din clasa aia se trag si de genul Basonski si Basescu care-si permit sa spuna orice despre societatea romaneasca?
    Cum s-a ajuns in Romania sa-i lasam pe oamenii aia sa ajunga sa decida pentru tara ?
    Unde sunt romanii aia “saraci/prosti” care s-au chinuit si au facut ceva in viata sau cu viata lor? sunt toti plecati ca mine? oare asta sa fie explicatia unei astfel de societati care de fiecare data cand vin in tare imi pare tot mai decazuta si pesimista?

    As vrea sa ma ajute si pe mine cineva sa inteleg. Ce s-a intamplat cu Romania? unde e Romania? ce ar trebui sa citesc si de unde sa ma informez ca sa pot intelege dece s-a ajuns in starea asta?

    Vasile

    Reply
  13. Lucian

    As vrea sa ma refer puțin la comentariul Laurei. As veni cu următoarea întrebare: De ce este foarte greu să schimbi sistemul de selecție a liderilor într-o societate? Părerea mea este că paradigmele devin învechite în cadrul sistemului și pur și simplu sunt propulsați lideri care se îndepărtează tot mai mult de nevoile reale ale oamenilor și manifestă din ce în ce mai mult un anumit dispreț față de oamenii simpli. Mai mult, cred că abuzurile liderilor politici poate fi cenzurată numai prin: mult mai puțină putere acordată elitei (mandarinilor). Nu cred într-o clasa birocratică care sa cenzureze, deoarece oamenii din această clasă sunt supuși interpretării subiective și la rândul lor pot comite abuzuri. Prin urmare deviza mea este: Putere mai mică pentru abuzuri sau prostii mai mici pentru lideri.

    Reply
  14. Laura

    Lucian, un exemplu poate imperfect, dar ilustrativ, de capacitate a birocratilor de a cenzura prostiile (sau abuzurile) oamenilor politici este Dl Arafat in 2011/2012, legat de Legea Sanatatii promovata atunci de Dl Basescu. Nu spun nici pe departe ca politicienii nu au un rol, din contra. Politicienii trebuie sa decida care sunt prioritatiile (stiu eu, simplificat vorbind, dam mai mult pentru sanatate, sau dam mai mult pentru drumuri), trebuie sa aleaga intre mai multe optiuni (cam orice problema are si o solutie de dreapta si o solutie de stanga, cu costuri si implicatii diferite, desigur – dar e rolul politicienilor sa decida), sa comunice si mai ales sa stabileasca coalitii de stakeholders (nu poti sa faci reforma in educatie, de exemplu, punandu-ti toti profesorii in cap). Dar o birocratie solida si credibila ii poate oprii pe politicieni sa o ia pe aratura.

    Reply
  15. Lucian

    Laura, puterea oamenilor politici se câștigă prin influența lor (prin discursuri de exemplu) asupra maselor de oameni. Deciziile se iau numai de către oamenii cu putere, fie ei lideri informali sau formali. Ca să iau exemplul tău, capacitatea D-lui Arafat de a cenzura acțiunile D-lui Băsescu nu a stat în faptul că era un birocrat (Ministru) ci mai degrabă în faptul că era un lider informal (în domeniul sănătății) cu capacitate de a influența masele (vezi demonstrațiile de stradă) și deci de a avea putere. Prin urmare, cenzura nu s-a realizat ca un act birocratic ci mai degrabă ca un joc al puterii în care cel mai ”puternic” (D-nul Arafat) a câștigat. Generalizând, capacitatea de decizie stă cu oamenii care dețin puterea. De aici, se nasc următoarele întrebări: Birocrații au ei putere? Care este sursa puterii lor? Există riscul ca să dăm puterea unor birocrați care nu au nici-o legătură cu oamenii? ; și ca să merg și mai abrupt cu întrebările: Există riscul ca democrația (puterea poporului) să nu se mai exercite atât timp cât deciziile le vor lua (sau cenzura) birocrații? Ca să ofer un exemplu, poate imperfect: Decizia birocratică a Curții Constituționale a cenzurat sau nu puterea (voința) poporului? Răspunsurile la aceste întrebări sunt teme de reflecție.

    Reply
  16. alinaMP

    Laura si Lucian, good arguments. Problema e ca si asta am incercat- dar sint prwa multi factori contranoastra. Ex, unitatile de pol publice din guvern. Am trimis pe sefi la Haravrd la specializare (nu exagerez, am avut ocazia si am facut-o, degeaba se enerveaza unii invidiosi citind pe aici, asta e realitatea, cine e pe aproape stie), le-am umplut cu studenti trainati binisor (gen Craciun) si unde sintem? Toti au fost fie dati afara, fie au plecat. Arafat a rezistat pentru ca e superpopular, cum spune Lucian, a iesit lumea sa- apere, altfel pleca si el. Birocratia e bine sa o creezi inainte sa ti se dezvolte partitocratia- dupa aia e greu, din cauza politizarii. Deci ramine cum am stabilit- trebuie organizatie politica noua sa puna un pic de stimul pe alea vechi…pe care ca veni vorba ne-am chinuit sa le trainam, am facut scoala de politici publice la Sinaia pe banii nostri – gratuit pentru ei- si munca voluntara. Entuziasm a fost, dar destul sa va uitati la MInisterul Sanatarii sa vedeti ca mare profesionalism nu am generat….

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *