Capitolul 5: PLANGE-TE!

5.1. Cum se face o petitie online?

Dreptul de petitionare este prevazut in art. 51 din Constitutie.
Reglementarea detaliata a modului in care acest drept poate fi exercitat a fost facuta prin Ordonanta Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activitătii de solutionare a petitiilor.
Potrivit ordonantei, prin petiţie se înţelege cererea, reclamaţia, sesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin poştă electronică, pe care un cetăţean sau o organizaţie legal constituită o poate adresa autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, companiilor şi societăţilor naţionale, societăţilor comerciale de interes judeţean sau local, precum şi regiilor autonome (denumite în generic, in ordonanta, autorităţi şi instituţii publice).
Pot fi adresate petitii si Parlamentului si Presedintelui Romaniei, dar regimul lor nu este prevazut in Ordonanta Guvernului nr. 27/2002, ci in reglementarile proprii pe care cele doua autoritati le adopta /emit cu privire la modul de solutionare a petitiilor ce le sunt adresate.

Prin petitie se valorifica un drept sau un interes personal (direct legat de autorul petitiei) ori se aduce la cunostinta autoritatii/institutiei publice existenta unei probleme de ordin general.

In cazul in care petitia nu vizeaza direct un interes personal, ci obtinerea de informatii cu caracter general, ce privesc sau rezulta din activitatea unei autoritati/insitutii publice, solicitantul va trebui sa urmeze procedura speciala prevazuta de Legea nr. 544/2001, privind liberul acces la informatiile de interes public.

Compartimentul pentru relatii cu publicul din cadrul autoritatii/insitutiei publice primeste, înregistreaza, se îngrijeste de rezolvarea petiţiilor şi expediaza răspunsurile către petiţionari. Petitiile sunt inregistrate si evidentiate separat de cererile intemeiate pe Legea nr. 544/2001.

Ordonanta prevede raspunderea directa a conducătorilor autorităţilor/instituţiilor publice pentru buna organizare şi desfăşurare a activităţii de primire, evidenţiere şi rezolvare a petiţiilor. De asemenea, ordonanta prevede aceeasi raspundere directa a conducatorilor si pentru legalitatea soluţiilor şi comunicarea acestora în termenul legal. Mentionarea expresa a “raspunderii directe” semnifica importanta pe care a dorit sa o acorde legiuitorul activitatii de rezolvare a petitiilor.

In cazul in care o petiţie este adresata greşit (unei alte autoritati/insititutii publice decat cea competenta, potrivit legii, sa rezolve problema sesizata) ea va fi redirectionata, în termen de 5 zile de la înregistrare, de către autoritatea/instituţia care a primit-o si care va proceda si la înştiinţarea petiţionarului despre aceasta.

Pentru ca o petitie sa fie “valabila”, sa fie luata in seama de autoritati, trebuie obligatoriu sa fie semnata de petitionar si sa contina datele de identificare ale petitionarului (nume, domiciliu). In lipsa acestora, petitia nu se ia în considerare şi se clasează.

In termen de 30 de zile de la data înregistrării petiţiei, autoritatea/instituţia publica trebuie sa comunice petitionarului un răspuns, favorabil sau nefavorabil. Termenul de 30 zile poate fi prelungit cu 15 zile, deci poate ajunge la 45 de zile, in situaţia în care aspectele sesizate prin petiţie necesită o cercetare mai amănunţită; prelungirea poate fi acordata numai de catre conducătorul autorităţii sau instituţiei publice.

Răspunsul trebuie semnat de către conducătorul autorităţii/instituţiei publice ori de persoana împuternicită de acesta, precum şi de şeful compartimentului care a soluţionat petiţia. În răspuns se va indica, în mod obligatoriu, temeiul legal al soluţiei adoptate.

Pentru evitarea “abuzului” in exercitarea dreptului de petitionare, in cazul în care un petiţionar adresează aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice mai multe petiţii, sesizând aceeaşi problemă, acestea se vor conexa, petentul urmând să primească un singur răspuns care trebuie să facă referire la toate petiţiile primite. Dacă după trimiterea răspunsului se primeşte o nouă petiţie de la acelaşi petiţionar ori de la o autoritate sau instituţie publică greşit sesizată, cu acelaşi conţinut, aceasta se clasează, la numărul iniţial făcându-se menţiune despre faptul că s-a răspuns.

Ordonanta prevede doar sanctiuni disciplinare pentru incalcarea dreptului la petitionare. Astfel, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit prevederilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sau, după caz, potrivit legislaţiei muncii următoarele fapte:

– nerespectarea termenelor de soluţionare a petiţiilor;
– intervenţiile sau stăruinţele pentru rezolvarea unor petiţii în afara cadrului legal;
– primirea direct de la petiţionar a unei petiţii, în vederea rezolvării, fără să fie înregistrată şi fără să fie repartizată de şeful compartimentului de specialitate.

Recomandam ca petitia sa fie trimisa prin posta, recomandat sau cu confirmare de primire (preferabil, cu confirmare de primire)
Descarca un model de petitie de aici .

5.2 Cum se face o sesizare penala?

Potrivit art. 221 din Codul de procedura penala, organul de urmarire penala este sesizat prin plangere sau denunt, ori se sesizeaza din oficiu cand afla pe orice alta cale ca s-a savarsit o infractiune. In cazul in care organul de urmarire penala se sesizeaza din oficiu, incheie un proces-verbal in acest sens.

Plangerea este incunostintarea facuta de o persoana fizica sau de o persoana juridica, referitoare la o vatamare ce i s-a cauzat prin infractiune.

Denuntul este incunostintarea facuta de catre o persoana fizica sau de catre o persoana juridica despre savarsirea unei infractiuni.

Principala diferenta dintre plangere si denunt consta in faptul ca autorul plangerii este victima infractiunii sesizate, iar autorul denuntului nu este vatamat, prejudiciat in mod direct prin infractiunea pe care o sesizeaza.

Atat plangerea, cat si denuntul au un continut asemanator, conditiile de forma si de continut pe care trebuie sa le indeplineasca fiind similare.

Plangerea si denuntul se adreseaza organelor de ancheta (parchet, politie). Nu este o problema daca organul de ancheta sesizat nu este cel competent, potrivit legii, intrucat organul caruia i-a fost adresata sesizarea are obligatia sa o trimita celui competent.

Plangerea sau denuntul pot fi facute atat in scris, cat si oral. Cand sunt facute oral, organul de ancheta are obligatia sa intocmeasca un proces verbal in care sa le consemneze. Recomandam formularea sesizarilor in scris si depunerea lor la registratura parchetului local (de pe langa judecatorie) din raza teritoriala in care a fost savarsita infractiunea sesizata sau a parchetului judetean (de pe langa tribunal). In cazul infractiunilor de coruptie, intrucat urmarirea penala (ancheta) se efectueaza, de regula, de procurorul de la parchetul de pe langa tribunal, sesizarea trebuie adresata parchetului de pe langa tribunalul in a carui raza teritoriala a fost savarsita infractiunea de coruptie sesizata. Sesizarea scrisa poate fi trimisa si prin posta, de preferat cu confirmare de primire.

De asemenea, sesizarea pentru orice infractiune de coruptie poate fi adresta si direct Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), care va decide apoi asupra organelor de ancheta care vor efectua urmarirea penala. DNA are publi
cat pe pagina proprie de interent un formular on-line pentru comunicarea de date despre acte de corupţie.

Potrivit legii, plangerea sau denuntul trebuie sa contina:

– numele si prenumele petitionarului
– calitatea petitionarului (precizarea daca actioneaza in nume personal sau ca mandatar/reprezentant al unei persoane; in acest caz, persoana reprezentata trebuie nominalizata)
– domiciliul petitionarului
– descrierea faptei care formeaza obiectul sesizarii (e necesara o descriere cat mai exacta si detaliata a faptelor. Orice element de fapt, chiar aparent neimportant, care poate servi la stabilirea existentei infractiunii sesizate sau la identificarea fapturitorului, trebuie adus la cunostinta organelor de ancheta. Descrierea faptelor trebuie facuta cat mai obiectiv si cat mai detasat de emotiile, trairile, sentimentele, parerile sau aprecierile celui care relateaza)
– indicarea faptuitorului, desigur daca este cunoscut (daca autorul sesizarii nu cunoaste fapturitorul, va face mentiune in acest sens, urmand ca organele de ancheta sa procedeze si la identificarea faptutitorului)
– indicarea mijloacelor de proba (este o mentiune foarte importanta pentru ca sesizarea sa fie cu adevarat eficienta. Spre exemplu, indicarea unor martori – de preferat cu nume complet si adresa-; de asemenea, trebuie remise organelor de ancheta orice inscrisuri, fotografii, inregistrari sau obiecte care pot servi la dovedirea sustinerilor din sesizare; daca acestea nu sunt detinute de petitionar, dar ii cunoaste pe detinatorii lor, trebuie sa precizeze in mod clar, in sesizare, cine detine respectivele mijloace de proba)
– semnatura petitionarului

Problema denuntului anonim

Potrivit legii, denuntul (ca si plangerea) trebuie semnat de autorul sau, autor care trebuie sa-si indice numele (real)(1) si domiciliul (real).

Din aceste motive, un denunt nesemnat sau fara datele de identificare ale denuntatorului nu poate constitui un act valabil de sesizare a organelor de ancheta (parchet, politie).

Dar, in masura in care denuntul anonim cuprinde descrieri exacte si detaliate ale unor fapte si indica dovezi certe, probe concrete si verificabile, care atesta existenta faptelor relatate, el poate fi valorificat ca temei pentru sesizarea din oficiu a organelor de ancheta.

Aceasta deoarece, potrivit legii (art. 221 din Codul de procedura penala) organul de urmarire penala este obligat sa se sesizeze din oficiu atunci cand afla pe orice alta cale (alta cale decat plangerea sau denuntul) ca s-a savarsit o infractiune.
Ori, un denunt inform si nevalabil in sine ca act de sesizare penala, intrucat nu contine identitatea petitionarului, in masura in care contine date concrete si indica probe certe cu privire la savarsirea unei infractiuni poate constitui o informatie rezonabila care sa stea la baza unei sesizari din oficiu.

Desigur, moralitatea denuntului anonim comporta numeroase discutii si serioase rezerve, dar trebuie avute in vedere si realitatile ce tin de actualitatea si specificul mediului social. In cazul unor infractiuni comise de persoane influente, cu relatii in mediul interlop si nu numai, devine extrem de riscanta denuntarea unor astfel de fapte de catre cei care au aflat de savarsirea lor. In astfel de cazuri, indicarea numelui si adresei il transforma pe denuntator intr-o tinta vie si este de inteles, intr-o anumita masura, dorinta acestuia de a-si pastra anonimatul.

Sta in deplina putere a organului de ancheta de a aprecia daca un denunt anonim, in raport de continutul sau concret si de probele pe care le indica, este “opera” unui “reclamagiu de profesie” sau contine informatii suficient de relevante pentru a sta la baza unei sesizari din oficiu, ca informatii care provin de la o sursa care incearca sa se protejeze de represaliiile celui/celor vizat/i.

Atentie! Daca prin plangere sau denunt se aduc “acuzatii” neadevarate, autorul lor savarseste infractiunea de denuntare calomnioasa.

Infractiunea de denuntare calomnioasa este prevazuta in art. 259 din Codul Penal, continutul articolului fiind urmatorul:

(1)Invinuirea mincinoasa facuta prin denunt sau plangere cu privire la savarsirea unei infractiuni de catre o anume persoana, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani. (2) Producerea ori ticluirea de probe mincinoase, în sprijinul unei învinuiri nedrepte, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
(3) Dacă cel care a săvârşit fapta declară mai înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de persoana în contra căreia s-a făcut denunţul sau plângerea, ori împotriva căreia s-au produs probele, că denunţul, plângerea sau probele sunt mincinoase, pedeapsa se reduce potrivit art. 76.”

Pentru existenta infractiunii, este necesar ca invinuirea adusa unei persoane sa fie mincinoasa. Aceasta presupune ca autorul plangerii sau denuntului este de rea-credinta, adica stie, la data la care le formuleaza, ca „acuzatiile” pe care le aduce in sesizare sunt neadevarate.

Dovada relei-credinte a autorului sesizarii trebuie facuta de organele de ancheta penala, intrucat buna-credinta este prezumata, iar autorul unei sesizari penale se bucura, la fel ca orice persoana, de prezumtia de nevinovatie.

In consecinta, nu autorul sesizarii va trebui sa-si dovedeasca buna-credinta (care este prezumata) ci organele de ancheta trebuie sa-i dovedeasca reaua-credinta. Ceea ce, in practica, este dificil. Ca dovada, numarul condamnarilor pentru infractiunea de denuntare calomnioasa, in varianta invinuirii mincinoase facute prin plangere sau denunt, este extrem de redus, chiar nesemnificativ.

Descarca model de plangere si de denunt de aici .


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Capitolul 5: PLANGE-TE!

  1. MARTIN ADRIAN VICENTIU

    DACA VREM SA AJUTAM ROMANIA INSTITUTIA D-VOASTRA POATE CONTRIBUII DECISIV LA STOPAREA JAFURILOR SI ADUCEREA LA BUGETUL TARII BANI FURATI. VA REVINE DATORIA IMPERIOASA ASA V-O CER TOATE AMBASADELE DEMOCRATICE. ACUM CAND SCAPATI DE PRESIUNE POLITICA ADUCETI DOSARELE GRELE DIN CARE SA RECUPERATI DE LA INFRACTORI CAT MAI MULT DIN BANI JEFUITI.CIRCUL SI PLIMBAREA NU ADUC LA BUGETUL SANATATII AI INVATAMANTULUI BANI VITALI PENTRU SUPRAVETUIRE AVETI DATORIA MORALA DE-A FACE TARA ASTA JACMANITA SI DE-A O AJUTA SA SE RIDICE IN PICIOARE. CEI 10 ANI AU FOST DEVASTATORI PENTRU TARA AVETI TOATE INSTRUMENTELE PENTRU CURATENIA DE IARNA

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *