Cand baronii locali au incredere in Justitie

Cu toate că se află la doar 190 km de Bucureşti, Vrancea este unul din judeţele care face parte din Romania profundă. Cea care de alegeri asteaptă să îi fie făcută aprovizionarea de Crăciun. Adică să îi fie livrat kilu de mălai, de făină, de ulei şi zahăr, nişte lumanari şi nelipsitele chibrituri pentru ca pomana să fie completă. Şi dacă în capitală, de bine de rău, funcţionează un DNA sau o ANI, să nu uităm că aceste instituţii, atat de necesare pentru ca Romania să fie o ţară previzibilă şi unde să funcţioneze statul de drept, au fost înfiinţate la cererea expresă a Europei. Şi dacă au oarece rezultate e pentru au fost monitorizate tot de Comisia Europeană.

Aici, la noi, funcţionează justiţia profundă. Aceea în care nu ne dă lecţii nimeni. Aceea în care independenţa şi inamovibilitatea sunt garanţii şi nu implică nici un fel de obligaţii. Aceea în care primarul de partid, gen Gheorghe Săraru de la Mera, specialist în retocedări de zeci de hectare şi tăieri ilegale de păduri, beneficiază din partea reţelei de o binemeritată prescriere. Aceea în care fostul viceprimar al Focşaniului, Dan Constantin Radovici, primeşte o pedeapsă cu suspendare pentru deranj cu ceva fonduri europene. Aceea în care judecătorii se încumetresc oficial cu interlopii oraşului şi vand soluţii pe zeci de mii de euro, la cursul zilei.

În aprilie 2004, cand l-am întrebat într-o conferinţă de presă pe purtătorul de cuvant al Tribunalului Vrancea dacă magistraţii vranceni primesc intervenţii din partea unor persoane influente pentru a da anumite soluţii în dosare, judecătorul Liviu Celmare a fost atat de sincer încat a spus adevărul: „Da, se pun pile la dosare!”. A insistat că nu există totuşi ameninţări directe şi că soluţiile răman la conştiinta magistratilor. Poate nu întamplător “Imparţialitatea magistratului” a fost aşezată în Constituţia Romaniei chiar înaintea articolului privind independenţa Justiţiei. Judecătorul vrancean, astăzi pensionat, a plătit curajul de a recunoaşte ceea ce ştia toată lumea, fiind demis din funcţie pe motiv că a fost “inabil în a lucra cu presa”. În locul său a fost promovat judecătorul Vasile Teodorescu, soţul unei inclulpate din dosarul de corupţie al baronului Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, care s-a remarcat apoi prin înjurăturile adresate jurnaliştilor incomozi.

În mod cert există o luptă pentru controlul justitiei. Se vede cu ochiul liber. Este elocvent cazul actorului Mircea Diaconu care, susţinut de USL, determină Parlamentul să nu pună în aplicare o hotărare judecătorească definitivă pentru ca omul să îşi termine mandatul. Dacă şi pentru mize atat de mici se dau bătălii aşa de mari închipuiţi-vă ce se întampla cand în morişca justiţiei intră vreun crap mai mare, de genul unui baron. Se zguduie, de exemplu, o întreagă “provincie europeană”. Oameni de casă deghizaţi în magistraţi, politişti, grefieri, primari sau chiar “şoferii de la curtea preşedintelui”, o adevărată reţea se pune în mişcare pentru a demonstra că totul e o înscenare politică ordinară a vreunui adversar. În Vrancea şi acest mod de a pune problema este dificil pentru că toţi liderii locali îl privesc pe baronul de judeţ ca pe o “stea” politică şi îl consideră un model. Şi cum baronul ne spune că are încredere în justiţie – prietenii ştiu de ce – şi că vrea să îşi demonstreze cat mai repede nevinovăţia reţeaua trece la acţiune cu unicul scop de a tergiversa judecata pană lumea se va sătura, va uita şi faptele se vor prescrie. Apoi baronul îi va da pe toţi în judecată pentru calomnie. Nu e un scenariu dintr-un viitor film, ci ceva care chiar se poate întampla. Într-un an, maximum doi. Aş putea chiar să pun rămşag!

Silvia Vrînceanu Nichita este redactor sef la Ziarul de Vrancea –www.ziaruldevrancea.ro