Am petrecut ultimele trei zile la niște cursuri ținute într-unul dintre hotelurile fraților Robert și Ionuț Negoiță, mai exact RIN-ul din zona Traian, din sectorul 3. Dacă ați trecut vreodată pe lângă el știți că este o clădire banal spre urâtă, construită pe un teren lung și îngust, în mijlocul unei zone predominate de case stil vagon, multe maghernițe insalubre, zonă în care în ultimii 27 de ani au răsărit ciuperci mai mari, cum este și hotelul ăsta. Cu o mică fațadă înghesuită la stradă, pe latura mică a dreptunghiului de teren, hotelul pare un bloc/cămin de nefamiliști, căuia i-a crescut nefiresc un etaj complet diferit (ultimul, unde sunt sălile de conferințe), cu niște ferestre aparte de restul camerelor, de parcă le-au găsit la ofertă în ultimul moment, și chiar dacă nu se potriveau le-au pus acolo ca să fie. Nu e, desigur, cel mai urât hotel din lume, am stat și în orașe cu pretenții de capitale europene în hoteluri meschine, deci nu-i fac vreun reproș acestuia. Atât s-a putut, atât s-a făcut.
Pot însă să-mi dau cu părerea acum, după ce i-am bătut scările în sus și în jos câteva zile, că ghinionul estetic este dublat și de unul de execuție, cel puțin aparentă. De exemplu scările care duc la cele 6+1 etaje. Una nu are aceeași înălțime ca cealaltă. Noroc că sunt acoperite cu mochetă, ca să atenueze zgomotul făcut de dinții pe care poți să ți-i spargi dacă nu caști ochii când le cobori și nimerești vreuna ori mai înaltă, ori mai joasă. Pe scurt, treabă făcută fie din sărăcie, fie din sictir, fie de constructorii ăia nepricepuți care ne-au mai rămas prin țară, de care zicea și domnul primar într-o ședință de consiliu, când se plângea de lucrările de anvelopare a blocurilor.
Citește tot articolul pe Dollo.ro
Bravo pentru articol. Asta e ceva ce nu am reusit niciodata sa inteleg in Romania. Nici chiar cei care au bani nu sunt in stare sa inteleaga ca trebuie reabilitate spatiile comune. Da, iti poti cumpara o casa babana, si poti sa o aranjezi frumos, dar nu poti sa traiesti numai in ea. Inevitabil, trebuie sa iesi, si atunci dai cu nasul in maghernite/gunoi/etc.
Da, stimata autoare, articolul dvs. merita Laudat. Dar limba romana, asa cum o folositi dvs., schiopateaza binisor pe ici-colo. Va incadrati, astfel, intr-o categorie mult mai cuprinzatoare, aceea a ziaristilor „cu limba romana schiopatand”. Nu e foarte grav, mai ales in fata unor cititori formati in ultimii, sa zicem, 27 de ani, dar este semnificativ ca diagnostic al evolutiei „culturale” a populatiei Romaniei contemporane. De exemplu, ce intelegeti prin „zona predominate” ? „hotelul ăsta” n-at fi sunat mai elegant in forma „hotelul acesta” ? „pe latura mică a dreptunghiului de teren” suna hilar, de vreme ce correct at fi fost sa spuneti „latura mica a terenului dreptunghiular”. Stiu, ma leg de lucruri „marunte” care, insa, pot constitui simptome serioase. Cat despre continutul de idei al articolului, s-at putea sa aveti dreptate, daca raspundeti, totusi, la intrebarea: se poate, oare, sa procedezi la construirea unui hotel nou abia DUPA ce cartierul inconjurator este „asanat” de maghernitzele din jur ? Este ratzional sa pretindem asta ? Dezvoltarea unui cartier bucurestean precum cel pe care-l vizatzi nu poate avea loc decat treptat; parerea mea. Cat despre treptele inegale ale scarilor din hotel, asta chiar e de domeniul povestilor cu Pacala, care a construit, la cererea stapanului sau, o alee pe care stapanul sa calce cand pe moale, cand pe tare. Asadar, e o traditzie romaneasca !