BLOG DE PARLAMENTAR – MIHAI GOȚIU: Bătaie de joc, pe banii cetățenilor, la Senat (VIDEO)

Încă din primele săptămâni ale mandatului de senator am sesizat una dintre marile minciuni ale activității parlamentare: așa-zisa săptămână de lucru de șase zile, dintre care patru la Parlament (în principiu, de luni până joi) și două în circumscripții (vinerea și sâmbăta).

În realitate, cei mai mulți colegi lucrează la Parlament luni și marți, unii și miercuri, iar joi îi mai găsești pe cei mai mulți dintre ei doar cu semnătura pe fișele de… studiu individual. E drept, e o semnătură destul de scumpă, pentru care se decontează o indemnizație suplimentară (diurnă) de peste o sută de lei/zi.

Senatorul Mihai Goțiu

Problema cea mai mare nu sunt însă banii încasați incorect, ci faptul că în acest fel activitatea din comisiile de specialitate, permanente, speciale ori de anchetă devine imposibilă. La fel cum analiza pentru ședințele de plen, documentarea și pregătirea argumentelor pentru dezbaterile de plen se transformă într-o misiune imposibilă chiar și pentru Tom Cruise ori Bruce Willis. Mă rog, pentru mașinăria de vot PSD & ALDE asta nu e o problemă, în condițiile în care cei mai mulți dintre senatorii lor au o singură obligație pe linie de partid: să se conformeze indicațiilor degetului liderului de grup.

În această săptămână, situația a atins un maxim al penibilului și al sfidării față de cetățeni: pentru a putea ține discursuri moralizatoare prin circumscripții, în fața studenților, cu ocazia deschiderii anului universitar (de parcă ar exista motive de laudă în învățământul superior), săptămâna de lucru la Parlament a început marți. Miercuri a fost jale, cu ședințele comisiilor încălecând plenul și încălcându-se unele pe altele.

Cum, începând de ieri, Palatul Parlamentul găzduiește reuniunea NATO (de care se știa, evident, de luni bune, așadar și când ziua de luni a fost rezervată exercițiilor de imagine prin circumscripții), s-a refuzat prelungirea programului de lucru la București, prin compensare, cu ziua de vineri. Oricum, ieri, împreună cu colegii de la USR eram destul de singuratici pe holurile Casei Poporului. Probabil că cei de la PSD și ALDE au stat tupilați prin birouri, la studiu individual, că altfel nu știu în ce bază vor încasa diurna de București. Sau or fi fost deja pe acasă? Eu nu-mi permit să zic asta, că nu sunt procuror să verific, dar vă întreb: voi pe ce variantă pariați?

BONUS: Care credeți că a fost reacția senatorilor de la PSD și ALDE după discursul de miercuri, din plen (vezi înregistrarea video)?

 


Recomandări

3 thoughts on “BLOG DE PARLAMENTAR – MIHAI GOȚIU: Bătaie de joc, pe banii cetățenilor, la Senat (VIDEO)

  1. D.F.

    Prin interbelic, în anii 1930′, un profesor de la Universitatea Daciei Superioare di Cluj a mers la București, cu treburi la minister. La Bukuresci, a învățat (din discuții, nu din practică) că de la portar la ministru există 5 feluri de șpagă. S-a întors și, deși român de sânge și cultură, a promis că nu se mai întoarce în capitală. Cam așa și acum: senatorul Goțiu este printre foarte puținele persoane din țara asta care nu numai constată la taifasuri (gena noastră turcească!) ce mizerie este în țară, dar vrea să miște ceva.
    Domnule Goțiu, la noi împăratul nu e numai gol, dar mai are și tot corpul jupuit de plăgi vechi. Cu cât mai dezgustător, cu atât mai puternice vocile lăudătorilor! Ce haine frumoase și europene!
    A fi parlamentar este pentru stră-strănepoții spahiilor făcuți cu țărăncile prinse pe țarină o dregătorie din care trebuie să scoți mai multe pungi de galbeni decât au dat spre a o avea.
    (Pentru adevăr, trebuie adăugat că acum, Timișoara, Cluj, Arad, Baia Mare etc, au devenit orașe la fel de românești și levantine ca Galați, Giurgiu sau Botoșani etc.).

    Unul dintre clovnii de la curtea băsească, al cărui nume este atașat noii legi a educației (deși n-a scris-o el), postează aici http://www.hotnews.ro/stiri-politic-22041093-propunere-lansata-funeriu-catre-gotiu-palada-primul-care-intinde-inteligent-mana-castiga.htm, atașând și-o fotografie de juvenil care face mumos în poze. Încă unul care vă atacă …

    Reply
    • D.F.

      Mă întrebam ce l-o fi apucat pe Funeriu cel mic să se-apuce de scris … Acum descopăr că Palada a Postat și el pe hotnews.ro un articol în care vă propune o debatere despre violență (?!?!?!?!?!). Deci Funeriu (conștient sau nu, ori mai corect, inconștient ca de obicei, dar pus de cineva) a făcut pregătirea de artilerie pentru tov. Palada. Or fi din aceeași unitate, mai știi …
      Așa-zisa scrisoare a lui Palada conține foarte mari motive de îngrijorare pentru psihoterapeutul lui (sau al unității). Pe lângă expresii precum “cerc karmic”, “baltă de rău” etc., cuvântul “scuze” apare într-un comment, doar. “Iertare” nu apare deloc. În încheiere, Palada se declară “adversar ideologic” al dumneavoastră, ceea ce nu e un lucru de mare laudă, dacă mă gândesc că ideologia dstră este apărarea mediului și îndreptarea unor lucruri jenante din legile și administrația acestei țări.
      Vă implor să faceți două lucruri:
      – să-i răspundeți public bătăușului profesor de non-violență după exact atâtea zile câte-au trecut de la incident până azi;
      – să-l trimiteți la niște capitolele despre violență din cărți bazice de sociologie și la mă-sa, să-i termine educația.
      Eventual puteți accepta o discuție, dacă vine și Funeriu cu diploma de bac.
      Un lucru e cert: sunteți extrem de deranjant pentru toți băieții care vor exploatarea la Roșia Montană (după care vor urma, să fim siguri, și altele). Palma bătută de Funeriu cu Palada se poate explica prin originea lui Funeriu, geografică (Aradul nu-i departe de HD și AB) și politică (PD) și prin dorința coniventă a PSD-ului de a vă reduce la tăcere înainte de a instala robinetul la conducta cu bani. Să sperăm că rândurile extrem de veninoase ce v-au fost adresate de Doru Bușcu, Stelian Negrea și alții sunt doar turburări trecătoare de umori ale unor bărbați, dealtfel maturi…

      Reply
  2. Adrian

    Reacția presupun că a fost de a asculta înregistrarea discursului, în timp ce erau la vreo șuetă cu semnatarii deputați ai prezenței la comisia condusă de colega B-G.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *